Efectul mortal al alcoolului

Îmi amintesc şi-acum cu nostalgie,
Prin clasa cincea când s-a demonstrat
La ora ce-mi plăcea la nebunie
De-o profă, jos cu fesu’, de chimie,
Despre cât e alcoolul blestemat
De criminal, chiar cu economie:

A pus pe banca mea două pahare,
(În prima stam, că nu se copia)
Şi l-a umplut cu apă pe cel mare,
Apoi, pe cel micuţ, tremurătoare,
Cu ţuică de Văleni, cum mirosea,
De o sorbeam din cap până-n picioare,

Şi dintr-o cutiuţă mititică
A scos, ca să-l vedem, un viermişor
Vioi şi jucăuş (în viaţă-adică)
De îi purtam, săracului, chiar pică
Din gelozie, tot mişcând uşor
În mâna ei, nu zic ce bucăţică (!)

“Şi-acum, hai să vedem dac-o să moară!”
Ne zise ea, dând drumul la falit
În păhăroiul ochi cu apă chioară,
Da’ el, se bălăcea, fără gargară,
Era-n apele lui de fericit,
Născut parcă pentru a doua oară!

Dar când l-a pus din nou, la fel de viu,
Cu două deşte fine, delicate,
În păhărelul mic plin cu rachiu,
La fund, uşor, al dracu’ naşparliu,
Căzu din prima clipă drept pe spate
Mortal, şi tânăr, nicidecum puriu!

Deci pentru noi, atuncea, ca minori,
Am înţeles, fi’nd clar şi demonstrat,
O chestie ce şi-azi mă iau fiori:
Toţi cei ce sunt de-alcool consumatori,
Nu vor avea (şi eu am constatat)
În viaţa lor, vreodată... viermişori!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste bucureşteană

Ploua teribil, era seară,
Asta acum vreo câţiva ani,
Pe sub umbrelă, prima oară,
Doar ce-am dat colţu' pe Lipscani...

Când am văzut-o, se-nopta,
Ne-am înţeles în mod firesc,
Parcă pe mine m-aştepta,
La patru poli, îmi amintesc;

Am dus-o-acas' ca şi un fur,
Părea străină-n casa mea,
O săptămână-n şir, v-o jur,
Prin gând nu m-am atins de ea,

Însă acuma, după ani
Chiar dacă nu-s la fel de junc,
N-aş da-o nici pe gologani,
Nici ca pe-o cârpă s-o arunc...

Mă iau fiori când o dezbrac,
Uşor, atâţia năsturei,
O zi întregă parcă zac,
Pe piele-i simt mătasea ei,

Numai că seara, e urgie!
Şi o declar neruşinat...
Atât de mult ce-mi place mie
Când stă pe mine noaptea-n pat;

Cobor din bloc la câte-o tablă
Şi-ai mei vecini devin iar trişti,
Le iau la marţuri, treaba-i oablă,
Când sunt cu ea-s ghinionişti!

Acuma io, mă dau şi mare,
În dungi, cu guler kimono....
Cin' papuceii mei mai are
O pijama aşa mişto?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie (!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un baiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut,
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare părintească

dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie(!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consultaţie

Vine Iţic la Avramy,
Medic bun, recunoscut,
Îi spune că în dragostea cu Samy
E ceva necunoscut.

Prima dată este bine
Şi se simte minunat.
Dar a doua oară... în fine
Iese tare transpirat.

Medicul l-a consultat
Şi pe faţă şi pe dos,
Dar nimic n-a constatat
Ca să-i fie de folos.

Zise Avramy:
- Iţic dragă,
Îţi spun eu că n-ai nimic.
Poate Samy ca să vină
S-o consult pe ea un pic?

Vine Samy, se dezbracă,
O consultă şi pe faţă şi pe dos.
Chiar şi-n locul acela care
Crede Avram că-i de folos.

Stă Avram să se gândească,
Că n-a constatat nimic.
Cum lui Samy să-i vorbească.
Este încurcat un pic.

- Samy, când e-n dragoste cu tine,
Iţic mi s-a confesat
Prima dată-i foarte bine.
A doua iese tare transpirat.

Zise cu vorba-i uşoară
Şi cu râs de domnişoară:
- Iarna, este prima oară.
Iar cealaltă-n plină vară!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară

Prima oară când te-am văzut
ţi-am admirat buzele,
a doua oară, mi-a plăcut
să-ţi descopăr adânca scânteie din ochi,
a treia oară, am tinut un pic
mânuţele tale'ntra-le mele,
a patra oară am fost fermecat,
aşa de mult încat n-am mai rezistat
şi buzele mele te-au sărutat.
De-atunci, de când ne-am întâlnit,
prima şi acum a mia oară,
la teatru, în centru, sau în parc
aceeaşi senzatie parcă,
ca prima oară.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Am avut destule teste, unele le-am şi trecut,
Multe le-am picat, din grabă, câteodată a durut
Vor mai fi, lasă să fie, doar aşa învăţ ceva,
Cum e omul, cum e soarta, cum sunt eu, altcineva

E o roată, se învârte, multe gropi şi dealuri multe,
Ba e lună, ba e soare, ba sunt multe şi mărunte,
Mă mai duc pe la restanţe, nu am fost prea silitor,
Dar măcar pricep... în viaţă nu e totul chiar uşor

E lung drumul, plin de hopuri, te mai rupi, te mai îndoi,
Chiar mai cazi în nas, de-a latul, însă te ridici vioi
Plin de praf, uşor îl scuturi, cauţi zâmbetul din nou
Te înhami, nu-i prima oară când probleme vin cadou

Însă eu le-aş spune lecţii, experienţă ce n-aveai,
Astfel data viitoare, nici surprize nu mai ai,
Important e să ai suflet, să-nţelegi ceva din el,
Oricum restul se întâmplă, iar să schimbi... nu poţi de fel

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid-19

Sunt şase luni de la Ignat,
Când văru' Ion, un gură cască,
Veni c-un zvon la crâşmă-n sat,
De am rămas cu toţii mască:

Cicătelea, din capitală,
Un virus va veni la noi,
Şi ne-ar lua direct din oală
Iegzact când cheful e în toi;

Domnu primar puse şi sare:
Cică, ăi de sunt virusaţi,
Nu vor avea nicio scăpare,
De ne scuipam în sân speriaţi,

Când a sărit popa Ilie
Contrazicându-i imediat:
Că... de veneam la liturghie,
Doar dracu' s-ar fi speriat!

Noroc cu naşu Pandelică,
Om educat, om cu habar...
Cum să nu-l cred, la o adică
E doctor, deh, veterinar,

C-a auzit el pe-undeva
De la un vraci de peste-ocean,
Că ne putem imuniza
Cu ţuică, Dero şi Perlan!

Acuma, Dero şi Perlan,
Ca leacuri de-antivirusare,
Făcu Măria stoc pe-un an,
De-ajuns să fac zilnic gargare,

Şi doar un gând rău, naşparliu,
Mă chinuie şi nu-mi dă pace,
De-oi mai avea destul rachiu
Până ce prunele s-or coace!

Valeriu Cercel

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Acum două luni mi-a prescris
Un doctor, că numele-mi scapă,
Să beau, cum demult am omis,
Pe zi, opt pahare de apă,

Având un efect curativ,
Rinichi, diabet, năpârlire,
Uita-voi şi de laxativ,
Chiar ştofa mi-o face subţire (!)

Şi-am fript-o normal, să constat
De cura prescrisă că are,
Pe lângă ce mult m-a costat,
Efecte total secundare:

Sughiţ, ameţeli şi arsuri,
Simţind cum ficatul îmi crapă,
De când folosesc ca măsuri,
Pe zi, opt pahare de apă,

Şi-l cat nefiind dumirit
Că nici până astăzi nu ştiu
Cumva dacă s-a referit
La vin sau... mă rog, la rachiu (?!)

Valeriu Cercel

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către străbunicul meu

Nu ştiu cum o fi în rai,
Dar la noi, ca tot săracu',
Străbunicule să ai
Pile şi tot dai de dracu'!

Nu-s poveşti, nici nu bârfesc,
Dar ţi-o spun fără perdea,
Câte şuturi eu primesc
Personal pe pielea mea,

Nici nu îţi imaginezi
Prin ce cazne poţi să treci,
Nu e timp s-o fredonezi,
Sau ridichea s-o mai freci,

Ca să vezi de ce am parte,
Mama ei, azi, de belea!
M-a pus dracu' să-nvăţ carte
Şi-am un post de muhaia,

Eu, cu facultăţi, chiar două,
Doctorat neplagiat,
Ani de muncă, peste nouă,
De a nins ori c-a plouat,

Birocrat în minister,
Acte, lupte, dat din coate,
Pe teren, fără şofer,
Chiar şi sâmbetele toate,

De-aia, mare mi-e necazul,
Când îi văd pe şefii mei,
Cum aiurea freacă prazul,
Că nu-s membru ca şi ei...

Societate de maimuţe...
Făr' să aibe-n cap nimic,
Şi-au făcut bisericuţe,
Sau..."partide", cum ei zic,

Nu de fotbal, ce vorbeşti!
Ei cu d-astea nu se-ncurcă,
Sunt, dacă-ţi mai aminteşti,
Ca pe vremea ta, de ţurcă,

Ce se schimbă, fi'nd votaţi,
Tot la patru ani odat'
Când, şi şefii sunt schimbaţi
Cu alţi membrii buni de stat,

Şi... să fac un pas nainte
Ca oricare naşparliu,
Puteam fără pic de minte
Simplu, doar membru să fiu,

Ȋnsă eu, membru... în fine,
Nu-s... în papuceii mei!
Că, nici mort nu-mi şade bine,
Să joc ţurca ca şi ei,

Astfel că, în minister,
Chiar de-ţi pare cam sinistru,
Avansat să fiu nu sper...
Tot un membru-i pus ministru!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşăreasa

Eu sunt cenuşăreasa cea trudită.
O zână m-a-nţeles, m-a ajutat
Şi-acum, în rochia de bal, gătită
Mă-nfiinţez cuminte la palat.

În jur sunt prinţi şi sunt prinţese
Ce se-nvârtesc în cercuri mari de viaţă.
În pieptul meu o vrajă parcă ţese
Iubirea pentru cel ce-mi stă în faţă.

Dintr-o privire, el îmi cere mâna
Şi eu mă văd alunecând uşor
Spre cel pe care-l vreau pe totdeauna
Şi pentru care simt teribil dor.

Plutim, dansând pe roze, prima dată!
Cuvintele vrăjite ne-mpresoară
Şi simt cum ochii-mi verzi îmi cată
Şi sufletul începe să mă doară.

Alerg să mă ascund de el, pe dată
Într-un poem de dragoste târzie.
Cuminte, iubitoare şi retrasă
Cu-al meu pantof îl mai aştept să vie!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

S-a întâmplat demult, nimeni nu ştie,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu ştiu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deştepţii ce-şi dădeau şi-atuncea coate:
“La ce-ar putea fi ea folositoare?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Şi-au învârtit-o-n cântec la fântână
Şi-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viaţa lor doar cu o mână
Mai multe şi mai iute şi mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Şi rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt şi de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munţi, pe mări, prin aer sub aripă,
De roţi să fim mânati, că-s mici, dinţate,
Şi-a’ lor supuşi în orişicare clipă,

Fără să ştim de mai avem vreo ţintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quod erat...

Recent abia savanţii-au constatat
Că omul e cu porcul compatibil!
Eu nu ştiu ce era de demonstrat
Când totul era clar! Ba chiar vizibil!

epigramă de Mihai Bădulescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de pomană

Mă gândesc pe zi ce trece,
Oare ce s-ar fi-ntâmplat,
Cum, tot frec menta la rece,
Să fi fost eu şef de stat(?!)

Am aliură, am prestanţă,
Am şi priză la popor,
Iar la stat sunt bun de clanţă
Mai mult ca un senator,

Apoi, cu idei dotat,
Şi talente la gargară,
M-ar vota, la ochi legat,
Orişicare pierde-vară,

După care, imediat,
Chiar a doua zi mi-aş pune,
Pentru toţi ce m-au votat,
Planurile-n acţiune:

Prima dat', o să declar
Ilegal statu-n picioare,
Astfel, va primi în dar
Un fotoliu fiecare,

Şi... să meargă ca pe roate
Lucrul bun, fără de fiţe,
Cei ce stau la compensate,
Vor primi şi cu rotiţe,

Deasemeni, ideale
Când primesc degeaba hrană
La cantine sociale
Pentru statul de pomană!

Altora, fără-ndoială,
Le dau de-alea-automate,
Când sunt rupţi de plictiseală
Şi adorm, să-i dea pe spate,

Iar acelora ce stau
Pe-a părinţilor spinare,
Doar printr-un decret le dau
Şi un praz pentru frecare,

Sau ridiche, fi'ndcă, logic,
După cât gaz ard, se pare,
Frecangii, ecologic,
Vor muri de poluare,

Iară popilor, în dar,
Babele să nu se rupă,
Câte-un scaun-nalt, de bar,
Poala popii când o pupă,

Şi-n sărmanul parlament,
Unde are fiecare
Doar un scaun, evident,
Din motiv de constipare,

Pentru-o bună performanţă,
Le-aş da paturi fără scârţ,
Când clocesc vreo ordonanţă,
S-o voteze doar c-un pârţ

Şi, fără discriminare,
Un şezlong sau un hamac,
Le-aş da celor ce, sub soare,
Nici măcar umbră nu fac...

De-aia zic, pe zi ce trece,
Cum pierd vremea fără rost,
Tot frecând menta la rece,
Şef de stat eu să fi fost!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul mortal al fumatului

Aşa cum ştim cu toţi', teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi... m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc... să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear' cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc:

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da' nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad... erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat...
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani!
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat...
Puteam să fiu pe-aici, de cin'sprezece ani.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
şi chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
şi-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima şi ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!