MĂ AȘEZ LUNGIT ÎNTR-UN HAMAC
Mă așez lungit într-un hamac,
Lene mi-e a mai vorbi și tac,
Somnul cel profund mă fură iar
Sub o umbră deasă de copac.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Hamac - Invenție creolă. Indispensabil într-o grădină. Convinge-te pe tine însuți că vei dormi mai comod într-un hamac decât într-un pat.
Gustave Flaubert în Dicționar de idei primite de-a gata
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcy: Un hamac! Am așa o nostalgie... Mi-am pierdut-o într-un hamac.
Adrian: Poftim?
Dulcy: Trebuie să ai un echilibru bun.
replici din filmul artistic Comedia erotică a unei nopți de vară, scenariu de Woody Allen (16 iulie 1982)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

- hamac
- Hamac. Șanț pentru odihna bețivilor.
definiție aforistică de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Într-un colț de Univers
Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Și-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Și din nesfârșite gânduri
Viața pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colț de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Așez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Și din sfântă rânduire
Se va naște altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a șters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi știute,
Astazi, eu așez prin vise
Doar plăceri nebănuite.
poezie de Nicuță Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit
Am mătreață în sprâncene,
Și mi-e lene... da, ce lene!
Și să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... și nu pot...
Nu mă scarpin când mă mâncă,
Stau cu capu' într-o brâncă,
Nu pot sta nici în picioare,
Mi-e o lene de mă doare...
Ochii-abia îi țin în gene,
Lene mi-e să-mi fie lene,
Și să-nhaț un chilipir,
Lene mi-e și să respire...
Am mătreață în sprâncene,
Și mi-e lene... da, ce lene!
Și să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... rău de tot...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră
mă așez pe podea cu visele răspândite
între nopțile tale
și
degetele îți alunecă ușor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respirația mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
și mă predau
carne și sânge
noapte de noapte
amestecând respirația mea
cu degetele tale subțiri
ce alunecă ușor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă așez pe podea
degetele tale subțiri
alunecă ușor la marginea patului
între vis și adevărul
ce se pierde
prin întuneric
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e somn, mi-e lene și mi-e dor...
Mi-e somn, mi-e lene și mi-e dor,
Torcând, molcom, ca in pisoi,
Și te-aș iubi pân' mai apoi,
Și-aș curge lin, ca un izvor...
Cu unda, trupul să-ți măsor,
De luni, iubito, până joi,
Mi-e somn, mi-e lene și mi-e dor
Să numărăm din doi în doi,
În dulcea înserare din pridvor,
În pași de dans, în ritm vioi,
Să te îndoi, să mă desdoi,
La modul corespunzător...
Mi-e somn, mi-e lene și mi-e dor!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor
Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munți, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe țărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare
Mi-e dor să dorm și s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată
Mi-e dor să știu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o mușc și să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, și dorul... doare!
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă cunosc
de undeva îmi spun cu voce șoptită
după ce mă uit într-un ciob
de oglindă discret afumat cu țigara
fumată seara la întâlnirea cu luna
pe balconul plin cu scrisori
de dragoste pe care le-am scris
cu sârgul unui îndrăgostit
dar neexpediate din n motive
îmi netezesc părul ce se zbârlește
și pot să jur că nu mă recunosc
după ce mă privesc într-un ochi
de apă lungit pe asfaltul gri
la picioarele ei mici cu tocuri mari
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță împlinită
Când doctorul i-a spus, ca bun amic:
"În două săptămâni te pun pe roate!"
Nu l-a crezut, dar azi, lungit pe dric,
De ar putea vorbi, i-ar da dreptate.
epigramă de Lucian Mănăilescu din ziarul "Viața Buzăului" (1 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui adversar...
Era lungit într-un sicriu
Și m-am convins că nu e viu.
Am plâns atunci cât am putut...
C-așa fac eu când sunt băut.
epigramă de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În răspar
un hamac de oase strigă în vidul străzii către cer,
iar beția nopții îi răspunde cu același semn,
numindu-l amplu, "bețiv", îmbrăcat gros,
aburii ce-i emană licorile din sângele său
descriu palpitația frenetică a orașului
un cuplu trece lent pe lângă el, într-un moment disec, ascuțitor,
doar astenia lui Ianuarie se așterne mai molcom
decât ei
într-un bar o pisică sufocă o masă colorată
cu al său mic corp, încetul cu încetul;
doi bărbați discută cu mâinile
la tâmplă, apoi încordați, se privesc îndelungat.
apoi râd. într-un final.
poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Organodor
Organele ce mă dor,
De tine și de-al tău dor,
Nu le știu, dar mă cobor
La suflet și mă-nfior:
Nu-l găsesc într-un picior,
Stând cum stau când vreau să zbor,
Nici în cap, amețitor,
Sau lungit în pat... să mor.
Și mă caut în decor,
Să-mi acord prim-ajutor,
Ca un ultim salvator,
Dar lipsesc întâmplător...
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (15 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am intrat după tehgheaua din cârciumă. Pe o sofa lată, acoperită cu piele de tigru, sta lungit un bătrân cu barbă albă și cu fața prelungă. Fuma dintr-o narghilea și număra niște mătănii de chihlimbar. Boabele mari și galbene sclipeau și se loveau între ele cu un sunet plin. Fața bătrânului era împodobită cu o barbă lungă, încărunțită de vreme. De sub fesul lui, înfășurat cu un turban, ieșea un smoc de păr alb ca neaua. Pe buzele-i veștede juca un zâmbet prietenos. M-a privit cu ochii lui blânzi și visători și m-a poftit, în bulgărește, să mă așez. Apoi, scoțând un nor de fum, m-a întrebat de unde știu bulgărește. I-am răspuns că sunt bulgar.
Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața nu e un clasor
deși așez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranța albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă
îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
și le dau altă viață
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtășanie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cruce
se sfarmă lumea
și pietre se frâng
pe treptele vieții
mă așez ca să plâng
n'am nume, n'am frați
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnați
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aștern cuvinte și plâng
nici stele nu cad
e liniște în jur
eu scriu cu morții plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec și să mor într-un gând
între mine și cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beție
pe două țigări
nu am timp de plimbare
o viață pierdută și goală
tăcere, visare, ratare
pășesc pe cărare
printre morții încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
și scara e ruptă și timpul coboară aiurea
mă așteaptă ultima poartă
pașii mă dor
și iar fug
mă așez lângă cruce
între mine și ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard și iar plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Surprins în hamac
mă leagă cu firul lui
păianjenul alb.
haiku de Constantin Păun din Foșnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să-ți așez în păr...
Am să-ți așez în păr
Fărâme de primăvară
Din albe flori de măr
Ce-au înflorit prima oară
Și păsările-ți vor cânta
Nemaiauzite triluri
Se vor odihni în palma ta
Rătăcitorii fluturi
Iar stelele vor scăpăra
Lumini abia șoptite
Râul blând va tremura
Raze răvășind în noapte
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Minciuna a profitat de inventarea cataligelor și și-a lungit picioarele.
aforism de Mihail Mataringa (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toamna mi-ar vorbi
dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune că e firesc să lași frunzele să cadă
copacii nu se străduiesc să-și înece umbrele
ele își schimbă forma o dată cu dansul soarelui
dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să nu mai aștept ploaia
căci va veni oricum, seceta nu ține o viață de om
dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să îmbrățișez anotimpurile
ele se întorc dar noi nu
mi-ar spune să mă așez în colțul meu de lume
să respir și să privesc doar atât
r e s p i r
p r i v e s c
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!