Dimineaţa nebuloasă...

Lumina soarelui e acum departe de pământ
şi am vrea să resuscităm soarele cu ajutorul laserului,
exact cum am resuscita iubirea,
cu multă vrăjeală ieftină, farmece sau cu ceva apetisant.
Pădurile, pajiştile sau luncile râurilor,
se ascund în ceaţă şi când te uiţi în vale,
vezi o nebuloasă densă ca un nor aburind,
iar tu clipeşti şi te minunezi văzând asta de departe
şi-ţi spui că asta e dimineaţa iubirii.
Sper că ai o inimă suficient de mare pentru iubire,
că dacă nu, sunt destui spini şi mărăcini peste pajişte,
sau cum ar fi să vadă lumea
şi să facă o mulţime de fotografii,
atunci când vei ţipa pentru că din greşeală te-ai înţepat în ele.

poezie de Eugenia Calancea (19 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Tu eşti iubirea însăşi atunci când nu te temi." – Nisargadatta Maharaj. În lipsa gândului, care e un veşnic nevoiaş de iubire, tot ceea ce mai rămâne este infinitul iubirii! I: Mi-ai spus tu mai demult că sunt dependentă de iubire şi de dorinţa de a fi apreciată, ai dreptate, nu pot să te contrazic. Oricum un lucru este cert: sunt mult prea sensibilă pentru lumea asta. A. M: Dacă "eu"-l se ascunde în spatele sensibilităţii, nu-l crede, doar vrea să te ia sub hipnoza lui de: "Vai, cât de sensibilă sunt eu pentru lumea asta!" Dar de fapt nu eşti chiar deloc, o fiinţă sensibilă nu aşteaptă iubire şi apreciere, ci doar se întâmplă să le ofere nestăvilit. Pentru ea astfel de fumuri efemere sunt exact ca şi jucăriile pentru copii; mai întâi şi le doresc iar imediat ce le au, le dau uitării. Tu eşti Iubirea, iar iubirea este nestăvilită apreciere pentru iubire, cea care cerşeşte astfel de limite în numele sensibilităţii. Uită că sensibilitatea simplă de "A-Fi" este însăşi inima iubirii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nostalgie din vis

Simt un surâs pe faţa mea,
când mă gândesc să te privesc,
pălăria mea pe cap coboară
în amfiteatrul luminilor,
acum fără un scop educaţional,
ci pentru a mă reîntoarce-n timp.
Am în privire un minut de feerie
şi un gram de atracţie sentimentală,
încă de când eram în inima celulei de atom,
când eram în lumea zero şi parcă te aud din nou,
ştiind că acum eşti departe de mine.
Totul-i un vis ce aleargă în trecut,
dar prezentul e plin de iubire cu un plus de plutire,
cu freamăt în noaptea albă după risipa de apus,
iar dimineaţa paşii noştri redescoperă răsăritul.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

Nu mai este timp de-ntoarcere acum - te uiţi din nou în faţă, priveşti din nou în spate. Ai căutat, ai luat notiţe şi ai scris în jurnal - ceva nu este bine; viaţa ar trebui să facă sens, dar sensul nu e de găsit niciunde. Te uiţi în sus, la cer - e prea departe. Te uiţi în jos, la pământul crud, proaspăt şi viu - îi mulţumeşti în gând pentru o clipă, realizând însă că el doar te poartă, nu te ridică.

Cum se face că ai căutat peste tot... şi tot n-ai pace; cum se face?

E evident - nu mai există cale; nu mai există drum care să te poarte acolo unde vrei să mergi, să îţi ofere ceea ce cu disperare îţi doreşti. Răspunsul nu e aici, nu e acolo; nu e în timp şi nici în lipsa lui - căci timpul trece atât de repede în joacă şi atât de greu în muncă. Te-ai uitat şi pe unde ai venit şi pe unde ai fi putut să mergi – te-ai uitat la cer, dar ţi se pare prea departe, decizi să-l laşi în grija păsărilor de noapte; te-ai uitat în pământ, însă el te-a privit tăcut, flămând, cu ochi de frunze.

Răspunsul nu e de găsit.
Răspunsul e iubirea.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta se întâmplă ( extras din FUGAR )

Asta se întâmplă. Îl pui deoparte pentru un timp – şi din când în când
te uiţi prin dulap căutând altceva şi-ţi aminteşti, te gândeşti şi-ţi spui, curând.
Apoi devine ceva despre care ştii că-i acolo, în dulap, şi alte lucruri
se îngrămădesc în faţa şi deasupra lui, iar tu nu te mai gândeşti deloc la el.

Acel lucru a fost comoara ta cea mai scumpă. Nu te mai gândeşti la el.
O pierdere pe care cândva n-o credeai posibilă, iar acum a devenit ceva
despre care abia-ţi mai aminteşti.

Asta se întâmplă.

Puţini oameni, foarte puţini, au o comoară, iar dacă tu o ai, ţine-o lângă tine.
Nu trebuie să te laşi luat de val – comoara-ţi va fi luată.

poezie de Alice Munro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah: Asta facem noi tot timpul! Ne certăm! Tu îmi spui când sunt un idiot arogant şi eu îţi spun când eşti o pacoste, adică 99% din timp. Nu-mi e frică să te fac să suferi. Căci dupa câteva secunde, iar începi să fii o pacoste.
Allie: Şi?
Noah: Şi atunci nu va fi uşor. Va fi foarte greu. Şi va trebui să ne chinuim cu fiecare zi, dar vreau să fac asta pentru că te doresc. Te vreau în întregime, pentru totdeauna, tu şi eu, în fiecare zi... Poţi face ceva pentru mine? Te rog? Imaginează-ţi restul vieţii tale, fă-o pentru mine. Peste 30 de ani, peste 40? Cum arată? Dacă te vezi lângă acel om, du-te! Te-am mai pierdut o dată, pot să te pierd iar dacă aş fi convins că asta îţi doreşti cu adevărat. Dar nu alege calea uşoară!
Allie: Care cale uşoară? Nu există aşa ceva. Indiferent ce voi face cineva va fi rănit!

replici din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorul de vorbe

Atunci când îţi declar că te iubesc
Ai crede că încerc să născocesc
Când eu îţi spun că-mi este dor
Nu sunt vorbe spuse de un negustor

În lipsa ta sunt disperat al sorţii
Dacă aş şti că nu mă mai iubeşti
Fără să poţi să mai clipeşti
Eu m-aş lăsa în grija morţii

Nu sunt actor de comedie
De multe ori trăiesc o tragedie
Sunt doar un muritor de rând
Te am perpetuu în inimă şi-n gând

Am tot pictat in viaţa asta
Natura asta verde-albastră
Dar niciodată n-am pictat
În tente calde, iubirea noastră
 
Aş vrea să fiu un negustor
Cadou, acum să-ţi fac un dor
Ce s-a născut cam prematur
E dorul nostru, pot să jur

Sunt oare eu un negustor
Sau poate doar un visător
Ce vrea să-şi vândă al său dor
Sunt negustorul tău de vorbe

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limina lunii-n noapte

Din nou am cochetat cu luna
Privind spre ea a vrut să-mi spună
Mândră ca ea nu-i niciuna
Şi stelele sunt minciună.

Alergând în infinitul negru
Ea e stăpână-n înstelata noapte
Dintre toate miresele soarelui mândru
E mai luminoasă decât toate.

Când e senin ea-ţi fură privirea
Şi stelele o-nconjoară pe cer
Că poate să trezească iubirea
Şi-o dragoste plină de mister.

Noaptea lumina ei îţi face plăcere
Că tu deja iubire-ai spus
Şi toate se petrec în tăcere
Vibrând uşor când tu m-ai adus.

Înflăcărată veneai spre mine,
Dar noapte-ai ochii îngheţaţi
Chiar de nu vrei să se termine
Plimbarea cu mine-o străbaţi.

Mergând cu mine vrei să spui
Că ceru-i plin de stele fine
În lumea asta tu dispui
De farmece şi blesteme-n tine.

Tu, luna mea nu te gândi
Că eu îţi spun ceva de bine
Şi toate-n lume vei izbândi
Nu e nimeni mândră ca tine.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Mergând desculţ-acum prin iarbă
Aş vrea ca soarele să fiarbă,
E cam târziu, dar timpul mai încearcă,
Să ne mai cuprindă cu căldură oleacă.

Vezi frunzele ce cad din mesteceni
Şi-ţi aminteşti de "Ce te legeni",
Stai şi asculţi un cântecel sublim
Şi corzile sufletului răscolim.

Dansezi apoi peste struguri de soi,
Atunci când petrecerea e-n toi,
Eşti curcubeu şi soarele e la asfinţit,
Ai vrea să fie vară la nesfârşit.

Nu vreau să pleci vară de lângă mine,
Aura ta caldă să fie şi azi şi mâine,
Să mă-nconjori cu căldura ta,
Cu copacii, florile şi mireasma ta.

Mai vreau să stau ca scoica la soare,
Să simt apa mării la picioare,
Dar vine din nou toamna rodiroare,
Ce pentru noi e ca o sărbătoare.

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau realitate...

Zâmbetul tău frumos şi simplu
m-a fermecat în seară şi noaptea,
când vine cu multă pasiune
alergi cu ale tale bucle de aur,
ce-mi mângâie obrazul
atunci când mă săruţi cu patimă,
de uit noţiunea timpului
şi intru într-o ceaţă densă
de dorinţe şi deziluzii,
trezindu-mă la viaţă
în miez de noapte rece
căutându-ţi cu disperare
buzele fragede şi atingerea ta,
căutând un înger, neştiind
dacă tu eşti vis sau realitate.

poezie de Eugenia Calancea (17 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau realitate...

Zâmbetul tău frumos şi simplu
m-a fermecat în seară şi noaptea,
când vine cu multă pasiune
alergi cu ale tale bucle de aur,
ce-mi mângâie obrazul
atunci când mă săruţi cu patimă,
de uit noţiunea timpului
şi intru într-o ceaţă densă
de dorinţe şi deziluzii,
trezindu-mă la viaţă
în miez de noapte rece
căutându-ţi cu disperare
buzele fragede şi atingerea ta,
căutând un înger, neştiind
dacă tu eşti vis sau realitate.

poezie de Eugenia Calancea (17 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al: Ştii cum e când stai pe canapea şi femeia vine la tine şi-ţi zice: "La ce te gândeşti?", iar tu spui în gând: "Dacă aş vrea să ştii, ţi-aş spune." Dar, practic, nu poţi să-i zici asta, pentru că te-ar omorî. Şi are voie să o facă, pentru că e chestia aia cu menstruaţia sau cu sindromul premenstrual, nu ştiu, nu sunt doctor.

replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zână

În timp ce oamenii dorm,
fii cu ochii pe ei.
Stele fără număr
soarele din cer străluceşte,
cum ar fi un rege.
Primăvara s-a terminat:
Şi în pădurile sălbatice,
nenumărate vieţuitoare
urează bun venit verii.
E o bucurie să vezi
atât de multe ramuri,
verde în vânt
şi o mulţime de flori,
unde lumina lor se extinde
într-o armonie albă.
Lumea este în mâinile
celor care au curajul
de a visa şi nu se tem de nimic.

poezie de Eugenia Calancea (31 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui departe de casă

Eu văd în depărtare
şi parcă n-am vedere,
deşi lumea e mare,
văd peste tot durere.

Spun că speranţa
e ultima ce moare,
dar totuşi e poveste
şi ea e muritoare.

Şi tot aud pe drum
luptă şi vei învinge,
pentru mine e zbucium
şi viaţa mă împinge.

Am o inimă ce-i plină
de speranţe şi de vise
şi nu-i cu nimic de vină
că-i cu uşile deschise.

Va veni timpul să râd,
şi acasă voi ajunge,
la zece metri sub pământ,
c-un sicriu şi-o cruce...

poezie de Eugenia Calancea (30 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!