Rostul durerii

e negreşit
inima ei a aflat rostul durerii
spre răsărit
înmuguresc florile iernii

vocea ei stândă pe o culme înaltă
se-naltă în salturi spre sensul cumplit
râsul
coborând canionul înaintea vederii
plânsul
din ochiul plombat al vazduhului
aşteptând împlinirea căderii:

e atâta lumină la voi
şi pe alocuri
un aer cald
îmbracă tăcerea trecând în convoi

cuvintele
sau resturile căzânde de la masa stăpânilor
nu pot s-astâmpere foamea născută din atingerea mâinilor
foamea născută-n pântecul câinilor
foame muşcândă din muşcătura stăpânilor

o, sfâşiere a unui ospăţ nesăturat
după care, din iubire,
nu mai rămân decât fragmente
oasele sparte
cleştii mari
şi o durere de nesuportat

despre lucrurile cu adevărat importante
istoria nu a spus niciodată nimic
în memoriile noastre, aparent distilate
iubirea rămâne aproape un tic

e negreşit,
inimia ei a aflat rostul durerii
strigăt zăcând amorţit
în epilepsia plăcerii

poezie de Bogdan Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foamea

Flămânzii ne inspiră drame
Şi-ndelungate suferinţi,
Dar cea mai odioasă foame
E numai... foamea de arginţi.

epigramă de Publius Maro
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârşesc cu întâlnirea îndrăgostiţilor". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă priveşte, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba şi de a ne defini viaţa. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta ştiu cu siguranţă că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alţii iubirea pur şi simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar şi pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că îşi ucide victimele. Se numeşte iubire neîmpărtăşită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe poveşti de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Şi cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveştile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemaţi de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubeşte nimeni, răniţi ce umblă aievea. Handicapaţii fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveţi în faţă o asemenea persoană. Şi de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viaţa mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naştere, nopţi de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi şi valium. Aceşti ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viaţa mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate şi nu-mi va putea împărtăşi vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiţi! Toate simptomele obişnuite.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu rămâne nicio urmă

Între masă şi rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală

care satură mai mult foamea

trupul primeşte cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină

o permanenţă dorinţă
se naşte
în fiecare clipă.

Între om şi natură relaţia este biunivocă
răzbunarea nu-şi are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.

Între mine şi tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul cărţii

O carte este precum casa
În care rostul e aşa:
Un scriitor... aşterne masa
Să aibă-un critic ce mânca.

epigramă de Gheorghe Mincă din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam

că trăiesc într-o ţară liberă
şi conducătorii nu sunt viermi
sau râme credeam eu în alt vis
conectat la altă dimensiune
unde soarele era gratis pe cer
mă spălam cu apă fără să stau
în genunchi în faţa celor care
şi ei au căzut în genunchi în faţa
stăpânilor stăpânilor mei
inima era străpunsă de iubire
pentru modelul de viaţă intrat
în vigoare odată cu deschiderea
ferestrelor care se jucau cu umila
mea fiinţă când se închideau
sau deschideau şi totul depindea
de visul visat înainte să-i ating
limitele de sclav într-o lume rea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul durerii

(la un eveniment nefericit)

Rostul nu mi-l mai găsesc,
Timpul trece în neştire,
De-oi fi mort sau mai trăiesc,
Nu ştiu cum să dau de ştire.

Zile grele, nopţi doresc
Să petrec întru murire,
Rostul nu mi-l mai găsesc
Timpul trece în neştire.

Cu aşa trai, omenesc,
Simt că nu-mi mai sunt în fire,
Sufletul mi-l chinuiesc
Cu dureri şi-n pătimire,

Rostul nu mi-l mai găsesc.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Priveşti? Cu toţii Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credinţă ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup şi suflet, de vrei să ai putere.

Înţelepciune, milă, dreptate şi tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Şi cupa vieţii tale cu câte se va umple
De vei avea credinţă şi nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veşnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaşte totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Îşi are rostul lui şi are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existenţa lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Şi inima de dorul lor vibrează

De m-aş ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci şi mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, şi ele-un nume
Eu mi-aş putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim şi să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape

Şi tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voinţă avem? E de ajuns... Priveşte...
Întinde-ţi mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susţine în credinţă
Şi-atunci nimic nu o să-ţi pară greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, nu cunosc bucurie mai mare decât clipa în care te arunci într-o nouă dragoste, niciun extaz ca acela al unei noi iubiri. Înot pe cer; plutesc, trupul mi-e plin de flori, flori cu degete care îmi dăruiesc dezmierdări pricepute, ameţeală, ce ameţeală. Muzica din tine, beţia. Doar să închizi ochii şi să-ţi aminteşti, şi foamea, foamea de mai mult, mai mult, marea foame, foamea vorace, şi setea.

Anais Nin în Incest (30 mai 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi niciodată n-am aflat ce scriu în ceea ce iubesc din tot ce despre mine-am spus, ce mai rămâne?

citat clasic din Paul Eluard (1926)
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul iernii

Draga mea, în mijlocul urii, am aflat că există acolo, în mine,
o iubire invincibilă.
În mijlocul lacrimilor, am am aflat că există acolo, în mine,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului, am am aflat că există acolo, în mine,
un calm invincibil.
Am realizat, cu toate acestea, că....

În mijlocul iernii am aflat că există acolo, în mine,
o vară invincibilă.
Şi asta mă face fericit.
Îmi spune că oricât de mult încearcă lumea
să mă îngenuncheze, există acolo, în mine,
ceva mai puternic –
ceva mai bun, care se împotriveşte.

poezie clasică de Albert Camus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva despre judecata altora

acum să-ţi spun ceva despre judecata altora
despre supravieţuire
despre plânsul tău şi miopia lor
despre durerea ta şi urma pământului
să-ţi spun ceva despre zvonul nopţii care îţi ascunde plânsul
apoi să strâng din dinţi
pentru că un supravieţuitor urmează drumuri până la capăt

şi pentru că pulsezi mai puternic după fiecare lovitură
iar tu omule
eşti copacul din mijlocul furtunii
dansează până la final
pentru că înalţii nu cunosc lucrurile simple şi fericirile
fiind mult prea sus de rostul vieţii

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Am stat în gerul arzător al iernii pe
piscul cel mai înalt şi m-am confesat
din nou munţilor pentru a mă elibera
de tristeţi. Tocmai cădeam de pe pământ

în bolta cerească, când i-am spus demonului,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată
din nou." Am atârnat cuvintele în acea
linişte concretă şi expresivă. Am atârnat

liniştea în aer. Am înţeles sensul ei în
sine, precum şi sensul ei contrar. Cuvintele
şi liniştea erau precum găurile negre şi
stelele. În acea ardere spirituală

provocată de ger, mi-am găsit visele
insomniace ale destinului, precum şi
visele mele lucide aparţinând unui fatal
destin deturnat. Datorită Ţie, ele au putut

deveni gânduri amorţite şi vice-versa,
într-o modalitate mult mai precisă decât
cea a cântecelor lirice, care se puteau
descompune în sunete muzicale spre a

fi recompuse din nou. În acest realism
magic, strigătul meu tăcut a devenit ecou,
şi apoi, în mod definitiv, tăcere asurzitoare.
Era destul de evident faptul că demonul

făcea alpinism în jos. Am auzit doar un ecou,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată din nou."

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino în Biserica lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţă noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui. Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun.

Gheorghe Calciu-Dumitreasa în 7 Cuvinte Către Tineri (1996)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foamea pentru iubire este mult mai greu de potolit decât foamea pentru pâine.

citat din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurmando!

Gurmanda mea, îmi ceri întruna
Să-ţi 'stâmpăr foamea negreşit.
De-mi ceri şi soarele şi luna,
Îţi scutur cerul preaiubit.

Nu-ţi pasă de e zi sau noapte,
De anotimp nu vrei să ştii;
Eu, cu bucate gata coapte
Nu pot mereu să te îmbii.

Ţi-am oferit inima toată,
Te ospătează, draga mea!
Ea niciodată nu se gată
Oricât să iei din ea ai vrea.

De-ar fi să ştii că tinereţe
Şi viaţă fără de sfârşit
Doar în răbdare şi blândeţe
Mai pot să fie de găsit...

Gurmandă eşti, a mea iubire!
Nesăţiosu-ţi apetit
Mi-e şi canon şi izbăvire,
Nepreţuitul dar primit.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Tot ce am în viaţă e tristeţe
În ochii mei durere şi necaz
Nu am cuvinte care să mă înveţe
Nu am decât regrete şi lacrimi pe obraz

Şi sufletul meu arde de atâta suferinţă
Pierdut în umbra morţii în fiecare zi
Tot ce iubesc ramane astăzi umilinţă
Si inima tăciune a morţilor cei vii

Nu văd decât o umbră a zilei ce a fost
Nu văd speranţă oarbă sau vis de fericire
Rămâne doar otrava iubirii fără rost
Şi zilele amare raspaltă în nemurire
Raspata unui cost

Şi întind a mele mâini spre Dumnezeu
Şi trup şi suflet Lui se-nchină
Iubirea s-a eternă va exista mereu
Şi-n suflet am doar pace şi lumină

poezie de Grigore Ovidiu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Astăzi
voi sta de vorbă
cu mine,
vreau să-i spun timpului
să mai aştepte puţin,
pe masă am pus
nelipsitele manuscrise
şi paharul cu vin...

În manuscrise,
azi, vă las vouă
două cuvinte
cu înţelesul divin,
primul cuvânt
ne învaţă iertarea,
cu al doilea
învăţăm să iubim,

Iertarea este, de fapt,
o oglindă
în care să privim spre noi
mai adânc,
nu suntem mai buni
decât alţii,
fără de vină este
numai un Prunc,

Iubirea este, de fapt,
o virtute,
mulţi dintre noi
o socotesc un păcat,
după ce am învăţat
ce-i iertarea,
iubirea, în inima mea
am aflat,

În paharul cu vin
voi picura sânge
din preaplinul cerului,
în amurg,
să beţi la masa aceasta,
prieteni,
vreau, la inima voastră,
s-ajung!...

poezie de Marin Rada
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!