Infinitul

Întotdeauna mi-a fost drag acest deal singuratic
Şi gardul viu care şerpuieşte pe el vălurind
Depărtările, aducând orizontul mai aproape.
Dar, cum stau şi privesc, dincolo se mai află un spaţiu,
Nemărginit, există mai mult decât tăcerea letală
Întinsă până la cea din urmă frontieră-a acalmiei,
Căreia-n gând îi dau o formă, până când în inima mea
Cu greu se mai poate ascunde vreo teamă. Iar vântul
Se strecoară prin dumbrăvi, oftându-mi în urechi;
Trebuie să compar tăcerea infinită şi vocile pasagere:
Să rememorez anotimpurile,
Liniştite în eternitatea-încremenită, şi prezentul,
Încă viu şi zgomotos. Iar în această
Imensitate se scufundă gândurile mele –
Şi-i o dezmiedare să naufragiezi pe o asemenea mare.

poezie de Giacomo Leopardi,1798-1837, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Linişte sau tăcerea poate deveni Linişte. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Linişte, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăţia Liniştii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând şi la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conştientizare: tăcerea are potenţialul de a deveni Linişte, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Linişte, căci, în Tărâmul Liniştii, tot ceea ce nu este Linişte nu îşi poate susţine existenţa. Prin conştientizarea şi acceptarea Liniştii de dinaintea zgomotului, conflictul îşi pierde din forţa de existenţă, iar astfel are loc transcenderea zgomotului şi eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când treci, ştii bine,
Prin absenţa mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime –
Şi minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, aceşti centimetri-înălţime.

Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenţei tale, chiar şi-atunci când eşti departe.

Tu, atunci, şi eu – împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separaţi, în vreme ce, dincolo de-artificii şi de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.

El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina – încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-şi caute alt rost:
În faţa-întregii lumi mâna lui îţi va atinge obrazul, te va iubi.

Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipseşte darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spaţii-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.

Laşi în urmă – nimic nu se pierde –
Mai mult decât am fost eu vreodată, şi cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârşit", şi să fim din nou acasă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând n-am fost în stare
să tăinuiesc iubirea mea.
... căci în această lume
iubirea-adevărată nu se ascunde.

Giacomo Leopardi în Cântece
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lubin a fost întotdeauna cu un pas înaintea vremurilor, încă din momentul înfiinţării sale în anul 1798. Am fost prima casă de parfumuri care a produs la scară industrială, prima care a importat plante exotice şi care a extras aromele din acest plante. Cred în continuare că inovaţia poate veni din natură. Există plante care nu au fost descoperite încă, noi proceduri de extracţie ne pot ajuta să lărgim spectrul de arome disponibile. În acelaşi timp, prin inovaţie reuşim să compensăm pierderea de ingrediente naturale sau sintetice, pe care Comisia Europeană a decis să le interzică. Ca atare, inovaţia contribuie la menţinerea în viaţă a unor parfumuri create cu câteva zeci de ani în urmă, prin înlocuirea unui ingredient cu un altul.

Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
eu mi-am scris testamentul în propriul sânge,
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă".

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschidere

Fii tu un ocean de iubire!
lasă-ţi valurile să se izbească de
conştiinţa mea;
lasă-mă pe mine să fiu un catarg
neclintit în apa vie.

Fii tu ca o floare!
lasă-mă pe mine să fiu
ţărână udă ce te cuprinde
şi prinde viaţă
când vei înflori şi tu.

Fii tu ca un gând de vară!
lasă-mă pe mine
să fiu gânditorul
ce-şi pierde raţionalul
când pătrunzi în conştiinţa mea.

Nu îţi fie teamă
de tăcerea oceanului;
căci tăcerea complementează
glasul tău ce îl iubesc
şi îl ridică mai sus decât un catarg.

Nu îţi fie teamă de distanţa
dintre pământ şi-o floare,
căci şi florile îşi revărsa iubirea
prin petale asupra ţărânei
în semn de mulţumire.

Nu îţi fie teamă de vânturile
aprige ce te împiedică s-ajungi la mine;
gândurile ne-aduc doar moartea,
iar tăcerea minţii întru iubire
ne va aduce salvarea.

Eu te voi aştepta întru iubire.

poezie de Alexandru-Spiridon Voicilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândurile iar ne mint

Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint
Că ne iubim, deşi presimt,
O despărţire cum se cerne.

Că nu pot fi toate eterne,
Prea dureros doar eu o simt.
Nu vezi? Tăcerea se aşterne
Şi gândurile iar ne mint.

Că inima poate discerne
Când doar dezamăgiri resimt,
Cum aş putea să mai consimt
La nişte simple baliverne.

Nu vezi? Tăcerea se aşterne...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la gheaţă, din colind

Cu acest dor, tulburător de tandru,
Singurătatea mi-i ca un meandru,
În verdele monahic e ascunsă,
Făcându-mi liniştea - răpusă.

Cu firul ierbii numai împreună,
Îţi caut întrebarea, ce îmi curmă
Adâncul înţeles... şi ţi-aş răspunde-
Tot eu ca mamă, dorul n-aş ascunde.

Cu spiritul astral, şi de aproape,
Mi-aş dirija privirile pe ape,
Să nu existe depărtări –lumină,
Ci-n ochii tăi, să ard, senină.

Că dorul nu ştie de beznă,
Aprinde şi durerea-n gleznă,
Îţi scoate capul de pe umeri,
Şi nu vrei anii să ţi-i numeri.

Şi vălul şoaptelor parcurge
Distanţe, ce văd chipul dulce,
Îmi este dor, până la moarte,
Şi dincolo de ea, prin noapte...

Că dorul, care îl descoperi,
Le vede –n tine, tot ce –acoperi,
Nu ai altfel de... un alt Dor,
În sinea ta de spirit doritor.

Şi numai dorul nu e o trădare,
În ciuda stelei căzătoare,
Această veşnică prezenţă
Te umple-adânc de o absenţă.
******
Cum să cerşeşti luminii- soare,
Cum vieţii să îi ceri favoare?
Cum dorului să-i porunceşti,
Că altfel nu ştii, să trăieşti?

Când ai să vezi, că iarba suie-
Să-şi facă dor, pe cărăruie,
Îţi va fi dor de-un dor, ce nu e,
Şi nu-i cel drag, ceva să-ţi spuie.

În partea, dată stelelor aprinse,
Ai să strigi " Dorule ucise!
Mă doare mult, până la tine,
Încă un dor, căzut în mine."

Un drum de dor, necontenit,
Va înverzi sus, din pământ,
Până la gheaţă, din acest colind,
Dorul nu seacă, nici în gând...

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nemărginirii

Motto:
"Dorul este un organ de cunoaştere a infinitului."
Lucian Blaga, Aforisme

Dincolo de noi, se află infinitul,
Un loc geometric unde săvârşim,
(Necunoscutul, totul sau nimicul)
Pe care nici în gând nu-l covârşim.

Viaţa ne-aţâţă să năzuim zenitul
– E visul ei de când ne obârşim –
Dar, dincolo de noi, se află infinitul,
Un loc geometric unde săvârşim.

Cu fiecare zi, ne exersăm sfârşitul
Prin tot ce-n mod finit desăvârşim.
Cu greutate, acceptăm indefinitul;
Până la urmă, tot în el, ne pripăşim,
Căci, dincolo de noi, se află infinitul.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singularul meu

Doar amintirile-au rămas
Şi negrul apăsat sub pas
Doar pomii goi şi fără glas
Şi iarna ce-o inspir pe nas

Pe cerul schimbător un nor
Pluteşte singur şi-un cocor
Ca el mă simt urcând cobor
În singularul meu e dor

Din locul care îl străbat
Un drum cu pietre asfaltat
Cum şerpuieşte şi-i crăpat
Cum trece podul care-i plat

Cu valuri repezi, pe sub el
Un râu subţire, mititel
Cum şerpuieşte, cătinel
Din apa lui bea un căţel

Privesc tabloul negândind
Mă plimb cu ochii şi-i întind
Până în depărtări colind
Absent de mine mă scufund

De-odată clopote se-aud
Şi mă trezesc din stări de surd
În faţă gol bătrânul dud
Mi-l amintesc când era crud

Ce amintiri de om pribeag
Şi mă urmează-n pas beteag
Mă ninge alb pe părul alb
Şi fulgii au un gust dulceag

În singularul meu e dor
Din ce mi-a fost răscolitor
Străbat prin gându-mi călător
Imagini vechi revin şi dor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vă spun să rămâneţi în prezent, voi nu puteţi. Puteţi sări din trecut în viitor sau din viitor în trecut. Între aceste două gânduri există prezentul, un spaţiu foarte mic. Acest prezent nu-l puteţi atinge (realiza) decât când această putere pe care noi o numim Kundalini, se ridică şi creează acel spaţiu dintre gânduri care este prezentul.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Palomar spera mereu ca tăcerea să cuprindă în ea ceva mai mult decât poate limbajul să spună. Să fie limbajul într-adevăr punctul de sosire către care tinde tot ce există? Sau tot ce există, încă de la începutul timpului, a fost limbaj?

Italo Calvino în Palomar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta

Tăcerea poate spune multe
Intr o pădure deasă de platani
Copacul cel cu frunze mărunte
Veghează codrul de mulţi ani

Prefămă n arbore de alun
Şoptească vânt cu dor în frunză
Căci am eu multe să îţi spun
Tăcerea nu poate fi o scuză

Să izvorăsc din ape nesecate
Cu valurile mele să-ţi vorbesc
Să îţi aud gândurile toate
Şi în tacerea ta să te iubesc

Să fiu un fulg din aripă cerească
Să cad în noapte pe a ta pernă
Dorul meu de tine să se lipească
Sufletul si iubirea mea eternă

De în tăcere vrei să te ascunzi
Îţi las nespuse gândurile mele
Înt- o dilemă tu să te afunzi
Cu ochii minţii să vorbeşti cu ele

Lasămă în tăcere să te privesc
În noaptea rece să te vizitez
Căci zorii zilei acum se ivesc
Îţi vei dori ca tu să mă visezi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea-i dusă, s-a pierdut în zare;
O singura cale urmăresc sub soare
Gândurile mele, dincolo de mare.

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Rândunica-n volte ca un nor dispare;
O, pasăre ferice,-n albastra depărtare,
Ca şi tine, vreau să zbor dincolo de mare!

Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt inimi calde şi-oraşe pline de splendoare;
Eu nu-s acasă-aici, aici nu am stare;
Inima-mi plecată-i dincolo de mare.

poezie celebră de Thomas Love Peacock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa are întotdeauna nevoie, în felul ei greoi de a fi, de un anumit timp până să devină aptă de a înţelege un lucru. Memoria ei nu va reţine decât acele noţiuni, fie şi cele mai simple, care îi sunt repetate de mii de ori. Nici o modificare nu are voie să schimbe conţinutul a ceea ce se afirmă prin propagandă, ci ea trebuie, până la urmă, să spună acelaşi lucru. Astfel, o lozincă poate fi prezentată sub diferite unghiuri, dar la sfârşit oricare expunere trebuie să ajungă întotdeauna din nou la lozincă... Şi atunci se va putea constata cu uimire ce rezultate extraordinare, greu de închipuit, poate produce perseverenţa. Orice reclamă, fie în domeniul afacerilor, fie în politică, îşi datorează succesul duratei şi regularităţii cu care este aplicată.

citat din Adolf Hitler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!