
Dacă deci există un principiu practic suveran și, în ce privește voința omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinței, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura rațională există ca scop în sine. Astfel își reprezintă omul în mod necesar propria lui existență și în acest sens el este un principiu subiectiv al acțiunilor omenești. Dar la fel își reprezintă și orice altă ființă rațională existența ei în virtutea aceluiași principiu rațional care este valabil și pentru mine; deci el este în același timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinței. Imperativul practic va fi deci următorul: acționează astfel ca să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altuia totdeauna în același timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.
Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre existență
- citate de Immanuel Kant despre existență
- citate despre legi
- citate de Immanuel Kant despre legi
- citate despre timp
- citate de Immanuel Kant despre timp
- citate despre principii
- citate de Immanuel Kant despre principii
- citate despre natură
- citate de Immanuel Kant despre natură
Citate similare

Acționează astfel încât maxima voinței tale să poată oricând valora în același timp ca principiu al unei legislații universale.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acționează în așa fel încât maxima voinței tale să poată servi oricând în același timp ca principiu al unei legiferări generale.
citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se admite, în general, că involuntare sunt actele comise prin constrângere sau din ignoranță. Actul comis prin constrângere este cel al cărui principiu se află în exterior, fiind de așa natură încât cel ce execută sau cel ce suportă acțiunea nu contribuie cu nimic la aceasta, de exemplu când vântul sau un om cu autoritate duce cu sine pe cineva într-un anumit loc. Cei care acționează din constrângere, și deci împotriva voinței lor, o fac suferind, pe când cei ce acționează de dragul a ceea ce este plăcut și frumos o fac cu plăcere. Se pare deci că actul executat prin constrângere este acela al cărui principiu ne este exterior și la cel ce suportă constrângerea nu participă cu nimic.
citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vânt, citate despre plăcere, citate de Descartes despre natură, citate despre ignoranță, citate despre frumusețe sau citate despre autoritate
Mirarea conectată cu un principiu de curiozitate rațională este sursa întregii cunoașteri și a descoperirilor și este un principiu chiar și al pietății, dar mirarea care se termină în mirare și este satisfăcută cu mirarea, este calitatea unui idiot.
citat din Samuel Horsley
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre descoperiri, citate despre calități sau citate despre calitate
Principiu etic
Când mie buzunarele-mi sunt goale
Amicii eficace mă ajută:
Jumate din principiu, n-au parale
Iar restul, din principiu, nu-mprumută.
epigramă de Ion Teodorescu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre principii, epigrame despre prietenie, epigrame despre etică sau epigrame despre ajutor

Acționează asfel încât să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și a altuia, în același timp ca scop și niciodată numai ca mijloc.
Immanuel Kant în Bazele metafizicii moravurilor
Adăugat de ghiorghias dragos

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în franceză.
Țara unui om nu este o bucată precisă de pământ, de munți, ape, pădure, este un principiu și patriotismul este loialitatea față de acest principiu.
citat din George William Curtis
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre păduri, citate despre patriotism sau citate despre munți

Autonomia voinței este unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și moralității voinței. Principiul unic al moralității constă în independența de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) și în același timp totuși în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independență este libertate în sens negativ, iar această legislație proprie a rațiunii pure, și ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice, Legea fundamentală a rațiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moralitate, citate de Immanuel Kant despre moralitate, citate despre independență, citate despre libertate sau citate de Immanuel Kant despre libertate

A treia întrebare, anume: dacă fac ceea ce trebuie, atunci ce-mi este îngăduit să sper? Este practică și totodată teoretică, astfel încât practicul conduce numai ca un fir călăuzitor la soluționarea problemei teoretice și, când aceasta se înalță, a problemei speculative. Căci toată speranța tinde spre fericire și este pentru practic și pentru legea morală exact același lucru ca știința și legea naturii pentru cunoașterea teoretică a lucrurilor. Speranța ajunge în cele din urmă la concluzia că ceva (care determină ultimul scop posibil) există, fiindcă ceva trebuie să se întâmple, pe când știința ajunge la concluzia că ceva (care acționează în calitate de cauză supremă) există, fiindcă ceva se întâmplă.
Immanuel Kant în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre posibilitate, citate despre fericire sau citate despre cunoaștere

Există un principiu bun, creator al ordinii, al luminii și al bărbatului, și un principiu rău, creator al haosului, al tenebrelor și al femeii.
citat clasic din Pitagora
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre femei și bărbați, citate despre femei, citate de Pitagora despre femei, citate de Pitagora despre existență, citate despre bărbați sau citate de Pitagora despre bărbați
Să considerăm un principiu unanim acceptat: "Suprafața apei are tendința de a deveni mereu orizontală". Este o lege universală, aplicabilă apei oriunde s-ar afla. Să luăm un alt principiu: "Materia încălzită se dilată". Este valabil oriunde, în orice moment sau împrejurare. Dacă încălziți o bucată de oțel, ea se dilată, indiferent dacă vă aflați în China, Anglia sau India. Acesta este un adevăr universal. Este, de asemenea, un adevăr universal, că tot ceea ce imprimați în subconștient se va exprima pe ecranul vieții sub forma unei condiționări, a unei experiențe sau a unui eveniment anume.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre subconștient, citate despre devenire, citate despre apă, citate despre adevăr, citate despre India sau citate despre China
Asupra unui principiu cred că este toată lumea de acord, acela anume că textul oricărui scriitor, cu atât mai mult al lui Eminescu, are drepturi suverane față de indiferent ce sugestii sau intervenții străine și că nici un editor nu este îndreptățit să nesocotească sau chiar să transige cu acest principiu.
Perpessicius în Studii eminesciene, LAÏS
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scriitori sau citate despre Mihai Eminescu

Principiu universal
Știința de astăzi socoate -
Savanții să dea probe pot -
Că legile fizicii, toate,
Aceleași sunt chiar peste tot.
Și dacă acestea se știu
Și toate sunt universale,
În logica asta se-nscriu
Și legile vieții morale.
Aici, pe planeta Pământ,
Ținută în viață de Soare,
Un singur principiu e sfânt:
Caimacul îl ia cel mai tare.
Deci n-o să ne mire defel
Când Domnul, din bolta cerească,
Veni-va să-i ducă la El
... Pe cei care pot să plătească.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre știință
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre principii
- poezii despre prezent
- poezii despre plată
- poezii despre planete
- poezii despre nuntă

Don Siempre: Bărbat e puțin spus! Eu sunt un principiu masculin!
Elena (uimită): O, cerule! Nu m-am culcat niciodată cu un principiu!
replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Valeriu Butulescu despre bărbați sau citate despre Elena

Primul principiu, să nu te împiedici de nici un principiu.
citat din David Boia (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Principiu
Prietenii mă-ntreabă ce mai fac
Și le răspund că, în principiu, bine.
Să spun altfel nu că mi-ar fi rușine,
Dar prea nu-mi place să le fiu pe plac.
epigramă de Ion Cănăvoiu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre rușine
În lume, în general, noi foarte rar putem vota pentru un principiu sau o anume rânduială a lucrurilor. Noi votăm un om care se preface că crede în acel principiu sau promite că va realiza acea rânduială. Noi nu vrem un om, noi ne dorim o stare de pace și belșug - sau, s-ar putea, să vrem război și sărăcie - dar noi TREBUIE să votăm pentru un om...
citat clasic din B.F. Skinner
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre votare, citate despre sărăcie, citate despre război, citate despre promisiuni, citate despre pace sau citate despre dorințe
Primul principiu este că nu trebuie să te păcălești și vei fi persoana cel mai ușor de păcălit.
citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păcăleli
Primul principiu al medicinei
Postirea este primul principiu al medicinei.
citat din Mevlana Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină

În mod diferit, dar la fel de complet ca și bărbatul, femeia este organizată în vederea unei activități raționale, al cărei principiu este libertatea și al cărei scop este progresul.
citat clasic din Marie D'Agoult
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!