Furtună

Prin codrii Bacăului
Vâjâie vântul
Şi-ntunecă lumea
Un cer ca pământul
Şi codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar toamna în hohot
Le cântă prohodul...
Şi parcă mă cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu plete-ncâlcite...
De spaimă mă prind
Priviri rătăcite,
Şi mintea, de zgomot,
Nimic nu înţelege...
Şi-aş vrea ca să mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar...
Cuprins de-o furtună,
Pierdut să dispar
Prin codrii Bacăului...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi legenda Bacăului, am şi eu legenda mea.

George Bacovia în Volumul Poezii, colecţia "Biblioteca Pentru Toţi", Ed. Minerva - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrii seculari

Calc prin codrii seculari
Printr-un taciturn sobor,
Al strămoşilor stejari,
Pe pământul dacilor.

În aer un zumzet fin
Arde iarba verde-n vânt
Chiar izvoarele suspin'
Dor în ape înecând.

Cântă păsări sus pe ram,
Triluri vechi, nemuritoare
Şi nevoia unui neam
Printre stele căzătoare.

Noaptea luna străluceşte
Codrii dorm uitaţi de timp,
Cu lumina-i ce vopseşte,
Zilele din anotimp.

Aici basmele iau viaţă
Din tăcerea selenară,
Rouă albastră-n dimineaţă
Bea pădurea seculară.

poezie de Emil Utalea (10 august 2019)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţie prin codru de vise

freamăt în lumină, mă bucur de viaţă
iubirea mea doineşte în codru de brazi
mereu inmugureşte cu zori de dimineaţă
nutresc la nemurirea splendorilor de azi.

în mijlocul verii dragostea se coace
e plină de rod ca merii din livadă
vastă ca lanul de grâu şi noroace
au înflorit ca macii fără de tăgadă.

aş vrea vară să fie cât anul întreg
romantismul verde să mă umple de vise
freamătul arborilor pot să-l înţeleg
vântul îi îmbrăţişează cu braţe deschise.

cu cântul ciocârliei mirean mă aleg
cu drumeţii prin vise simt fericiri admise.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (B-P)

Nu degeaba îl cheamă Bacşiş: ia bacşiş cu mâinile amândouă.
Nu degeaba îl cheamă Ciolanu: îi place ciolanul.
Nu degeaba îl cheamă Ciorbea: îi place ciolanul.
Nu degeaba îl cheamă Ciubuc: ia ciubuc cu mâinile amândouă.
Nu degeaba îl cheamă Ciuş: este un măgar.
Nu degeaba îl cheamă Ciuvică: seamănă cu o cucuvea şi e plătit de patronul puşcăriaş al Latrinei 3 TV ca să prevesteacă mereu nenorocirile liberalilor, deşi nimeni nu-l bagă în seamă.
Nu degeaba îl cheamă Codru: fură ca-n codru.
Nu degeaba îl cheamă Cotea: merge totdeauna pe căi ocolite pentru a-şi atinge scopurile.
Nu degeaba îl cheamă Cucuruz: îi place mămăliga la nebunie.
Nu degeaba o cheamă Frumosu: e superbă.
Nu degeaba îl cheamă Lupu: e crud ca un lup.
Nu degeaba îl cheamă Mielu: e blând ca un miel.
Nu degeaba o cheamă Otravă: este o otravă.
Nu degeaba îl cheamă Păcătosu: e plin de păcate.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă dorinţă

Voi rătăci prin lumea largă
Şi-am să las valuri să mă poarte
Iar când durerea o să se spargă
Voi fi de mult uitat departe.

Şi gândul meu, pierdut prin şoapte,
Va rătăci şi el tăcut,
Pierdut prin zări, uitat de moarte.
Iar eu n-oi vrea decât atât:

Să las uitarea, rânduri-rânduri,
Să ţi se-aştearnă peste chip
Şi să te stingi încet din gânduri
Cum vântul spulberă nisip.

Şi să te pierzi şi tu apoi
Precum deşertul fără rost;
Să se topească-n amândoi
Tot ce putea fi dar n-a fost.

poezie de Ionel Ivaşcu (4 iunie 2011)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis în codru

Visez: în miez de codru, lângă izvoare melci,
Şi cer căzut prin ramuri cu soarele-n amiază,
Lung părul inelat şă ţi-l desprind din spelci
Când ochii se ascund şi graiu-abia cutează.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândru-şi cântă cerbu-n codru

Mândru-şi cântă cerbu-n codru,
Mândru-şi cântă de nu-i modru.
Vânătorii s-o sculatu,
Puşca-n mână şi-o luatu,
După cerb şi-o alergatu,
Sus în munte l-o aflatu.

- Stai, fârta, nu mă-mpuşca,
Lasă-mi mie viaţa,
Că nu-s fiara fiarelor,
Că-s vătafu oilor,
De pe vârful munţilor,
Munţilor, cărunţilor.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Aşa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie.
Şi Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Şi focul arde vesel, e noapte şi tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcuşul de iederă uscată
A negrei Nopţi. Şi Noaptea de zare deşteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări şi aproape-n urmă stând
Viteazului în faţă, ea lung la el priveşte,
Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte:
"Tu cine eşti, străine? De tulburi somnul meu?
Cu gândul morţii-n suflet, s-alergi murind mereu,
Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!"
Arnulf aude glasul, voinică-i este firea
Şi râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea.

Atunci bătrânul Codru, de hohot deşteptat,
Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte,
Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte
Şi-i tremură-n mânie sprâncenele cărunte;
El mii de braţe goale le-ntinde tremurat.
Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne
Vorbeşte rar: "N-am pace de râsul tău, păgâne?
Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci!
Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ţi-o pleci
Să dorm şi eu de-a pururi, să dormi şi tu de veci!"
N-a râs acum viteazul; sta codrului în faţă
Cu ochii mari şi tulburi, cu sufletul de gheaţă.

Şi când clăteşte Codru pletosul cap al său,
Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul:
El vâjâie din aripi şi-şi flutură veştmântul
Şi cântă, dar sălbatic şi fără şir e cântul:
"Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu?
Furtună-ţi fie gândul, şi moartea o furtună;
Sărac, pe căi să-ţi mântui visarea ta nebună!"
Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat
De frâu, cuprinde gâtul fugarului spumat
Şi aleargă-n vânt şi-n noapte năuc, şi sugrumat
De gânduri troienite – şi nu mai sunt în cale
Nici pietre, nici izvoare; el fulgeră la vale.

Şi-n zori la poartă bate, dar poarta n-a răspuns,
Hatursa-i măritată. Pe cine caţi, străine?
Arnulf ridică pumnii, s-omoare, dar pe cine?
Arnulf ar vrea să plângă, dar sânge-n ochi îi vine,
Arnulf ar vrea să ţipe şi n-are glas de-ajuns.
El calul şi-l întoarce şi drumul îi arată,
Acelaşi drum spre codru, o goană desperată!
Cu gândul morţii-n suflet, cu nopţile de veci
În suflet, ca o umbră pe apă tu să treci
Sub brazi la rădăcină bolnavul cap să-l pleci!
Sărac, pe căi să-ţi mântui visarea ta nebună –
Furtună-i viaţa toată, e moartea tot furtună?

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In gradina

Scârtâie toamna din crengi ostenite
Pe garduri batrâne, pe stresini de lemn,
si frunzele cad ca un sinistru semn
În linistea gradinii adormite.

O palida fata cu gesturi grabite
Asteapta pe noul amor...
Pe când, discordant si înfiorator,
Scârtaie toamna din crengi ostenite.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de iarnă

Ninge secular, tăcere, pare a fi mai bine
Prin oraşul alb, doar vântul trece-ntărziat -
Ninge, parcă toti muriră, parcă toţi au înviat...

Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine.

Printre ziduri, peste turnuri depărtate,
Ninge cu nimic în noaptea vasta, ning bancnote -
Numai vântul singur plânge alte note...

Umbra mea se adânceste-n cartiere democrate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert în codru

privighetoarea cântă cât e ziua de lungă
concertul din codru se ridică la cer
acorduri fericite pe raze or s-ajungă
sus acolo în lumină tristeţile pier.

muzica mă transpune întro vară superbă
şi nu cred că există zile fără magie
nimic murdar şi târâtor să-mi fie scârbă
viaţa e un miracol plin de energie.

arborii se mlădie în vântul smerit
în izvoare se-oglindesc raze divine
sunt fericită că m-am pus pe cucerit
o stea cu visul pur al stărilor senine.

în raiul fericirilor şi eu m-am nimerit
ajunge în slove cântecul din mine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din codrii cei de crini răsar

"Lumină lină, nunta leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra Ta au înnoptat "
I. Alexandru,
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină
Ce spală tot ce e murdar
Păcatul greu şi orice vină.

În fiecare zi nectar
Dă pe pământ raza divină
Din codrii cei de crini răsar
Luminile ce dau lumină.

Pe un străin prin sfântul har
Îl fac un înger de lumină
Rămân umilului umbrar.
Sfintele raze nu termină
Din codri cei de crini răsar.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai dus, Luceafăr (sonet)

DE CE TE-AI DUS, LUCEAFĂR
(sonet Luceafărului Eminescu)

De ce te-ai dus, Luceafăr, pe Drumul Robilor?
Că de dorul tău freamătă Codrii Vlăsiei
Şi ciocârlia cântă oda nostalgiei;
Iar barca te-aşteaptă pe lacul nuferilor!

Pe raza ta e ninsoarea florilor de tei,
În astre să duci balsamul primăverilor
Şi-n amurg să răsari din pleoapele norilor,
Peste codrii scuturând veşminte de scântei.

Cu mare fast ţi-am pregătit aniversare,
Toţi prietenii de versul tău îndrăgostiţi,
Că eşti Eroul Culturii Naţionale.

Prin veac de neuitare te aşteptăm smeriţi,
Din apusurile cu vremuri epocale,
Iar plopii te aşteaptă prin toamne, desfrunziţi.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-dor...

Mi-dor de-o doină veche ce-o îngânau bătrânii
De-amiaza moleşită pe cumpăna fântănii,
De noaptea rătăcită pe pragul amintirii
De fulgerul furtunii, de trăznetul iubirii.

Mi-e dor de legănarea de-o clipă a zăpezii,
De ploile-aţipite la marginea livezii,
De cântecul de rugă, de glasul răspicat,
De merele de aur din pomul fermecat.

Şi-aş vrea să fiu pământul cu fructele-i necoapte,
Eterna despărţire dintre amurg şi noapte,
Şi-aş vrea să fiu stejarul din margine de sat,
Şi-aş vrea să-ţi fiu fântână, drumeţule-nsetat!

poezie de Gheorghe Pospai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleluia

"Egalitate! Fraternitate!"

Se vaietă prin arbori vântul...
Şi pare-un glas pierdut pe stradă,
Ce cântă-a morţii serenadă:
"V-acopere pe toţi pământul...

Nimic!... rămâne-n veci cuvântul
Din a vieţei tristă sfadă!..."
Se vaietă prin arbori vântul
Şi pare-un glas pierdut pe stradă...

Aţi înţeles deznodământul?
Ca într-o stranie baladă,
S-adună oasele grămadă,
Ne face fraţi pe toţi mormântul.
Se vaietă prin arbori vântul...

poezie celebră de Traian Demetrescu (1894)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul şi rugul

- Un târâtor!
O lacomă jivină,
Ce te ascunzi în codrii,
De hăitaşi!...
Nu ai curajul,
Să zbori către lumină,
Un demon să te-nalţi,
În codrii uriaşi!
- Semeţule!
Ce ţii pe umeri cerul
Şi ai tăria să-nfrunţi gerul,
Nici tu n-ai fi aşa-ndrăsneţ
Şi nici n-ai mai conta la preţ,
De nu ţi-am da târcoale noi...
Ce ne târâm prin ierburi şi nevoi!...

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul

Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De treci

De treci codrii de aramă
Vei vedea o mare dramă
Ca şi codrii de argint
Toţi au dispărut succint!

epigramă de David Boia (30 ianuarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!