Vremea florilor de tei

Din când în când murim din doi în doi
Şi înviem cam rar, din trei în trei.
Ne scuturăm ca florile de tei
Şi adormim ca firul de trifoi

Când îl colindă coasa gâfâind...
Atâta tot iar restul e mister?
Precum un câine urlu către cer
Şi zgârâi poarta de-aur mârâind.

Aş vrea să ştiu ce-i dincolo de-apus
Nu prorocii şi bâiguieli deşarte,
Când suflet de ţărână se desparte
De ce se duc în jos ori zboară-n sus?

Aud din cer un murmur:,, Geaba vrei...
Aşteaptă vremea florilor de tei... "

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu... doi şi trei

Motto: Egalitatea nu există decât în matematică. M. Eminescu

Unu... doi şi trei
De când te-am omorât
Şi de patru ne desparte un mileniu
Eminescule, poetul meu iubit
Eminescule, durerea mea
De geniu....

Unu... doi şi trei
De când ai devenit
Un noian de lut în cimitirul Belu...
Eminescule, Tu orizont nemărginit
Eminescule, Poem din alte lumi
Rebele...

Unu... doi şi trei
De când te-ai înălţat
Cum se-nalţă orice suflet după moarte
Eminescule, Hristosul meu sacrificat
Şi de lume şi de vreme şi
De soarte...

poezie de Iurie Osoianu (11 iunie 2012, Basarabia)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai uită-te în suflet!

E vremea veseliei cu muzică şi dansuri,
E vremea când tu vrei să fii om bun,
Când binecuvântam în scris orice fiinţă,
Pe foaie simte lumea, acuma, în Ajun.

Nu simţi în pieptu-ţi gândurile bune,
Nici pentru vecinul, nici pentru cei dragi,
Dar le trimiţi în scris multă iubire,
Uitând că la sfârşit pe toate-o să le tragi.

Mai uită-te în suflet, coboară pe Pământ,
Nimic din ce-i aici nu este veşnicie,
Adună nestemate pentru Domnul Sfânt,
Să fii om bun mereu, nu doar trei zile.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trei pereţi...

... Când trei pereţi deja s-au prăbuşit
Sub furtuna cea distrugătoare,
În peretele ce ţi-a rămas
Tu să-ţi faci fereastră către soare.

Când moştenirea ta-i aşa săracă
Şi ogorul ţi-e cât un mormânt,
Tu nu-l sădi cu sălcii plângătoare,
Mai bine pune-o ghindă în pământ.

poezie de Maria Konopnicka din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o speranţă de mister

(Se întindea cărarea lunii)

În seara dintr-un vers cu lună
Sub pleoapă s-a deschis ca-n vis
Un Paradis cu marea-n spumă
Şi trei vapoare din abis

Se întindea cărarea lunii
Spre plaja unei pescării
Unde un pictor şi un câine
Goneau albastru-n clipe vii

O clipă le-a scăpat în mare
Un fulger a căzut din cer
Restul poveştii-l las pe tine
Ca o speranţă de mister
Care
Fiind albastră
Se pare că n-a fost

Călătoria începe acum
Când
Ne faci, ne dai, ne ceri
Un gest de mister

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul poeziei

Când trupul ce-i aşteaptă versul
De Poezie îl desparte,
Pentru Poet, tot universul
Este pustiu de încă-o carte.

Nimic nu îi alungă chinul,
Când de iubire n-are parte,
Niciun prieten şi nici vinul
N-alungă spaima lui de moarte.

Căci moarte e-n acea idee,
De-a nu trăi întru vecie,
Cu Poezia în Femeie
Şi cu Femeia-n Poezie.

Astfel, pustiu de încă-o carte,
Fără Lumină-i universul,
Când doar o filă îl desparte
De trupul ce-i aşteaptă versul...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa

Din când în când îţi simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aştept dorinţe-apuse să se-ntâmple
Şi răstignesc pe crucea nopţii clipa.

Din când în când visez că este vară
Deşi din mine iarna muşcă rece,
Aştept de vise ploi să mă înece
Şi-aprind la jarul lunii o ţigară.

Şi mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Aţât cu vreascuri de speranţă rugul
Şi plâng si râd cu lacrimi în neştire.

Îmi eşti belşugul, eu îţi sunt risipa...
Ia tot ce vrei şi lasă-mi mie clipa.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peştişorii să înoate în rouă, îi puse la soare şi nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilaşi, feţi-frumoşi cu părul de aur şi cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să ştie că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi şi dincolo de moarte...

Mi-e tare grea impusa ta tăcere,
Acum când sufletul meu în ruine
Mai are numai lacrimi de durere
Din primăvara viselor cu tine.

Pustiul mă pătrunde pân' la oase,
Iar fumul despărţirii se întinde,
Când trec prin mine vorbele tăioase
Ce ard deşi par flăcări muribunde.

De ce-ţi mai caut oare amintirea,
Când de atâta timp m-ai dat uitării?
Şi de ce oare încă-mi las iubirea
Să îţi păzească uşa nepăsării?

Unde mă uit te văd numai pe tine,
Iar vocea ta mă strigă la tot pasul,
Şi vai!... Dacă ai şti ce greu îmi vine,
Când zorii dimineţii-ţi fură glasul!

Precum pasărea Spin când piere,
Te voi iubi şi dincolo de moarte,
Deşi de azi, îmi iau 'La revedere'
De la un vis de care viaţa mă desparte.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei culori

Străine pofte ne-au răpit
Când via dulce, când ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept să smulgă Tricolorul.
Fusese vremea mult prea cruntă,
Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,
Că azi ne strângem şi la nuntă
Şi la botez cu Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire
Românească,
Trei culori şi-o singură vorbire
Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească!

Atât de minunat scânteie,
De crezi că de pe bolţi albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Şi l-a dat românimii noastre.
E cald sub el ca sub o rană
Ce-a chinuit Mântuitorul,
E cald în Ţara cea Ştefană,
Ne încălzeşte Tricolorul.

Trei culori şi-o singură iubire
Românească,
Trei culori si-o singura vorbire
Românească!
Trei culori şi-o singură credinţă
Românească,
Trei culori şi-o singură fiinţă
Românească!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bem, ne îmbătăm. Când ne îmbătăm, adormim. Când adormim, nu păcătuim. Când nu păcătuim, ajungem în rai. Aşa că hai toţi să ne-mbătăm şi să mergem în rai!

citat din Brian O'Rourke
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de colindă

În hlamida ei regească,
Iarna cea dumnezeiască,
Umblă ca o principesă
Cu troienile în lesă

Şi se vântură prin lume
Negăsind vreun loc anume,
Unde Anul - împărat,
Vreo trei luni să-i stea bărbat.

Întâlnind Toamna bogată
Începu o sfântă ceartă ;
Şi-aruncau omăt şi ploaie
Făcând mare hărmălaie.

Toamna nu se lasă dusă,
Iarna vrea întâia pusă...
Anul cum să le împace
Când i-s amândouă drage?

Pregătiţi de Sărbătoare,
Stăm cu toţi-n aşteptare
Şi cântăm cu foc în tindă,
Că e vremea de colindă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul florilor de mai

Ştiam că florile de mai,
Când strălucesc în lumea lor,
Îţi umplu sufletul de dor
Şi cer iubirea să le-o dai,

Iar ţie, floarea mea de mai,
Ţi-am dat-o şi-n a mea grădină
Mi-ai fost a florilor regină
Şi mi-ai adus în suflet rai.

Îmi eşti mireasma dintr-un vis
Când, dintr-al florilor alai,
Ai vrut iubirea mea s-o ai.

Şi te-am cules, şi mi te-am scris
Pe-al sufletului manuscris,
În veşnicia lunii mai.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

E vremea când se-adună rodul,
Când curge vinul în budane.
E vremea când se umple podul
Şi-s albe crestele montane.

E vremea frunzelor căzute.
E vremea când se-întorc în vale
Bacii, cu oile cornute,
Şi stâni rămân pustii şi goale.

E vremea când pe cer cocorii,
Şiruri de mărgele argintii,
Descriu mai bine decât norii,
Unghiuri mişcătoare, unghiuri vii.

E vremea zilelor cernite
Când verdele pe câmp păleşte,
Şi când în toamnele-aurite
Averea în hambar sporeşte.

E toamnă-n lanul de porumb,
E toamnă-n suflet şi în gând.
E toamnă-n toate câte sunt,
E toamnă-n cer şi pe pământ.

poezie de Dumitru Delcă (15 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cosit

- Maica Domnului, ţi-am adus şi Ţie
păpădie cosită proaspăt,
s-o atingi, că ştiu cum e
să stai
pe un scaun, în Cer,
şi să nu poţi să atingi, iar, iarba,
florile, spuse copilul din
scaunul său, cu rotile.
Mie aşa mi-aduc, uneori,
când îi rog şi
ce bine e, Stăpână!
Şi ce mai plâng
când mi se ofilesc în poală!
Şi-aşa aş vrea
să mă răstoarne – odată şi-odată-
în iarba necosită!
(...)
-Tu ai vrea, Celesto, întrebă Poetul,
să cazi în iarbă ca orfanii care nu...
nu pot să meargă,
să Te răstorni din scanul
din Cer,
odat' cu ei,
când vor s-atingă firul ierbii - viu –
cu genele înlăcrimate?

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de tei

E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,
Când aerul din jur devine
Înmiresmat, iar pe alei
Se joacă nişte prichindei
Frumoşi, cu glasuri cristaline.
E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,

Pe-o bancă stau doi bătrânei;
Vorbesc, iar vocile blajine
Nu mai atrag priviri străine,
Dar tremură, ca-n anii-acei...
E vremea florilor de tei.

rondel de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!