
Henry Tripp
Banca dăduse faliment și eu îmi pierduse toate economiile.
Eram deja sătul de toate jocurile murdare din Spoon River
Și m-am gândit să fug departe,
Să părăsesc locul unde m-am născut și familia;
Dar chiar când trenul de la miezul nopții a tras în gară,
De pe trepte au sărit repede Cully Green
Și cu Martin Vise și-au început să se bată
Pentru a rezolva vechea lor rivalitate,
Cărându-și unul altuia pumni care sunau
Ca niște lovituri de măciucă.
Se părea că va învinge Cully,
Dar deodată pe fața lui a apărut un rictus
De lașitate grețoasă și, sprijinindu-se de Martin,
A miorlăit " Dar noi suntem prieteni buni, Mart,
Doar știi că-s prietenul tău."
Martin i-a trimis, scurt, o directă
Și apoi alta, și alta, făcându-l una cu pământul.
M-au arestat, ca martor,
Și-am pierdut trenul, rămânând în Spoon River
Pentru a-mi continua lupta cu viața până la capăt.
O, Cully Green, tu ai fost salvatorul meu
Tu, cel făcut de rușine și umilit pentru ani și ani,
Tândălind fără rost pe străzi,
Încercând să oblojești zdrențele unui suflet
Care refuzase odată o luptă.
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prietenie
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre trenuri
- poezii despre suflet
- poezii despre salvare
- poezii despre rușine
Citate similare

Archibald Higbie
Te-am disprețuit, Spoon River.
Am încercat să mă înalț deasupra ta,
Mi-a fost rușine de tine.
Pentru că ai fost locul nașterii mele,
Te-am urât.
Acolo, la Roma, printre artiști,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Aveam de multe ori impresia că m-am eliberat
De orice amprentă a originii mele.
Mi se părea că atinsesem zenitul artelor
Și că vedeam lumea cu ochii maeștrilor,
Că respiram același aer pe care îl respirau și ei.
Însă ei treceau pe lângă lucrările mele spunând:
"Către ce anume țintești, prietene?
Câteodată acest chip pare a fi al lui Apollo,
Altădată al lui Lincoln."
Știți că nu exista cultură în Spoon River,
Iar eu mă înroșeam de rușine și nu-mi găseam pacea.
Și ce aș fi putut face, alcătuit și crescut
Din solul acestui ținut din vest,
Decât să aspir și să mă rog pentru o altă
Naștere în lume, cu toate rădăcinile tale, Spoon River,
Smulse din sufletul meu?
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre artă, poezii despre pace, poezii despre ochi, poezii despre existență sau poezii despre cultură

Adam Weirauch
Am fost strivit între Altgeld și Armour.
Am pierdut mulți prieteni, mult timp și mulți bani
Luptând pentru Altgeld, pe care Editor Whedon
Îl denunța ca fiind candidatul aventurierilor și al anarhiștilor.
Pe urmă, Armour a început să aducă în Spoon River carne ambalată,
Forțându-mă să închid abatorul,
Astfel că s-a ales praful de măcelaria mea.
Noile forțe ale lui Altgeld și Armour m-au lovit
În același timp.
Am crezut că mi se cuvine, pentru a recupera banii pierduți
Și pentru a recâștiga prietenii care mă părăsiseră,
Să fiu numit Administratorul Canalului.
Însă Guvernatorul l-a nominalizat pe Whedon de la Spoon River Argus,
Așa că m-am înscris în cursa pentru consiliu și am fost ales.
M-am hotărat să dau dracului principiile și mi-am vândut votul
Lui Charles T. Yerkes pentru achiziționarea de tramvaie.
Bineînțeles, am fost unul dintre puținii pe care i-au prins.
Acum, cine a fost cel care m-a ruinat,
Armour, Altgeld sau eu însumi?
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre bani, poezii despre votare, poezii despre tramvaie, poezii despre timp, poezii despre principii, poezii despre forță sau poezii despre draci

Barney Hainsfeather
Dacă trenul spre Peoria
Ar fi deraiat doar, poate că aș fi scăpat cu viață
Oricum, aș fi evitat să zac în acest loc.
Dar, cum trenul a luat foc, m-au confundat
Cu John Allen, care a fost trimis la Cimitirul Evreiesc din Chicago,
Iar pe John cu mine, astfel că m-au înmormântat la Spoon River.
Ca și cum n-ar fi fost destul că administrasem un magazin în acest oraș,
A mai trebuit și să fiu îngropat aici ach!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre comerț sau poezii despre Chicago

Hortense Robbins
Numele meu era prezent în toate ziarele
Când cinam undeva
Sau când călătoream undeva,
Sau când închiriam o casă la Paris,
Unde eram parte a aristocrației.
Întotdeauna mâncam sau călătoream,
Sau mă tratam la băi, la Baden-Baden.
Acum sunt aici să onorez
Spoon River, aici lângă familia din care cândva am apărut.
Nimănui acum nu-i pasă unde am luat cina,
Sau am trăit, sau cu cine m-am conversat,
Sau cât de des mergem la Baden-Baden.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre jurnalism, poezii despre familie sau poezii despre Paris

Ezra Bartlett
Preot în armată,
Preot în închisori,
Predicator în Spoon River,
Îmbătat de divinitate, Spoon River
Și totuși împingând pe Eliza Johnson în rușine,
Iar propria persoană în dispreț și nefericire.
Dar de ce voi nu vedeți niciodată că dragostea pentru o femeie
Și chiar dragostea pentru vin
Sunt stimuli prin care sufletul, flămând de sfințenie
Atinge viziuni extatice
Și vede până la cele mai depărtate colțuri ale cerului?
Numai după multe încercări de a prinde putere,
Numai după ce s-au consumat toți stimulii,
Reușește entuziastul suflet,
Prin propria forța,
Să găsească divinitatea
Ascunsă în sine.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre viziune
- poezii despre sfințenie
- poezii despre nefericire
- poezii despre iubire
- poezii despre femei
- poezii despre armată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Harry Carey Goodhue
Nu v-ați mirat nicidecum, voi, neghiobii din Spoon River,
Când Chase Henry a votat contra barurilor,
Răzbunând-se pentru că fusese alungat din ele.
Însă nimeni dintre voi n-a fost destul de destupat la minte
Să-mi calce pe urme și să afle
Că sunt fratele spiritual al lui Chase.
Vă mai amintiți când am luptat
Împotriva băncii și a Curții de Justiție
Pentru că-și însușeau bani din fondurile publice?
Dar când m-am ridicat împotriva celor care ne conduceau,
Pentru că-i înglodau cu taxe pe cei săraci?
Dar când m-am împotrivit celor de la salubritate
Pentru că-și însușeau banii noștri, scumpindu-ne viața?
Dar când am luat în umăr pe afaceriști,
Cine a fost alături de mine?
Apoi, vă amintiți:
Scuturându-mă de spectrul înfrângerii
Și de epava carierii mele,
Am scos de sub mantie ultimul meu ideal,
Ascuns de ochii celorlalți
Și de voioasa lor pălăvrageală,
Și am ruinat banca și pe oamenii de la salubritate,
Cum și pe oamenii de afaceri cu arma prohibiției,
Făcând pe Spoon River să plătească prețul
Tuturor bătăliilor mele pierdute?
poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre sărăcie, poezii despre război, poezii despre plată sau poezii despre justiție

Josiah Tompkins
Am fost cunoscut de toată lumea și foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit și muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toți copii mei au plecat departe
Căci acesta este rostul vieții toți, mai puțin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrânețe,
Și cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Și nu mai era de acord cu mine in privința afacerilor,
Și soția lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Și și-a convins mama să fie de partea lui,
Și tot așa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Așa ca n-a putut profita prea mult.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre testament, poezii despre standard, poezii despre soție, poezii despre obstacole sau poezii despre devenire

Ippolit Konovaloff
Eram armurier în Odesa.
Într-o noapte polițiștii au năvălit în camera-n care
Unul din grupul nostru citea din Spencer.
Ne-au confiscat cărțile și ne-au arestat.
Eu am reușit să evadez și am venit la New York,
Apoi m-am mutat la Chicago și-apoi la Spoon River,
Unde pot citi liniștit pe Kant
Și unde îmi câștig traiul reparând arme!
Priviți-mi matrițele! Arhitectura mea!
Una pentru țeavă, una pentru percutor
Și altele pentru celelalte părți ale armei!
Well, acum să presupunem că nici un armurier în viață
N-ar avea decât duplicate ale acestor matrițe
Pe care tocmai vi le arăt well, toate armele ar fi
La fel, cu un percutor care lovește
Capsa și cu o țeavă care imprimă direcția,
Toate acționând pentru ele însele
Și totodată una împotriva alteia.
Și-aceasta ar fi lumea armelor voastre!
Pe care nimic n-ar putea-o vreodată elibera de ea însuși,
Exceptând un Matrițer cu matrițe diferite
În care să toarne metalul topit.
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din Antologia de la Spoon River - editura CORESI, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre polițiști, poezii despre noapte, poezii despre lectură, poezii despre cărți, poezii despre arhitectură, poezii despre New York sau poezii despre Immanuel Kant

John Hancock Otis
În ce privește democrația, cred că voi,
Concetățenii mei, sunteți de acord
Că eu, care am moștenit mari averi, fiind născut într-un palat,
Am fost al doilea după nimeni din Spoon River
În devoțiunea mea pentru cauza Libertății.
În același timp, contemporanul meu, Anthony Findlay,
(Născut într-o baracă și începându-și cariera
Prin a căra apă muncitorilor de la stația căii ferate,
Devenind apoi el însuși muncitor,
Iar mai tarziu șef de echipă,
Pentru ca în final să ajungă superintendentul căilor ferate
Și să locuiască la Chicago),
A fost un adevărat vătaf de sclavi,
Măcinând sănătatea oamenilor prin extenuare,
Și un încrâncenat adversar al democrației.
De aceea te avertizez, Spoon River,
Și pe tine, o, Republică,
Ferește-te de omul care se ridică la putere
Cățărându-se pe spatele altora!
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muncă, poezii despre democrație, poezii despre căile ferate, poezii despre sănătate, poezii despre sfârșit, poezii despre sclavie, poezii despre republică sau poezii despre palate

Elmer Karr
Ce altceva decât dragostea pentru Domnul ar fi putut îmblânzi
Și convinge oamenii din Spoon River să mă ierte,
Pe mine care nu numai că am pângărit patul lui Thomas Merritt,
Dar l-am și ucis si pe el pe deasupra.
Oh, inimile iubitoare care m-au acceptat iarăși
Când m-am întors după patrusprezece ani de închisoare!
Oh, sufletele protectoare care m-au primit în biserică
Și mi-au ascultat cu lacrimi confesiunea de penitență,
Când m-am împărtășit cu pâine și cu vin!
Închinați-vă, voi care trăiți, și încredințați-vă lui Iisus.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre pâine, poezii despre protejare, poezii despre inimă sau poezii despre iertare

Peleg Poaque
Caii și oamenii sunt aidoma.
Am avut odată un armăsar, Billy Lee,
Negru ca o pisică și svelt ca o căprioară,
Cu flăcări în ochi, gata de start;
Putea atinge cea mai mare viteză
Dintre toți caii din Spoon River.
Dar chiar când te-ai fi gândit că nu mai poate pierde,
Conducând cu un avans de de cincizeci de metri sau mai mult,
S-a ridicat pe două picioare, a aruncat călărețul
Și a căzut peste el, care atârna de scară,
Făcându-l, pur și simplu, bucăți.
Vedeți, calul era o fraudă perfectă:
Nu putea învinge, nu putea munci,
Era prea ușor pentru plug sau pentru tracțiune.
Iar când am încercat să-l călăresc well,
A luat-o razna și m-a ucis.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre călărie, poezii despre viteză, poezii despre picioare, poezii despre perfecțiune, poezii despre negru sau poezii despre metrologie

Mabel Osborne
Florile tale roșii, frumoasă mușcată, stau căzute
Într-o tăcută reverență printre frunzele verzi!
Dar tu nu ceri apă.
Tu nu poți vorbi!
Tu nu trebuie să vorbești
Toți știu că tu suferi de sete
Și, totuși, nu aduc apă!
Ei trec pe alături, spunând:
"Mușcata are nevoie de apă."
Eu aveam un prea plin de bucurii de împărtășit
Și-mi era dor să-mi împart fericirea cu tine,
Eu, care te iubeam, Spoon River,
Și care tânjeam după dragostea ta,
M-am ofilit sub ochiii tăi, Spoon River
Însetată, însetată,
Prea amuțită în puritatea sufletului pentru a-ți putea cere dragostea;
Iar tu ai știut și ai văzut cum mă sting în fața ta,
Ca această mușcată pe care cineva a plantat-o peste mormântul meu
Și a lăsat-o să moară.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre verde, poezii despre tăcere, poezii despre roșu, poezii despre moarte, poezii despre frunze sau poezii despre frumusețe

Silas Dement
Era lună plină și pământul scânteia
Acoperit de bruma proaspăt căzută.
Era miezul nopții și nici un suflet în jur.
Pe hornul de la curtea de justiție
Se strecura un fum cenușiu repede
Izgonit de vântul de nord-est.
Am dus scara la baza treptelor
Și am sprijinit-o de ușorul ușii
La intrarea în pod;
M-am târât pe sub acoperiș printre căpriori
Și am aruncat peste bătrânele lemne
Un braț de cârpe îmbibate cu petrol.
Pe urmă am coborât și am plecat de acolo.
Nu peste mult timp s-a auzit clopotul pompieriei
Bang! Bang! Bang!
Și brigada de pompieri din Spoon River
A sosit cu găleți și a început să arunce apă
Peste flăcările magnifice care deveneau din ce mai fierbinți,
Mai înalte și mai strălucitoare, până când pereții din bârne au căzut,
Iar coloanele de calcar unde era așezat Lincoln
S-au prăbușit ca niște copaci doborâți de securi.
Când am revenit de la Joliet,
Construiseră deja acolo o curte nouă de justiție, cu amfiteatru.
Am fost pedepsit asemeni tuturor celor
Care demolează trecutul de dragul viitorului.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre pompieri sau poezii despre petrol

Elliot Hawkins
Semănam la chip cu Abraham Lincoln.
Am fost unul dintre oamenii tăi Spoon River, partenerul tău în toate,
Dar întotdeuna inflexibil de partea dreptului la proprietate și pentru ordine.
Un constant și fervent membru al bisericii,
Câteodată participam la mitinguri pentru a te avertiza
Asupra răului născut de nefericire și de invidie,
Și pentru a demasca pe acei care încercau să submineze Uniunea,
Și pentru a arăta pericolele reprezentate de sindicatul Cavalerilor Muncii.
În pofida atacurilor din ziare, cum ar fi "Clarion",
Succesul și pilda meu au inevitabile influențe
Asupra tinerilor voștri și asupra generațiilor care vor veni;
Am mers cu regularitate la Springfield,
Participând la sesiunile Legislativului
Pentru a preveni raidurile distrugătoare asupra căilor ferate
Sau asupra oamenilor care construiau statul.
Am beneficiat de încrederea legislatorilor și de încrederea ta, Spoon River,
În ciuda zvonurilor că aș fi fost un lobist, un manipulator.
M-am mișcat prin lume în liniște, bogat și anturat,
Murind până la urmă, adevărat, dar odihnindu-mă aici,
Sub aceasta lespede de marmură în care este gravată o carte deschisă
Unde se pot citi cuvintele: "Asemenea este Împărăția Cerurilor."
Iar acum, voi, salvatori ai lumii care nu ați recoltat nimic în viață
Și care după moarte nu aveți nici monument și nici epitaf,
Cum vi se pare tăcerea gurilor voastre acoperite
Cu țărâna carierei mele triumfătoare?
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tinerețe, poezii despre succes, poezii despre sindicate sau poezii despre recoltă

Wallace Ferguson
Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Și cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Și geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniștită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puțin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simțit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în neființă
Și te trezești departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ți pasă dacă nu te cunoști pe tine însuți așa cum îl cunoști
Pe-al cel care-a trăit și-a iubit într-un colțișor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre prăpăstii, poezii despre ore, poezii despre lumină sau poezii despre genialitate

Penniwit, artistul
Încercând să-mi pun mintea înlăuntrul camerei de fotografiat
Pentru a prinde resortul adânc, sufletul unei persoane,
Mi-am pierdut patronul din Spoon River.
Cea mai bună fotografie pe care am făcut-o vreodată
A fost a judecătorului Somers.
Stătea drept, în picioare, cerându-mi să aștept
Până când își va face ochii încrucișați să privească drept în față.
Apoi, când a fost gata, a spus "All right".
Dar eu am urlat "Se respinge" și ochii i s-au răsucit la loc.
L-am prins exact așa cum arăta de obicei
Când spunea "Se exclude."
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fotografie

Dow Kritt
Samuel vorbește mereu de ulmul lui
Dar nu trebuia să mor pentru a învăța despre rădăcini:
Eu, care sap toate gropile din Spoon River.
Priviți ulmul meu!
Provenind dintr-o sămânța bună,
Plantat la timpul potrivit,
Moare începând de la vârf:
Nu din lipsa de viața, nici de fungus,
Nici distrus de insecte, cum crede clopotarul.
Uite-te, Samuel, unde rădăcinile au ajuns la piatră
Nu pot pătrunde mai departe.
Și asta în timp ce vârful copacului
Se istovește și moare Încercând să crească.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre insecte, poezii despre creștere sau poezii despre copaci

D-na Kessler
Cum știi, Dl. Kessler a fost în armată,
De unde primește șase dolari pe lună pensie;
Stă pe la colțuri discutând politică
Sau acasă și citește Memoriile lui Grant;
Eu am susținut toată familia ca spălătoreasă,
Aflând secretele tuturor concetățenilor
De la perdelele, cearceafurile, cămașile și fustele lor.
Lucrurile care sunt noi ajung vechi,
Ele sunt sau nu înlocuite cu altele mai bune:
Oamenii prosperă sau dau înapoi.
Chiriile și peticile se măresc cu timpul;
Ața și acul nu pot ține pasul cu rărirea pânzei de la purtatul îndelung
Și sunt pete care nu dau doi bani pe săpun,
Și sunt nuanțe care se decolorează orice-ai face,
Deși tu vei fi cea blamată pentru distrugerea unei haine.
Batistele, șervețelele, fețele de masă au secrete
Spălătoreasa, Viața, le știe pe toate.
Iar eu care merg la toate funeraliile
Din Spoon River, jur că niciodată
N-am văzut fața unui mort fără să mă gândesc că arată
Aidoma unui lucru de curând spălat și călcat.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre vestimentație, poezii despre politică sau poezii despre pensie

"Indignation" Jones
N-ai crede, nu-i așa,
Că m-am tras dintr-un neam ales, din Țara Galilor?
Că eram de origine mai pură decât tot gunoiul alb de aici?
Și dintr-o linie genealogică mai directă decât
Cei din Noua Anglie și virginienii din Spoon River?
N-ai crede că am fost școlit
Și că am citit cărți.
Vedeți în mine numai epava de om
Cu părul nepieptănat și cu barbă,
Cu haine zdrențuite.
Tot fiind lovit și jignit continuu,
Uneori, viața unui om devine un cancer
Umflându-se într-o excrescența stacojie,
Ca mucigaiul de pe știuleții de porumb.
Aici am fost eu, un tâmplar împotmolit în mocirla vieții,
Înspre care am mers gândind că este o pășune,
Cu o târfa de nevastă și cu biata Minerva, fiica mea,
Pe care voi ați chinuit-o aducându-i moartea.
Așa m-am târât, ca un melc prin zilele
Vieții mele.
Nu veți mai auzi ecoul pașilor mei dimineața
De-a lungul trotuarului pustiu
Trecând spre băcănie pentru un căuș de mălai
Și șuncă de câțiva bănuți.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre zile, poezii despre păr sau poezii despre prostituție

Seth Compton
Când am murit, librăria ambulantă
Pe care am înființat-o pentru Spoon River
Și pe care am administrat-o în folosul minților cercetătoare
A fost vândută la licitație în piața publică,
De parcă s-ar fi dorit distrugerea ultimului vestigiu
Al memoriei și influenței mele;
Pentru că acei care nu puteau pricepe virtutea
De a cunoaște "Ruinele" lui Volney, ca și "Analogia" lui Butler,
Și "Faust", ca și "Evangeline"
Erau adevărata putere în oraș.
Adesea m-ai întrebat:
"În ce constă folosul de a cunoaște natura răului în lume?"
De-acum nu mai sunt în calea ta, Spoon River,
Alege propriul tău bine și numește-l bine;
Niciodată n-am putut să te fac să vezi
Că nimeni nu cunoaște ce este binele,
Dacă nu cunoaște ce este răul;
Și nimeni nu știe ce este adevărat,
Dacă nu știe ce este fals.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bine și rău, poezii despre natură, poezii despre dorințe, poezii despre cunoaștere, poezii despre cercetare, poezii despre adevăr sau poezii despre Faust