Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Silvia Cuzum

Rugă

Tânără dimineață, auroră boreală,
vino cu plasa-ți de lumină
peste negura nopții, rafală.
Întinde o mână, regină,
sufletului meu îngenuncheat.
Dezbracă-i rochia tristeții,
primenește-l în marea de alb sidefat
a zilei ce stă să-nflorească nămeții.
Lasă tăcerea perlelor de rouă
să-mi sărute întrebările, ce mor
în triste umbre de gânduri, ce plouă
cuvinte răsfrânte pe buze, în dor.
De-o vrajă rea lovită, aripa de înger
în mine stă ascunsă, imploră ajutor.
A venit vremea să-mi smulgi din legare
chingile autocompătimirii
ce peste noapte carnea mi-au pătruns,
sunt putrezite de instincte gregare,
desprinde-le cu milă, îndurător răspuns
pentru rănile smerite-n vindecare.
Auroră, din marea prospețimii tale
doar o boabă de magie să-mi trimiți,
să-mi vindece trupul în roz de petale,
să-mi vindece mintea zăludă de foștii iubiți,
să mă vindece întreg, chiar și-n suturi sagitale.
Lasă încrederea zilei ce mijește acum,
să mă renască în corole de lumini tripetale.
Către astăzi ia-mă cu tine la drum.
S-a ridicat din genunchi viața-mi tăcută,
sunt vindecată, sunt nou-născută,
sunt gata!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adi Conțu

Tu să-mi fii răsărit

Iubește-mă încet, pierde-mi secunde,
În locul lor creează-mi veșnicie
Atinge-mă și-n brațe mă ascunde
Ca să mă regăsesc pierdută ție

Să-mi pui pe pleoape amintiri frumoase
Cu ochii-nchiși să le revăd în vise
Ascunde-mă-n cuvinte amoroase
Și fă din mine larg de zări deschise

Vreau să adorm sărut lipit de tine
În tremurul de buze umezite
Să-mi fii o vindecare de suspine
Atunci când sunt emoții infinite

Iubește-mă tăcut, dar nu-mi fii șoaptă,
Să te aud și trupul să-mi tresară
Și fă-mă dimineața ce așteaptă
Să-i fii lumina zilei prima oară

poezie de (10 iulie 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Lasă totul în urmă

Lasă totul în urmă
Și vino după mine.
Uită fosta ta iubire
Și iubește -mă doar pe mine.

Sărută-mă pe buze,
Pe ochii mei albaștri.
Iubite, strânge-mă la piept.
Ca mai bine să ne cunoaștem.

Și ținânâdu-ne de mâini
Să pornim spre un nou viitor.
Și să uităm trecutul,
Căci trecutul este muritor.

Să-mi spui că sunt regină
Să -mi spui că mă dorești.
Să-mi aduci luceafărul
Și toate astrele cerești!

Lasă totul în urmă
Și vino după mine.
Căci dragostea mea e dulce
Și doar ție îți aparține.

poezie de (12 iunie 2023)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Marius Robu

Pe frontul de răsărit

Lăsa-voi vântul să-mi sărute fruntea,
Într-o duminică de dimineață,
Și, somnoros, voi trece peste puntea
Nedumeririi că mai sunt în viață.

Lăsa-voi vântul să-mi sărute pieptul,
Mă voi deschide tandru la cămașă,
Voi face pe frumosul și deșteptul,
Încurajat că lipsa-ți ucigașă

Mă lasă pradă vântului, în loc
Să mă răpună dintr-un singur foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Colț de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colț ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălțat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Și infinituri de culori?

Doar te privesc și simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Și-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist și fără tine
Și nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinți - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zidești al veșniciei chip!
Învață-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credință cu lacrimi și simțire,
Ajunge sus la stele și-Ți lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Și lacrima-ți fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Și rugăciunea ta iți este auzită.

- Acum mă simt ușor și-mi e atât de bine
Când știu că ești nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credință fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Lasă-mă

Lasă-mă
inima să închin
sufletului tău.
Lasă-mă să șoptesc nopții
să te încălzească.
Lasă-mă să spun văilor
răcoare să-ți dea.
Lasă-mă
să depun rugăciune
la catedrala vieții tale.
Lasă genunchii mei
să pipăie pașii tăi.
Lasă
genele tale să-mi fie
umbră.
Lasă fulgii de nea
să-ți sărute genele.
Lasă
printre raze de lumină
să vină iubire.
Lasă buzele mele
să sărute suflarea ta.
Lasă
uitarea să plece și
lasă-mă să fiu
Tu.
Te rog
...
lasă-mă!

poezie de (mai 2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Fluierul de Aur

Știu marea de Pace, Bucurie și Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete și vijelie,
Se varsă, turb㠖 și-a găsit loc.

Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morții am găsit.

O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?

Dar iată! Fluierul de Aur Ți-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopții,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Libertăți să-mi pierd?

Lasă să mă-nvăț cu tine
și nu-mi lua singurătatea,
ea a fost mereu cu mine...
nu m-a înșelat cu viața.

Lasă-mă, te rog, așteaptă!
Să o părăsesc de voie,
mintea nu vrea să conceapă
să-mi fie stăpân o ''Zoie''.

Lasă să mă-nvăț cu tine
și cu șaua când mi-o pui,
sunt un cal foarte sălbatic
și-mi e gândul tot hai-hui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe sub frunte, frigul...

Se grăbește ziua, noaptea-i pe aproape,
Ninge-n mine timpul ca-ntr-un giulgi pustiu.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Șanțuri de uitare. Câte sunt, nu știu.

Nu-s acoperișuri să-mi adăpostească
Umbra-mi care, iată, tot mai rece e!
Ochiul când renunță să se mai trezească
Nu mai sunt rețete să îl vindece.

Pasărea luminii a zburat. Rămâne
Să-i păstrez eu cuibul până-n zori de zi,
Dar această noapte nu știu când apune
Și nici lumânarea când se va topi.

Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Șanțuri de uitare. Câte sunt, nu știu.
Ziua e departe, noaptea e aproape
Și mă tem că-n mine s-a făcut târziu.

poezie de din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să-mi scrii cu dor

să-mi scrii
câte-un sonet
-arar-
când țipă aripa în zbor
să-mi scrii cu dor
pe la chindie
când uită să mai zboare
vertical
argint de ciocârlie
să-mi scrii:,, iubire''
petalele de lotuși galbeni
îmi invadează cerul
să-mi mângâi soarele
și să-l trimiți la mine
respir nemărginire.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu te vreau și Domn și Mire

cum Isuse să mă-nchin
înaintea Ființei Tale
căci o iată astăzi vin
Tu să-mi fii viaț㠗 cale

și cum Ție să-ți slujesc
scufundat în umilință
pentru Tatăl meu Ceresc
de har plin și de credință

cum Isuse să-ți depun
a mea ființă-n palma Ta
Ție doar să mă supun
Domn pe Tine a te avea

astăzi cum să mă smeresc
Doamne până în cenușă
o Isus să te primesc
nu să stai la a mea ușă

vreau Isus să fiu al Tău
eu să gust a Ta-ndurare
să-mi fii Domn și Dumnezeu
eu să fac a Ta lucrare

ia-mă Tu acum de mână
Tu Isus să mă conduci
dragostea având stăpână
și nu azi — alte năluci

în țărână să-mi smeresc
și sufletul și ființa
pe Tine să te iubesc
viața dându-ți și credința

vino dar în ființa mea
Tu Isus să-mi fii stăpân
cât va fi ziua de grea
lângă Tine să rămân

căci te vreau și Domn și Mire
ca o stâncă să-mi rămâi
prin a Ta neprihănire
să-ți dau dragostea dintâi

ia-mi Tu ochii — inima
chiar un rob Isus să-ți fiu
viața mea să fie a Ta
într-a lumii greu pustiu

vreau Isus să fiu plăcut
înaintea Ființei Tale
eu doar pumnul cel de lut
Tu să-mi fii lumin㠗 cale

și-un izvor de împlinire
a Cuvântului cel Sfânt
până la a Ta venire
să mă iai de pe pământ

voia Ta să fie a mea
în har și-n neprihănire
să te pot Isus vedea
și în cer după răpire

slavă cinste și onoare
glorie Isus iubit
Tu îmi ești a mea salvare
pururi dar o fii slăvit

poezie de (22 iulie 2018, B. Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt gata să iubesc

Prinde-mă de mână și fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Șoptește-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud și să le țin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârnește dorința ce o simt în mine.
Ține-mă în brațe și strânge-mă tare
Risipește-mi teama și dă-mi alinare.
Și în bezna nopții când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înțeles
Vreau să îmi arăți că ești cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când ești lângă mine mă înalț ușor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbușește
A venit și clipa să-l văd cum sfârșește.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă știu
Haide, rupe lanțul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Semnul dragostei

Vino,
să-mi ștergi din inimă
semnul ce l-ai făcut
atunci când ai jurat
că nimeni și nimic,
niciodată,
nu te va lua
de lângă mine...
Vino,
să-mi dezlegi sufletul
de cea mai grea povară,
dragostea ta.
Vino,
să-mi vindeci rănile
timpului
petrecut împreună...

poezie de din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Te chem la dragoste...

Pe raze de lună, lunec spre tine,
Mă poartă gândul din inima scâncită...
Să mă iei în brațe, iubirea să m-aline,
Și dragostea ta să mă lase împlinită.

Pe aripi de noapte, te vreau mai intens,
Și doar pasiune să-mi dai...
Tot ce-am trăit cu tine are sens,
Și sensul e să mă ai...!

Ia-mă iubire în brațele tale acum!
Nu mai pot aștepta zile amare...
Simt viața ca pe un fum
Care m-apasă și nu mai dispare...

Oare nu simți dor de mine vreo clipă...?
Oare nu vrei să iubești...?
Sunt rănită și zbor c-o aripă,
Te rog să nu mă strivești...!

Vino în brațele mele, aștept tu să vii!
Buzele tale să m-alinte cu dor...
Să mă iubești, să-mi aparții...
Iar eu duios să te-ador...

Întinde mâna, atinge iubirea...
Nimic nu ține etern...!
Doresc pentru noi doi împlinirea,
Te vreau puternic și demn!

Și taci mai departe și timpul se duce,
Nu știi să profiți tu de timp...
Și dragostea și totul, la un punct se reduce,
Și dragoste n-o să mai simt...

Azi este vremea iubirii noastre,
Azi vreau să iubim...
Nu te ascunde în gânduri albastre,
Haide să ne unim...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adi Conțu

Împreună

Fi-mi-ar marea mai aproape,
Dacă nu... măcar ocean,
Să mă mângâie pe pleoape
Când albastrul ei nu-l am.

Fi-mi-ar muntele păvază,
Când îmi bate vânt nebun,
Iară tu să-mi fii o oază,
Unde poezie spun.

Fi-mi-ar trupul tău iubire,
Relieful lui culcuș,
Să-mi provoace amintire,
Ca vioare-i un arcuș.

Să îmi fie gândul, visul,
Către tine mai mereu,
Tu să-mi fii piscul, abisul,
Să-mi fii bine, să-mi fii greu.

Fi-mi-ai tu un pic din toate,
Fi-mi și mult, fi-mi și puțin,
Îți voi fi și eu și poate,
Vom fi noi ceva divin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să-mi spui

Să-mi spui în fiecare zi că ești,
Să-mi murmuri cald că sunt și că ți-e dor.
Să-mi dărui pacea și să mă iubești,
Să mă înalți, să mă cobori ușor.

Să-ți iei tainul de frumos din flori,
Să strângi în brațe gându-mi fremătând,
Să-ți umpli inima cu mine-n zori,
Să-ți fie, ziua, sufletul flămând.

Să-mi faci, din seri, senine dimineți,
Să-mi fii lumină, dragoste să-mi fii!
Să fii tu sensul-ntregii mele vieți,
Să nu mai pleci nicicând, să vii, să vii...!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păpăruz

* * *

ai vrut să-ți pictez vulturi
pe aripile de colibri
să mă ascund în mare
colorat în delfini
să-mi spăl singurătatea
cu lacrimile tale de fericire
spuneai să jertfesc două cuvinte
la răsăritul iubirii
să-mi îngrop tristețea
în nisipul deșertului
ai dorit să mă trezesc
când îmi voi fi devenit
propriul meu înger
apoi ai fugit șoptindu-mi
să nu uit că sunt unic
ai grijă de pietre... ai mai spus
înainte să mi te faci lumină
iată-mă divino
sunt îngerul
tuturor pietrelor din suflet
și acum... și acum?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carl Sandburg

Marea cea tânără

Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n țărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.

Marea vorbește,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înțeleg spusele:
Este fața
Unei mame aprige vorbind.

Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Și-i limpezește vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.

Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Și care știu că or să moară
Învăluiți în sarea ei.

Lăsați-i să vină pe cei tineri
spune marea.

Lăsați-i să-mi sărute fața
Și să mă asculte.
Sunt ultima lume
Și eu vă spun
De unde vin furtunile și stelele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Chicago Poems: Unabridged Paperback" de Carl Sandburg este disponibilă pentru comandă online la numai 12.99 lei.

Romanța prieteniei

prieten drag parcă te-aștept de-o viață
să-mi stai aproape la bine și la greu
să fii mereu un surâs, o povață
să fii un reazem dârz, un pod pe defileu.

prieten drag speranțe să-mi oferi
să-ncununeze fruntea plină de sudoare
fii cuvântul magic când mă cuprind tăceri
petale de iubire să cerni de încântare.

prieten drag când tristețea mă doare
să fii un leac să vindece chinul
în sufletul tău să întâlnesc candoare
ce poate să destrame în adânc suspinul.

prieten drag cu gânduri o splendoare
îmbogățești timpul îi oprești declinul.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind pentru tine

Te colind, iubito, peste toate continentele
Peste toate anotimpurile mele
Peste tot, pe unde sunt suflete singure,
Pe unde sunt târguri sau răspântii, neexplorate
Mă aleargă umbre plăpânde, rupte din noapte
Am picioarele sângerate, iubito de focuri din stele.

Doar lava zării-nfricoșătoare
Mă mai doare sau mi se pare
Și mă umple toată ziua de splendoare
Eu îți port gând de bine, iubito,
Sculptat în cuvânt nescris,
Cuvânt – zămislitor de noi lumi,
Cuvânt – scos din grația divină.
Voi să-ți încrustez luceferi pe brațe
Ca pe niște miezuri de lumină.

Sunt însetat de verb, iubito,
Și de muzici astrale
Visez la nunți magice
Cu orgi celeste și abisale
Sunt flămând de tine
Știi bine, că îmi vine
Să urc crestele cerurilor toate
Și munții lunii, pe înserate
Pe copite să-mi iau tină, divină
Din brâuri de lumină.
Eu, bivolul tău alb, dumnezeiesc.
Tu să mi te lași, trândavă, pe coarne mută.
Și să-mi fii altarul meu de carne, sfântă.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook