Când tu treci pe-aproape

Când tu treci pe-aproape, fruntea eu mi-o plec,
Într-o reverenţă, şi-apoi te petrec
Cu-o privire caldă până-n depărtare,
Când tu, zână dulce, tu dispari în zare...

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (22 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucerirea femeii

Când tânăr eşti şi plin de dor,
O cucereşti aşa uşor,
Cu un surâs ce-o pui pe jar,
Cu-o floare ce i-o dai în dar;

Cu o privire drept în ochi,
C-un "Să nu-ţi fie de deochi!",
Cu o atingere de mână,
C-un "Te iubesc, frumoasă zână!";

Cu vorbe dulci, ce sună brici,
Cu-un cântecel ce i-l dedici,
Cu-o serenadă sub balcon,
C-un dulce vin de Sauvignon...

Când sănătos şi tânăr eşti,
Aşa uşor o cucereşti,
Cu o plimbare împreună
Sub un magnific clar de lună,

Sau cu-o plimbare într-un parc,
Cu al sprâncenei tale arc,
Cu ochii tăi ce strălucesc,
Când pe ea dulce o privesc,

Cu-o vizită la un muzeu,
Cu un concert la Ateneu.
C-un vals superb de Anul Nou,
Sau c-un de neuitat tangou,

C-un dans grozav la discotecă,
Cu-o carte din bibliotecă,
Sau cu un picnic doar în doi,
În poieniţa din zăvoi,

Cu-o masă la un separeu,
Când o inviţi la un dineu,
Cu căţărări pe munţi înalţi,
De simţi, pe vârfuri, cum tresalţi...

Când tânăr eşti şi ai şi bani,
O cucereşti cu flori, fazani ‒
Serviţi la un revelion,
Stropiţi din plin cu vin Burbon ‒,

Cu un parfum de ziua ei ‒
Chanel, Dior ‒, nişte cercei
Din aur şi cu diamante,
Demni de regine ravisante,

Cu un Merţan nemaivăzut,
Luxos, rapid, neîntrecut,
Cu croaziere pe ocean,
Pe mări şi fluvii, trei pe an...

Când eşti şi tânăr, şi poet,
O cucereşti cu un sonet,
Sau c-un poem ce i-ai făcut,
Ori pur şi simplu c-un sărut.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (10 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţă

Simt că nu-s vrut, pentru prezenţă,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverenţă!

Nu-i important har, competenţă,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalţă afon... Vreau reverenţă!

E ca la şcoală; nu-i absenţă,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu ştii... Dai, reverenţă.

Toţi, peste tot îşi dau licenţă,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Îşi diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverenţă?!

Căci cum poţi să nu ai clemenţă,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experţi mistificanţi, anume
Reciproci toţi, în reverenţă....

Totu-i într-o efervescenţă;
Potenţă-n fals, furt de valoare,
Într-o cadenţă îngrozitoare
Decadenţă, deci nu reverenţă!

Speranţa-i încă la decenţă;
Eminenţa s-aibă iar cătare,
Cum fluorescenţa-i bob din floare
Şi pom dă fruct... cu reverenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu obişnuit

Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

Ca pescar de apă dulce,
Când m-or duce... să mă culce
În ostrovul dintre ape...
Să-mi fie şi-un somn pe-aproape!

epitaf epigramatic de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

De-ar fi să treci pe strada mea
Acum, când Soarele-i în nori,
M-aş cerne printre fulgi de nea
Fără să ştii, pe-ai tăi bujori,

Şi-apoi, în lacrimi prefăcut,
Ţi-aş încălzi obrajii-ţi reci
Pe buze, cu un lung sărut
Pe strada mea de-ar fi să treci,

De unde, ca într-un abis,
De dor nebun m-aş prăvăli
Chiar între sânii tăi, ce vis
Pe strada mea să treci de-ar fi (!)

Iar după ce mi-aş reveni,
În jos, pe sute de poteci
Te-aş căuta pân’ te-aş găsi
Pe strada mea de-ar fi să treci,

Şi-apoi, dar vai!.... s-a luminat!
Şi nu mai cad nici fulgi de nea (!)
E-atâta soare, ce păcat
De-ar fi să treci pe strada mea!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul şi când plouă!
Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând..
Oh, plânsul şi când plouă!
Da, plouăşi sună umil
Că tot ce-i iubire şi ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul şi când plouă!
Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?
Oh, plânsul şi când plouă!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

Când calci, precum o zână, în reverii pierdută,
Gelos sunt pe pământul ce talpa ţi-o sărută!

distih de George Budoi din Dicţionarul dragostei (27 mai 1990)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi plec

Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Şi mă cred că-ţi sunt stăpână
Ţie, vecinic mie drag.

Şi mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Şi cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.

Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele şi poveşti
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubeşti.

Dar tresar… şi de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deştept.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, un hoinar

Aştept ziua care vine,
mă aşez în genunchi
îmi plec fruntea, umezind ţărâna,
strâng în braţe raza de lumină,
simt o mângâiere pe creştet,
e mâna caldă a mamei.
E atâta linişte în jur,
doar vântul se aude,
bătând în zăvadă,
iar din când în când,
un bocănit de încălţări
neajustate pe piciorul timpului
care rămâne un hoinar.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremi şi noi

Mai vin, mai stau, mai plec
Între cuvinte şi suspin
A fericirii tale epic spin
Cu lacrima-ţi, eu o petrec

Un strop în plus pe azi mai cer
Când nu-i destul, îndeajuns
Unsoarea inimei, de uns
În colţul nostru efemer

Mai trec o vreme, tu mai treci
Ca umbre în bătaia serii
Precum un nor în arsul verii
Lăsând în urmă ape reci

poezie de Ciprian Emanuel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de catifea

Mi te vreau în palma mea,
Unduioasă şi plăpândă
În amurg de catifea,
Gândul să mi-te pătrundă.

Să te simt... ca o leoaică,
În paharul meu de vin,
Desfăcând ultima gaică
Şi scăpându-mă de chin.

Mi te vreau dansând nebună
Într-o clipă de plăceri
Şi vibrândă... ca o strună,
Sărutarea când mi-o ceri.

Şi te sorb... dulce risipă,
Tandru, blând şi-ncetişor,
Fără grabă... fără pripă,
Înspre suflet... când cobor.

Mi te vreau... şi tu ştii bine,
Caldă... şi îmbujorată,
Trandafir sau mărăcine,
Vei fi veşnic... adorată.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd că-n fruntea ţării ajung penali, corupţi

Când văd că-n fruntea ţării ajung penali, corupţi,
Aş vrea să fiu eu Zeus, să pot să prăbuşesc
Pe ei puhoaie multe şi munţii cei abrupţi,
Şi dintr-o lovitură pe toţi să îi zdrobesc.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (1 decembrie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te furnică ai dragostei fiori

Când dragostea îşi face spre inima ta scară,
N-ai linişte şi pace din zori şi până-n seară;
Atunci când te furnică ai dragostei fiori,
N-ai somn şi n-ai odihnă din seară până-n zori.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (8 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sufletelor mari, sufletul tău să se încline cu reverenţă!

aforism de George Budoi din Sufletul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 mai 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthropos ergon

Frumos şi pur, aşa ca la-nceput,
Mă aflu pe un ţărm necunoscut,
Un ţărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, şi-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele şi casa de nisip;
Nici nu mai ştiu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare şi se-ascunde —
Şi totuşi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi şi suflet nu-i nimic:
Nu pot şi nu încerc să le despic
Cerul de cer şi soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a sufletul

Trupul meu, cu vedenii cu tot, a adormit dimineaţa,
întins pe podele.
Râd şi mă bucur ca un savaot,
şi plec cât mai repede cu putinţă,
dând mai întâi colţul cenuşiu al străzii,
şi-apoi, de-a dreptul prin mijlocul
bulevardului, fără teamă

c-aş putea fi stâlcit din întâmplare,
de vreo limuzina oarecare.
Iată şi lucrurile!
Orice dragoste-a mea
pentru ele,
însemnată cu creionul chimic
pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,
o flutur în mâna întinsă şi-apoi
o las să se legene, când într-un colţ, când
într-altul, în vânt.
Ma uit în dreapta şi-n stânga,
cu mine însumi mă uit,
folosindu-mă ca o privire.

Ascult ce se-aude sus, ce se-aude jos,
sunt, tot, un timpan armonios.
Trece-o planetă şi-ntreb cine e, ce e.
Şi-apoi mă mir că întreb.
Ar trebui eu însumi să fiu întrebare,
ca să m-audă altcineva decât mine.
Voi, lucruri, sfinxuri mişcătoare, şi tu, iluminare!

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia

S-a născut într-o dumbravă,
Bată-l Dumnezeu să-l bată,
Cu-o memorie grozavă,
Da-i lipsit de judecată.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (6 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicul

Te duci la el când eşti bolnav
Şi vezi că este foarte grav;
Îţi spune-ntâi ce boală ai
Şi-apoi aşteaptă să îi dai.

pamflet de George Budoi din Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (4 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare

Streşinile lacrimi duc,
Când orbite sunt de soare,
Plânge apa în uluc
Ca un cor de bocitoare.

Păsări, zeci, c-un dulce cânt,
Peste pomi devin stăpâne
Crengile trosnesc la vânt
Ca ciolanele bătrâne.

Oala roşie cu toartă
De pe omul de zăpadă,
Nu-i destul că este spartă
Dar, e cât pe ce să cadă.

Primăvara i-e stăpână,
Soarele îi bate-n tâmplă,
,, Omul" sade într-o rână
Neştiind ce se întâmplă.

Îi atârnă braţul –târn
Nasturii îi cad, pe bune,
Nasul- morcov este cârn
Şi e orb de un cărbune.

Albe petice de nea
Încă mai cârpesc grădina,
Zdrenţe de omăt pe ea
Mai pătează-acuma tina.

Sus, pe dealuri, la ponoare,
Via, doldora de muguri,
Se-ncălzeşte iar la soare
Şi visează, noapte, struguri.

În al soarelui tăciune
Suflă-un vânt cu influenţă
Pomii-i fac o plecăciune
Ca o caldă reverenţă.

Agăţate stau la soare
"Maica Domnului", ca-n Rai,
Juri, privind din depărtare,
Că-s vagoane de tramvai.

Roiuri galbene de-albine,
Alergând din floare-n floare,
Strâng polenul în stupine
Pentru mierea viitoare.

poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!