Faustina: Praful s-a ales de întreg patrimoniul. Mai întâi şi-au prefăcut regatul în republică. Apoi şi-au sfâşiat republica în bucăţele, pe care le-au luat în spinare şi s-au dus, care, încotro. Au luat până şi solul şi subsolul. În urma lor, lacome, au năvălit apele internaţionale...

replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-au plăcut şi s-au luat.
Cu nuntă!
Nuntă cu dar!
Darul a rămas tot
la bucătăreasă, lăutari şi guristă,
leat cu bâtu.
Pentru piatră nu le-a mai rămas un sfanţ,
deşi nuntaşii
le-au urat casă de piatră şi copii.
Neavând încotro-
şi-au suflecat mânecile
şi-au purces la modelat lutul.
Au ridicat din chirpici,
casă frumoasă,
călduroasă iarna, răcoroasă vara.
Avea însă o hibă: să nu vadă apa,
că se apleacă!
Când apele Dunării erau în Dulgeana,
casa nu mai era.
Apucase de le văzuse.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au devenit cu adevărat puternice doar popoarele care şi-au ales şi au urmat conducători puternici.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să înţelegi că toţi marii oameni din trecut care au obţinut realizări remarcabile au fost nişte vizionari. Ei şi-au proiectat mintea asupra viitorului dorit şi nu şi-au bătut capul cu greşelile din trecutul lor. Altfel spus, ei şi-au imaginat lumea pe care şi-ar dori-o şi nu s-au preocupat de realitatea existentă, după care au trecut la fapte şi şi-au materializat viziunea.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Nu te mai gândi la ce a fost
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câştig şi pierdere

Un vecin şi c-o vecină
Şi-au luat din drog maşină!
Unii tineri - nu chenzina -
Pentru drog şi-au dat maşina!

epigramă de George Zarafu din săptămânalul "Amprenta" din Buzău (19 iunie 2004)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-au găsit perechea

Cu elanul tinereţii
S-au luat de sărbători:
El era în floarea vieţii,
Ea avea copil di flori.

epigramă de George Piteş din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luat

Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.

Mi s-au luat părinţii,
iubire...
Mi s-a luat produsul minţii,
fericire.

Mi s-a luat din ţară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.

Mi s-a luat dorinţă,
mândrie,
credinţă...
Mi s-a luat o feerie.

Mi s-a luat cuvântul,
amintiri...
Mi s-a luat mormântul,
năluciri.

Mi s-a luat frumuseţe,
visări.
Mi s-a luat tinereţe,
mi s-au luat salutări.

Mi s-a luat din vedere,
din amici.
Mi s-a luat plăcere;
mi s-a luat dreptul... de-aici.

Mi s-a luat pâine,
ultimul ban,
mi s-a luat din mâine...
mi s-a luat pian.

Mi s-au luat copii,
prieten bun,
mi s-au luat ultimii vii,
mi s-a luat străbun.

Mi s-a luat icoană,
inteligenţă,
drept la pomană,
drept la clemenţă.

Mi s-a luat dormit,
dumnezeiesc.
Mi s-a luat citit...
mi s-a luat "trăiesc".

Mi s-a luat alean,
speranţă,
mi s-a luat an de an...
mi s-a luat vacanţă.

Mi s-a luat o istorie,
sănătate,
mi s-a luat orice glorie,
bunătate.

Mi s-a luat nou,
libertate.
Mi s-a luat cavou...
umanitate.

Mi s-au luat biserici,
paritate,
mi s-au luat adevăraţi clerici...
Mi s-a luat dreptate.

Mi s-a luat călimară,
soare;
mi s-a luat ultima vară,
mi s-a luat miros de floare.

Mi s-a luat să fiu stăpân,
lumină;
mi s-a luat drept de român,
mi s-a luat cortină.

Mi s-a luat actor,
cinematograf...
Mi s-a luat amor,
astralul praf.

Mi s-au luat educatori,
o şcoală.
Mi s-a luat adeseori
drept la greşeală.

Mi s-a luat plin de benzină,
"dulceaţă",
mi s-a luat zi senină...
Mi s-a luat din viaţă.

Mi s-a luat cu zâmbet
egalitate,
dreptul la umblet...
Mi s-a luat posteritate.

Mi s-a luat incandescent,
linişte,
mi s-a luat talent...
somnul pe-o mirişte.

Mi s-a luat onoare,
minte...
Mi s-a luat orişicare.
Mi s-a luat..."înainte".

Mi s-a luat casă,
ascult de cântec,
mireasă,
"eul" din pântec.

Mi s-a luat conştiinţă,
adevărat.
Mi s-a luat adeverinţă,
orice-atestat.

Mi s-a luat orientare;
mi s-a luat nord,
orice cărare...
Mi s-a luat cord.

Primordial
mi s-a luat scară...
Mi s-a luat regal!
Mi s-a luat totu-ntr-o doară!

Mi s-a luat teritoriu,
un tezaur,
mi s-a luat din notoriu,
tot ce-aveam aur.

Mi s-a luat piele,
năzuinţe,
până şi-obiele...
Mi s-au luat cerinţe.

Mi s-a luat gustul vieţii,
mi s-a luat minte,
roua dimineţii...
mi s-a luat ginte.

Mi s-a luat nume,
mii de răspunsuri,
o lume,
din deajunsuri.

Mi s-a luat remuşcare,
recunoştinţă,
orice-ncercare...
Mi s-a luat ştiinţă.

Odoare
mi s-au luat, fidelitate
ce nu doare...
Mi s-a luat eternitate.

Mi s-au luat doruri,
vin de vie,
onoruri...
Mi s-a luat gust de datorie.

Nimic nu am în schimb,
nu am surâs pe buze,
n-am dreptul să mă plimb
de bunul plac... Refuz e.

Nimic nu mi s-a dat,
nu am primit busolă,
sunt oul de păcat
înregistrat pe-o rolă.

Mi s-au luat ştampile,
destinat
pastile...
Mi s-a luat... câştigat.

Mi s-a luat căldura,
zbor, petenţa,
mi s-a luat natura...
Mi s-a luat competenţa.

Mi s-a luat soră,
zar de ruletă.
... Oră cu oră
mi s-a luat planetă.

Mi s-a luat cutezanţă
de sclipire,
mi s-a luat din importanţă,
o nemurire.

Mi s-au luat lacrimi,
frenezie.
Mi s-a luat...! Mi s-au luat patimi,
mi s-a luat poezie...

Mi s-a luat suflet...
luat din tine
s-a luat răsuflet...
mi s-a luat din mine.

Ah, ce păcat,
mi s-a luat şi cât de mult am dat...
nemeritat
mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ochi pe buze

O părticică am văzut,
De piele, din frumosu-ţi spate;
M-am abţinut să o sărut,
Spunându-i gurii: nu se poate!

Dar ochii nu m-au ascultat,
Doi surdo-muţi fără de frică,
Şi, prea flămânzi, au sărutat
Apetisanta părticică.

Iar buzele-mi s-au supărat,
Fără măcar să mai clipească,
Pe ochi, că locul le-au luat;
Şi-au început să te privească.

poezie de Marius Robu (30 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă inimă

Clopotniţa
se leagănă
odată cu clopotul

şi te-am luat în braţe
ca pe-o armură
mi-am luat coiful
şi inima de la rastel

prea tare fug

mă tem
că am luat din greşeală
inima unuia mai curajos.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mariaj de scurt metraj

Când şi-au făurit o vatră,
El şi ea - doi buni amici -
Casă, le-au urat, de piatră
Şi-au durat-o din chirpici.

epigramă de Vasile Vorobeţ din Antologia epigramei româneşti (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraşutistul

Iluzii în văzduh,
Desene care şi-au luat
Zborul
Împodobind atât de minunat
Cerul albastru
Al patriei.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.

Haruki Murakami în În căutarea oii fantastice (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În patrimoniul universal, comorile spirituale se contopesc, alcătuind un tezaur omogen. Nu mai poţi identifica Nilul, Dunărea sau Amazonul în apele străvezii ale Oceanului.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din motiv de panică/ O scenă ,,balcanică,,

Au petrecut, erau ca fraţii
Şi-au luat apoi un bun rămas
Dar reîntorşi ca şi,, mascaţii,,
Le-a fost trântită uşa-n nas!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (27 februarie 2020)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii de pe Titanic

Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheaţă,
Bărbaţi care-au ştiut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când priveşte-n moartea faţă-n faţă.

"Mai întâi, femeile şi copiii," –
Puternic şi duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut şi alăptat
Şi-au amintit – şi-au avut curajul să moară.

Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriaşa nava a gemut: şi apoi, vă imaginaţi...

O, stele ale nopţii, care-aţi văzut acea privelişte,
Depuneţi mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAŢI!

poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!