Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviți de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo își unesc trupul cu pământul,
acolo se unește sufletul cu cerul,
sfârșește lumina mocnind în tăciuni.
Camelia Oprița în Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor ... (5 mai 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor ...
Câinii vagabonzi sunt condamnați la o existență mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresați
de a construi o formă de solidaritate
și supraviețuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.
Îndepărtați de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătății ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră și n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.
Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Și animalele iubesc, sunt gata de a-și oferi iubirea
până la sacrificiu.
Gândiți-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg
printre nepăsarea noastră;
se zvârcolește invocând un dram de afecțiune pentru supraviețuire.
Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviți de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo își unesc trupul cu pământul,
acolo se unește sufletul cu cerul,
sfârșește lumina mocnind în tăciuni.
O iubire chemată și neauzită îi transformă într-un chin viu
până la marele gol
unde pustiul este o liniște grea cu gura plină de moarte.
Se mai rupe o piatră din munte,
mai crește pământul cu o inimă frântă de tristeți,
mai cade un anotimp în fundul pământului și nu mai poate fi găsit niciodată.
Urmăm celelalte suflete care ne-au chemat
și nu le-am auzit din nepăsare; nu ne-am potrivit
sufletul cu gândul.
Suntem condamnați să căutăm suflete imaginare
pe care nu le-am putut auzi,
și parcă toate sunt de lemn și răbufnesc în ecouri sparte pretutindeni.
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Câinii vagabonzi
Câini vagabonzi au fost mereu,
Chiar și când încă trăiau Dacii,
Dar astăzi ei o duc mai greu,
Că-și împart hrana cu săracii.
epigramă de Paul Constantin (24 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă sufletul tău plânge, nu înseamnă că ești slab, înseamnă că ești rănit; nu necazul doare, ci rana interioară. Acolo se stinge încet lumina.
citat din Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul este o multitudine de mistere la fel cum e și cerul; Unul și altul au la bază aceeași energie lumina.
Camelia Oprița în Enigmele sufletului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul este o multitudine de mistere la fel cum e și cerul; Unul și altul au la bază aceeași energie lumina.
Camelia Oprița (27 noiembrie 2017)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
O inimă și o lună
Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocotește trupul în lumină
și umbra mi-e mai limpede la brâu.
Se vede într-un ochi subțire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.
Ard odată cu tine,
ni se micșorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te știu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieșită din râu,
Se vede printr-un ochi subțire de grâu
cum îmi lucește părul înserat,
îți bate pulsul încurcat.
Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ți se sfârșește creștetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă și o lună
într-o zbatere
subțire de furtună.
camelia oprița
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Edilii și câinii vagabonzi
De-i stârpiți ca "inutili"
La îndemnurile "Ligii",
Vă întreb, stimați edili,
Unde-oți agăța covrigii?
epigramă de Nicolae Muntean din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul
În ploaie nu crește,
Și uitați că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulțește
Acolo unde nu e iarbă,
Va muri și vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece și nu are leac.
Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?
Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.
poezie de Camelia Oprița (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina luminii
Am publicat trei cărți dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunț la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinți
Care să mă formateze!
Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...
Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.
Lumina aceia fără de care poeții nu scriu,
ci bolborosesc!
Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naștere
refractă această lumină
Iar noi ceilalți suntem prea netrebnici
ca să o percepem!
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Și niciodată... niciodată... cetate otomană sau moschee nu se va clădi pe pământul Țării Românești
Camelia Oprița în Mircea Cel Bătrân ( citat din filmul Mircea )
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea
Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.
Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.
Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.
Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.
Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.
poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Poiana satului nostru, unde se întâmplau bucuriile și tristețile, mormântările, nunțile, petrecerile, sărbătorile... la Bascov. Pentru mine, locul ăla, ulița aia, pământul satului au avut un rol relevant, pentru că acolo a fost prima mea scenă. De acolo mi-am luat seva, acolo am învățat să trăiesc, să iubesc, să plâng, am învățat să-mi fie milă, acolo m-am format, m-am structurat, am supraviețuit, acolo am fost actriță prima oară.
Adriana Trandafir în Ziarul "Metropolis"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde...
Acolo unde soarele
sărută întâi pământul,
Acolo-mi sunt izvoarele,
acolo îmi port veșmântul.
Acolo ochii i-am deschis
și am rostit cuvântul mamă.
Acolo brațe am întins,
spre tine, dulce mamă.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Sus e cerul, jos pământul
Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne privește Sfântul.
Dumnezeu ne ocrotește,
iar pământul ne hrănește.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit ființa,
tot din cer avem credința.
Noi știm de unde venim,
știm și unde viețuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuși,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
și-n eternitatea sa.
Și cerul, dar și pământul
sunt părți ale vieții noastre.
Când ne vine la toți rândul
călătorim printre astre.
poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Natura este un izvor fabulos de liniște. Acolo mintea se adâncește în meditații profunde, acolo sufletul se leagănă pe paturi de flori și se înalță către necunoscutul dumnezeiesc, acolo ochii se îmbată de misterul culorilor aprinse de soare, acolo plămânii inspiră un aer ușor și domol, acolo urechile aud cântecele de mulțumire ale minunatelor păsări, acolo totul oftează de bine și de împăcare.
citat din romanul Vinovatul, capitolul "Conspirația" de Elena-Cristina Militaru (9 septembrie 2017)
Adăugat de Casiana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea începe cu tine și sfârșește cu Dumnezeu.
citat din Camelia Oprița (2011)
Adăugat de Ioan Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care și pământul.
catren de Camelia Oprița din poemul Rădăcini și soare, Capitol : (revista Plumb nr 169, USR Bacău, Apr. 2021)
Adăugat de Poliana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub aripă de vânt
De când mă știu
eu am iubit Vântul,
de-aceea am pornit drumeț
să-i aflu adăpostul,
acolo unde...
cerul se unește cu marea.
Apoi,
mi-am culcat capul pe un nor
și am rugat
Vântul de Miază-Noapte
să m-acopere cu aripa lui.
Am tot colindat
de la un pol la altul
și de acolo m-am întors
schimbată...
Puțin dintr-o boreală auroră
s-a lipit de sufletul meu,
și toate Vânturile...
m-au adoptat!
Acum, mamă îmi este Furtuna,
iar Viscolul - e tatăl meu!
Vântul știe că-s de-a lui,
iar eu... sunt Vânt!
poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!