Iepurele

Deşi iepurele are chip frumos şi-un aer virginal
Viaţa lui privată-i un adevărat scandal –
Chiar nu doresc şi nici nu pot să spun aici, madam,
La ce lucruri scandaloase se dedau iepurii când e bairam;

Lucruri care nu pot fi spuse limpede-n faţă, clar,
Ci, eventual, cu discreţie, sugerate doar;
Au un suflet atât de decăzut şi de vulgar!
Nici nu-i mirare că-şi fac în vizuină budoar.

La câtă depravare se complac, pe cuvânt,
E mult mai bine că trăiesc sub, nu pe pământ.

NB. Versuri publicate prima oară în 1925 ( Week-end Book.

poezie de Autor necunoscut – Marea Britanie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele

Privit, iepurele este frumos, cu-aspect regal,
Dar viaţa lui privată-i un adevărat scandal –
Chiar nu vreu şi nici nu spun aici, madam,
Ce fel de mişcări fac iepurii când e bairam.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papa Francisc spune lucruri tâmpite (pamflet)

Copiii spun lucruri trăsnite,
Dar papa spune chiar tâmpite:
Că-n Biblie sunt diferite
"Pasaje care-s învechite";

"Conceptul vechi de Dumnezeu
E depăşit", e un clişeu;
Că "Dumnezeu şi El se schimbă",
Din plíctis, când prin cer se plimbă.

Că până şi-un trufaş "ateu
E mântuit de Dumnezeu".
"Te mântuieşti nu prin credinţă,
Ci dacă-asculţi de-a ta conşti'nţă",

Chiar dacă e de criminal,
De om rău sau de canibal.
"Biserica-i aşa de mare
Că-ncap şi homo-n ea", oricare.

"Pe Dumnezeu toţi îl iubesc":
"Şi-ateii" care-L ponegresc,
"Şi homo" ce-ntr-o veselie
Se tot dedau la sodomie.

El spune-atâtea blasfemii,
Atât de multe erezii,
Că pentru una doar, cândva,
Biserica pe rug te-ardea.

Într-un cuvânt eu pot să zic
Că papa este-un eretic,
Iar cu exemple nu insist,
Dar cred că papa-i Anticrist.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (12 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mult mai bine să încerci lucruri măreţe, să câştigi triumfuri glorioase, chiar dacă astea sunt amestecate cu căderi şi eşecuri, decât să intri în rândul acelor spirite sărace care nu au nici plăceri şi nici suferinţe mari, fiindcă trăiesc într-un crepuscul cenuşiu care nu cunoaşte nici victorie şi nici înfrângere.

citat din Theodore Roosevelt
Adăugat de Dana Tureac
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,
Gândul meu să se-ncreţească pe-ncreţirea hainei tale,
Să rămâie-n a mea minte-adânc săpate, ca-n tipar
Şi să împle cu icoane cartea vieţii-mi de amar.
Mult am mai gândit odată şi nimic nu mai gândesc,
Nu gândesc decât la tine, decât că eu te iubesc
Şi nici asta chiar, nici asta nu pot zice că e gând,
Este însăşi a mea viaţă azvârlită pe pământ.
Căci iubirea mea şi viaţa-mi nu sunt lucruri osebite,
Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrăţite:
Fără sânge nu-i viaţă, făr-de-amorul tău nu-s eu ­
Şi o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu,
Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume - ­toate-s pleavă,
De nu eşti, lumina lunei s-a-nnegrit şi e bolnavă,
Eşti al vieţi-mi, al vederii, al auzului meu nerv,
Şi venin e a ta lipsă, să m-omor de ea mă serv;
De-mi urăsc suflarea-n mine, de doresc ca tot să piară,
De doresc să mor un secol atunci fug de tine-o oară.
Ah! ce e în tine, care-i taina mândri-ţi tinereţi,
Cum de ai în al tău suflet ca o sută de vieţi,
Cum de tu să fii aceea ce-al meu cap în mână-l porţi?
De-aş muri înviu sub ochii-ţi şi dintr-o sută de morţi,
Sărutarea gurii tale e ca fagurul de miere,
Cu cât gura mea se-nfruptă cu atât mai mult o cere,
Trăiesc leneş ca o plantă şi acum mintea mea parcă
De veninoasa beţie a gândirii se înţarcă.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinonimul libertăţii

Eu spun să fiţi puţin mai moderaţi,
De ce vă tot schimbaţi mereu natura?
Nici fiii dintr-o mamă nu sunt fraţi
Că-n porii dilataţi se-mbibă ura.

De ce-i atât de cronic şi acut
Sindromul ce loveşte-n omenie?
De ce îţi sunt mereu necunoscut
Când inima mi-o dau bine să-ţi fie?

Eram cândva mai simpli, mai curaţi,
Ce clar vedeam în noi asemănare!
Iar azi au unii moft de împăraţi
Şi calcă sictiriţi totu-n picioare.

De ce nu renunţaţi voi la prostii?
Pământul nu-i pupitru cu butoane
Nici dragostea se-mparte în etnii,
Nici doamnele-n banale şi cucoane!

Vă dau acum doar tonul la salut
Şi nu mă dau deloc apoi în spate ;
Ce-i bine şi frumos, neabătut,
Vă fie sinonim la LIBERTATE!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mereu

Iubirea nu-i un ultimatum...
Nici prima nici ultima, vreau să rămâi
Iubirea din mine nu e doar patul,
Iubirea în mine-i pe locul întâi.

Iubirea nu-i o datorie...
Nici rimă, nici vers, nici fior sau cuvânt,
Ciudată mereu, un pic fistichie,
Ea veşnic ne poartă între cer şi pământ.

Iubirea mereu... e doar... iubire,
Sentimentul fiebinte, e nodul din gât
Fiorul din pântec, un vis-amăgire,
Iubirea-i iubire... iubim... şi atât.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (6 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme în educaţia oricărui om când ajunge la convingerea că invidia înseamnă ignoranţă; că imitaţia este sinucidere; că ar trebui să se mulţumească doar cu propria-i persoană, la bine sau la rău; că deşi vastul univers este plin de lucruri bune, nu o să capete nici un bob de grâu decât prin truda depusă pe bucata lui de pământ pe care o are de arat. Puterea care stă în el este o a doua natură, şi nimeni în afara lui nu ştie de ce este în stare, nici chiar el până ce nu încearcă.

citat clasic din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventar

Sunt înţeleaptă căci am patru lucruri cărora le cunosc secretul:
Un prieten bun, un duşman, lenea şi regretul.

Fără patru lucruri m-aş fi simţit mult, mult mai bine:
Iubirea, pistruii, îndoiala şi curiozitatea cu-ocheadele-i meschine.

De trei lucruri nu voi avea parte,-oricât aş vrea:
Invidie, pace şi şampanie destulă să-mi sting setea.

Trei lucruri mai doresc până va fi să mor – nu-mi fie de deochi:
Râs în hohote, speranţă.... şi-un dos de labă peste ochi.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

- sex. - bani. - haine. - maşină. - corp de plajă cu six pack. - reputaţie şi respect. Imaginează-ţi că în cele mai multe cazuri, oamenii îşi doresc aceste lucruri doar ca să simtă că valorează ceva, că sunt importanţi şi contează. Ce trist trebuie să fie să ai toată lista de mai sus şi să simţi că eşti la fel de mic şi neimportant ca şi când nu le aveai. Şi mai imaginează-ţi că dacă ai ştii cine eşti cu adevărat, câtă putere ai defapt şi care ţi-e originea din care vii şi unde te vei întoarce, nu doar că nu ai mai avea nevoie de nimic din cele de mai sus ca să te simţi împlinit dar chiar le-ai putea obţine relaxat şi răzând. Doar că pentru asta trebuie să uiţi tot ce ştii şi să faci munca interioară cu propriul suflet. Psihologie, dezvoltare personală şi spirituală. Doar că psihologia nu se vede din prima. Şi nici sufletul sau munca interioară. Aşa că omul continuă să fugă după ce se vede. După primul lucru care se vede. Fără niciun rezultat. Ca o maimuţă. Proastă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este un eseu, deşi abordăm teme majore; nu e o poveste, deşi inventăm multe lucruri; nu este nici poezie, deşi visăm mult. Eseul poveştii poeziei vieţii rulează fără încetare; chiar aşa, e un Perpetuum mobile.

începutul de la Perpetuum Mobile de Augusto Monterroso (1972), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N-aş avut în suflet mulţumire,
Decât acolo jos, printre mulţime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înţelese mai uşor
Şi oameni, cu iubire, să te-aştepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înţeles
Şi am avut ce pune-n el, să ţes.
Nici prea puţin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit să scriu,
Cât am simţit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Şi gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, te înţeleg perfect

Cunosc durerea, am fugărit la rândul meu plăcerea.
Ştiu stresul, şi nici până azi nu i-am găsit înţelesul.
Am simţit pe pielea mea aşteptările celorlalţi, părinţilor, societăţii, strivindu-mi visele sub bocancul autorităţii.

Auto-impuse, căci eu nu ţin minte să le-o fi acordat,
Şi dacă tot suntem aici, permite-mi să mărturisesc, că nu cred în păcat.
Am sufletul spălat, curăţat de rugină,
Mă uit acum în jurul meu şi mă întreb, oare cât mai are haosul de gând să ţină?

Nu fii doar unul/una din duzină,
Priveşte dincolo de cortină
Şi vezi dacă chiar eşti, atât de limitat pe cât le place altora să crezi.
Te privezi, de tot ce e mai bun atunci când te maschiezi,
Întoarce-te la vremea în care obişnuiai să cânţi, să crezi în dragoste şi-apoi s-o desenezi.

Vreau ca tu să vezi, că eşti frumos/frumoasă peste măsură, o notă unică pe a vieţii partitură.
Să râdem împreună, de vremea în care ai crezut că viaţă chiar îţi este pe dos, fără rost, când căutai lumina soarelui în băltocile de pe jos.

Nu are sens s-o dai la-ntors, nu are sens să te ascunzi, nu de mine,
Căci te cunosc din vremuri de demult, oh da, te cunosc atât de bine.
Şi d'asta ştiu că nu mai ţine, să privezi lumea de tine,
Şi d'asta ştiu că vremea suferinţei a trecut, că a venit timpul să te ridici, acum ai alte lucruri de făcut.

Renunţă la scut, dezbracă-te la inima goală, fă-te de râs, doar aşa, că să testezi, dacă încă crezi c-o să mai doară.

Şi nu e prima oară, când te întorci la tine,
Nu e prima oară când simţi deschidere, iubire.
Ai mai trecut pe-aici, toate îţi sunt familiare.
Ţi le doreşti din nou, ti le doreşti atât de tare.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!