Dinainte

din tot ce azi se ştie
din mâine ce se va
o să rămână urma
în infinit pustie
nici moartă şi nici vie

în care-o altă minte
un alt soi de-adevăr
va oglindi în sine
departe de cuvinte
adâncul dinainte

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena

atârnă-n fereastră greoi cimitirul
şi iarna se scurge pe cruci
e cald înăuntru se-ncinge delirul
tu noapte tu iarăşi aduci
lumini luminând pe acei din departe
sau tot ce din ei a rămas
electrice raze de veghe la moarte
pătrund şi prin mine au glas

în noapte în noapte se-aruncă lumină
pe scena cu-actori obosiţi
nici măşti nici discursuri nu-s după cortină
ci oase şi viermi fericiţi

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar atât

doar un moment de dans
între pereţii calzi şi cu oglinzi
ca într-o închisoare la nesfârşit
doar atât
şi dansul se făcuse infinit

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

cu urechea lipită de pernă
batăile inimii nu-mi dau voie să adorm
îmi aud mintea ştiu că
mâine am examen
dar nu pot s-adorm

cândva am visat că m-am născut
şi încă nu m-am trezit

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Ziua de azi pecetluieşte amintiri,
Minim – ieri
Maxim – mâine
Şi din nou răstălmăciri.

Ca să spulberi trebuie să iubeşti
Resemnarea scoicii devenită nisip,
Ca să reîntregeşti trebuie să crezi
În amfora devenită istorie;

Rămâi mai departe hohot
Foamea ce umple de nuanţe,
Treci mai departe din arc în săgeată,
Libertatea vindec-o de capricii,
Repaosul lasă-l zălog stâncii ;

Nici un toiag nu sprijină drumul,
Nici o treptă spre viaţă,
Nici una spre moarte.
E departe cine te cere,
Cine te caută...
E şi mai departe!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţi.

citat celebru din Anton Cehov
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng la fel ca voi...

mă împrăştii în cuvinte
şi m-adun şi iar m-adun,
multe nu le ţin nici minte,
se ard seci şi fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
şi atunci aşa pe-o pată
câte-o poezie ţes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu ştiu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăştii câte-o dată
şi chem luna şi-i şoptesc,
ea mă ştie ca o roată,
când cuvinte învârtesc
şi mă ştie singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbeşte, eu mocnesc
şi mă ştie din iubire
şi mă ştie din nevoi,
cu ea cad în amintire
şi-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce prizonierat

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire
Mai mult decât orice închipuire
Condiţii nu pui tu, deci ia aminte!

În luptă nu intrai de aveai minte,
Zadarnic priveşti jaful cu uimire,
Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte,
Eşti prizonieră, ţi s-a dat de ştire.

Pe sânul tău stă mâna lui fierbinte,
În zale-i îmbrăcat, în strălucire
Un cavaler cu inimă fierbinte,
Sărmană inimă, de fericire

Tu nu mai ai nici arme, nici cuvinte.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ar fi adevărat, cum spun unii, că educaţia nu-i dă omului o altă inimă, nici o altă fire, că nu schimbă nimic în adâncul lui şi nu atinge decât aparenţele, stărui să spun că nici aşa nu este zadarnică.

La Bruyere în Caracterele, XII, Despre judecăţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Să nu mă cauţi azi, nici mâine.
Să nu mă chemi, să nu îmi scrii.
Să nu-mi păstrezi nici vin, nici pâine,
Să nu m-aştepţi în nopţi târzii!

Să nu mă cerţi dacă, vreodată,
Ai să mă vezi prin lumea mare!
Rămâi tu, omul meu din Lună,
Iar eu, lumina ta din Soare!

Şi între noi, tot Universul
Misterios şi infinit,
S-asculte cântecul şi versul
Iubirii care ne-a unit!

Să nu mă cauţi azi, nici mâine,
Să nu mă strigi de-ţi va fi dor
Şi-n fiecare rugăciune
Să nu mă laşi, nicicând, să mor!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

Şi vine înc-o noapte şi-ncă una;
(L-aş fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele şi luna).

Se năpustesc flămândele coşmaruri
Când glasul sugrumat de neputinţi,
Scrâşneşte-atât de-anemic printre dinţi
Pierzându-se, o şoaptă, printre valuri.

Eşti prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ţi faci griji, că mor aşa cuminte!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă notă frate

nimic nu urcă nimic nu coboară nici o mişcare laterală
el se ridică
nimic nu mişcă nici fiinţa nici nefiinţa nici ideea nici prizonierul înlănţuit nici tramvaiul
el nu se aude decât pe sine
nu înţeleege nimic altceva decât scaunele piatra frigul apa -
cunoaşte trece prin materia dură
nemaiavând nevoie de ochi îi aruncă în stradă
ultimă scânteiere a sângelui în tenebre
ultim salut
îşi smulge limba - flacără străpunsă de-o stea
domolită
toamnă moartă ca o frunză de palmier roşu

şi reabsoarbe ceea ce a negat şi destrămat îl proiectează în altă emisferă anotimp secund al existenţei
cum unghiile şi pletele cresc şi se întorc

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitarul

Bine este când ai parte
de-ajutor şi companie,
dar nu-i rău nici în pustie
de acela care ştie
cu el însuşi aşi împarte
clipa de singurătate.

epigramă de Ioan Hapca din Reflecţiuni diverse
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între

voi scrie aici

roşu

iar tu îţi vei crea
deja lumea ta
roşie
într-un vis al tău
unic
iar cuvintele astea
vor fi puntea
dintre lumi
pe care n-o
vom traversa
niciodată
eu voi rămâne
în partea mea
privind
de la distanţă
cum aceste cuvinte
se alungesc
şi leagă
lumile noastre
roşii atât de diferite
una de alta
acest pod de-o
palmă

între
infinituri

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent

Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nşiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârşit bombardament?

Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?

De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Şi nici acolo nu-i vreun competent?

Ţi se deschid maşini, aşezăminte
Şi-ţi iei, lunar, salariul aferent;
Sau, şi mai bine, fă-te preşedinte,

Când vezi că n-ai nici urmă de talent...

(De-acu nişte ani...)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă supăr pe cuvinte
Nici pe cel care mă minte
Ci doar că de-acum 'nainte
Aşa mi-l aduc aminte.

catren de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Claudia Tipec
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viaţă apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Şi pe Marea Moartă nu vâsleşte nime.

Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceaţă flutură pe maluri,
Neştiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.

Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.

Cântec nu răsună, nu s-aud nici şoapte,
Ţintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu ştie.

Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aş crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gândesc la tine şi-nţeleg povestea...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist rămâne

dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să ştiu,
ce în urma mea rămâne,
ştiu, e totul străveziu

şi când nimeni nu mă ştie,
nici un bun şi nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău

ştiu, e trist şi trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
şi-ai mei ochii s-au chinuit

au fost ochi furaţi de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric

prea-i târziu, bate la uşă,
furişându-se încet,
moartea care-i jucăuşă,
o să vrea să fim duet

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!