Seară de toamnă
Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
te așezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculți.
Și privești tăcută flacăra tăiată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.
Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?...
Am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.
Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu...
Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Seară de toamnă târzie
Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
te așezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculți.
Și privești tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.
Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?
am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.
Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu...
Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seară de toamnă târzie
Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
te așezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculți.
Și privești tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.
Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?
am plecat de-acasă, vreau să-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.
Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu...
Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de iarnă târzie
La trei de dimineață tata s-a trezit
câțiva tăciuni rămași în sobă încă ard,
o flacără își lasă umbre de stindard
pe-ntinderea tavanului în alb spoit.
Aruncă tata-n grabă lemne peste jar,
iar pufăitul scurt al lemnului uscat
alunecă în hornul strâmt ca un oftat
prin trâmbele de fum iscate în zadar.
Jăratecul încins începe să pocneacă
iar flăcările prinse-n hore pe tavan
pun cai înaripați la miticul rădvan
s-aducă îngerii din albia cerească.
L-aud pe tata-ndepărtându-se grăbit,
noi încă ne prefacem că dormim adânc,
doar scâncetul din plânsul unui prunc
se mai aude-n hora focului mocnit.
Se rup poveștile deodată pe tavan,
un tunet scurt scăpat deodată din tăciuni
despică-n mii de așchii miticul rădvan,
prin hornul sobei vântul cântă rugăciuni.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii Autumnale
Aduce vântul frunze la fereastră,
nori negrii se adună peste văi,
se ofilesc garoafele în glastră,
copacii plâng sub brume tot mai goi.
Și-atâtea amintiri revin spre seară,
pe când aprindem focul în salon,
se zbate vântul printre pomi afară,
motanu-și toarce visul, monoton.
Te-ai așezat tăcută lângă sobă,
asculți poveștile trozninite-n foc,
iar umbra ta, ca o ciudată robă,
pe varul alb se leagănă ad-hoc.
Iar eu, ajuns îndată mai aproape,
la gura sobei vraja să-ți răpesc,
te-mbrățișez și te sărut pe pleoape,
să mă îmbăt cu farmecu-ți ceresc.
Vom sta îmbrățișați întreaga noapte,
pe pat din flori de tei să ne iubim,
și îmbătându-ne cu calde șoapte,
de toamna rece nici să nu mai știm.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei
În iarna care va să vie,
La gura sobei, ca-ntr-un joc,
Ne-om aminti, cu nostalgie,
Că-n sobă-a fost cândva și foc.
epigramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
La gura sobei
Stau copiii și suspină,
În momentele solemne,
Așteptând, poate-o sa vină
Moș Crăciun s-aducă lemne.
epigramă de Mihai Danielescu din Apă distilată (2004)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La gura sobei
Spunea, când stau de vorbă-n doi,
Soția într-o seară:
- Când va muri unul din noi,
Eu mă retrag la țară.
epigramă de Gheorghe Păun-Ulmu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri peste timp
Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă țin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.
Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.
Ieșite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.
Din buza nopții vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.
Poveștile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.
Adorm târziu tăciunii în cenușă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub ușă.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gura sobei se poate încălzi cu lemne, iar gura lumii cu povești.
aforism de David Boia (9 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Reverie
Stau culcat privind printre arini
cum se-ntinde apa-nvolburată
peste gândurile care-mi vin
dintr-o lume ce-mi părea uitată.
Și revăd măceșii înfloriți
adunându-și crengile-ncărcate
sub alunii stând nedumeriți
lângă zidul rupt de la cetate.
Înlăuntru parcă te zăresc,
la fereastră stând îngândurată,
ultimul vlăstar de os domnesc,
în trecutul năruit uitată.
Gândul îmi aleargă înapoi
să ajung la tine pe terasă
oare ce s-a întâmplat cu noi?
nu mai ești precum erai, crăiasă!
Îmi vorbești cu glasul abătut,
cu privirea-ntoarsă într-o parte,
vorbele sunt grele ca un lut
adunat din zeci de oale sparte.
Și deodată simt și înțeleg
că ce-a fost dispare dintr-odată,
cugetul se zbate în talveg
într-o albie de râu secată.
Dar rămân să te aștept pe mal,
vei mai coborî de la cetate?...
Te zăresc în tristul carnaval
căutând iubiri neconsolate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce n-am iubit...
Aduce vântul frunze dantelate
lăsând în urmă arborii mai goi,
eu mi-amintesc iubirile ratate
rămase afară noaptea, după ploi.
Și mă cuprind regretele, deodată,
că n-am știut atunci să le împac,
revin acum cu toamna-ntârziată,
plutind pieziș ca frunza din copac.
Le-aș aduna pe toate lângă mine
la gura sobei să le încălzesc,
dar când le văd îmi par niște străine,
cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.
Ajung tot mai aproape de fereastră
dansând pe ritmul unui triolet,
se ofilesc garoafele în glastră,
privind prin geam apusul violet.
Se scurg prin mine clipele ratate,
ce n-am iubit rămâne doar un vis,
iubirile de-atunci, neacceptate,
în propria mea viață m-au închis.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decor Autumnal
DECOR AUTUMNAL
Frigul a venit cu un vagon
rătăcit pe șinele din gară,
vântul căuta lângă peron
notele fugite din fanfară.
A găsit întâi doar un bemol
în rugina scursă de pe roată
peste umbra singurului sol
izgonit din gama răsturnată.
Un diez, plecat de lângă do,
ajungea pe șinele uzate
și cu re, în pași de bolero,
alunga rafale destrămate.
Dar deodată gerul cobora
din vagonul fără garnitură,
vântul rece se rostogolea
cu brândușe ofilite-n gură.
Frigul peste vânt se așeza
să ajungă seara în câmpie,
pe peron un pui de cucuvea
aduna bemoli în veselie.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emo - Sorin Poclitaru
La gura sobei m-am plasat,
Făcându-mi printre lemne loc
Și-așa m-am emoționat,
C-am pus-o și pe ea pe foc.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La gura sobei moșul bea țuica rece, nevasta fiartă.
aforism de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decor Hibernal
E ceață, e frig..., și aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranța în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ștergi.
Privesc pe fereastră cum pică zăpadă
din pomii cuprinși în vârtejuri de vânt...
Sunt trist, iar în casă nu-i nimeni să vadă,
să-mi spună de tine măcar un cuvânt.
Și seara se lasă, și gândul se frânge,
furtuna la geam se-ntețește mai mult,
și frigul pătrunde, și sufletu-mi plânge,
mă-ndrept către sobă, și vreau să te uit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gura sobei - televizorul Evului Mediu.
aforism celebru de Corneliu Vadim Tudor din Cele mai frumoase aforisme (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La gura sobei
Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar 
Tăceri
nu mă-ntreba de ce în iarnă, copacii zac trântiți de vânt
zăpada vine și așterne uitări de sine și cuvânt
nu mă-ntreba... la fel ca tine aștept o nouă primăvară
zâmbind să imi apară chipul ce am iubit odinioară
dar nu apare și in ceață plutesc fantome-nveșmântate
în giulgiu alb-gri de zăpadă și amintirile-ngropate
târziu apoi la gura sobei încerc cu ultime puteri
s-alung ce-n inimă apasă in noaptea plină de tăceri
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de hiacint
O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-și țină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranțele pierdute sub cerul înstelat.
Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ține lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânși în vatră, în fiecare seară,
îmi spun povești uitate, să-mi țină de urât.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-așternutul cu flori de hiacint,
și parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!