Îmi creşte un şarpe în burtă

o singură uşă

lasă loc ispitei

între oasele mele

scăldate în lumină

îmi da răgazul să respir în aburul rămas

de la naşterea lumii,

Dumnezeu jucându-se mi-a scris

pe frunte cu Adam

să recunosc vocea Evei

plecată la miezul zilei

să-şi onduleze glasul,

ea mă îndulceşte în nopţi

când sânii îi devin muguri

iar pulpele miere.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolata

în salonul de spital muşcând din ciocolată
nu voi fi lăsat să trec
cei ce mă stiu diabetic
vor argumenta
ca într-o pandemie nevrotică
poate mă vor găsi între coperţile unei cărţi
în care proaspetele mele vise
capătă dimensiunea poemelor
eu hrănesc iluzii în naşterea mea vegheată de ursitoare
într-o lume glaciară în care bufonii devin baroni
viaţa îmi dă gustul amar

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere de pe peron

scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-şi afle călătorii,
paşii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi cu lumină

fluturi cu aripi mari
aleargă moartea
ce din pridvor zâmbeste,
ei se ascund în palmă
tremură la orele târzii,
lumina le este dorinţă dar si rug,
vor fi captivi felinarelor
nici un deochi nu-i poate
despărţi de sărutul
fierbinte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

strada
aduce sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor
se înclină lasă
loc neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticarul

iau de pe tejghea
o carte
pe care nu ştiu când
o voi citi
veşnic prizonier visului
îmi imaginez că anticarului
îi va fi mai uşor să le strângă pe celelalte,
să-şi numere banii,
să-şi plătească prânzul,
din rafturi să scoată alt volum
ca şi când alcolicii şi-ar turna
dulcea otravă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sfântă lumină a literelor
imi dai un nou rost,
mă supui minunilor tale,
miloasă cu secundele ce dau putere
timpului să mă măsoare

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

mi-e dor de normalitatea
ta mamă!
nu te recunosc în fiinţa
blocată în gânduri
ce-şi numără spaimele,
traversează noaptea trează
înghiţind capsule
să uite că stelele nu se pot
număra,
eu cred
că poţi uita de sfinţi
dar niciodată
o inimă

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucându-se cu pământenii "de-a Wilhelm Tell", Amor ţinteşte "mărul ispitei", Marte - "mărul lui Adam".

aforism de N. Petrescu-Redi (2 februarie 2013)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permiteţi!

este voie pe pământ?

cerul este plin de griji

de grijile tuturor

ale celor care plâng cu sufletul

ale celor ce mărşăluiesc spre lumină

daţi-mi voie să mă întind

tendoanele mele au obosit în zbor

simt că voi muri în valuri

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

călătoria
din stradă se poate intra urcând
uşa grea apără ascunzătoarea,
doar două opţiuni să urc sau să cobor alte scări,
din holul unde paşii nu mi se aud
vreau să găsesc camerele unde gândurile sunt în aşteptare
arhivate după cuvinte cheie,
geamurile mici nu permit luminii
nici să între nici să iese,
pare fixată precum ilustratele aduse de un poştaş temerar,
pe pereţii goi timpul se exfoliază,
bibelourile cu capete de copii sunt sparte,
mileuri sunt îngălbenite,
tapiseria cu ieslea si naşterea
îmi fură privirea,
pisici, câini doar în amintiri,
la capăt curtea exterioară plină cu cruci de lemn mă îndeamnă să evadez,
respir aerul proaspăt aproape de cer.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răsărit fără apus

In memoriam Ana Podaru, plecată prea devreme printre stele. Bun rămas şi drum bun în Lumină, Ana!

Cu glasul stins în şoaptă ca un urlet,
Ne-am mai rugat instanţelor celeste,
Împodobiţi cu răni pe cord şi suflet
Să ne-o mai poarte-o vreme prin poveste,
Dar basmul s-a sfârşit şi... asta este.

Când ultimul omagiu i-am adus
Ne-am adunat ca să privim în gol
Un ultim răsărit fără apus
Şi-al doamnei de cuvinte ultim rol
Şi alte leacuri decât lacrimi... nu-s.

Sentinţa din clepsidră i s-a scurs,
Doar glasul i-a rămas trudit pe foi,
Ea nu mai are chip ci doar surâs
Şi-un înger a luat-o dintre noi,
Dar ne-a rămas Cuvântul ce l-a spus.

Acelaşi chip cu altă-nfăţişare
Printr-o sclipire ne va da un semn
De pe o stea lucind în depărtare
Şi peste umeri crucilor solemn,
Vom plânge apoi că ne e dor şi... doare.

Cu bine dar, lumină călătoare!
E o zi de toamnă foarte tristă azi,
Din pomul vieţii a mai căzut o floare
Cu gând pios aprind o lumânare
Şi-o lacrimă-mi coboară pe obraz.

Un ultim omagiu, Ovidiu Vasile - Cluj

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

soldaţii de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinşi în seară
aşteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în braţe merele
şi mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

poetului i-am văzut ochii
într-un roi de emoţii
deasupra fruntea străbătută
de râuri ca nişte gânduri
cu maluri abrupte
peste care trona liniştea sinucigaşe
cu sinapse sparte
la libera respiraţie a timpului
în urmă vocea
străpunsă de singurătate

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste nopţi

teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoţia
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o şansă
îmi reiau supravieţuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanţe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în nişte vehicule cu farurile aprinse
să împraştie întunericul,
seara tata îmi aplică corecţia
am uitat să iubesc,
costă o viaţă,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârşitului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am primit iertare

Mă simt singur
rămas în noapte,
văd întunericul,
îmi este frig,
îmi este foame.
Un păcatos aşa de mare
c-un suflet întunecat.
Spun o rugăciune,
evocând pe Domnul
şi cer să mă ierte.
Simt cum respir
un aer curat
şi văd o lumină,
ea vine spre mine,
iar sufletul mi se-ncălzeşte.
Acum Îl simt pe Dumnezeu
aproape de mine,
devin alt om,
iertarea mi-a dat iubire.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale

pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruţi
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia

ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie

doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de familie

în bucătărie
mama
toacă mărunt cuvintele,
cină cu gânduri şi frici
crescute la piept,
fiul rătăcit în fapte
o hrăneşte cu aşteptări,
tristă precum toamna
mama lasă în cameră
glasul ploii,
tata răzbate
prin desişul grijilor,
cu privirea de valet blând
este pe lungimea de undă
a garoafelor trecute
îşi modulează răbdarea
cu de jocul de table,
iubeşte respiraţiile aspre
ale mamei exigentă
cu aerul după amiezii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să-L pun pe Dumnezeu pe primul loc al vieţii mele pentru că numai El îndulceşte inima cu lapte, miere şi ne oferă victorii cu a Sa epustuflantă putere!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!