Timp şi liber

ei nu ştiu să-şi aşeze viaţa
ca un covor peste o constelaţie
plicuri cu adresele strâmbe ale străzilor
unde copilăria are strălucirea
unei monede ieşite din circulaţie
am aruncat din tren ultimele rânduri
sunt atâtea bălţi în care poţi îneca
ultima promisiune că vei schimba
ceea ce stă lipit de tine de-a pururi
ca o omidă de frunză ca o cruce de seva
din care, întâmplător, un vierme se naşte
cad din cer buruieni, un şarpe de brumă
pe linia orizontului cerne făina
seminţele de neghină din pâinea bogaţilor
şi carnea săracilor se amestecă
în dumicatul de pe urmă al pământului
continentul african o geometrie a destinului
în palma celui care plăteşte la zi
taxele pe fericire chiar dacă în totalitate
îţi aparţii câteva ore te plimbi ca o minge
prin aerul care plesneşte la răscruci

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia care desparte

Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid uşa curentului de aer dezinvolt
şi păşesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.

Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficţiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluţiei existenţei,
viaţa înrădăcinată între fibrele pământului
îşi caută drumurile care înalţă spiritul.

Lumina ţâşneşte prin toate fantele posibile
cu forţa venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
şi nicio viaţă seva posibilei veşnicii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Inima mea e păstrată cu grijă în Constelaţia Capricornului
Pe care mi-o redai, în fiecare dimineaţă, cu un puls nou
O stare de bine generală
Cu filigran de lumină la fereastră
Inundă pieptul cu pace
Cu linii de tren deschise către orice artere ale pământului
Tu te-ai născut într-o iarnă de poveste
Ai toate ingredientele pentru a străluci
Indiferent cum mă simt
Linia destinului mi s-a schimbat în palmă
Drumul pare lin şi curat
Ridurile s-au adâncit atât de frumos
Exorcizez din tine esenţa tinereţii
Panaceul slăbiciunilor mele
Inventăm în universul nostru
Acele lucruri esenţiale pe care le-am tot pierdut
De la câteva reîncarnări încoace
Te-am tot urmărit şi cine ştie
Poate şi tu în mine ai găsit
Mai mult decât ai îndrăznit să guşti vreodată
Îmbătrânim ca pământul sub zăpadă
Îmbătrânim ca iarba uscată la soare
Ca o salbă de brazi pe un munte
Şi inimile noastre devin vârfuri stelare.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Submarinul politic

am învăţat să scriu
cu cretă colorată
şi să sar şotron

între liniile lui strâmbe
nu am reuşit să găsesc
acel submarin ce mă poate dispersa
în apele oceanului
unde pot vedea rechini cu colţi
înroşiţi
care îmi sfâşie semenii

eu cea care mă tem de pisica-de-mare
îmi voi întinde tendoanele rechinului-om
cel care dezumanizat şi brutal
prinde în malaxorul vieţii
victimele politicii stradale
căci, nu-i aşa, sub presiunea străzii
se naşte vântul libertăţii
şi poţi evada tu din tine
îţi poţi îneca decibelii vocii subconştientului

abia apoi vei putea să haşurezi un şotron imaginar
prin care să sară acele egouri
care pot umple o pasarelă
şi pot defila fără umbra ta ivorie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Mă întrebam dacă oamenii liberi sunt accesibili
Dacă se opresc să stea cu tine de vorba şi să te mângâie
Eu dacă aş fi liberă aş alege să nu fac
Mare parte din lucrurile pe care le fac acum
Eu dacă aş fi liberă nu aş trăi ca o sirenă într-un pahar cu apă
Libertatea de care mă bucur acum
Şi cu care nu ezit uneori să mă mândresc
Seamănă cu cea a unui peşte într-un borcan închis ermetic
Şi aruncat între talazuri
Prin sticla borcanului se văd mii de ochi roşii
Din care tâşneşte frustarea unor idealuri marine ratate
Puterea ochilor roşii nu omoară peştii
Îi chinuie scoţându-le mental solzii
Unul câte unul

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător ... pentru niciunul dintre noi ...

Nimic, absolut nimic nu este întâmplător
pentru niciunul dintre noi,
nimic din ceea ce trăim,
din ceea ce simţim, din ceea ce făptuim.
Totul parcurge paginile unui scenariul
prestabilit de propiul nostru suflet,
de cât de bine ne experimentăm rolurile,
de cât de bine ne adaptăm planului,
depinde împlinirea... sau nu
... a destinului însuşi...
Nici măcar,
cea mai nesemnificativă fracţiune de secundă
din timpul nostru,
nici măcar,
cel mai şovăitor şi infim pas
făcut în spaţiul propriu,
nici măcar,
o singură fiinţă întâlnită de-a lungul vieţii,
nu sunt întâmplătoare.
Ele fac parte dintr-un plan interior,
sunt particulele info-energetice,
grupate în gânduri, unde şi câmpuri formă,
care alcătuiesc viaţa fiecăruia dintre noi,
iar viaţa este prea scurtă
pentru a o petrece cu oameni,
... care nu merită...
Dacă cineva te vrea în viaţa lui,
îţi va face loc în ea,
tu nu trebuie să te baţi pentru un loc acolo.
Nu încerca
să te bagi cu forţa în sufletul cuiva,
care trece cu vederea valoarea pe care o ai.
Aminteşte-ţi mereu că prietenii adevăraţi,
nu-ţi sunt cei care sunt lângă tine
când eşti fericit,
ci cei care îţi sunt aproape,
când ţi-e cel mai greu.

poezie de Alexandru Ioan Popa din Filosofia iubirii pure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt deschis la tot ce înseamnă nou şi, chiar dacă, în clipa asta, sunt multe lucruri care îmi displac în viaţa culturală românească, sunt convins că valoarea şi calitatea se vor cerne de neghină.

citat din Nicu Alifantis
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia din palmă

la vita e bella, e un film remarcabil, o poveste de viaţă
dar viaţa este chintesenţa haosului, stăpâna aleatoriului,
spectaculosul în chiloţi de baie
de obicei poţi alege între varianta soft sau hard
dar viaţa nu are variante.
sau dacă vrei, e o împletire a incredibilului cu banalul
între stupid şi geniu nu e o simplă linie de demarcaţie, e un întreg areal
plin cu forme în mişcare, cu suflete drepte sau schiloade
viaţa e de fapt o întrepătundere de agonie şi extaz
în care orice răsuflare poate să-ţi dezvăluie raiul sau iadul
am căutat în cărţile de chiromanţie linia fericirii
am pus palma lângă desen şi am tăiat
carnea s-a înspăimântat
dar s-a închis la loc
fără să comenteze linia
apoi am aflat că destinul e scris în frunte nu în palmă
oameni buni, are cineva un desen al destinului?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce reţin

Ceea ce reţin din ce am auzit întâmplător
e că eşti şchioapă, teribil de şchioapă şi de iubită,
că pământul trece prin părul tău cu asentimentul meu,
cu asentimentul meu vei îmbătrâni,
cu asentimentul meu nu vei muri,
cu asentimentul meu îţi cresc unghiile
ca să pătrundă în carnea flască a inocenţei
şi să ştii c-am fost la lac
şi am adunat pentru tine câteva pietricele
şi un fruct, nu ştiu ce e,
care mi-a căzut pe umăr.

poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua 1

Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aş încumeta mi-aş zgâria nu doar picioarele
Ci şi mâinile, aşa sunt de înalte, ne facem tot una cu ghimpii
Ca să mai salvăm câteva cărămizi, da, câteva cărămizi şi câteva celule
În fond tu asta ai mai rămas: un amestec de sânge şi mâl
Un bulgăre uscat pe care-l pot sfărâma oricând între degete
Să pot îngraşa pământul altui iubit din gunoiul tău
Din piept se ridică o tristeţe, un puroi care se va sparge curând
E tot mai mare şi copt şi-n fiecare noapte m-apasă la fel de mult
Cum mă apăsai tu astă vară cu trupul şi-mi spuneai:
Ţine-ţi respiraţia bine şi aruncă-te-n mine
Şi eu mă aruncam ca de pe o stâncă foarte înaltă
Fără să ştiu cu cine am de-a face, dacă am plasă
Sau pur şi simplu dacă e o mare foarte adâncă
Dar toate astea acum sunt numai poeme scrise prin gări
Vreascuri uscate pe un drum oarecare al unei păduri
Pe care toată viaţa ţi-ai sădit-o cu grijă în minte
Le-ai adunat şi le-ai dat foc, acum sunt o scânteie-n fereastră
Atât cât are nevoie o casă pe un deal să-şi pâlpâie amintirea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei stele căzătoare...

E ziua când linia orizontului vieţii
mi-e plină de câini albaştri.
Nu mă latră,
Nu-mi cer nimic,
Ci doar s-au adunat grămadă
Şi-nclină balanţa
Mult dezechilibrată
Care mă făcea să văd pe dos
Răsăritul şi apusul.
Nu ştiu cine i-a trimis,
Dar ştiu că timpul pe care îl trăiesc acum
E acelaşi cu cel pe care l-am trăit
În respiraţia ta,
Că-i inutil şi fals apusul tău:
Tu doar te-ai dus ca să răsari
Pe un alt cer din viaţa mea...

poezie de Nela Talabă, traducere de NELA TALABĂ
Adăugat de Nela Talabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

dacă noaptea
când dormi
îţi pui mâna sub cap
sau te agiţi până la ziuă gândindu-te
cum îmi imaginez că eşti
cum te ascunzi prin pătura groasă
crezând că sunt acolo
gata să îţi măsor
fiecare centimetru de piele

nu ştiu
dacă ziua
când priveşti pe fereastră
braţele tale taie aerul din cameră
ca şi când ar vrea să mă atingă

vezi tu
eu nu ştiu nimic
chiar nimic despre tine
nici dacă îţi bei cafeaua în grabă
sau dacă pâinea pe care o înghiţi
are gustul acestei iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele Celui Fără De Formă îi sunt relevate celui care priveşte dincolo de formă, căci locul din care priveşti îţi creează experienţa cu ceea ce priveşti. Dacă privirea ta transcende forma, vei zări Nevăzutul, iar dacă poţi vedea Nevăzutul, înseamnă că priveşti prin ochii Nevăzutului. Nevăzutul nu este văzut de cei care privesc, ci doar de cei ce văd ceea ce privesc, pentru că niciodată nu o să vezi Liniştea, dacă priveşti de la nivelul sunetului. Ochii prin care priveşti, determină ceea ce vezi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea seninătăţii

Dă-mi, Doamne, harul de-a accepta cu seninătate
Lucrurile pe care nu le pot schimba;
Curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba
Şi înţelepciunea de a le deosebi pe unele de celelalte;
Dă-mi harul de a trăi din plin fiecare zi în parte,
Şi de-a mă bucura de darurile-aduse de fiecare oră,
De-a accepta greutăţile ca pe o cale către pace şi împăcare,
De-a accepta, cum făcut Isus,
Această lume aşa cum este, imperfectă,
Şi nu aşa cum aş fi dorit-o eu să fie.
Cu convingerea că vei îndrepta toate lucrurile pe făgaşul bun,
Mă încredinţez Ţie,
Astfel încât să trăiesc cu rezonabilă fericire în această viaţă
Şi cu infinită fericire alături de Tine în cea care va să vină.
Amin.

rugăciune de Reinhold Niebuhr, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconştient sau conştient ne alegem mentori în viaţă. Ştii care este cel mai rapid şi mai natural mod prin care poţi obţine mai mult din ceea ce îţi doreşti? Care este primul pas către viaţa pe care acum probabil o vezi doar ca pe un vis? Admiraţia. Nu poţi deveni ceea ce urăşti. E imposibil. Însă poţi deveni ceea ce apreciezi. Admiră oamenii care te inspiră. Admiră oamenii care sunt şi trăiesc ceea ce tu vrei să trăieşti şi să fii. Spune-le asta. Nu ţine doar pentru tine. Vei fi uimit cât de mult se pot deschide către tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei mai sensibili
şi cei mai aroganţi
care este unul şi acelaşi lucru
privit prin ochiul celui ce vede tot
şi înţelege tot

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei ce cred
dar care nu o spun
şi cei ce se opun, chiar dacă şi ei
acceptă curgerea cuvântului precum
lacrima şi picătura de sânge

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin beţia cuvintelor celorlalţi
ca să uiţi cine eşti
de unde vii şi unde trebuie să mergi
şi nici nu te poţi lega de cuvânt
ca de-un pietroi
apoi să te arunci în amontele inimii

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin ecoul cuvântului
şi nici prin tăcere, ţinând pasărea
închisă în colivie
doar zborul cu ochii închişi
pe aerul aripii lipsă
când aerul e sufletul tău, călătorind
între lumile cuvântului

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La capătul fiecărui fir de păr
e incâlcită o lacrimă pietrificata
Din ea picura un vârf de cântec de dor
îngheţat în privirea-i siropoasă de catifea
peste care el şi-a vărsat strălucirea ochilor
Îşi aluneca degetele peste buze...
printre care el si-a prelins răsuflarea,
gustând ultima soapta pe care i-o lăsase în grabă drumeţul..
Îşi scalda gândurile si-aluneca de-a lungul liniilor palmelor,
pe-acolo pe unde el i-a curs în sânge...
Şi toate cuvintele care-i bat la poarta inimii,
scriu o poezie despre el...
Chiar toate...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!