Poem pentru Ylo

Basmul tău, cu elefantul, şi cu apa lui cu noroi,
ciudăţenia lui molcomă,
este deja
într-o carte, cu multe desene scrijelite cu mâna stângă
şi cu sunete de pian printre slove
copiii sigur vor bate din palme
şi vor gânguri
cu stele deasupra
pentru că basmul tău este nemuritor
iar elefantul
un animal pe placul copiilor
dacă eu spun totul, acum,
în noroi, acoperit pe jumătate de mâl,
elefantul este foarte sătul, este şi flămând,
este doar o tipologie a coşmarurilor tale nevinovate,
ori poate elefantul tău nici nu există
nici măcar ca idee,
ci a coborât, pântecos, dintr-o fotografie,
poate eşti tu,
sau nu,
poate este un alt elefant,
el îmi pofteşte lumea şi cireşele, pe care, cu mânuţa mea, le-am adunat,
dar tot felul de sărăciri,
şi de neînţelegeri,
colcăie, încă, de pildă, în gândul ei, mustul acela prea dulce,
de mică, nu este obişnuită cu vinul,
este doar,
gustul de toamnă
şi bogăţia picioarelor Lui,
acum, nu s-ar făcea, niciodată, vin pentru nunta miresei
căci El nu s-a mai înapoiat, niciodată, în ţinutul acela
ori la ţinătorii aceia de nuntă, care L-au chemat.

Viile sunt foarte dulci, de fapt, în anul acesta,
dar eu nu am poftit, niciodată, fără rost,
la prea mult vin,
rândurile cu mosc şi de smirnă
sunt cu două mii
de ani
mai bătrâne
iar de El îmi amintesc, astăzi, toate veacurile.
în Caana Galileii, o mireasă Îl aşteaptă să intre,
la nuntă,
după 2000 de ani, încă, pe pământ, şi oalele sunt pline cu apă curată
şi nu e, aici, nicio altă minune, ca să le răstoarne;
e, în schimb, atât de multă lumină în cer...
şi de stele...
Îi este, pesemne, foarte milă de stele...
Sunt ca nişte ulcioare cu apă...
În ele, pune Dumnezeu niţică sare, şi lacrimi amare, şi un izvor,
şi, atunci, ele cresc...

Uneori, credeţi-mă, înţelepciunea luminii este o grădină
violet şi cu roşu
să mai zăbovim, aşadar, mult prea departe de lume!

animaţia unui bărbat care îmbrăţişează o femeie foarte simplă
sunt desene, iubiri şi culori,
ori copaci, purtători de culoare,
ai nevoie de stele, ori de vin,
ori de arătarea butoaielor,
când îi mângâi, femeii, obrajii?

Acesta este discursul copilei Ylo, de foarte mult timp te aştepta să apari,
vei veni, să apuci să mănânci din cireşele ei,
căci sunt bune şi dulci, iar, miercuri, vor bătea toate clopotele
coşul de răchită va cădea, atunci, pe jos, deşertat
limitele fericirilor pot fi depăşite, într-o dimineaţă.
căci
acum este seară, târziu,
şi nu noaptea se coc cireşele, pe creanga copacului
este doar un avatar cu cireşe
ylo
ylo
pânza pe care am pictat cireşul este binecuvântată şi acuarela
s-a aşezat minunat
deşi aceea care pictează, abia desluşeşte, tuşele care trebuiesc să apară;

Şi ea este, desigur, foarte tânără
nu are nevoie
decât ca o croitoreasă să îi taie drumul prin lume ca printr-o pânză de mătase foarte simplă şi scumpă
şi
pe deplin, desluşită
să se lucreze, prin pânză, cu foarfeca ei, mai departe,
şi,
din lume, să iese, desigur, o rochiţă frumoasă şi simplă,
un semi-voal,

un destin.

În ierburi, se trezesc, acum, greierii, cu viorile picioarelor,
cu câteva oceane, cu un poem şi cu păsări foarte frumoase deasupra
şi cu multe stele
care nu vor mai muri niciodată

nici basmele nopţii

este o (mândră) ondulare cu stele.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea e probabil o casă de zăpadă

A venit iarăşi toamna iar eu am inima descoperită şi dreaptă
îmi spuneai
că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru cea pe care o aşteptam de foarte de mult timp
să vie
să steie
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află,
şi pentru că toate se află,
ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
şi mereu este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ;
seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
şi pentru cerbi;
şi
atunci
... apari dumneata şi îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, şi a bărbaţilor care îşi dau viaţa fără să cunoască regret,
poate doar frică şi alte spaime mai mari. ca la oricare.

Deşi sfârşitul trage frunzele după el, deşi năuceşte toate frunzele,
vai, oda mea, îndrăgostită de iarnă,
îţi spun:
pădurea de brazi e nesfârşit de frumoasă,
cetina e nemuritoare şi îl vesteşte pe Domnul meu.

Sunt supt de teamă, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, iar eu
cumva am aşteptat-o
s-o văd
până târziu, să apară pe cer.

În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar
undeva deasupra tuturor brazilor...

În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele
- ca întreg cerul -
steluţele cad, dar nu mor,
ninisoarea şi steaua ei albă
e taina nemorţii.
Renii şi câinii de pază vor rămânea unde este cel mai rece, anul acesta,
îmi e frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele pământului 'nost
sunt doar o imitaţie, iarna, a cerului viu.

Îmi pare, acum, cred că cunosc toate tainele şi ele mă cunosc, pe deplin, pe mine, cum sunt -
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă şi frig, ca acum -
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine şi ea a început să surâdă,
cu îmbobociri de zăpadă.

Pentru că toate sunt ale noastre
zăpezile
hornurile murdare
casele
şi zăpezile care cad peste noi;
şi cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela cer viu,
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi
căci pe ea am iubit-o altfel.

Ne cuprinde o frică foarte firească de tot, până când norii,
le acoperă pe toate, şi peste noi cad zăpezi.
Nu ne e frică de zăpada care cade peste noi...

Să îmi construiţi o mansardă frumoasă
imi este frig şi o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viaţă şi să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea este probabil o casă de zăpadă

A venit, iarăşi, toamna, iar eu am inima descoperită şi dreaptă,
îmi spuneai că sunt băietul unchilor mei
şi nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru aceea pe care o aşteptam, de foarte mult timp,
să vie,
să steie,
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află, sub ceruri,
şi pentru că toate se află, ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri şi ierburi,
nu mai îmi cumpără viaţă,
şi, mereu, este brumă în lume, toamnele nu se sfârşesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ,
dar se usucă.
şi se umple de alb.
ca şi oamenii.

Însă, seminţele nu se sfârşesc niciodată, pentru că anii curg astfel,
pentru sănătatea ierburilor
şi pentru cerbi;
şi
atunci... apari dumneata şi îmi spui că toamna vine oricum,
pentru că
toamna e o catedrală
a vinului bun, şi a bărbaţilor care îşi dau viaţa, fără să cunoască regrete,
poate doar frică şi alte spaime mai mari.

Şi, deşi sfârşitul trage frunzele după el, deşi sfârşiturile năucesc toate frunzele,
vai, oda mea,
vai, draga mea, cea îndrăgostită de iarnă,
îţi spun:
pădurea de brazi e nesfârşit de frumoasă!
cetina este nemuritoare şi verde, îl vesteşte pe Domnul meu!

Supt de teamă, şi ars, tresar, căci pentru ea nu vor plânge stelele în noaptea aceasta,
dar ea va înmărmuri pentru fiecare stea nemuritoare, a ei,
iar eu
cumva am aşteptat steaua aceeea
s-o văd,
până târziu, să apară pe cer.

În toate lucrurile subzistă câte o taină ascunsă,
oamenii ajung, după ce mor, undeva dedesubt de stele
dar, undeva, deasupra tuturor brazilor.

În curând se va lăsa o iarnă frumoasă,
nemaipomenita ninsoare se va umple de stele, steluţele cad, dar nu mor,
ninisoarea şi steaua ei albă e taina nemorţii.
aşadar, renii şi câinii de pază vor rămânea unde e cel mai rece, anul acesta...
îmi este frică de stranietatea răspunsurilor mele
pentru că stelele-steluţele pământului 'nost
sunt doar o imitaţie, iarna, a Cerului-viu.

Îmi pare că, acum, cunosc toate tainele şi ele mă cunosc, pe deplin, pe mine,
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă şi frig,
ca acum...
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine şi ea a început să surâdă, cu îmbobociri de zăpadă.

Pentru că toate sunt ale noastre:
zăpezile, hornurile murdare, casele şi zăpezile care cad peste noi;
şi cad peste noi; amintirea este o casă de zăpadă.
iar acela Cer-viu
e plin de tot felul de îndepărtări necunoscute,
acolo sus sunt, încă, stelele care m-au privit, curioase, într-o zi,
căci pe ea am iubit-o altfel.

Ne cuprinde o frică foarte firească despre tot,
până când
norii le acoperă pe toate, şi peste noi cad zăpezi.
Nu ne este frică, însă, de zăpada care cade peste noi.

Să îmi construiţi o mansardă frumoasă
imi este frig şi o să treacă peste mine licori calde neîngăduite
să mă lase în viaţă şi să mă vindec!
la iarnă
nu o să tai bradul din pădure prea repede, dar nici prea târziu,

vine EA?

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată

[imn cu păsări]

Joaca cu inima este
un pumn de grăunţe de porumb cu care îţi hrăneşti păsările sunt foarte flămânde
pe acolo au nevoie de oameni
aşa cum oamenii
nu au nevoie decât de mătase
poate eşti o prinţesă şi hainele de mătase te-au plictisit foarte tare
poate deasupra sunt o lună şi cu soarele în nuntă este noapte este şi ziuă
şi pentru ei pictezi câteodată
bambusul retezat
este rost
pentru cea mai frumoasă hârtie
duhuri haìne nu te sperie
le alungi cu un pic de mătase
şi aşa trec zilele, cu zăpadă în ele,
şi cu Samirahami marea perfectă,
prinţesă a apelor străvezii, care să te iubească, şi a peştilor de zăpadă, cu prinţesele nopţilor şi ale apelor,
frumuseţea îţi pare redundantă şi albă soarele prea alb redundant şi perfect,
cum spunea Platon
şi doreşti un alt timp şi o altă eră
este o animaţie a pendulei
care bate
perfect
şi un suflet al timpului
undeva scrâşneşte moara şi porumbul e bun
te plictisesc toate
unde nu se întâmplă nimic şi nu este durere
cine ştie cine îţi este vecinul şi ţara şi viaţa, pe unde foşneşti cu mătase în suflet,
şi de ce...
apoi amesteci culorile
cel mai frumos îţi pare portocaliul şi desigur bărbatul cu pielea înnegrită de soare
care poartă în spate sacul cu grâne
îl iubeşti pentru că nu ştie să mintă cum nici tu nu o să înveţi niciodată
dar
de undeva te cheamă ierburile, se porneşte duhul şi dumnezeu să te cheme
cum sufletele sunt chemate
şi vin.
îndemni păsările către est, mereu către est şi departe de tine,
şi să laşi treburile cu moara, cu morarul în pace,
să cazi
să îţi întâlneşti sufletul
şi să cazi
să tot cazi...
pentru că trebuie, şi cuiva îţi dai sufletul,
începe să plângă din pântec să ieşi afară să te audă cerul şi pământul cel nou
nu bănuiai niciodată
ai o mamă un tată nou şi un cireş are nevoie de tine
apoi fabrica
îţi pui şorţul faci ce trebuie eşti plină de cenuşă desigur cuptoarele trebuiesc îngrijite
dar şi sufletul
te-ai îndrăgostit deja
şi îţi aduci aminte de moară de porumbeii pe care în altă viaţă i-ai hrănit cu porumb şi zăpadă
(dacă zăpada este mai frumoasă ca apa
şi dacă zăpada seamănă cu mătasea)
şi
stai
sub un soare de trestie moale
că de ce ai plecat
că de ce ai plecat
şi pe unde...
cireşul te alege pe aici cu frunzele însă nu îţi mai aduci aminte de casă
cântările de madrigal sunt totul
şi cu
vinul din strugurii graurilor şi al celor pe care ei îi sperie
graurii sunt alungaţi poate de pasărea de pâine
de ce taci
de ce nu mai spui de unde se mai culeg astăzi rubinele
fluturii
trec prin biserici se deschid ferestruicile pictate vitraliile sunt pe aici frumoase şi ireale
sunt mansarda poeţilor nebuni mult greşesc cu inima
Îl caută îşi nu Îl găsesc niciodată sau poate sufletele lor sunt grele de păsări
ne ating
vindecările mătasea şi dragostea
este doar o iluzie şi doar un dar de poveste
oare de ce au îngerii aripi
oare o să îi vedem aşa înaripaţi vreodată, după ce trecem, departe
oare cine mai calcă rubinul
cineva te prinde cu o cană de apă în mână,
e bună, izvorul este bun şi apa este proaspătă
ia din ea!
... dar în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă, tinere poet? De ce vrei tu să ştii cine sunt şi de unde vin eu?... M-am născut, ca şi tine, în valea plângerii şi toţi nefericiţii care se târăsc pe pământ sunt fraţii mei. Aşadar, este oare atât de mare acest pământ, pe care îl cuprinde un singur gând şi pe care o rândunică îl înconjoară în numai câteva zile? Ce poate fi atât de ciudat şi de misterios într-o existenţă ome­nească? Ce influenţă atât de mare crezi tu că ar avea o rază de soare căzând, mai mult sau mai puţin vertical, peste creştetele noastre? Haida-de! Toată lumea aceasta este foarte departe de soare — este o lume foarte rece, foarte palidă şi foarte îngustă, întreabă vântul câte ore îi trebuie ca s-o răscolească de la un pol la altul.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă acest monstru stelar îi poate speria pe oamenii obişnuiţi, el este un motiv de bucurie pentru astronomi. Steaua VY Canis Majoris face parte din categoria stelelor hipergiante, stele foarte rare. Mai puţin de 10 stele hipergigante sunt cunoscute în galaxia noastră, iar aceasta este cea mai apropiată de Soare. Se bănuieşte că acest tip de stele, foarte mari, foarte luminoase, ce emit mari cantităţi de gaz sunt o fază de tranziţie a stelelor supergigante care dau naştere supernovelor. Faza de tranziţie poate dura numai câteva mii de ani.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate marile binecuvântări ale vieţii sunt o sursă de nelinişte şi nicicând nu dă omul dovadă de mai puţină înţelepciune încrezându-se în soartă decât atunci când aceasta este foarte bună;pentru păstrarea prosperităţii este nevoie de altă prosperitate, şi în locul rugăciunilor care s-au împlinit trebuie să facem alte rugăciuni. Căci tot ceea ce vine adus de întâmplare este instabil, şi cu cât mai sus se va înălţa, cu atât este mai predispus la cădere. Mai mult decât atât, ceea ce stă să cadă nu aduce nimănui plăcere;prin urmare, foarte tristă, nu doar foarte scurtă, trebuie să fie viaţa celor care caută să câştige cu multă trudă ceea ce trebuie să păstreze şi cu mai multă trudă. Muncind din greu dobândesc ceea ce vor şi plini de nelinişte stăpânesc ceea ce au dobândit;în vremea aceasta nu ţin nici o socoteală a timpului, care niciodată nu se va mai întoarce. Ocupaţii noi vin să le ia locul celor vechi, speranţa incită la o nouă speranţă, ambiţia-la o nouă ambiţie.

Democrit în Euthymia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce începe şi se sfârşeşte este simplă aparenţă. Se poate spune că lumea apare, dar nu că este. Aparenţa poate să dureze foarte mult pe o anumită scară a timpului şi să fie foarte scurtă pe o alta, dar în ultimă instanţă este acelaşi lucru. Tot ceea ce este legat de timp este momentan şi nu are nici o realitate.

citat clasic din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Probabil că nu vrei să auzi asta acum şi sunt sigură că nu vrei s-o auzi de la mine, dar trebuie să vorbeşti cu ea.
Pacey: Nu, nu acum. Nici măcar nu aş putea să o privesc.
Joey: Trebuie, Pacey. Trebuie să asculţi ce are de spus.
Pacey: De ce? Care ar fi diferenţa, ah? Indiferent de ce spune, sfârşitul este acelaşi. S-a culcat cu altcineva.
Joey: Crezi că ce a făcut ea este mai dureros doar pentru că voi doi eraţi împreună? Nu este aşa. Nu este nicio diferenţă, Pacey. Adică... are doar 16 ani la fel ca şi tine. Vorbim de parcă am şti ce se întâmplă, dar nu este aşa. Habar n-avem. Suntem foarte tineri şi o să greşim foarte mult! O să ne tot răzgândim şi uneori o să avem sentimente diferite. Şi singurul lucru pe care ni-l putem oferi unul altuia este iertarea. Iar eu nu am putut face asta. Sau am făcut-o prea târziu. Nu permite să fii într-atât de furios încât să nu o mai iubeşti pentru că într-o bună zi o să te trezeşti din acea stare şi persoana pe care o iubeşti nu o să mai fie lângă tine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisoiul şi elefantul (fabulă)

Într-o zi se întâlni
Un elefant – gigant –
Animal foarte înalt,
Cu un motănaş, gingaş,
Mic şi tare drăgălaş,
Ce era puţin la stat,
Însă... foarte îngâmfat.
Dintr-o simplă întâmplare,
Animalu' acela mare,
Fiindcă tot privi în jos,
Îl văzu pe mustăcios.
Iar pentru că tot îl zări,
Elefantul astfel gândi:
"Şi aşa eu mă plictisesc,
Ia! Mai bine să vorbesc
Cu acest motănaş
Aşa mic şi drăgălaş."

Astfel în minte-şi propuse
Şi-n cele din urmă-i spuse:

- Ascultă, motănaşule,
Dragă pisoiaşule,
Hai aici să discutăm,
Două vorbe să schimbăm!
Fiindcă eu m-am plictisit
De când cu nimeni n-am mai vorbit.

Dar motanul înfumurat
Îl privi cam supărat
Şi crezându-se isteţ
Îi răspunse îndrăzneţ,
Înfruntându-l cu dispreţ:

- I-auzi, bre, ce îndrăzneală,
Să-mi ceri mie socoteală,
Poţi să mori de plictiseală,
Dar să vorbeşti cu mine, nici pomeneală!
Eşti un elefant gigant,
Dar pe cât eşti de înalt,
Pe atâta eşti de prost,
Să vorbim nu are rost!
Trompa-ţi-e aşa de lungă,
De-n pământ stă să-ţi ajungă!
Iar pielea ta cea cenuşie
Nu prea îmi convine mie:
E mereu foarte pătată,
Nu-i curată niciodată!
Este, fie prea zbârcită,
Fie deloc curăţită!
'Geaba în apă ore stai,
De mizerie scăpare n-ai!
Mereu cu praf te stropeşti
Şi-n noroi te bălăceşti.
Şi pământ porţi pe spinare,
Eşti murdar nevoie mare!
Şi mai ai şi un miros,
Aşa că... Ce mai folos!
Şi apoi uită-te la mine,
Nu-s deloc aşa ca tine!
Nu-s un animal ciudat
Şi sunt potrivit la stat,
Deşi tu, de eşti înalt,
Mă vezi atât de mic,
Încât socoţi că-s pitic.
Dar chiar de-aş fi mic de statură,
Admiră a mea alură!
Eu sunt bine îngrijit
Şi sunt veşnic curăţit.
Blăniţa mea e vărgată
Şi pe spate e dungată.
Este bine pieptenată,
De aceea-i mereu curată.
Şi-n ale mele lăbuţe
Eu am nişte mici gheruţe
Ce le ţin în perinuţe,
Exact ca la pisicuţe.
Şi am mersul delicat
Păşesc frumos neîncetat,
Torc frumos de-s mângâiat
Şi am un dulce mieunat.
De aceea spun aşa,
Nu avem ce discuta!

Cu acestea fiind spuse,
Motănaşul îngâmfat
Se puse pe alergat.
Şi alergă înaintea gigantului,
Oprindu-se drept în faţa elefantului.
Elefantul nu-l zări
Şi-l călcă de îl strivi;
Deşi nu vru să-l strivească,
Ci numai să-i vorbească.

Apoi el privi mirat
Spre ceea ce rămase din motanul îngâmfat
Şi gândindu-se mai bine,
Elefantul zise către sine:
"Lauda de sine
Nu miroase a bine!"

fabulă de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi nelumini

Nu ştiu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui să tăcem ani infiniţi începând de astăzi
infinitul, ştii. încape şi într-o ghindă.
Molecular
şi mai
jos
de atom
În raţii multiple.
Apoi, cum să nu-l ţină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare şi liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
şi al tău este foarte frumos şi adânc sub un ochi de demult care încă priveşte
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească şi pe mine - îţi zic
şi mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini şi de afine în ea.
Şi nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca nişte evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte şi cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, şi n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare să existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară şi ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mark Darcy: Nu cred că eşti proastă. Vreau să spun că ai momente în care eşti ridicolă. Mama ta este interesantă. Şi nu prea eşti bună la ţinut discursuri în public. Şi ai tendinţa de a lasă să îţi iasă pe gură orice ai în cap, fără să te mai gândeşti la consecinţe... Dar ideea este că... ceea ce vreu să spun este că... fără să leg foarte bine cuvintele este că, de fapt, în ciuda aparenţelor, îmi placi foarte, foarte mult. Exact aşa cum eşti tu!

replică din filmul artistic Jurnalul lui Bridget Jones, după Helen Fielding
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trebuie să menţină conştiinţa, ea e singurul loc în tine care este fără efort. Nu veni pentru nimic mai puţin decât trezirea completă. Dacă vii doar pentru un pic de adevăr, atunci va fi foarte, foarte greu. Dacă vii pentru tot Adevărul, este foarte uşor. Dacă ardoarea pentru libertate este puternică – vei fi eliberat.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt foarte uimit că imaginea ştiinţifică a lumii reale din jurul meu este foarte deficitară. Oferă o mulţime de informaţii faptice, pune toate experienţele noastre într-o ordine magnific de coerentă, dar este groaznic de tăcută cu privire la tot ce este foarte aproape de inima noastră, care contează cu adevărat pentru noi. Ea nu ne poate spune nimic despre roşu şi albastru, amar şi dulce, durerea fizică şi plăcere fizică; nu ştie nimic despre frumos şi urât, bun sau rău, Dumnezeu şi eternitate.

citat din Erwin Schrodinger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi este foarte obositor, este foarte amuzant. După ce ai trecut de al treilea sau al patrulea copil, totul este haos. Aşa că după aceea este mai mult haos, dar este în regulă, pentru că eşti deja obişnuit.

citat din Angelina Jolie (octombrie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că toată lumea a văzut până acum că nu merge treaba. Mi se pare că nu sunt atacate mai deloc sau sunt atacate cu jumătăţi de măsură problemele importante. Pe de altă parte oamenii o duc greu şi, deşi sunt aproape de toate, nu pot să-şi cumpere aproape nimic. Acesta este un semn că economia nu e foarte bună. E adevărat că unii au făcut bani, dar eu mă gândesc foarte mult la omul de rând, cel care este baza ţării, în definitiv. Şi el o duce cel mai greu.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camaraderia dintre un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi iubesc. Altminteri, este o simplă tovărăşie mai mult sau mai puţin insipidă, foarte puţin interesantă sufleteşte, sau o etapă preliminară a unei legături tot atât de puţin interesante. Iar prietenia între un bărbat şi o femeie tânără este, de asemenea, un mare vânt, cu majuscule, dacă nu e alimentată de inteligenţă şi susţinută de dragostea pe care fiecare din ei o poartă unei alte persoane.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de em
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresia este ca o gheară ce îţi prinde sufletul. Nu dormi, nu mănânci sau poate mănânci prea mult, plângi din senin, nu mai ai nicio bucurie de a trăi. Este foarte grav. Depresia nu este o vină, este o boală care are nevoie de ajutorul specialiştilor. Se poate să ajungi în momentul în care nu mai vrei să trăieşti. Eu am trecut printr-un astfel de moment.

citat din Andreea Marin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!