Toamnă târzie
Se lasă-nserarea și focul din vatră
pictează cu umbre povești pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămați la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la ușa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, cu frâul său aspru, deodată,
le taie elanul c-un simplu îndemn.
Și parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireșe amare
rămas în memorii neșterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri rămase în joc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.
Simțeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenușii,
întinși fără margini pe bolta senină,
când încă-așteptam din trecut să revii.
Dar vântul ajuns în polatră ad-hoc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
șoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.