Lumină

Visează plopul, nemişcat în soare,
Şi umbra din el, neagră, îi curge la picioare...

Un melc îşi taie drumul prin grădină
De-a dreptul, ca un tanc de gelatină,
Ameninţând albine şi furnici
Cu patru tunuri mici.

Tăcerea îşi adună trupul sferic
Într-un boboc de nalbă.
O muscă trece prin lumina albă,
Ca o scânteie de-ntuneric,

Un fluture, cu aripi de umbră şi mătasă
Stropite-n două locuri cu carmin,
Din zboru-i frânt şi plutitor se lasă
Pe vârful unui spin.

Şi florile se-nalţă-ntr-un picior
Să-l poată contempla mai bine.
Cum doarme-n pragul clipei care vine,
Cu aripile desfăcute-n viitor.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior

Nedesluşit, amurgul jilav şi stins, de toamnă
Pătrunde în odaie greoi şi obosit
Asemeni unui schimnic cu rasa mucezită
Intrând, adus de spete, în golul unui schit.

Pe mobile, în umbră, se-anină grav, tăcerea...
În falduri de-ntuneric tot sufletu-mi se-ngroapă
Şi-ascult cum trece udă, de-a lungul străzii, vremea
Bătându-mi în ferestre cu clipe moi de apă.

Să biruie amurgul, cu braţele livide
Lumina, spre ferestre, se strânge ca un val
Şi-nvinsă, istovită, se clatină şi cade
Ca o tragediană în strigătul final.

S-au tapetat pereţii cu pânze lungi de doliu,
Ca un gropar, amurgul mormântu-a prins să-i sape
Şi-n colţul lui de cinic, pianul îşi arată
Gingii de palisandru şi-un rânjet alb de clape.

În fund, oglinda albă, sub draperii, se-mbracă
Cu aripi mari, căzute şi grele de-ntuneric
Şi-aşa cum mă priveşte, opac şi fix, îmi pare
O pasăre de noapte c-un ochi holbat şi sferic.

Ca o fantomă – alături – deschiolate braţe
Fotoliul, înspre mine, întinde să mă cheme.
Şi pare, în tăcere, ceasornicul pe masă
Un şoarece domestic ce ronţăie în vreme.

Portretele pudrate din ramele ovale
Zâmbesc postum prin bezna ce vine să le-ngroape
Şi-n ultima lumină, bunica mă priveşte
Cu nostalgii albastre de sub amurg de pleoape.

poezie celebră de Tudor Muşatescu din Doresc ca micile mele rânduleţe (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele

În cer albăstriu
Zboru-i e zglobiu
Fluture de aur
Fluture ceresc
Ce mult îl iubesc
Chiar de nu e faur!
Aripi argintii
Îi dau raze vii
Zboară spre hotar;
Formă luminoasă
Trece bucuroasă
Şi scânteie iar.

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (februarie 1885), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă înserarea. De prin unghere, pe nesimţite, umbra se adună tot mai deasă. Melancolii dulci, descurajări subite ori tristeţi negre fără motiv coboară în noi, după ani şi împrejurări.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de mătase [Alas de seda]

Urmând mireasma unei odihne zâmbitoare,
un fluture în zboru-i trecea prin văi montane
şi aprindea în aer trasee diafane
cu safirii petale, subţiri şi schimbătoare.

Şi în a lui plutire pătrunsă de tăcere
el luminează grote, ca azurii paiete;
şi raze cad întruna pe câmpuri şi boschete,
iar soarele suspină în blânda adiere.

În foşnet de chincona şi zgomot de liane,
luceşte în frunzişuri pe dealuri şi tăpşane,
punând argint în codri pe florile frumoase;

şi mândru că luceşte cu-atâta claritate,
el trece pe deasupra cristalelor curate,
tăcut şi fără umbră, cu aripi de mătase.

poezie de José Eustasio Rivera, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când jelea aşa iedul cel mic, iaca şi capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării şi gâfuind. Şi cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinţii rânjiţi, în fereşti. Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, şi ochii i se păinjinesc. Şi ce era nu era a bine!... Ea însă tot merge pân' la uşă, cum poate, crezând că părerea o înşală...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţele din soare

Fiinţele din soare nu au umbră
Ele se-adună
într-un cerc colorat cu lumina
rotită pe faţă

Corpurile lor sunt flăcări lungi
şi uşoare la care visează
mari şerpi luminoşi
Fiinţele din soare nu au umbră
pentru că nu ştiu ce-i moartea
Nu ştiu ce-i viaţa

Moartea e ca o apă
cu sclipiri de marmură neagră
iar viaţa - o stare continuă
de iubire totală.

poezie de Ioana Trica din Continente suspendate (2008)
Adăugat de Ioana Trica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
şi singurul viitor
pe care îl pot cunoaşte
fără să-l trăiesc
şi fără să-l pot schimba

căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
aşa cum şarpele îşi
leapădă pielea

şi nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra

iar cu aripile de împrumut
ale fluturelui care polenizează
lumina stelelor

îmi pot împodobi
doar cuvintele

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipei

Oglinda îmi şopteşte prin firele albite
Că lupii vremii muşcă din fibre obosite,
Că bruma nemiloasă îmi suge din vigoare
Şi tihna mi-o-nveleşte cu-a frunzelor paloare.

Dar toamna generoasă, ca struna de vioară,
În sunete adună un ritm ce înfioară.
E şipot de izvoare? E glas de ciocârlie?
Sau trilul clipei mele... Se poate să mai fie?

Spre zări necunoscute cocorii se agită,
Îşi flutură penajul prin ceaţa-ncremenită;
Îmi spun că trece toamna şi nervul o să strige,
Capriciile vremii în mine s-or înfige.

Se lasă-n vene iarna, în fulgi mă înfăşoară,
Dar cântul clipei mele mi-e drag ca-ntâia oară.
Lumina mă-mpresoară şi-a vieţii serenadă
Mă strânge ca o rugă sub bluza de zăpadă.

poezie de Georgeta Muscă Oană
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ea

E un tanc rusesc cu şenile din lemn de gutui
cu turela din cercurile apei în care se zbate
gâtul infinit al unui pui de graur
cu ţeava de tun din frunze presate
între două buze de toamnă căprui...
Femeia!
Da, ea!
E un tanc rusesc în braţele unui copil
o explozie ce explodează
şi fumegă un fir subţire de stea
la care visează pe canapea
un proiectil.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)

Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.

Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Şi trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.

S-a întâmplat la fel ca şi-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.

De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademeneşte, cu iubire te-mbată
Înger şi demon…Deodată!

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu şi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei şi-al obişnuinţei...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar...
Şi, nu ştiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii...
Şi-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli şi constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea şi cuvântul,
lumina şi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:
Stăruind nemilostiva,
Să-nnopteze chipul tău,
Ce supărăcioasă fi-va!

Umbră, soare, al jertfei fum!
De prisos mi-e tâlcul, dacă
N-ai putut să-l prinzi. Şi-acum
Poţi s-alegi! Eşti cel ce pleacă,
Eu sânt cel de mult pe drum.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Mă-întorc înfrigurat în mine însumi
Ca într-o casă rece şi pustie.
Tăcerea, spânzurată, zace-n plânsu-mi,
Iară din gând mi se prelinge o fobie:

Prin umbra gri care-mi înghite trupul
Ca orbul merg, cu mâinile întinse,
Adulmec drumul şi mă simt ca lupul
Cu gleznele în gheaţa iernii prinse.

Mă-ndrept spre o lumină seacă,
Aşchii din ea respiră crunt în mine
Şi mă transformă sau cu greu încearcă
Să îmi găsească neştiute vine.

Capul mi-l ţin plecat cu îndârjire,
Nu vreau să văd vreo umbră ce acuză,
Lumina se arată lent, subţire
Şi întunericul se naşte ca o scuză.

Vreau să petrec în ziua lucitoare,
Să mă ascund în cântec şi cuvânt,
Să răsucesc în sânge, curgătoare,
Rana acoperită de pământ.

Învins de râsul surd al îndoielii
Şi agăţat de timp ca de un laţ
Să las tăcerea sub cuvântul pielii
Să curgă-n salturi roşii, cu nesaţ.

Şi îmbătat de propria-mi trufie
Să cred că văd ce este nevăzut,
Să ştiu că spun ce toată lumea ştie
Când vine vremea dulce de tăcut.

Să mă arăt în razele de soare,
În flacăra ce zilnic arde burgul,
Căzut, în gânduri, crud, zornăitoare,
Cerşind, cu fast, răcoarea şi amurgul.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi unui duşman, când vine în casă, trebuie să i se dea ospitalitatea obişnuită; copacul nu refuză umbra sa nici celui care vine să-l taie.

în Hitopadeca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!