Licornul cu frâu de argint

Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.

Din hăuri de timp neştiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.

Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.

O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.

Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Trecea nagoda peste râu,
din visul adormit plecată,
lăsând licornul fără frâu
să bea jăratec din covată.
Înaripat, precum era,
s-a ridicat la cer deodată,
părea un nor de mucava
întins pe cerul fără pată.

Ea l-aştepta sub un gorun,
descântec să-i aşeze-n cale,
din mâţişorii de alun
să-i facă frâu pe nicovale.
Din ghindele căzute jos
potcoave noi să-i făurească,
s-ntoarcă râul tot pe dos,
mirată apa să descrească.

Mantaua din zefir, pe mal,
să o ascundă-ntr-o găoace
când fiul nopţii din caval
îi va cânta să se dezbrace.
Iar ea, cuprinsă de delir,
să îl aştepte dezbrăcată,
licornul priponit c-un fir
să îi vegheze noaptea toată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de vis

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi
şi zeci de-amintiri mă-asaltează deodată
cu mii de regrete vorbind despre noi
în triste romanţe, pe-o harpă stricată.
Romanţele-ajung dintr-un vechi labirint,
trecând prin fereastra cu geamuri ovale,
evocă licornul cu frâu de argint
venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze-n fereastră, venite pe rând,
e toamnă târzie şi parcă, de-afară,
se-aude licornul sosind nechezând
cu brâuri de foc aruncate pe nară.
Sau poate-i doar vântul ajuns din trecut
la uşa închisă, cândva într-o toamnă,
cu-n singur zăvor dintr-un dor neştiut
lăsat de uitarea ce-avea să se-aştearnă.

Te-aştept la fereastră s-apari din neant,
la margini de vis să te văd împăcată,
din harpă un ultim acord consonant
să-mi spună că n-o să mai pleci niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, cu frâul său aspru, deodată,
le taie elanul c-un simplu îndemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri rămase în joc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă-aşteptam din trecut să revii.
Dar vântul ajuns în polatră ad-hoc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
şoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nagoda din vis

Venea dinspre luncă o veste bizară,
trecând peste apa crescută din râu –
un duh nevăzut apărea înspre seară
s-aducă licornul din lanul de grâu.
.
Păştea în răstavul lăsat între holde
miresme din dorul cernut peste flori
din trupul nagodei cu pletele blonde
ieşită din crângul cuprins de fiori.
.
Trecea despletită, plutind peste ape,
în noaptea aceea, scăldată-n zefir,
cu calul licorn, adus să se-adape,
din boabe de rouă cu sfânt elixir.
.
Lăsa deoparte veşmântul subţire,
să intre în apa albastră din râu,
măceşii, cu florile scoase din fire,
cădeau în extaz lângă lanul de grâu.
.
De când am văzut-o atunci dezbrăcată,
un dor fără margini îmi stă peste gând,
să-mi spună s-o caut, s-o văd înc-odată,
în braţe mele s-o strâng tremurând.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.

Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.

Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.

De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte Vrăjită

Se scurge prin mine un dor neştiut
venit pe tăcute-ntr-o seară barbară
cu gândul întors obosit din trecut
lăsând neuitarea în frigul de-afară.
Am vrut să o chem înlăuntru, în casă,
dar poate sedusă pe căi neumblate
s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă
parfum de iubiri care plâng cu păcate.

Iar dorul din umbră, sosit astă seară,
mă poartă prin visul lăsat mai de mult
în apele scurse prin piatra de moară
pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult.
Scotea numai noaptea făina vrăjită
din grâul de aur crescut peste râu
cu macii albaştri prin holda păzită
de calul licorn, rămas fără frâu.

Şedea în răstavul lăsat printre holde
adus de-o nagodă cu părul în vânt,
venită călare la râu, să se scalde,
scoţându-şi grăbită vrăjitul veşmânt.
De când am privit-o în noaptea cu lună
intrând dezbrăcată în râul sfios,
un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună
să caut nagoda pe râu, mai în jos.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată,
bătând din copite în pragul de lemn,
dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare,
trecând peste mine pe aripi de dor,
scăldat în parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară,
la margini de visuri venite ad-hoc,
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă voiam din trecut să revii.
Dar vântul iesind răzvrătit din polatră,
cu trupu-i fluid alergând spre abis,
striga peste umăr, cu-o voce speriată,
a fost doar un vis... rătăcind peste vis!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, rotindu-se loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri venite ad-hoc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă-aşteptam din trecut să revii.
Dar vântul rămas în polatră pe loc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
şoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

ALESUL
(Corneliu Neagu, 28.07.2022)

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venit de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti,2018
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună iubito tăciunii...

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar...!
Auzi oare vântul în horn?- parcă latră,
mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Şi spune-mi aceeaşi poveste uitată,
din cartea închisă demult în sertar,
vorbeşte-mi de zâna în lume plecată
cu vechiul iubit..., ajuns mercenar.

Şi faţa mi-o şterge, cu mâna-ţi curată,
când lacrimă lungă, şi gust prea amar,
se scurge lăsând peste vreme o pată
pe umbra cernută de gândul hoinar.

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii Autumnale

Aduce vântul frunze la fereastră,
nori negrii se adună peste văi,
se ofilesc garoafele în glastră,
copacii plâng sub brume tot mai goi.
Şi-atâtea amintiri revin spre seară,
pe când aprindem focul în salon,
se zbate vântul printre pomi afară,
motanu-şi toarce visul, monoton.

Te-ai aşezat tăcută lângă sobă,
asculţi poveştile trozninite-n foc,
iar umbra ta, ca o ciudată robă,
pe varul alb se leagănă ad-hoc.
Iar eu, ajuns îndată mai aproape,
la gura sobei vraja să-ţi răpesc,
te-mbrăţişez şi te sărut pe pleoape,
să mă îmbăt cu farmecu-ţi ceresc.

Vom sta îmbrăţişaţi întreaga noapte,
pe pat din flori de tei să ne iubim,
şi îmbătându-ne cu calde şoapte,
de toamna rece nici să nu mai ştim.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea fără nume

Trecutul se ascunde în neştiute astre,
adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,
pierduta lui trăire din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.

Dar poate vreodată va reveni pe-o rază
să lumineze calea iubirii cea dintâi
ce pradă neuitării din haos ne veghează
cu-o ultimă dorinţă rămasă căpătâi.

Voi aştepta minunea când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri lipsite de uitări
să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată din mitice viori.

Atunci voi înţelege că într-o zi anume,
călare pe licornul cu frâul de argint,
vei reveni iubito..., pe calea fără nume,
să te alint în patul cu flori de hiacint.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 26.08.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!