Vorbeşte!

De ce-ai tăcut ca şi un sloi?
Spune ceva, vorbeşte!
Nu şterge "eu"-l dintre noi,
Când "eu"-mi te iubeşte.

Unde-ai pitit cuvântul drag,
De mie-acum îmi tace?
Îl mai aştept pe orice prag,
La cât de bine-mi face.

Cum să mai sper să pot opri
Al lacrimii torent,
Dacă şi rostului de-a fi
Îţi sunt indiferent?

Cât să îndur tăcerea grea,
Când mie-mi eşti Lumină?
De-un Soare m-aş înflăcăra,
Aş arde tot cu vină...

Cine te-aşteaptă-nfrigurat,
Cu sufletu-n gheţari?
Că nu mai ştiu de mângâiat,
De când nu mai apari.

Care a zis, exagerând
Că timpul spală tot?
Să-l văd sihastru şi trecând
Singurătatea-înot!

...

De ce-ai tăcut ca şi un sloi?
Sunt în genunchi, priveşte!
Atât de vechi ajuns-a "noi"?
Să-l re-nviem... Vorbeşte!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai văzut?

Ai văzut vreun suflet plin de cicatrici,
de ploi udat, cu răni şi plin de frici?
Ai văzut cum ochi-s calzi şi blânzi,
de iubire şi frumos ei flămânzi?
Ai văzut cum îşi poartă a sa cruce,
fără de povară sa a se dezice?
Ai văzut cum într-un cocon stă închistat,
de când ai săi semeni l-au alungat?
Ai văzut tăcerea din privirea lui,
şi durerea tristă a glasului?
Ai văzut vreun suflet, două, trei,...
de atâtea ori, când te plimbi pe alei?

Şi de-ai văzut, de ce-ai tăcut?
De ce-ai plecat, de ce-ai crezut?
Că ziua de mâine ne mai aparţine,
Când în suflet avem atât de puţine,
Lucruri frumoase de dăruit,
Când sufletu-n noroi e zugrăvit?
Şi te întrebi: de unde atâta răutate?
Şi mai ceri de la Dumnezeu dreptate???

poezie de Adriana Monica Burtea (7 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:
Stăruind nemilostiva,
Să-nnopteze chipul tău,
Ce supărăcioasă fi-va!

Umbră, soare, al jertfei fum!
De prisos mi-e tâlcul, dacă
N-ai putut să-l prinzi. Şi-acum
Poţi s-alegi! Eşti cel ce pleacă,
Eu sânt cel de mult pe drum.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te apropii tăcut

Te apropii tăcut, cu capul plecat,
căutând dezlegarea-n braţele Sale,
căci timpul s-a scurs într-un fir despicat,
suspine şi zâmbete sentimentale.

Te-apleci cu pleoapele pline de vină,
la Icoana ce astăzi nu îţi răspunde,
atât de-aproape şi-ţi pare străină,
doar glasul din suflet, Ea nu şi-l ascunde:

- "E gol idealul ce-ai vrut să-l urmezi,
în sângele tău doar dorinţa şi vinul,
iar dragostea mea poţi s-o simţi şi s-o vezi,
mângaiere-ţi schimbă de-ndată destinul."

Asculţi cu regrete şi capul plecat,
cu gândul căit ce se zbate în vină,
căci poţi, decăzând, să te simţi împăcat,
şi beznă în suflet, să-ţi pară lumină!

poezie de Mihail Janto
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia căruia îi place să vorbească şi când nu are ce spune

Când vorbeşte în şedinţe
Nu ştiu, frate, cum se face
Că auditoriul cască
Şi-l aplaudă... când tace!

epigramă de Ioan Costea din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag

Cu mult îmi eşti mai dragă, în fiecare care zi,
Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ţi ochiim
Şi atunci când îi revăd, privrea mea va şti
Subtil să-şi ţină paşi, în prisma de-a zâmbi.

Cu mult îmi eşti mai dragă, atunci când îmi vorbeşti,
Atunci când îţi exprimi cuvintele trupeşti,
Atunci când îmi şopteşti, la urechi, mă iubeşti,
Cu atât imi eşti mai dragă, atunci când mă doreşti.

Cu mult îmi eşti mai dragă, cu mult îţi sunt mai drag,
Şi-n iubirea asta singur n-am ce să fac
Încerc s-o ţin ascunsă, încerc să o complac.
Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag.

poezie de Luigi Ungureanu
Adăugat de Pescăruşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu de ce zăbrelele-ai tăiat
Şi ai dezlănţuit atâtea Furii
Din adâncimea-ntunecată -a urii
De care, de o viaţă, am uitat.

Ce-ai vrut să schimbi? Era mai alb ceva
Decât un zbor de înger pelegrin
Pe cerul încărcat de-atât senin
Încât iubirea de sub el cânta?

A fost o răbufnire-a unui vânt
Ce-şi amintea corolele plecate
Şi setea din petalele uitate
De ploi ascunse-n margini de pământ?

Ce-a fost? Ce s-a-ntâmplat? Ce-a fost apoi?
Un trai intens? Atât? Niciun regret?
O foaie albă, cu un alt antet,
Sub care-aceleaşi versuri par mai noi?

Nu ştiu ce-ai încercat, ce-ai vrut să ai
Mai mult decât în mine ai avut
Şi-am şters orice întoarcere-n trecut,
Căci timpul înapoi n-ai cum să-l dai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin -
Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -
Mă întreţin oricând c-un Limbut -

De cel ce drămuieşte Vorba
Când Alţii - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare
Este un Om Ales

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea pură

Astăzi nu e la fel ca în trecut
realitatea nu e aşa de roz
ca în poveştile din trecut
cu conese fericite şi baroni,
când se-auzea fâşâitul rochiilor
ce erau lăsate să cadă
pe covorul din grădină,
azi sunt momente grele
peste care treci cu mare grijă
şi odată ce-ai greşit
e greu să schimbi ceva înapoi.
Iubeşte, atâta timp cât ai pe cine,
iartă atunci când ştii că te iubeşte cu adevărat,
când zice că vrea să fie cu tine pe veci,
când plângi şi ţi se spune
că eşti mai frumoasă când zâmbeşti.
Iubirea ar trebui să fie ca în trecut
pură şi fără prea multe vorbe-n vânt.
Astăzi sunt prea multe vorbe aiurea,
dar fericirea nu depinde de gura lumii
şi nici de ce va fi pe viitor,
prezentul e cartea noastră.

poezie de Eugenia Calancea (13 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

Ni se face-a timpul care nici n-a fost,
are şi iubirea, cât de cât, un rost;
haide, sub umbrelă, ca-ntr-un adăpost,
hai, îţi vând iubire fără nici un cost!

E frumoasă marea ca atunci, cândva –
marea noastră neagră, marea noastră rea,
singura-n măsură de-a ne judeca
cu un val de ghiaţă şi cu fulgi de nea.

Am s-aştept pe stânca digului pierdut
să-mi sfârşesc plantonul, ca un biet recrut...
Rana mea cea veche nu m-a mai durut,
sunt atâta: sclavul gândului meu mut.

Ni se face toamnă pentru amândoi,
unde eşti, iubito, când aici sunt ploi?
Fi-va preatârziul lacrimă-n şuvoi
când pe dig, la ţărmuri, vei găsi un sloi.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt eu

Eu nu sunt eu.

Eu sunt cel care
merge lângă mine şi pe care nu-l văd,
pe care din când în când reuşesc să-l vizitez
şi pe care de cele mai multe ori îl uit:

Cel care rămâne calm şi tăcut când vorbesc,
cel care, blând, iartă când eu urăsc,
cel care merge când eu nu merg,
cel care va rămâne după ce eu voi fi murit.

poezie de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc înainte de orice plecare

îţi număr paşii
mă frământ în zadar
eşti atât cât poţi
niciodată nu spui nimic
de parcă tăcerea ta e singura formă
prin care pot înţelege că te doare
când nu sunt
şi când sunt
e ceva ce nu mă mai înspăimântă
e ceva ce devine normal
să te caut în mine
ca pe un adevăr de care să nu mă ruşinez

eu te iubesc înainte de orice plecare
dragul meu
eşti atât cât poţi
şi crede-mă că adormi în pieptul meu
că te pot naşte oricând din cerneală
şi tăcerea ta
şi plecarea ta
şi toată această pierdere de timp inutilă
când am putea să ne fim
ceea ce trebuia să ne fim
un singur suflet

eu te iubesc înainte de orice plecare

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea română

Vorbeşte lumea că eşti limbă sfântă
Şi că în tine lacrimile cântă,
Că ne-ai legat pe veci de rădăcină,
Să ne întoarcem, să luăm lumină!

Vorbeşte lumea că eşti leagăn care
Ne urcă şi coboară la izvoare,
Mireasmă dulce-a florilor de măr
Ce ne aduce-n suflet adevăr...

Căci de te-aude-n jurul său, românul,
Oriunde-ar fi, simte în nară, fânul,
Parfumul crud al ierbii, fin, cosite,
Cu braţe de ţăran, neobosite...

Vorbeşte lumea despre puritate,
Despre balade, doine, despre toate
Ce pot să le exprim atât de bine,
Cu tine-n gând, râzând, plângând cu tine...

Vorbeşte lumea de melancolie,
De muzică şi ritm în poezie,
Despre mândria de-a te şti slăvită,
De toţi de-un sânge şi de-un grai, iubită.

Vorbeşte lumea, şi ce bine face,
Fiindcă în lume, gândul meu de pace
E dus doar în cuvinte, să rămână,
Mereu duioasă, limba mea română!

poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în 79

(pentru cine nu ştie
e un troleu
între gara de nord
şi cartieru-n care stau vitejeşte)
ţi-am luat mărţişor la romană
sper să-ţi placă
mie-mi place
(a plăcea
o disensiune aş spune
dacă nu m-aş întinde
către somnul tău asfixiat
în care dansăm
printre părerile oraşului
despre cum funcţionăm)

ţi-aş mai spune ceva
poate diseară
dacă n-am să uit

deocamdtă am să tac
şi în mine

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Sinele în care inclusiv ideea sau credinţa că eşti sinele apare şi dispare! Ideea că tu eşti Sinele este sinonimă cu ideea că eu sunt bunicul broscoi.) Nici pe tine nu te face să fii Sinele nici pe mine bunicul broscoi!) Poţi să mă crezi un nesuferit când nu-ţi confirm fanteziile, dar este mult mai bine pentru tine decât să te iei drept ceea ce nu eşti şi să ieşi la dans cu iluzia şi sora ei ignoranţa! Tu eşti Sinele, dar asta nu e o idee sau trăire în minte. Este realitatea indestructibilă şi eternă care eşti, nu naivitate şi fantezie! În Acela orice cuvânt despre Acela este o minciună! Doar Jnaninul este Acela indiferent dacă vorbeşte sau păstrează tăcerea şi asta pentru că jnaninul nu vorbeşte niciodată! A gândi sau a crede că eşti Sinele este începutul "călătoriei", nu destinaţia! Tu eşti Sinele în care inclusiv ideea sau credinţa că eşti sinele apare şi dispare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să-mi scrii

Să-mi scrii, să-mi spui că in grădină
La noi acasă caisele s-au copt
Că seara la fereastră e lumină
Si toate sunt aşa cum ştiu c-au fost

Aştept să-mi spui dacă la crucea veche
In iarbă-s maci sau fire de mohor
Dacă e gardul rupt si prin el vede
Ochiul tăcut al unui trecător

Aştept să-mi scrii dacă a fost aseară
O ploaie in torent nestăvilit
Si dacă tigla a rămas pe casă
Aş vrea să-mi spui că incă n-am murit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubeşte la fel
foc este în mine şi în timpul prezent

eu nu ştiu azi ce ştiu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauţi femeie prin vreascuri globale
mă cerţi, mă alungi şi mă ierţi

pe urmă e ceaţă
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit

ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceaţă şi plouă
pe treptele lumii şi plâng

apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut şi confuz
era frig în tine, în noi

se întuneca iarăşi în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai ştiam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, ştiam că n-ai să vii

ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeţii sufletului, o fată

clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
şi dacă vii, eu cine sunt în nopţi pustii

te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur

şi totuşi ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu

pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal

se scurge un timp, mai trece un veac
paşii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
şi sărutul a rămas

mă înţepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând

clipa asta se învârte
se întinde şi cuprinde
trupul, gândul şi femeia
ce mă aşteaptă în prag, de drag

nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste paşii scurşi în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A XI-a poruncă

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!