Ştefan este vatra mamă şi-al duşmanilor ecou...

În cumplitele mizerii care sunt aşa greoaie,
Bate astăzi orologiul cu ardoare, mai cu jale.
Se înalţă-n nemurire un luceafăr trist şi rece,
Stele ciunte, învechite, trebui împinse ca să plece.

Să ne lase nouă vrerea unde-s zilele voioase,
Să ne dregem iarăşi vatra în măririle făloase.
Au trecut în nepăsare peste sângele murind,
Mai mizeră este lumea, numai intrigi auzind!...

Ce averi ne luară dânşii, ducă-se-n pustiuri negre!
Vrem să vieţuim cu limba, cu eroii, după lege.
Nici ferestrele înguste nu ne sunt de trebuinţă,
Nici o ţară osândită doar la jaf şi suferinţă!

Unde falşii intonează imnuri mult prea zgomotoase,
Să confişte nouă mintea printre vorbele mieroase.
Nu va străluci în dânşii nici scânteia pentru ţară,
Doar păcatul de-a ne vinde ca pe-o umbră mult amară.

Din granituri vom desface, ridicându-l din mormânt
Pe acela care simte ce e drept şi ce e sfânt.
Ştefan cel ce nu se-apleacă, după Decebal – străbunul,
Că icoanele nu-s sfinte, Dumnezeu e numai unul...

Cum vreţi voi să piară aceia care-n glasuri ne îmbracă
Doar cu intrigi şi minciună şi-ncercarea lor de parcă
Ne sunt cuşme sau icoane după cazuri şi nevoie?
Să-i zvârlim sub piatra rece,
Să ne făurim destinul şi mărirea după voie.

Ştefan este vatra mamă şi-al duşmanilor ecou,
Imnul care nalţă-n glasuri braţe drepte de erou.
Nu să trecem mai umili prin puteri întunecate,
Că scânteia este una când ni-i soarele pe moarte.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - ian 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest pentru România bolnavă

Şobolani cu ochii putrezi de averi şi chilipiruri,
Îl furarăţi pe român şi-i rămase doar mândria.
Aţi îngenucheat poporul în minciuni şi multe biruri -
Iată cum şi ei – străinii - vor să-i ia şi sărăcia.

Fraţi voi sunteţi doar cu iude, cu escroci şi cu imperii,
Iată c-a sosit şi clipa să vedeţi cum morţi de smoală
Se ridică din pământuri peste ceasuri de mizerii,
Ca să vadă România cum se zbate-n pielea goală.

Sunteţi negustori de viaţă (nu am cum să mă dezic)
Trădătorii mei de ţară, vânzători de fiare vechi,
Iată cum pământul nostru e scaiete de nimic -
Amatori de vis mărunt, guvernaţi după urechi!

Aţi furat tot ce lăsase Nicolae Ceauşescu,
Este tragic pentru noi, este tragic pentru ţară,
Aţi pus taxe şi pe soare, plânge iarăşi Eminescu.
România umilită, zace azi în pielea goală.

Românie, Românie, şi chimiştii în halate şi guzganii răi să ştie,
Că în umbra mea umilă umblă chiar şi moartea lor.
Blestemaţi să fie aceia care vor să îmi confişte dreptul meu la sărăcie.
În această libertate şi vecia-i tulburată de imnul sicrielor.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu glasul stins, măicuţă (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)

Cu glasul stins, măicuţă, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viaţa e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viaţa care o am,
Şi-ţi promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăşi împreună, tu la piept să mă-încălzeşti.
Voi lăsa şi eu în urmă, multele plăceri lumeşti.
Cerul ne va fi lăcaşul, în care vom veşnici,
Pământul va fi oraşul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viaţă iar vom dobândi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste despre o poveste

A fost odată o poveste

Se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea

Eroii ei intrau în ea
După moarte
Şi ieşeau din ea
Înainte de-a se naşte

Eroii ei vorbeau
Despre o ţară despre un cer
Vorbeau de toate

De-un singur lucru nu vorbeau
Un lucru pe care nici măcar ei nu-l ştiau
Acela că nu sunt decât eroi de poveste

Dintr-o poveste care se isprăvea
Înainte de-a începe
Şi-ncepea
După ce se isprăvea.

poezie clasică de Vasko Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te aud chiar acum spunând cu o certitudine de netăgăduit că tu eşti Viaţă Eternă, căci adevărat, adevărat îţi spun, cea pe care o afirmi prin prostituţia cunoaşterii de după moarte, sunt doar cuvinte deşarte... Sună foarte mântuitor, nu? În timpul vieţii merg ca orbul după "Dumnezeul meu gândul" care mă duce din păcat/suferinţă în păcat şi după moarte în sfârşit, am scăpat să mai fiu un creştin/cretin şi sunt mântuit prin viaţa eternă. Iaca ciuciu! Nu există nici un Dumnezeu după moarte dacă nu îl regăseşti Recunoscându-te chiar Acum, chiar Aici, pricepi Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângi, ţară iubită, pentru copilul nenăscut care este moştenitorul temerilor noastre. Să nu iubească pamântul prea mult. Să nu râdă prea bucuros când simte apa şiroindu-i printre degete, nici să nu stea prea tăcut când soarele ce apune înroşeşte savana. Să nu fie prea emoţionat cand aude păsările cântând, nici să nu îndrăgească prea mult un munte sau o vale. Pentru că teama îl va lipsi de toate dacă dă prea mult.

Alan Paton în Cry, the beloved country! (1985)
Adăugat de Rosca Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:25-33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

mă strâng un fel de maluri nalte de pământ
şi parcă nu mai este loc nici de iubire
mi-e trupul tânăr un ecou de arbor frânt
când pleacă o pădure veche-n nemurire

nu pot să mă ridic în secolul de plumb
când nu mai este timp de ţară nici de moarte
de sânge-i busuiocul şi lanul de porumb
pe o planetă rece, bizară şi departe

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa speranţei

Infirme vorbele pe buze
Se-ntrec în stih de rugăciuni
Încât se încovoaie cerul
În vatra plină cu minciuni.

Ne amăgesc de ani de zile
Hulpavii care vând iluzii
În timp ce sufletele crapă
În strigăte cu vechi concluzii.

S-a tot bătut toba în toate
Şi ţara-i târâită-n haos,
Degeaba preoţii se roagă
La cartea sfântă din pronaos.

S-a zis şi zicerea e fum
Deşi în lege e scris bine
Că nimeni n-are drept să fie
Călăul tău, călău şi mie.

Mai e încredere în omul
Ce se înalţă peste trepte
Uitând de mamă şi de neam,
De binele ce stă s-aştepte?

Sunt vânătorii de iluzii,
Sunt detractorii, decadenţii,
Au înecat ţara-n mocirle
Jurând pe biblie ca drepţii...

Dreptatea lor e o minciună,
Ciuperca morţii prinsă-n steag,
În vatra a rămas cenuşa
Speranţei ce renaşte-n prag.

Infirme-s vorbele pe buze,
În preajma lor e frământare
Din care desluşim scânteia
Vocalelor de-nverşunare.

Cum nimeni nu-i presus de lege –
Otrava care o îndurăm
S-o împărţim cu toţi frăţeşte:
Nu vă-nduraţi? Vă obligăm!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Eşti pentru ţară un erou.
Acum tu ne priveşti din cruce,
Iar ţara noastră va renaşte din cenuşă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Şi Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ţi-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ţi-ai apărat poporul,
Iar pentru ţară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viaţă de trăit...
În apele învolburate şi meschine
Te-ai avântat, Liana – şi-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toţi prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget şi simţiri să ne unească,
În viaţă, până dincolo de moarte;
Călăii vinovaţi cu viaţa să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învăţăm.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s împotriva ta, Isuse

Nu-s împotriva ta, Isuse, nici nu te caut. Cred
În tine cum cred şi-n ceilalţi zei, mai bătrâni ca tine.
Nu te consider nici mai presus, nici mai prejos
Decât ei, doar că mai nou venit.

Sunt împotriva, da, şi paşnic îi detest, celor care
Te ridică deasupra altor zei, egalii tăi.
Te caut acolo unde te afli, nu mai presus
De ei, nici mai prejos, aşa cum eşti.

Un zeu de care era nevoie, pentru că n-a mai fost
Niciunul asemeni ţie: încă unul în Panteon, atât,
Nu mai pur: asta pentru că întregul
Nu era complet, mai lipseai tu.

Luaţi aminte, voi cei care-l veneraţi exclusiv pe Isus:
Viaţa este diversă, zilele sunt diferite unele de altele
Şi noi numai în diversitate vom putea trăi
Cu adevărat împreună şi singuri.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vis, din visul său... femeia!

Cine ştie care sare e gustoasă şi din care ocnă-i scociorâtă,
Cine de-un păianjen, molii, fluturi este pe o viaţă osândită,
Cine ştie, poate, vrea şi face totul pentru a fi desăvârşită,
Doar pentru o coastă nelalocu'-i, care de Adam e dăruită?

Cine a ştiut, c-anume coasta ne va declara, pe veci, datoare
şi acasă, şi la muncă... şi ( mon dieu!) va fi şi diferenţă, şi valoare...
Deşi rupem de pe noi cămaşa, că lucrările ne iau din frumuseţe,
Hai să recunoaştem, cu drag, astăzi, că ne sunt izvor de tinereţe.

Noi, suratelor, suntem lumina, unde bezna totul împânzeşte,
Când zâmbim, şi-n geruri, primăvara ghiocei despătureşte,
Şi când plângem, ne e dat norocul, lacrima ne face sănătoase,
Of, şi ce iubire este după... şi ce tinere ne ţine, ce frumoase!

Nouă ni se-nchină lumea-ntreagă pentru graţia înaltă hărăzită,
Deformate, a cloci în noi copilul, dulce, ne visăm povara fericită,
Luni de zile "un ţuhal" ne ia grumazul, e suprema mărturie de iubire
Şi nu-s piedici ce-ar strivi voinţa, de-a gusta materna împlinire.

Să lăsăm în pace mărunţişuri: flori, bijuterii şi alte "instrumente",
Vrem să ne simţim cu ele importante, adorate, răsfăţate şi cochete...
Dragi Bărbaţi, când noi, pe veci, promitem supuşenie şi ascultare,
De la voi se cere doar să ne iubiţi şi s-aveţi o invincibilă răbdare!

Căci prin noi viaţa va crea, cât vom ocroti iubirea dumnezeie,
Cât regina omenirii va zâmbi, preţuindu-şi numele: FEMEIE!
Veneraţi-ne, iubiţi-ne perpetuu, nouă Cerul ne-a lăsat scânteia!
Dumnezeu, de vis, din Visul său, a întrupat excepţional, FEMEIA!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt leu

Nu am doar nouă vieţi
am cu şapte mai mult
şi mă recunoşti după coamă,
atunci când mă plimb stingheră
prin clarul de lună
şi le etalez stelelor dansul meu
cântându-le în bemol visul pierdut,
în fond este firească regalitatea mea,
sunt leu
şi-un leu este stigher în trist
mereu....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea după geamul termopan

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum - cerul cu vată-i în urechi,
E ca şi cum - să n-ai nici un duşman:
Nici unul nou, nici unul vechi...

Iubirea după geamul termopan...
O schimb pe-un strop de libertate -
Cum să auzi că e sfârşit de an,
Şi cui să strig că am avut dreptate.

Iubirea după geamul termopan...
Un vacuum sau poate-o şmecherie?
Sau pieptu-ţi e un deal viran,
Castelul dorului - doar o fantezie...

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum eşti fără ţară,
E ca şi cum un sâmbure-n bostan
Idee n-are ce se-ntâmplă-afară...

Iubirea după geamul termopan...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloşca şi Crişan,
Acolo e Vadim şi Păunescu
Şi Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ştefan al Moldovei
Şi Cuza şi istoria prin care
Noi ştim vorbi şi plânge româneşte...
Şi ţara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălţimi sălăşluieşte
Şi vulturul dreptăţii şi-al tăriei...
Acolo se vorbeşte româneşte
Şi dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, braţe secerate
Şi îngeri ce s-au ridicat din tină
Şi au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo străluceşte
Cenuşa unor suflete-ntrupată
În stele. Şi acolo se iveşte
Spre veşnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea şi destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa şi ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoşilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad şi sori de jar.

Se scurg din cer spre naţia română
Luceferi, înţelepţi şi temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloşca şi Crişan,
Acolo e Vadim şi Păunescu
Şi Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ştefan al Moldovei
Şi Cuza şi istoria prin care
Noi ştim vorbi şi plânge româneşte...
Şi ţara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălţimi sălăşluieşte
Şi vulturul dreptăţii şi-al tăriei...
Acolo se vorbeşte româneşte
Şi dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, braţe secerate
Şi îngeri ce s-au ridicat din tină
Şi au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo străluceşte
Cenuşa unor suflete-ntrupată
În stele. Şi acolo se iveşte
Spre veşnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea şi destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa şi ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoşilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad şi sori de jar.

Se scurg din cer spre naţia română
Luceferi, înţelepţi şi temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După oglindă

Dansul acesta înţelege-l acum după paşi
de unde începe talpa mea să calce în care ceas în care dans dincolo de oglinda cea mare
nu mă lăsa să îţi spun totul eu
pesemne dragostea este păşitul într-o oglindă
aşezarea în ea
dacă tu mă urmezi, pesemne că ne vom îndrăgosti

lăsa-vom în spate odăile femeile tale pieptănătura timpului şi ceasurile care ştiu doar bătaia uniformă a secundei orologiul pe care l-ai cumpărat de la un anticar pe vecinul de la apartamentul doisprezece şi stupii lui din care ne-am hrănit lăsa-vom copiii pe care nu-i vom avea niciodată şi pe cei pe care îi vom avea lăsa-vom laptele de pe foc care dă să se-îmbrânzească în pasul cel vechi al timpului şi levănţica din dulapurile prea noi pe care le făceau ei dintr-un fel de rumeguş galben şi roz aurul de pe călcâiele mamei mele şi cerul mijit strâns într-o bucăţică de drojdie putrezită lăsa-vom cuptorul de pe-afară cu pâinea proaspătă şi moale aburindă în el care îmi aparţinea doar plină de funingine prea fierbinte tuleiele de porumb din care se face mălaiul pentru pâinea ce nouă a noului pentru că din galben se poate face orice pâine şi pe bărbatul pe care visam să-l iubesc în trecut în orice trecut

se va face dintr-odată lumină peste oglinda mea cea mare peste nisipul din ea

şi mă vei ţine în braţe doar în câmpia cea nouă, plină de flori

îmi vei spune prostii

lucruri portocalii, care se zic când vremea cucereşte pe fereastra închisă

căci dincoace de oglindă s-a făcut frig
ca şi cum soldaţii ar fi început să mărşăluiască cu puşca pe umăr
în cadenţă
sunt soldaţii nimănui dar nimeni pesemne ştie care sunt soldaţii lui şi care sunt măsurile răului şi a vânătoriilor de tot felul
şi îmi aduc aminte de ceasuri
pendula bate sarcastic nu mai este era timpurilor şi a secundelor care bat aceeaşi măsură
ca şi soldaţii
de aici va începe un timp nou şi o nouă oglindă
una mai mică
a tuturor împăciuirilor

în care vom sta amândoi
ca într-un fel de stea, cu pajişti de foarte departe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!