Cirezile de imbecili

Se tulburară dintr-un zvon cu mască, fără mască
Cirezile de imbecili că n-au unde să pască
Şi după cum s-a confirmat la ştirile-n neştire,
Ieşitul azi la păşunat te duce la pieire.

Astfel şeptelul a decis ca răul să-l evite,
Să se comporte mai uman, să nu mai fie vite.
Să stea cuminţi, să pună bot, s-aştepte o minune
Şi-n acest timp să pape doar în iesle ce se pune.

Căci mult mai agresiv decât a vacilor nebune,
O maladie de coşmar cuprins-a-ntreaga lume,
Iară mai marii toţi pe mâini se spală de păcate
Şi boii dau cu oiştea-n gard prin ţări emancipate.

Mulţime de pribegi rămaşi viţei la poarta nouă,
Aşteaptă vara speriaţi că afară-i frig şi plouă,
Stând izolaţi, înfricoşaţi că... asta a fost şi basta,
De... nu cumva se dă la ştiri că a trecut năpasta.

Că s-a strigat, s-a dat anunţ şi lumea se agită,
Iar cei ce văd sau ştiu cumva vreo cufurită vită,
De bunul simţ sunt obligaţi s-anunţe deîndată,
Să se trimită cei mascaţi să-mpuşte ciurda toată.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

Femeile ne plac şi basta
Şi dragi ne sunt şi ele nouă,
Acum, în veac şi-n viaţa asta
Ce-o împărţim cu ele în două.

Ne plac femeile rotunde
Fiindcă sunt moi şi delicate
Şi le-au sculptat artiştii nude,
În piatră din antichitate.

Ne plac femeile suave
Fiindcă opusul ne atrage,
Precum tulpinele firave
Atrag jivine fitofage.

Femeile ne plac şi basta
Căci din Lumină şi Cuvânt,
Le-au zămislit Divini din coasta,
Primului om de pe Pământ.

Ne plac femeile nebune
Din lumea toată pe alese,
Căci peste tot sunt o minune
Roşcate, blonde sau negrese.

De ce femeile ne plac?
Pentru că aşa este firesc,
Iar dragostea ne este leac
Atunci când ştim că ne iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarii ziarişti şi virusul inventat

S-a întâmplat s-ajungă în ogradă,
Un virus inventat, ce da din coadă
Ca orice animal, dar nevăzut,
Înspăimântând tot satul, cum a vrut
Guvernul unui lup corcit german,
Care-şi dorea puterea mai avan
Decât i-o adusese lui la bot
Bovinele chemate-n sat la vot.
Şi se plimba Covidul, c-aşa-l cheamă,
Făcându-i guvernanţii şi reclamă
La televiziuni de ei plătite,
Să bage spaimă mare între vite
Şi să le-ndemne-n fiecare clipă
Să se ferească de-acest soi de gripă,
Purtând pe bot o mască protectoare;
Mai mult, să nici nu iasă la plimbare,
Să stea închise-n grajd, să nu mugească,
Iar dacă ies cumva, să poarte mască.
Şi-atunci măgari din presa mituită,
Cu răgete-ncepură să emită
Avertismente despre-apocalipsă,
Adăugând pe liste morţii lipsă,
Încât, ca-ntr-un concurs, sporea calvarul
Adus de-orice reporter, ca măgarul,
Ce alerga prin sat cu limba scoasă
După a morţii nevăzută coasă.
Aşa s-au adunat morţi inventate
Încât lupul corcit, văzând că poate
Cu virusul s-astupe orice gură,
A introdus în sat o dictatură,
Iar presa cea mânjită, cu mulţi bani
A susţinut guvernul de tirani,
Sporind psihoza cu a morţii coasă
Dacă vreo vită va ieşi din casă!

MORALA:

Oriunde-n lume stăpânesc tâlhari
Când au o presă-a lor, doar din măgari!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Blestem este ce m-a ajuns
Şi-mi poartă sufletu-n derivă,
Căci m-am întors şi m-am tot dus,
În faţă-n spate, deopotrivă.

Încerc cumva să mă trezesc
Dintr-un coşmar făr' de sfârşit,
Mă lupt făr' ca să reuşesc,
Din zori şi până-n asfinţit.

Mă rog să îmi fie iertat
Răul făcut fără să vreau,
Dar parcă nu sunt ascultat
Şi-n loc să ies, m-avânt în hău.

O, tu, chinuitoare viaţă,
Mă ţi'ntr-un chin mistuitor,
M-arunci în acea deasă ceaţă,
Nu pot să ies, tu vrei să mor!

Chiar de nu merit pocăinţă,
Aş vrea să pot ca să îndrept,
Răul făcut din neştiintă,
Nu doar cu viaţa să dau piept.

Aş vrea să îmi dai dezlegare,
Să-nlături groaznicul coşmar,
Să pot privi în departare,
Să văd cum florile răsar.

poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (2 decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa de fiecare zi

... Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd...
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar...
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti...
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat'...
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb...
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutankamon

Când ne-amintim de-un faraon,
Şi piramida-i legendară,
Ne duce gândul aşadară
Spre cel numit Tutankamon

Mumia sa era-n bon ton
C-o faină mască mortuară
De aur, astăzi legendară,
Dusă-n muzee, etalon

Dar, dându-i masca la o parte,
Să fii entuziast nu poţi
Figura sa-i acum departe
De-aspectul măştii, o ştiu toţi
Să-l proslăvim, ar fi zadarnic,
El fără mască, e-un făţarnic!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spun...

... plouă răzbit,
Într-un timp dezgolit,
Într-un timp de eres,
Fără gesturi şi fes,
Plouă-atunci când eşti tu,
Unde trebuie, nu,
Plouă la sentiment,
Ce-i băltit pe ciment,
Picuri calzi, picuri reci,
Cu sămânţă sau seci,
Ţin de tine de eşti
Sau cumva de lipseşti...
Plouă în decolteu
Până la curcubeu,
Până la frenezii
Inundând poezii,
Pe platou de-obrăjori
Printre raze şi nori...
Plouă desăvârşit
Ca un vis dezrobit,
Peste dealuri şi văi
Cu blajini şi călăi,
Ce ni s-a dat nouă
Pe nimburi să plouă...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 iunie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne întoarcem

la sclavie forţaţi de o pandemie
fără să avem puterea de a discerne
la rece în frigul de acasă
după ce-am fost înfricoşaţi şi
şi
şi timoraţi câteva săptămâni
de mass-media vândută
pentru un pumn de parale
nimeni nu mai ştie care-i adevărul
pentru că nimeni nu-l mai spune
tremuri când vezi că urmează
un breaking news care te loveşte
unde te aştepţi să nu te lovească
este un fel de ghicit în zaţ
sau de dat în cărţi
vine dama de treflă şi-ţi interzice
ieşitul din casă tot weekendul
începi să scrii caligrafic:
merg la pâine şi
şi
şi la cumpărat lapte şi margarină
altceva nu-ţi permiţi din cauza
sărăciei generalizată lăsată peste ţară
reîncepi să scrii foi după doi
pentru doi paşi în aer liber
cu o mască de bandit pe faţă
spunând că aşa e trendul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mască de porţelan

Azi priveam la poze... De anul trecut
Pe unde, şi cu cine am petrecut
Tare mult mi-a mai plăcut
La fel să mai fie... eu am vrut

Mult am stat să cuget
Nu am ce să regret
Doresc acel timp să-l mai trăiesc
Făptuiesc omenesc, dăruiesc ce vreau să primesc

Vine un iepuraş drăgălaş
În al meu suflet pătimaş
Şi îmi lasă drept gaj
Amintiri să mă degaj

Ştiu să mulţumesc firesc
Mai greşesc, mai mă poticnesc
Şi de ar fi să rănesc
Încerc să repar... Aşa e omenesc

Vorbesc Adevărul cu a mele buze
Şi cu privirea drept in faţă
Am o mască de protecţie, ce poate să te amuze
De porţelan italian pe faţă.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca lui

Schimbă mască după mască,
Mai uşor să te tîrască.
Spune după care mască
Ai vrea faţa să-ţi cunoască?

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1945)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alianţei din Guvern

Simţind cum hău-n jur se cască,
Azi schimbă mască după mască,
În timp ce peste-ntreaga ţară
E-aceeaşi mască mortuară.

epigramă de Ana Marinoiu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii

De cele mai multe ori
Sunt de felul lor actori,
Cu mască sau fără mască
Toţi ne lasă... gură casă!

epigramă de David Boia (21 iunie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Narcisimul virtual
E mult mai mortal
Decât cel din oglindă
Aici se reflectă o mască
Peste altă mască
In reflexii şoptite de altă mască!
Ucigând sufletul
Şi preamărind trupul...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mască... fără mască

Ea, zilnic, ştrengăreşte poartă basca,
Dar, când să ne cunoaştem, şi-a scos masca;
I-am spus s-o pună repede la loc,
De ea... mă-ndrăgostisem eu cu foc!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumva, am crezut mereu că urmele tale prin lumea asta se măsoară în numărul de oameni care te aşteaptă să te întorci undeva. La gară, la aeroport, în gând. De asta şi întrebarea "Când vii?", rostită probabil uneori din complezenţă, am considerat-o cea mai frumoasă declaraţie de prietenie din lume. E interesant cum luptăm atât cu noi înşine să ajungem unde ne dorim, ceea ce visăm, să facem ce ne place, iar în ultimă instanţă, în momentele de cumpănă, de mari plecări sau de mari sosiri, totul se rezumă la cei pe care, prin ceea ce suntem, i-am determinat să le pese. Cumva.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină pandemie de COVID-19, mai-marii BOR, între care mitropolitul Teofan, au cerut anularea de către autorităţi a restricţiilor privind pelerinajul la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva, pretinzând că "sfintele moaşte sunt izvor de vindecare" (pamflet)

Vă spun că nu sunt un ateu
Şi cred în bunul Dumnezeu,
Dar nu cred, cât timp pot discerne,
În ale voastre baliverne:

Poveşti cu moaşte sfinte care
Sunt un izvor de vindecare,
Când noi la ele ne-nchinăm
Şi-apoi, smeriţi, le sărutăm.

De sunt izvor de vindecare,
Precum pretindeţi cu-ngâmfare,
De ce nu mergeţi prin spitale,
Să vindecaţi de grele boale?

Doar sărutând acele moaşte,
Bolnavii toţi, toţi vor renaşte
Şi nu ne va mai trebui
Vrun medic când ne-om bolnăvi.

Precum a spus X teologul
Voi încălcaţi chiar Decalogul,
Cel adresat către evrei:
Să n-ai cumva alţi dumnezei

Şi să nu-ţi faci vrun chip cioplit,
Nici chiar din aur făurit,
Şi nici vreo înfăţişare
A ce-i în cer şi ce-i sub soare;

La idoli tu să nu te-nchini,
În faţa lor să nu te-nclini,
Şi nici lor să nu le slujeşti
Cât timp pe lume tu trăieşti.

O, voi, păstori, cu-a voastră-orbire,
Voi duceţi turma la pieire:
Cu aur, purpură, palavre,
Voi faceţi idoli din cadavre.

Cum toată lumea azi cunoaşte,
Hristos n-a vindecat cu moaşte;
El ne-a-nvăţat ‒ nu ne mirăm ‒
Doar Tatălui să ne-nchinăm.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă preţuieşti libertatea, ai grijă, căci chipul meu este o închisoare a iubirii; pe foaia unde sunt scrise aceste rânduri se află o mască de femeie. Cel care ar iubi acel chip rămâne captiv unei aparenţe, adevărata fiinţă fiind inaccesibilă, ascunsă după mască.

Leonardo da Vinci în Carnetele
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!