Gândire pozitivă

El vine acasă repede, tu îl aştepţi, el te iubeşte.
Îşi ia copiii aproape şi le spune lucruri inedite.
Desigur, el te iubeşte.
Te strânge la pieptul lui puternic
Şi te ţine în braţe cu drag.
Ah, ce fericire!

-Dar, stai puţin, gândire pozitivă!
Te intreb, despre ce lume îmi vorbeşti?
Căci în realitatea mea se întâmplă altfel:
El face un pas înainte şi doi înapoi.
Înţeleg, de ce ajunge greu la mine:
Copiii, odraslele noastre gălăgioase îl deranjează, cu energia lor nestăpânită,
Iar eu, primesc declaraţii:
- Dacă m-aş întoarce în timp, cu douăzeci de ani,
Când te-am cunoscut pe tine, soţia mea,
Aş alege altă şansă:
Nu m-aş lega la cap cu nimic,
Aş trăi liber,
Fără niciun legământ, fără nicio dăruire,
Aş trăi aşa, cum sunt eu cu adevarat,
Căci în lumea ta, eu nu pot pătrunde.
-Da, ştiu că am uitat multe,
Pentru că m-am ridicat,
Dar, mi-am schimbat doar haina.
Sunt curat, parfumat, plecat de acasă zi lumină,
Însă, nu eu sunt devină că timpul s-a comprimat.
Am uitat să întorc privirea după tine.
Ştiu, este adevarat, sunt uituc, dar aşa îmi place.

-Vezi, gândire pozitivă!
Vino, în lumea mea şi arată-mi altă fericire,
Să nu mai critic,
Să-mi fie lege, aşa ca tine,
Gândire pozitivă.

poezie de Apostol T.Victoria (11 iulie 2020)
Adăugat de Apostol T. Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat cât te iubesc

Am uitat... sunt un bezmetic rătăcit în lumea lui
Zăpăcit de frumuseţea necuprinsă ochiului
Pe care o porţi cu tine, tu femeie, înger sfânt
Ce să fac dacă alături îmi păşeşti pe-acest pământ?

Cum să îţi rezist privirii, alor tale forme fine
Cum să nu-ţi dedic poeme ce vorbesc numai de tine?
Te mai miri că-ţi fac o vină? Vinovată-mi fii pe viaţă!
Poartă-mă pe lângă tine şi-mi rămâi la fel, semeaţă,

Îmi dispare tot frumosul de nu eşti prin preajma mea
Nu te merit, ştiu prea bine, dar ţi-e sufletul de nea
Tu iubeşti cu pasiune, dăruindu-mi ce n-am eu,
Un sărut, o mângâiere şi iubire când mi-e greu

Am uitat... sunt un bezmetic, însă te iubesc nebun,
Iartă-mă încă o dată şi dă-mi voie să îţi spun
Te ador, uit câteodată, visător şi prea uituc
Dar să ştii că fără tine aş trăi precum un cuc

poezie de Adi Conţu (5 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândire pozitivă la vârsta a treia: e rău cu durerea, dar e mai rău fără ea, căci ori eşti nesimţit, ori vine moartea să te ia.

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine aş fie eu fără tine???

Cine aş fi eu fără tine?
Aş fi nebunul fara nume
Căci te-am gasit pe aceasta lume
Pe tine, ce intelegi ale mele glume

Ai lasat in mine adânci urme
Simtirile imi sunt spume
Ce nimeni si nimic nu o sa le curme
Şi-ţi marturisesc ca lumea o sa se surpe

Atunci cand tu nu ai mai vrea pe mine a sa ma asculte
Picioarele desculte vor păşi pe abisuri acute
Te rog sa ierti ale mele defecte multe
Căci in lume sunt vrute si nevrute

Cine ai fi tu fără mine?

poezie de Florin Găman (31 mai 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu drog

În ochii tăi găsesc speranţă,
Acolo văd marea iubire
Mi-ai luminat întreaga viaţă
Pe strada mea e fericire.

Braţele tale-mi sunt cămin
Mereu pe mine mă-ncălzesc
"Acasă" eu cu drag revin
Că doar aici mă liniştesc.

Vocea caldă mă alină,
După tine sunt topită
Eşti doza de heroină,
Cât sunt de îndrăgostită...

De când te-am întâlnit
Ai devenit drog pentru mine
Iremediabil m-ai cucerit,
Nu văd viaţa fără tine!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (19 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesigur

Pleacă, stai, vino!
Nu ştiu, cine eşti?
Te mint! Rană alin-o...
Mai spune-mi poveşti!

Te ştiu...?! Te-am uitat!
Ba nu, nu mai pot...
Vino iar, din plecat!
Dă-mi ceva, sau dă-mi tot!

N-am nevoie de tine!
Oh, ce zic, sunt pierdut...
Orice rău, e spre bine.
Ba e rău... dar l-am vrut.

Te urăsc când zâmbeşti!
Toate sunt un totuna...!
... Să las naibii minciuna?!
Ele-s firi... zână, eşti.

Pot trăi, bine, singur!
Până ieri, te-am văzut!
Ah, fă sfârşit... început.
Ba nu, pleacă-i mai sigur!

Dar ce am, ce-i cu mine?
Nu te merit de fel...
Poţi pleca, că-i mai bine!!!
Am ieşiri de... tembel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copacul meu...

Mă întorc mereu la tine,
Copacul meu plin de iubire
Îmi amintesc multe lângă tine
Şi am un ocean de fericire.

Acum am stropi de ploaie pe faţă,
Dar zâmbetul mi se dezgheaţă,
Uitându-mă-n necunoscut
Şi sunt cu tine de când m-am născut.

Tu ai raze de lumină
Lângă tine toţi vor să vină
În umbră să te ascunzi
Urcând în el poţi să te scufunzi.

Vântul bate frunzele-n noapte,
Iar gândul meu e cuprins de şoapte,
Stai sus şi vezi văpăi stelare
Şi inima mea vrea din nou să zboare.

Să zboare în ţări fără nume,
Ca să gasesc o altă lume,
Să-mi treacă acest dor al meu,
Să nu mai fie legat de destinul tău.

poezie de Eugenia Calancea (19 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

De ce plângi, când toţi dau în tine?
Nu-ţi fie teamă, căci Eu sunt mai tare!
Eu te-ntăresc şi-ţi vin în ajutor
Cu dreapta Mea biruitoare!

De ce te ruşinezi de-al Meu Cuvânt?
Vrei ca şi Eu să fac la fel?
Tu spune lumii despre Mine
Şi despre-al mântuirii ţel!

Tu ştii că ziua e aproape,
Tu ştii că ceasul e târziu...
Adu şi-azi lucrători în vie
Căci am răsplata, şi-S pe drum!

Eu ştiu că-n jur e multă ură;
Eu ştiu că eşti de toţi lovit...
Dar ce aştepţi de l'astă lume?
De lume, nu poţi fi iubit!

Eu n-am nevoie de-o lumină
Într-un mănunchi strălucitor de raze..
Eu am nevoie de-una care
Să lumineze-n bezna mare,

Ca cei ce sunt pribegi prin lume,
Să vadă clar a ta lumină,
Şi-atunci, păşind pe-ngusta cale,
Încrezători la Min' să vină!

O, dac-ai şti ce-adânc pătrunde
În Mine, mila pentru cei pierduţi,
Şi cîte lacrimi, fără număr,
Printre suspine Mi-au căzut,

N-ar sta nepăsători nicicare,
Ci mulţumind de al Meu har,
Cît mai e timp, ar semăna-n ogoare
Sămânţa bună, al Meu Cuvânt.

Deci, nu te-uita cu-ngrijorare
La valurile ce s-au ridicat
Ci aminteşte-ţi că te-am pus pe stâncă!
În noapte, fi la toţi un far!

Fi treaz, copilul Meu, întruna,
Şi fi ca servii Mei, curat.
Nicicând să nu te-nşele lumea!
Înţelepciunea Eu ţi-am dat!

Eu te iubesc, şi vreau să ştii
Că-ţi port de grijă ne-ncetat.
Iar de te mai apasă griji,
La cruce, toate să le laşi.

Am pus în tine gândul veşniciei,
Şi-am oglindit în ochii tăi chiar cerul...
Te-am făurit cel mai frumos din toate,
Cu-atâtea daruri, Eu te-am înzestrat!

De-aceea, fi curajos şi luptă!
Nicicând să nu te laşi înfrânt!
Să iei în mână a Cuvântului sabie,
'Nainte mergând pe cărare
Cântând.

poezie de Andrea Kasznel (20 octombrie 2016)
Adăugat de Andrea Kasznel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Raisa

Eu sunt Raisa, fata de pe coline...
Tu, cine eşti? Tu, om... Om bun de lângă mine!
Ochii îmi sunt căprui şi-n ei, privirea blândă...
Şi-n piept se zbate -auzi?- o inimă arzândă!

Cosiţa-mi este lungă, cu unduire-n fir,
C-aşa mi-o dete maica... măicuţa din Izmir!
Ieri, m-am jucat puţin cu părul tău bălai...
Al meu e negru...! Iubire, putea-vei, deci, să-mi dai?

Trist e zâmbetul meu, dar poate să te-aline...
Pe tine, ce te doare, omule bun, ţi-e bine?
Departe plângi de oameni... Să nu te vadă ei?
Hai, vino, sunt Raisa, Raisa de pe chei!

De-ar fi ca a ta lume mâine să nu mă vrea,
Căci ochii-mi sunt prea mari şi-adâncă-i fiinţa mea,
Chiar de nu-ţi plac, mă laşi, în tine să m-ascund?
Căci sunt Raisa... Raisa de pe prund!

Şi, totuşi, pleci... e trist... că' nu mă iei cu tine...
O, nu pleca, om bun...! Şi-n lumea mea e bine!
Rămâi cu mine... mai stai un ceas... mai stai... mai stai!
Eu sunt Raisa... Raisa de pe splai!

Rămâi aici, te rog, vreau să rămâi cu mine...
Iubirea să n-aleagă... între "ei" şi tine!
Omule bun, te chem să dărui, te vreau iubind!
Eu sunt Raisa... Raisa de pe grind!

poezie de Iulia Mirancea (13 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lego

Fii nebun, iubeşte, nu te risipi!
Fără tine,
nimic nu stă, nimic nu se mişcă
fără învelişul tău subţire, nicio clipă n-ar naşte altă clipă.

Retrăgându-ţi privirea din lume către tine,
din întuneric, întoarce-ţi faţa spre Lumină
apoi, pierdut şi regăsit în fericire, ca Unul Viu ce-ai devenit, gândeşte:
nu există moarte, nici suferinţă, nici frică

Totul e iubire. Totul e odihnă.

poezie de Mădălina Grama Toma
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ann: Azi-noapte am fugit de la şcoală.
Joe: Ce s-a întâmplat? Ai avut probleme cu profesorii?
Ann: Nu, n-a fost vorba de aşa ceva.
Joe: Dar nu poţi fugi de la şcoală fără niciun motiv.
Ann: Trebuia să fie numai pentru o oră-două. Aseară mi-au dat ceva pentru a putea dormi.
Joe: O, înţeleg.
Ann: Acum ar fi bine să iau un taxi şi să mă întorc.
Joe: Uite ce e, înainte să faci asta, ce-ai zice dacă ţi-ai lua puţin timp liber doar pentru tine?
Ann: Poate încă o oră.
Joe: Trăieşte periculos. Ia-ţi o zi întreagă.
Ann: Aş putea să fac câteva din lucrurile pe care mi-am dorit întotdeauna să le fac.
Joe: Ce anume?
Ann: O, nici nu-ţi imaginezi. Aş face ce vreau cât e ziua de lungă.
Joe: Cum ar fi să te tunzi, să mănânci îngheţată...
Ann: Da, şi aş sta la o cafenea de pe trotuar şi m-aş uita la vitrinele magazinelor. M-aş plimba prin ploaie, m-aş amuza, aş face ceva cu adevărat distractiv. Pentru tine nu e mare lucru, nu-i aşa?
Joe: Uite ce îţi propun. Ce zici dacă am face toate astea împreună?
Ann: Dar tu nu trebuie să lucrezi?
Joe: Să lucrez? Nu. Astăzi suntem în vacanţă.
Ann: Chiar vrei să faci toate aceste lucruri mărunte?
Joe (o ia de mână): Prima dorinţă? Să mergi la o cafenea de pe trotuar, s-a făcut. Ştiu şi locul perfect. La Rocca.

replici din filmul artistic Vacanţă la Roma (2 septembrie 1953)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!