Sunshine

celei mai bune prietene nu-i plac costumele tale de serie
nici mirosul de tutun ieftin
(călătorisem împreună de nenumărate ori)
ea parcă este desprinsă din magazin fashion
are idei politice de dreapta şi îmi imprimă un ritm maşinal
ai întâlnit-o la aniversarea mea de la acel bistro obscur
în ziua în care am împlinit 33
beam prosecco din pahare înalte apoi te sărutam vinovat
(urme mate de ruj îţi rămâneau pe bărbie)

îţi ştergeai mâinile de benzina 99 cu care ţi-ai umplut rezervorul
şi mă invitai la mansarda ta de celibatar
(ea avea repulsie de felul tău masculin de a vieţui în dezordine)
nu aveai nici măcar două farfurii întregi
mâncam din tacâmuri de unică folosinţă
apoi citeam ziarele monoton
şi îmi spuneai că mi s-au deşirat ciorapii
ochi în ochi ne juram să nu facem politică

prietena noastră râdea dezarmant
(ei totul i se părea shine)
nu mai aveai idei preconcepute despre sinceritate
nici nu ne mai tatonam unii pe alţii
pur şi simplu ştiam că eşti de gardă în halatul tău uzat
şi asistenta de la UPU îţi scrie reţetele
(chiar aţi privit pe CNN împreună?)

femeile din politică au sex appeal
şi le ies toate proiectele bine
dar şefului meu nu-i plac campaniile
feministe
de parcă prietena mea cea mai bună
nu ar putea să ridice un cartier rezidenţial
într-o lună (este arhitect la o firmă de construcţii)
iar eu aş fi un fel de Maleficient care îţi va
bulversa existenţa
(îţi mai place karaoke?)

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

Poemele apolitice sunt, de asemenea, politice,
iar deasupra noastră luminează o lună
nu chiar pe de-a-întregul selenară.
A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea;
şi chiar dacă îţi afectează digestia,
este o întrebare, ca întotdeauna, politică.

Pentru a ajunge la un înţeles politic
nu este nici măcar nevoie să fii o fiinţă omenească.
Materiile prime vor îndeplini asta pentru tine,
sau proteinele, sau ţiţeiul,

sau un birou pentru conferinţe, pentru ale cărei forme
s-au purtat dezbateri luni de zile;
cum trebuie să arbitrăm viaţa şi moartea,
la o masă rotundă sau la una patrată?

Între timp, oamenii pier,
animalele mor,
casele sunt arse,
câmpurile se înţelenesc
ca în vremurile de demult, imemoriale
şi mai puţin politizate.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Savage Garden - To The Moon & Back"... Îmi place melodia, parcă amplifică reveria! E cu dedicaţie! De când te-am privit prima dată în ochi am simţit o puternică, inexplicabilă atracţie; parcă de secole te-aş fi cunoscut şi inima de fericire rapid mi s-a umplut. În noaptea asta cu lună plină eşti pur şi simplu divină!

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu sunt perfect,
Nici tu nu eşti perfect,
Religia nu este perfectă,
Nici chiar natura nu-i perfectă,
Hai să atingem ştiinţa împreună, să facem lumea mai bună.

poezie de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului

te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să rişti să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testimonial

povestea celor o mie şi una de nopţi decolorate
umblă pe la colţurile cartierelor
unde torc pisici şi se împarte bere

zic unii că lirismul cade de la balcoane
între sânii femeii tale
dar nu au idee cât de obosită este aceasta
de orice vorbă zornăitoare
chiar şi de selfie-ul autodistructiv al dimineţii
când ea este mai mult o povestire scurtă
cu puţini pixeli

îmi aduci trandafiri şi atâta dezordine mentală
apoi tai cablurile ce îmi susţin deruta
şi populezi realitatea cu mituri ale străzilor
animate de pink emoji
parcă am mai putea să ne xerocopiem viaţa
de tot atâtea ori cât este nevoie
atunci când amintirile ne părăsesc cu vacarm
şi un resentiment asumat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug şi mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă şi se ridică,
stau şi te aştept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu eşti dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" şi te urcai la cer încet
şi nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simţea doar vântul,
mă urc şi eu spre cer şi văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig şi ceaţă,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viaţă.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu eşti lângă mine, o mare iubire
şi las cu drag inima să te admire.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gioconda

stăteai aşa, ca Gioconda
cu mâinile încrucişate
pe marginea lumii
aveai şi zâmbetul acela
jumătate de zână, jumătate de drac
parcă nu aveai nimic de pe pământ
nici un loc al tău
nici inimă
nici ţară
nici dragoste
nici copaci

fiindcă erai ca un abur
de seară
o închipuire barocă
o enigmă biblică
un început de renaştere

toţi te-ar fi vrut
ca pe un trofeu
ca pe un vitraliu
ca pe un obelisc

tu stăteai în tabloul tău
cu braţele în cruciş
ca într-o fereastră sculptată
ca în mintea pătrată
a unui artist
aşteptând să fii a nimănui
sau a tuturor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

dumnezeu aşezat lângă fântâna arteziană priveşte columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie din buric

Robu e o chestie:
Scrie ca o trestie,
Urlă ca o bestie,
Când are congestie.

Robu este un condei,
Scrie despre tot ce vrei,
Mâlc tăcând, precum acei
Peşti, în sos ori în ulei.

Robu e o pană grea,
Scrie despre tot ce vrea;
Nici prea valoros, nici prea
Ieftin, cum poate părea.

Robu este ca un pix,
Care deseori dă chix,
Răstignind un crucifix
Instabil, pe unul fix.

Robu e ca un creion:
Scrie versuri de carton,
Pentru predici din amvon,
Ţinute la megafon.

Robu este ca un stick:
Scrie versuri de nimic,
Şi apoi le dă un click,
Primind like-uri din buric.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici bună ziua, nici bună seara

Nu-i dimineaţă, seară nu-i, nu-i ora!
În ochi sclipirea, totuşi, ne păli.

Dar seara roşie-i ca aurora
Şi-uitarea noaptea-aduce peste zi!

poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de S.Eul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place în antiteză

Îmi plac oamenii care răsucesc cuţitul în rană,
Şi se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenţia de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinţei". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Şi tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toţi,
Iar restul, îl încarcă cu povară şi-l face negoţ.
Îmi place, când fiecare îşi vede de el,
Acceptă să fie partaş la un joc mişel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face şah-mat, tot în spaţiul curat.

Îmi plac şi cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac şi cei care fug după funcţii şi renume,
Iar când totul se sfârşeşte, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ţi înfrunţi temerile şi să nu priveşti înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afişează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

cu timpul îţi va scădea vederea
şi greu îţi va fi să deosebesti pe cei buni
dintre umbrele îmbracate toate la fel
într-o lipsa de lumina vei fi tentat
sa te iei dupa zgomot gust miros
la nici o pipăire întunericul nu va arde
aşa cum lumina te ardea dezmierda facea din tine
o faptură alba si cand prin prisma treceai
primeai toate acele culori viguroase
cu timpul vederea îţi va scadea
şi lumea te va privi la fel
cu un ochi mai stins cu un ochi mai slab
un ochi va clipi indulgent
dacă nici Dumnezeu nu ar vedea bine
atunci la ce să te mai astepti
de la oameni

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, domnule dulap

Era o vreme cînd aş fi vrut să întreb dacă roata morii
s-ar putea învîrti în ambele sensuri,
dar ştiam că nimeni nu mi-ar răspunde la întrebări fără sens.
De fapt nici nu am încercat, deci nu am vrut.
Eram un om frumos împreună cu ceilalţi oameni frumoşi,
care se temeau de gheaţa de pe stradă.
Puneam rar întrebări, ca o specie inteligentă.

Ştiam că dispar căruţa şi batista şi morile şi fierarii,
nările familiei flămînzind la mirosul pîinii.
Dedicam o lacrimă andante grazioso pentru fluturii albi
care zburau peste varza verde a bunicii.
Piviniţa era plină de mere.

Bună seara, domnule aragaz cu ochiuri. E noapte.
Bună seara, domnule scaun vechi, domnule pat cu arcuri.
Domnule dulap, bună seara.
Geamurile termopan clipesc nonşalant, fiindcă ele au
o aparenţă igienică şi placidă, ca a medicului în halat alb din plastic,
cu papuci spitaliceşti albi şi comozi, de gardă în noaptea Învierii.

Seara bună, amintiri! încîntată de cunoştinţă.
Atît de duios le acoperă lumina electrică pe toate cele,
e o cameră a mea în care sentimentele mele cresc frunze argintii,
cad din luna de pe cer şi se tîrăsc, parcă vii, pe tavanul aproape pătrat.
Niciodată nu am fost nefericită cînd am privit formele geometrice,
ele parcă ştiu să fie perfecte, din colţ în colţ.
Priviţi-le drept în faţă.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Bloomwood: Un bărbat nu te va iubi şi nici nu te va trata la fel de bine ca un magazin. Dacă un bărbat nu ţi se potriveşte, nu poţi să îl schimbi peste şapte zile cu un pulover superb de caşmir. Iar un magazin miroase întotdeauna bine. Un magazin poate trezi în tine o dorinţă faţă de lucrurile despre care nici măcar nu ştiai că ai nevoie. Şi atunci când degetele tale ating acele genţi noi, strălucitoare... o, da... o, da.

replică din Mă dau în vânt după cumpărături, după Sophie Kinsella
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Atunci, de ce nu faci aşa cum ai spus?
Lucian: Poftim?!
Maria: Păi, n-ai ţinut deloc cont de părerea noastră, nici măcar nu ne-ai întrebat... Te-ai retras şi ai recurs la această separare, ceea ce nu-i deloc corect. Noi nu doream această separare, nici să-ţi reproşăm ceva sau să te schimbăm cumva din funcţie. Doar ea a spus ceea ce a spus, însă Lia nu e întregul echipaj; nu reprezintă nici măcar majoritatea, e în minoritate absolută, de asta nu e corect ceea ce faci.
Lucian: Mda, înţeleg... Ce-ai vrea?! Poate că am greşit, nu-i imposibil. Sunt şi eu doar un om, nu-s perfect. Uneori am toane, am gărgăunii mei...
Maria: Gărgăuni; că bine le zici... Dar renunţă odată la ei!
Lucian: Nu pot, nu-i aşa de simplu...
Maria: Şi atunci cum rămâne cu partea "decidem împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm, după ce ascultăm părerea fiecăruia"?
Lucian: Da, bine, recunosc, poate am exagerat, poate am greşit... Şi ce vrei să faci în acest sens? Vrei să mă dai în judecată? Sau... Hai, ia-mă la bătaie! Eu îţi permit.
Maria: De parcă aş putea...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!