Cu judecata la aceeaşi masă

Normal că singur! Cine-altcineva
Să poată să mă vindece de mine?
Când mă afund în sumbru şi ruine,
Doar eu îmi pot permite-a mă salva.

De ce să vreau complici în lupta mea,
Când scopul le implică al lor bine?
Ce sens mai are să mă lupt cu mine,
De pacea, singur, nu o pot afla?!

Ne amăgim prea mult tot aşteptând
Minuni de nu ştiu unde să apară...
Uitând de tot ceea ce ne separă
De cei care se cred salvaţi, mimând...

E-atât de simplu să te minţi, sperând
Că o să treacă totul de la sine.
Cine va da iar vina pe destine –
Uitând c-acestea doar de noi depind?!

Şi eu am tins cândva spre neputinţă,
Crezând că îmi aduce veşnicia.
Vedeam durerea soră cu Mesia... –
Şi rămâneam pierdut în necredinţă.

Habar n-avem ce poate face gândul,
Când hrana nu îi este săţioasă.
Stând cu prostia la aceeaşi masă –
Sfârşeşti prin a-ţi săpa mormântul.

Dar dacă mintea e hrănită bine,
Ajungi să poţi sfida tot ce te-apasă. –
Cu judecata la aceeaşi masă,
Nu te mai poţi împiedica de tine.

Nu vei mai tinde spre banal şi-absurd,
Nu vei mai fi vrăjmaş cu libertatea.
Vei înţelege, în sfârşit, atâtea... –
Nu vei mai fi cu tine-n dezacord.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (24 mai 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea mai puţin plăcută, atunci când începe să îţi meargă mintea, este că nu te mai poţi minţi singur. Trebuie întotdeauna să înfrunţi greutăţi la rând, nu îţi mai permiţi să le laşi să treacă de la sine. Nu mai există acel "vis fals", vis care să te ţină sub vraja lui până încep să îşi revină toate la normal.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin (2017)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea mai puţin plăcută, atunci când începe să îţi meargă mintea, este că nu te mai poţi minţi singur. Greutăţile le iei în piept, începi să le înfrunţi într-un mod direct, nu îţi mai permiţi să le laşi să treacă de la sine. Nu mai există visul acela fals, care să te ţină sub vraja lui, până încep să îşi revină toate la normal.

citat din Evelin L. Ş. Andrei
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum treci acum

şi visul e-n ruine
te simţi bine
şi mă simt bine
trec apa zburând spre tine
şi e bine când te-ntorci la mine

nici nu mai sunt ruine
tu eşti stăpâna ambelor destine
ne este destul de bine
când simt dragostea-n mine

îţi jur iubire pe vecie
şi jur să plâng
când o să pleci de lângă mine
un pustnic o să ajung

treci prin vis din vis
în vis îmi vine
să te sărut dincolo de mirare
cu disperare revii în vis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei rugi

Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputinţa mă seduce.

Nu tot ce cred că-nseamnă bine
Îmi poate face viaţa dulce...
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine.

Nu mă lăsa s-ajung ruine,
Deja m-am pus singur pe cruce —
Acum aştept să se termine...
Dă-mi cât să mă salvezi de mine,
Nu-mi da mai mult decât pot duce.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

N-o pot deloc înţelege –
Este prea de tot;
Mai ales când mă provoacă
Să o trec înot!
Dar oricât aş încerca,
Pe celălalt mal –
Nu pot să ajung deloc...
Mă las dus de val!
Doar că valul nu mă duce...
Unde vreau s-ajung,
Ba din contră: el în larg
Vrea să mă scufund!
Niciodată n-am răbdare
Să se potolească...
Ca apoi să pot s-o trec –
Să mă limpezească!
Şi mereu şi tot mereu,
Eu mă duc la fund!
Niciodată n-am puterea
Să pot s-o pătrund,
Dintr-un capăt până-n altul...
Unde mă aşteaptă
Răspunsul la întrebarea:
"De ce e nedreaptă
Această latur-a mea
De necontrolat?
Şi de ce de când mă ştiu,
Eu te-am căutat?!"

Ca să vezi, nu e vorba
Doar de un răspuns...
Ci, de fapt, am mai multe,
Întrebări de pus!

Mai rămâne doar să pot
Să ajung la TINE!
Doar că pentru-a reuşi,
Tre' să lupt cu mine!
Să lupt şi să mă înving –
Să nu mă mai las
De al vieţii mele timp,
Vrăjit, dus de nas!
Dar şi când voi izbuti,
Nu vei mai putea –
Decât să te contopeşti
Cu inima mea!
Cu tot ce până acum,
Nu am înţeles...
Mai exact: cu tot ce-nsemn
Şi să-mi dai un sens!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (17 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispită

În pofta ta carnală şi ascunsă,
De mine depistată şi pătrunsă,
Mi-aş face casă pentru veşnicie.

Aceasta se numeşte-anomalie:
Să îmblânzeşti a firii poezie,
Când iadu-n tine-i gata să erupă.

Nu numai eu, ci câţi n-ar vrea să rupă
Din tine patima şi, ca pe supă,
Dorinţa să ţi-o soarbă nebuneşte.

Făptura ta pe-oricine ispiteşte,
Dar felul tău, instant îi nimiceşte.
Rămân doar eu, cu luptele-ţi grozave...

Mă număr printre inimile brave,
Ce îţi înfruntă zbaterile grave,
Când nu mai poţi a-ţi asuma oftatul.

De mi te-ai da, al meu ar fi păcatul,
Căci nu tu m-ai împinge-a face altul,
Ci singure-ar ieşi din mine, coarne...

Te vreau şi-n suflet, dar mai mult în carne —
Să-ţi simt neosteneala cum m-adoarme
Şi raiu-n care-aş fi, cum mă înghite.

Nu îţi stă bine să rămâi cuminte.
Te ştiu aşa cum eşti — şi eşti fierbinte.
Nu te minţi că rolul nu te prinde.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

Urăsc atunci când cineva opreşte
Iubirea ce în suflet înfloreşte...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Şi fură destine, fermecând mereu.

Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Şi cum se-mpodobeşte că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriţi,
Care stau mereu şi se dau grăbiţi.

Urăsc când spui pe nume şi nu ştii cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranţa şi ce-i de suprafaţă,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheaţă.

Urăsc obrăznicia a celor cu mulţi bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă şi pe cel păgân,
Neştiinţa dom'le, te lasă şi mai spân.

Urăsc pe-acei care nu ştiu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria şi prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.

Urăsc tot ce-i urât şi urâţeşte,
Prin ura de urât se construieşte
Un suflet alb şi-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă tu capul ţi-l mai poţi păstra
Când toţi şi-l pierd şi spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toţi se îndoiesc
Şi calm accepţi când vezi că te-ocolesc;
Dacă aştepţi şi n-o să oboseşti
Şi-o să-nţelegi când toţi te vor minţi
De poţi la ură să te stăpâneşti
Şi să nu pari prea înţelept tu ştii:

Dacă visezi, dar ştii că sunt doar vise
Dacă gândeşti, dar nu-ţi faci gândul ţel
Izbânda şi Năpasta de-ţi sunt scrise
De poţi zâmbind să le priveşti la fel;
Dac-adevărul poţi să îl rosteşti
Şi nu te temi că unii-l deformează
De poţi privi cum piere ce iubeşti
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câştigat în viaţa ta
Tu poţi să rişti când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Şi să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă şi inima, şi nervii, şi toţi muşchii
Te pot sluji şi după ce-au pierit
De poţi să mai rezişti cum numai tu ştii,
Fiindcă Voinţa nu te-a părăsit.

Dacă-n mulţime nu îţi pierzi virtutea
Dacă cu Regii poţi rămâne cine eşti
Printre prieteni şi duşmani de nu-ţi pleci fruntea
Şi când eşti lăudat, tu te smereşti;
Dacă poţi umple un singur minuţel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul şi tot ce e pe el
Şi ce-i mai important, tu Om vei fi!

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necredinţă...

De unde atâtea stele-n frunte!?
Astăzi, nu mai există aşa ceva!
Nu mai există om care să vrea
Să mute muntele din loc, altundeva...
Şi nici nu cred că se mai poate!

Astăzi, e totul trist şi-ntunecat –
La fel ca sufletul din fiecare,
Iar dacă ţi se pare că mă-nşel...
Demonstrează-mi că eşti mai tare:
Nu băga-n seamă al meu păcat!

Poţi oare tu să-mi demonstrezi
Că m-a orbit pe deplin necredinţa,
Tocmai în cei ce-ar trebui să cred
Şi că singur îmi scriu sentinţa,
Când spun că: "toţi suntem perfizi"?!

Poţi oare tu să crezi fără să vezi –
Că natura umană nu este duşmană,
Acelor lucruri de care fugim,
Acelor lucruri care, azi, ne-ndeamnă,
Să nu trăim ca vitele-n cirezi?!

Înţelegi oare câte mii de ani,
Avem de când ne tot auto-pedepsim...
Inconştient?! Sau încă nu te-ai prins
Că suntem sortiţi să nu ne trezim,
Până nu vom fi măturaţi de ani?!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (10 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă! —
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă şi suflet
ţi-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!

Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ţine la distanţă.
De câte ori n-am vrut
să-ţi spun totul în faţă,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...

Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu
mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port şi grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ţine-ascuns.

Şi nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă.
Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranţe investesc.
Atâţia ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nţeleagă,
Să-mi înţeleagă lupta
şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti,
fără să poţi avea
În faţa neputinţei
nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Şi tocmai de aceea,
n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am,
în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de întrebare

Vă ştiu prea bine, căci mă ştiu pe mine.
Cunosc şi luptele, dar şi orbirea
Prin care vi se-mpiedică menirea,
Când vă înghit mocirlele din sine.

Eu nu mai ţin demult cu omenirea
Şi-mi par, din ce în ce tot mai străine
Speranţele că n-aţi ajuns ruine —
Şi nu-mi reneg, nici mie, prăbuşirea.

Doar Dumnezeu mai simt că e valabil.
Să fie ăsta semnul de trezire,
Sau o să ne trezim, inevitabil,
Până la ultimul, din amorţire?

Să fie, oare, prea puţin probabil
Să lase Domnul, omul, la pieire?!

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În limba ta

În aceeaşi limbă
Toata lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.

Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atuncea
Tot în limba ta.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesigur

Pleacă, stai, vino!
Nu ştiu, cine eşti?
Te mint! Rană alin-o...
Mai spune-mi poveşti!

Te ştiu...?! Te-am uitat!
Ba nu, nu mai pot...
Vino iar, din plecat!
Dă-mi ceva, sau dă-mi tot!

N-am nevoie de tine!
Oh, ce zic, sunt pierdut...
Orice rău, e spre bine.
Ba e rău... dar l-am vrut.

Te urăsc când zâmbeşti!
Toate sunt un totuna...!
... Să las naibii minciuna?!
Ele-s firi... zână, eşti.

Pot trăi, bine, singur!
Până ieri, te-am văzut!
Ah, fă sfârşit... început.
Ba nu, pleacă-i mai sigur!

Dar ce am, ce-i cu mine?
Nu te merit de fel...
Poţi pleca, că-i mai bine!!!
Am ieşiri de... tembel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsarea de sine

Doamne, cocoşul a cântat
Iar eu nici nu m-am lepădat
Nu ştiu de ce s-o fi grăbit
Că n-am greşit cât am iubit.

Poate că mi-a cântat de bine
Pe când mă lepădam de mine
Dar eu nu mi-am cerut iertare
După-ntreita nepăsare.

Crezându-mă nevinovat
De cine m-oi fi lepădat?
Uitând al resemnării glas
De cine singur am rămas?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purificare

Fă-mă să vreau, să mă scurg de păcate,
Cu tine-n lumină să mă adâncesc!
Fă-mă să vreau, nu doar ce e firesc.
Cu tine să simt că totul se poate.

Ia-mă de mână şi arată-mi calea,
Unde crezi că-i posibil să fie altfel...
Să nu mai existe nimic la fel,
Glăsuire să poarte numai iubirea!

Prinzându-ne-n hora trăirii eterne, –
De a fi doar pe placul a ce e frumos,
Nimic să nu poată să ne tragă-n jos.
Să lăsăm nemurirea să intre în vene!

Tot ce este etern să rămână cu noi,
Să nu fim nevoiţi să rămânem pustii...
Să lăsăm moştenire viitorilor fii
Doar ce poate sfinţi: veşnicia din noi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (22 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

Îmi stai ascunsă în cuvinte,
Sperând că poate nu te ştiu,
Cu gânduri care nu-s cuminte,
Ca să greşesc pe mai târziu.

Eu te accept, te iert şi poate,
Am să te-ajut să te îndrepţi,
Şi-n nedreptate e dreptate,
Tu trebuie doar s-o accepţi.

Încerci să mângâi sentimente,
Poate-am să cad în plasa ta,
Pierzându-mi mintea în momente,
Pe care le voi regreta.

Dar eu te ştiu, zâmbesc spre tine,
Cu ochii mei te văd cum eşti,
Poţi fi mai mult, poţi fi mai bine,
Alege altfel să trăieşti.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!