Să cauți în tine
Puterea să distingi
Răul de bine
Și-ai să-nțelegi ce simți,
Iar eu îți voi arăta așa
Cum ți-am promis
Drumul spre Paradis!
citat din Daniel "Rocca" Stoicea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre rai, citate despre promisiuni sau citate despre bine și rău
Citate similare

Noi ne-am promis
Eu ți-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar și-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.
Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
Să presărăm cu ale noastre glume.
Eu ți-am promis, iubita mea, un trai
Așa cum îl visai și ți-l doreai,
Și-mi place cum, pe față, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.
Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubești, cum numai tu poți ști,
În viața ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.
Eu ți-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeași cale mergem amândoi,
Cu liniștea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre umor
- poezii despre promisiuni
- poezii despre lumină
- poezii despre fericire
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Sărută-mi gândul
Când simți că-ți este dor, sărută-mi gândul,
Ridică-ți ochii spre albastrul cer
Și vei simți cum sufletu-mi stingher
Îl va-ntâlni pe-al tău și, alinându-l,
Îl va purta în dulce reverie
Spre locul nostru cel secret, din vis,
În care, din eternul cel promis,
Vom mai lua un strop, sau o felie,
Din care, două inimi însetate,
își vor mai potoli puțin din dor
sorbind nectar de-atingeri mult-visate
din timpul, pentru-o clipă, iertător.
Privește cerul dincolo de nor,
Sărută-mi gândul, și-ai să uiți de dor
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre secrete
- poezii despre reverie
- poezii despre ochi
- poezii despre inimă
- poezii despre iertare
- poezii despre gânduri
- poezii despre albastru
Lava din închisoarea pieptului
Le-am promis soarelui și unui câmp de maci
Că mă întâlnesc cu tine la miazăzi.
Și, ca intr-o utopie, te zăresc;
creatură glorioasă,
printre picături de ploaie fierbinți.
Îți spală tatuajele, îți curăță zâmbetul,
Te dezbracă de haine și te golește de sentimente.
Sau gol ai fost mereu?
Le-am promis lunii și oceanului
Că mă întâlnesc cu tine la miazănoapte.
Iar în acest paradis ideal,
Imortalitatea ta se materializează în retină,
Iar irișii mei se topesc
Și devin miere latentă.
Vrei să-i bei? Să-i simți? Să-i guști?
Am traversat oceanul minții mele,
Înotând la braț cu tine;
Te-am înecat în visul meu
Doar ca să-ți simt abstractul buzelor resuscitându-te.
Acolo ți-am găsit turcoazul ochilor
Și l-am exploatat până am scurs toată substanța
Și i-am făcut căprui spre negru.
Substanța am băut-o, am savurat-o
Ca pe un vin roșu
Meditând la cristalitatea privirii tale.
Dar a funcționat ca un paliativ:
Doar temporar mi-am potolit setea de tine;
Și m am trezit în miezul nopții că
Lava din închisoarea pieptului meu
Stă să erupă ca dintr-un vulcan.
poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ocean, poezii despre înot, poezii despre zâmbet, poezii despre vulcani, poezii despre vin, poezii despre vestimentație sau poezii despre roșu
Tot răul spre bine
Nu e drept să tot cârtim
Că-n prezent mai rău trăim:
De trăiam cum se cuvine,
Mai luptam pentru mai bine?
epigramă de Ioan Miclescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre prezent sau epigrame despre bine și rău
Ne-am atașat de Tine
Ne-am atașat de Tine înțelegând Cuvântul
Când ne-am desprins de lumea eternelor pierzări
Am aruncat "cadouri" ce ni le-a dat pământul
Și am pornit pe drumul spre necuprinse zări.
Primindu-ne în ceata ce merge spre Cetate
Ne-ai explicat lucrarea ce n-o înțelegeam
Și ne-am putut convinge că doar prin puritate
Acces avem, deplin, în neamul lui Avraam
Am vrut să Te cunoaștem mai bine... și mai bine
Și-ai împlinit dorința ce-n suflet s-a născut
Și-am mers unde te-ai dus: prin văi și pe coline
Și-atâtea vise, împreună, am țesut.
Regrete nu au fost și nu vor fi vreodată
Că Ți-am urmat povața, c-am fost ascultători
Ne-ai scos, cu duioșie, din starea complicată
C-ai vrut, întotdeauna, să fim învingători.
Ne-am atașat de Tine înțelegând chemarea
La slujba aprobată de Duhul vieții noi
C-așa e sigură, în Paradis, intrarea
Alături de acei ce-au devenit eroi.
Cu Tine vom parcurge cărarea-ntortocheată
Să evităm capcane plasate de vrăjmași
Ca să privim spre Slavă, spre veșnica răsplată
Ca vrednici credincioși și devotați urmași.
Ne este dragă ora sublimei alianțe
Când ne-ai scăpat ființa din mersul spre nimic
Și-n inimi facem loc divinelor speranțe
Ca mult să se-nmulțească recolta ce-i în spic
În vale împreună, în ceruri împreună
Acesta este traiul cu har înmiresmat
C-așa doar împliniri, în ființe, se adună
Semn c-am spus "DA" la tot ce Tu ne-ai dat.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 iunie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre recoltă, poezii despre văi, poezii despre victorie, poezii despre sfaturi, poezii despre răsplată sau poezii despre religie
Un pas spre veșnicie
Cu tine-n viaț-am mai făcut un pas
În drumul lung și greu spre veșnicie.
Iute-am trecut spre cât ne-a rămas ;
De-am mai fi fost, ce bine-avea să fie!
Am fi urcat pe drumul spre lumini
Ca doi iubiți ce s-au dorit o viață ;
În suflet ți-am intrat prin ochi senini
Și-n el era atâta dimineață!
Și mai era-ntre toate un izvor ;
Cu drag, adesea îl numeai Iubire,
Iar cupei ce-o umpleai îi spuneai dor,
Dar mie îmi dădeai cu osebire.
Sorbit-am cristalina cu nesaț,
Cu sete ce trecând, mai tare vine
Și prins de-mpătimire, ca un laț,
De-atunci, în vene am doar dor de tine.
Cu tine am făcut grăbitul pas
Purtându-ne de braț prin rău și bine.
Cu glasu-ți tremurat, un "bun rămas"
Șoptitu-mi-ai cu chip să mă aline.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață
O să-nțelegi
Întâmplător te-am întâlnit,
Nu-ți mai aduci măcar aminte,
Tot ce sunt eu ți-am oferit,
Și clipele cele mai sfinte.
Acum ce suntem, doi străini?
Eu mai naiv, te port în gânduri,
Ți-ai făcut bine rădăcini,
Și mai mereu te-așterni prin rânduri.
Odată, cine știe când,
Ne-om revedea, și imediat,
O să-nțelegi, poate râzând,
Că nici acum nu te-am uitat.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre naivitate, citate de Vlad Bălan despre naivitate sau citate de Vlad Bălan despre gânduri
LA TOT RĂUL ESTE ȘI UN BINE
"La tot răul este și un bine "
Și atunci se pot schimba destine,
Dacă tu vei vrea-n adins schimbare,
Să alungi tot răul de a tine
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare
Cu sufletul spre cer
Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ți-am zărit ochii înlacrimați
ascunși printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumusețe,
apoi ți-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ți-am îmbrățisat ființa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ți-am cerut nemurirea,
apoi ți-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ți urmele pașilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ți-am mângâiat genunchii zdreliți
de atâta neliniște...
poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre frumusețe sau poezii despre durere

Firul nevăzut
Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
și încă nu știu ce să fac: vin sau sper
că pot să pășesc pe un alt început.
Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu știi că ți-am fost și, pesemne, -ai uitat
o viață din care te-ai rupt și-ai plecat,
lăsându-mi tristețe și-un gust de apus.
Iar firul acela mă ține acum
cu sufletul rece, cu frig și zăpezi,
căci nu știu, de-acolo, tu poți să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?
Nu știu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îți vin, ori să plec
pe drumul speranței, să pot să-mi înec
amarul și teama de noul îndemn.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre început, poezii despre zăpadă sau poezii despre tristețe

O rugă
Într-o zi pe aici nu voi mai fi
Corbi-ntunericului mă vor dărui...
Să mă povestești de tu dorești
Să te aud cum ai să zâmbesti!
De lumea ai să-o năucești
Când o să te-ntrebe cine ești!
Tu, să nu le spui, doar să zâmbești
Lumina unde sunt, să mi-o dăruiesti...
Și eu oi veni în vis de paradis
Să te iubesc cum ți-am promis,
Doar o rugă o să-mi-ndeplinești
De oi muri să mă poveștesti..
De tu dorești... și să zâmbesti.
Căci nici nu știi cât de frumoasă ești
sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre moarte sau poezii despre declarații de dragoste
Revers
Meriți din plin cumplitul dor
Și să trăiesc la tine-n gând.
Să vezi și tu cum e, plângând,
S-auzi al inimii sonor.
Să vrei mai mult și să nu poți,
Nici să deguști, nici să cuprinzi.
Trecutului să i te vinzi,
Și umbra să mi-o simți în toți.
Ți-am zis și-ai refuzat să crezi...
Ți-s ochii-acum de plânset beți.
E rândul tău să mă regreți.
Când cauți doar câștigul, pierzi.
Nu mă mai dori, nu te mai chem.
Rămâi acolo unde ești.
Nu ai știut să prețuiești
Al sufletului meu poem.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre poezie sau poezii despre plâns

Gând spre necunoscut
De vrei s-asculți a apelor șoptire,
Și îți dorești să le-nțelegi trăirea,
Te-apropie de ele cu iubire
Și-ai să auzi cum sună fericirea.
Ca să-nțelegi pădurea cum îți cântă,
Urmează, printre crengi, o adiere,
Și vei vedea cum frunzele descantă
și le alintă-n blândă baleiere.
Nu te-ntrista de nu-nțelegi cum norii,
Atât de albi, în pacea lor, pe cer,
Se schimbă, uneori, precum actorii,
Iar ploaia le devine mesager.
De vrei să înțelegi, ce-ai de pierdut?
Trimite-ți gândul în necunoscut!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre păduri, poezii despre ploaie, poezii despre pace, poezii despre nori, poezii despre muzică sau poezii despre frunze
Rimă către sine I
Aroma-ți învie când răsufli durere
Nu-ți cauți făclie să simți cum învie
Și cauți sarcasm în orice plăcere
Îți place să simți cum cauți furie
N-am armă să lupt cu demonii tăi
Și vreau să fiu laș să nu mă afund
În groapa cu demoni și oamenii răi
Care cu toții cu ei te confund.
poezie de Mădălin Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sarcasm, poezii despre plăcere, poezii despre oameni răi sau poezii despre furie

Calea spre lumină
Ți-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simțuri noi, puternice și apte,
îți colorează visul de vestală.
Cu fața către cer, îți cauți drumul
spre liniștea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars și te irită.
Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ți-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri
Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit și-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari și turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.
În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieții fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în liniște și pace, spre lumină.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre uragane, poezii despre simțuri, poezii despre noapte sau poezii despre nevinovăție

Singurătatea zorilor
Ți-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Și-am cerut privirea-ți caldă să rămână,
Fără nori de gheață, fără stropi de rouă.
M-ai privit, mirată
Și-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri noaptea mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.
Și te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ție să se-nchine
Sufletul ce-n viața fără tine plânge.
Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Știi că fără tine visurile-mi sânger
Și în zorii singuri își găsesc pieirea?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sânge, poezii despre singurătate sau poezii despre rouă
Înger departe de paradis
Trezește lumina ce zace-n tine
Și las-o să cânte,
Bucură-te de-a ei căldură,
Îmbrățișeaz-o, prin ea să trăiești.
Îți va arăta adâncimi de suflet
Și cărările spre ele.
Acum e vremea să zâmbești,
Acum
pururi acum.
poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau

Comentează! | Votează! | Copiază!
In zadar
In zadar ne luptam sa gasim, in zadar,
Al vietii si-al mortii de piatra hotar
Nici noi nu mai stim ce-i bine sau rau,
Urcam in paradis, ne prabusim in hau?
Ce sens are viata, cand n-o intelegi,
Cand esti guvernat de absurde legi
Nici noi nu mai stim, e real este vis,
E drumul spre iad sau spre paradis?
Cautam fericirea cu-atata avant,
Ne-am vinde si fratii pe-o pala de vant
Daca ea ar aduce cat mai curand,
Implinirea ce-o afli doar in mormant.
poezie de Alex Dospian (2004)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre graniță sau poezii despre absurd

Drumul spre Iad e pavat cu intenții bune
Un preot tânăr, la Humor trimis,
Văzând călugărițe frumușele
Oftă, căci drumul lui spre paradis
Era pavat doar cu intenții rele.
epigramă de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tinerețe, epigrame despre religie sau epigrame despre rai
Nu te lăuda cu puterea ta, nu promite nimic, nu plăti răul cu rău, nu face rău dușmanilor, vorbește despre ei de bine, fără a face deosebire între ei și tine.
Albert Ignatenko în Cum să devii fenomen
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre plată, citate despre laudă sau citate despre dușmănie