Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adi Conțu

Înnebunit

M-ai înnebunit c-un zâmbet și gropițe în obraji,
Cu sărutul tău albastru și aroma ce-o degaji,
Mi-am pierdut luciditatea, dar ce bine-i fără ea,
Îmi simt inima cum bate, nu mai e rece și grea

Acum sunt un vals poetic, sărut pași în urma ta,
Culeg de prin vers petale, ca să nu te pot uita,
Tu mi-ai devenit buchete de îmbrățișări și vis,
Eram undeva prin iaduri, neștiind de paradis

N-am nevoie de prea multe, e de-ajuns să știu că ești,
Lasă-mă să fiu năucul ce te face să zâmbești,
Iar din când în când dă-mi voie să te mângâi, să alin,
Să fiu eu acela care îți mai fură un suspin

Am înnebunit femeie, te rog nu mă judeca,
Doar iubește-mă pe viață, însă nu mă vindeca,
La ce-i bună vindecarea când eu vreau să te iubesc,
Mai bine nebun de tine... ca să simt că mai trăiesc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adi Conțu

Am uitat cât te iubesc

Am uitat... sunt un bezmetic rătăcit în lumea lui
Zăpăcit de frumusețea necuprinsă ochiului
Pe care o porți cu tine, tu femeie, înger sfânt
Ce să fac dacă alături îmi pășești pe-acest pământ?

Cum să îți rezist privirii, alor tale forme fine
Cum să nu-ți dedic poeme ce vorbesc numai de tine?
Te mai miri că-ți fac o vină? Vinovată-mi fii pe viață!
Poartă-mă pe lângă tine și-mi rămâi la fel, semeață,

Îmi dispare tot frumosul de nu ești prin preajma mea
Nu te merit, știu prea bine, dar ți-e sufletul de nea
Tu iubești cu pasiune, dăruindu-mi ce n-am eu,
Un sărut, o mângâiere și iubire când mi-e greu

Am uitat... sunt un bezmetic, însă te iubesc nebun,
Iartă-mă încă o dată și dă-mi voie să îți spun
Te ador, uit câteodată, visător și prea uituc
Dar să știi că fără tine aș trăi precum un cuc

poezie de (5 iulie 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Iz de portocale

Stau, zâmbesc, îmi beau cafeaua, miros coji de portocale,
Mi-a înnebunit iubirea în tandrețurile tale,
Nici cămășile de forță n-ar putea să o supună,
N-ar avea cum să o facă... îmi e inima nebună

Mă aleargă toată ziua între vis și realitate,
E mirajul ce-mi dă zilnic doar pastile colorate,
Le tot iau și-n vârful limbii le așez să se topească,
Știu exact ce îmi vor face, însă vreau să m-amețească

Ce dacă mă pierd de lume undeva numai cu tine?
Într-o altă realitate unde nu îmi e rușine,
Unde dreptul la iubire nu-i văzut ca un păcat
Și-un sărut, la orice vârstă, nu ne pare prea ciudat

Mi-a înnebunit iubirea, însă recunosc că-mi place,
Mai bine mereu nebună, decât să o simt că tace,
Așa că o las să fie, să danseze cum vrea ea,
Un tango al fericirii, ca să nu te pot uita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe

Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Diodor Firulescu

Iubita mea

Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea ești altfel... diferit,
Prea iubești și ești iubit

Sau te pomenești, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Și cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbești, ce zâmbet ai!
Și nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu știu cum... de ce exiști
Printre cei ce sunt prea triști?
Poate ești o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu ești... oare? Ești real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existență,
Poate vis... dar ce prezență!

Ești doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulțumesc, mă simt mai bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Încă o noapte

Și chiar de va veni o vreme,
Când vei uita ce ochi aveam,
Voi fi suspinul din poeme,
Să-ți amintesc cum te iubeam

Iubiri se mai și pierd, nu toate,
Știu... e nedrept și nefiresc,
Hai să visăm încă o noapte,
Mai vreau o noapte să iubesc

Să preschimbăm cumva uitarea
În bucuria de a fi,
Noi doi, sărutul și iubirea,
Ce-n dar vei da și vei primi

Și chiar de vei uita vreodată,
Te rog acum să mă iubești,
Dă-mi mie clipa asta, toată,
Să simt că sunt, să știu că ești

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Stări de suflet

Îmi vine să urlu, îmi vine să râd,
Mai lăcrim tristețe când totul e hâd,
Devin numai zâmbet sau stau încruntat,
Sunt cerul albastru, adânc de oftat

Valsez în emoții, emoții devin,
Îmi pierd echilibrul atunci când suspin,
Iubesc fără ură, cum altfel să faci?
Când ura ne face mai triști, mai săraci

Și știu că greșesc, dar totuși accept,
Nu-i strâmb tot ce-i strâmb, nici drept tot ce-i drept,
Nici griul nu-i gri, ci alb înnegrit,
Doar nuanțe ce ochiul transformă voit

Mă simt ce gândesc, gândesc ce mă simt,
Rostesc adevăr, chiar dacă îl mint,
Cu ochii închiși revăd viitor
Și mor înviat, ca viu să nu mor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
și mi-ai șoptit
că eu îți sunt descânt.

M-ai înviat cu viață
mi-ai curs ușor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menține.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenușa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăși

să mă stingi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Nuanțe de iubire

Te iubesc în nuanțe pale rătăcite într-o toamnă
Și în roșul tău de buze care mă încântă, Doamnă,
Te iubesc în aprig verde precum frunza de castan,
Vișinie mi-e iubirea și albastru de ocean.

Mi te dărui sentimente în culori ce nu există,
Te iubesc cum te iubește griul zilei când ești tristă,
Mă prefac în alb de suflet să te mângâi când mă lași,
Merg în urma ta iubito să-ți aștern turcoaz în pași.

Când tu îmi oferi sărutul, mă transform în curcubeu,
Mă agăț de-un colț de zare să mă poți vedea mereu,
Iar în boabele de rouă sunt o nuanță sidefată,
Să-ți fiu perlă a naturii, să-ți ofer iubirea toată.

Prin paletele de pictori mă amestecă de vrei,
Desenează-mă prin tine în culoarea dragostei,
Împreună să fim artă, s-o expunem doar în doi
Și să admirăm o viață dragostea ce curge-n noi.

poezie de (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumină

Lumină...
Simt viață,
M-am renăscut prin tine,
Te-ai strecurat în suflet și-ai semănat iubire.

Răsare...
Ah, ce frumos e lanul dat în floare,
Când florile mireasma împletesc
Și pe a lor petale scriu că "te iubesc".

Zâmbești,
Când vrei din nou să mă revezi
Și te așezi la piept, să simți cum bate
Lăcașul dragostei adevărate.

Visez,
Când nu mai știu ce crezi,
Reverși lumină asemeni unui zeu,
Ca să trăiesc cu tine-n gând mereu.

poezie de (2008)
Adăugat de Elena ChitoroagăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Eu nu

Vreau să-ți simt prezența,
Dar nu ești,
Și un dor mă frământă
Adânc....

Inima mi-ai otrăvit,
Când în ochi m-ai privit,
În acea noapte de mai,
Când la răsărit,
Ai pierit.

Am ajuns la concluzia,
Că inima mea nu poate supraviețui
Fără a fi măcar o clipă
Alături de tine....

Știu bine că ochii-mi ai uitat,
Și-am să-ncerc a-i desluși, inimii mele,
Că și eu am făcut la fel,
Dar mint….

Viața fără tine
Pare a fi fără de culoare,
Fără de gust,
Fără parfum…
O iluzie!

NU! Nu te iubesc,
Ci ochii tăi plini de venin și ură
Mă obsedează….
Mă obsedează!!!

Am greșit.
Am greșit că tu ai fost acela,
Alesul inimii mele.
Un blestem....

Inima mea
Tânjește!!!
Și ar suprima totul,
Pentru tine!
Dar eu, nu...
Eu nu.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Petale albe. Omagiu prieteniei

Mă simt ceresc, când mă atingi
Din ceruri norii mă adapă
Petale albe, un umăr mi-au atins
Din ai mei ochi, storcând o lacrimă
Si val mă simt pe-al vieții țărm
Iar tu mister, desprins dintr-o fărâmă de visare
Ce sufletul mi-ai bandajat,
Când dragostea, mi-era, defectă și fără picioare!
Mi-ai scuturat praful ce îmi încătușase mintea
Și mi-ai deschis o poartă către Soare,
Ce îmi arată drumul căutat!
M-ai luat la pieptul tău
Zicându-mi să mă-ncred în tine
Căci ieri, chiar tu erai ca mine!
Acum mă simt ca Zeus, un rege în Olimp
Iar tu un înger pe pământ
Și nu ești doar femeie, pentru mine...
Ești totul... veșnicia toată!
Toate zeițele le-am adunat în tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te iubesc, Cireșule înflorit!

Cu măreția ta m-ai ademenit,
Peste tot în lume, te-am urmărit,
Cu delicatețea ta m-ai cucerit,
Cu splendoarea ta m-ai uluit,
Cu foșnetul tău m-ai vrăjit,
În florile tale m-am oglindit,
Cu frumusețea ta, sufletul mi-ai hrănit,
De atâta privit, timpul a încremenit,
În florile tale pure, inima mi-ai învăluit,
În preajma ta, fiecare clipă este ca un răsărit,
Când îmi surâzi, sunt tare în spirit,
Când mă atingi cu petalele tale, mă simt de parcă am înflorit,
Dansând între crengile tale nu mă pot opri din zâmbit,
Vreau doar să te mângâi, să te sărut, să te fac fericit,
Te iubesc, Cireșule înflorit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dorinta cuantica" de Gabriela Aronovici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.00- 12.99 lei.
Gabriela Mimi Boroianu

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea să fac, știu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să știi doar tu

Să-ți fac pe plac doar eu, doar ție,
Să-mi spui ce simți doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta știu că sunt născut.

Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândești doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.

Să știu de ce mă simt așa,
Acest fior... magia ta,
Cu toți sunt dur, de-orice capabil
Și-n fața ta sunt vulnerabil.

Să știi de ce n-aș renunța,
Să vezi de ce nu aș uita,
Să știu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.

Îți șoptesc, să știi doar tu,
Să nu mă uiți, să nu spui nu,
Să știi doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Iubește-mă așa cum sunt

Nu te uita că sunt săracă,
nu mă-ntreba ce m-a durut!
Am stat pe-aici, fără să-mi placă,
să rostuiesc timpul pierdut.

Nu te uita că nu am haine
de firmă sau de museline!
Am doar un garderobe de taine
și mângâieri ce știu s-aline!

Nu te uita că nu-s frumoasă,
podoabe-am anii strânși la tâmple!
IUBIREA mea-i contagioasă
și-o să-ți dorești să ți se-ntâmple.

Nu te uita că sunt tăcută,
când mă-ntrebi despre viața mea!
Nu prea știu să mă fac plăcută,
dar știu că nu mă vei uita!

Nu te gândi că vreau, vreodată,
mai multe decât îmi poți da!
Am o simțire demodată,
vreau doar să-mi dai IUBIREA ta!

Nu te uita că sunt prea bună,
când oamenii cu pietre-aruncă!
Dacă în suflet mi-e furtună,
află că mă preschimb în stâncă!

Dacă te uiți... poate greșești...
"Și-ai să mă uiți, că și uitarea
e scrisă-n legile-omenești"!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

I-am mulțumit tristeții

A trebuit să trec prin clipe bune,
Să le regret intens pe cele rele,
Ca să pricep ce sufletul îmi spune
Și să-nțeleg ce inima îmi cere.

Tristețea-i grea, însă mi-a dat povețe,
Îi mulțumesc rugând-o să îmi plece,
Ea are numai rolul să ne-nvețe
Și nu să stea în noi hâdă și rece.

Mă uit în urma ei mereu cum pleacă
Lăsându-mi iarăși loc de bucurie,
Zâmbește, însă, o să se întoarcă
Zâmbesc și eu, știind că va să fie.

Cumva, suntem prieteni de o viață,
Ne mai certăm, stăm supărați o vreme,
Eu sunt un ucenic, ea mă învață,
Cum să-mi pictez iubirea în poeme.

Te du tristețe, știu că fără tine,
N-aș mai putea hrăni ceea ce sunt
Și chiar de-n lipsa ta mă simt mai bine,
M-ai învățat să fiu pe-acest pământ.

poezie de din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în fața ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ți sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ți sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte și nopțile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ți admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puțin.

Lasă-mă, femeie, să-ți mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi și inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubesc...

Te-am întrebat, de nu mă-nșel, odată,
Ce faci în viața ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei mașină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ți-e șef, de-ai copii mici,
Părinții dacă-ți mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...

Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...

Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat și n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "șarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut și m-a durut,
Doream să-ți spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...

Și azi, eram în colț, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te știu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...

Mergeai încet și erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îți spun spășit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."

poezie de (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nțeleagă bine
Să îmi iubească râsul și ochii să-i iubească
Și-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Și-acum când ești aici eu nu știu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că ești real și toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viața mă lovește cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu ești mereu aici
Ești lumea mea, ești cerul, ești o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aș putea
Probleme și necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ții în brațe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru și-l spun fără rușine
Că n-aș putea trăi fără un om ca tine.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook