Atât de des nevoile noastre au fost numite răsfăţ, obrăznicie sau păcate, încât am ajuns să nu vrem nici noi să le mai vedem.

citat din Vistiana Long
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult din ce avem noi mai bun este legat de iubirea noastră faţă de familie, încât aceasta rămâne măsura stabilităţii noastre, deoarece măsoară simţul loialităţii noastre. Toate celelalte pacte ale iubirii sau ale fricii derivă şi se conturează din aceasta.

citat din Haniel Long
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare problemă în cele mai multe relaţii este că cei implicaţi nu sunt conştienţi de nevoile celuilalt. Cei mai mulţi nu sunt siguri nici măcar de propriile lor nevoi, cu atât mai puţin de nevoile celuilalt. Şi aşa am ajuns la miezul problemei - comunicarea.

Burt Goldman în 12 puteri ale vieţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost băgaţi în pământ atât de repede, încât au fost îngropaţi cu decoraţiile pe piept. Au fost deshumaţi a doua zi pentru a li se confirma identitatea. Am ordonat atunci ca trupurile să fie arse şi cenuşa împrăştiată pe câmp. Nu vrem să rămână nici cea mai mică urmă a acestor oameni.

citat din Heinrich Himmler
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem, nu vrem, societatea ne triază şi ne lipeşte 1001 de etichete. Suntem etichetaţi după valoarea proprietăţilor deţinute, după profesie, diplome, sex, vârstă sau religie! Numai spiritul rămâne atât de scump, încât nici nu se vinde, nici nu se găseşte la vânzare!

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor veni amintirile

Mă'ntreb ce mă mai menţine în viaţă,
Un firicel micuţ-micuţ de aţă
Şi o amintire ce-i gata să dispară,
Iubita mea, nepreţuita mea comoară.

Ne aşteptam ades, unul pe altul,
Ce sublim, la întâlnirile pe care numai noi le ştim,
Pe care le transformam adeseori
În sclipitoare şi neuitate sărbători.

A fost frumos, dar din păcate o să treacă,
Vrem sau nu vrem, ca să ne placă,
Iar cioburile frumoasei noastre iubiri
S-ar risipi complet, prin amintiri.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de înrădăcinată e în noi ideea meritelor noastre proprii, încât nu vrem din capul locului să permitem lumii exterioare vreo participare la ele; ba chiar am dori, dacă s-ar putea, să le micşorăm la cei de o seamă cu noi.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsfăţ

Beau ei bere, ba şi vin,
Femei, tutun aveau de toate;
Viaţa nu le-a fost un chin
Ci… abuz de sănătate.

epigramă de Constantin Voicilaş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost atât de deştept, încât am luat mereu decizia cea mai bună, dar am fost atât de prost, încât nu am ştiut asta.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihilismul a ajuns în vremea noastră atât de răspândit şi de persuasiv, a patruns atât de adânc în minţile şi inimile oamenilor de astăzi, încât nu mai există nici front de pe care să se poată lupta împotriva lui.

citat clasic din Serafim Rose
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dată

când ajunge într-un studio
nici el nu ştie cine-i
nici el nu auzise de el
şi a ajuns premier
prima dată era atât de neînsemnat
încât nu au vrut să-l arate
camerelor de luat vederi
era atât de mic şi neînsemnat
nu avea nimic strălucitor
trăgea partidul în jos
a fost extras de la o primărie
pentru mandatul de premier
prima dată când a apărut
la televizor s-a întrebat
şi el cine-i şi ce face acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de mici

Când priveşti pământul de la mii de ani lumină
Suntem atât de mici, atât de nimeni
Aici totul pare esenţial în tragedia vitală
Încăieraţi într-un ghem de şerpi supravieţuitori
Ai propriilor noastre muşcături prietenesc veninoase
Gata să ne dăm viaţa unică pentru un rest de ideal
Scăpat din buzunar de vre'un lunatic bărbos
Suntem un destin dintr-un munte de ţeste meschine
Urcând sau coborând pe scări şi trepte de fum
Încrâncenaţi luptăm ca pentru ultima clipă de lumină
La ce bun toată acestă echilibristică deasupra abisului
Pe cine interesează sau impresionează scremetele noastre
De sus cineva se prăpădeşte de râs la baletul nostru
Din lojă se vede atât de penibil jocul actorilor
Şi nici măcar nu ne plăteşte nimeni pentru spectacol
Ce vedem nu există în realitate iar realitatea care există
Noi nu o vedem

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deprofesionalizare

Brăţară de aur era odată;
Azi, meseria are altă soartă:
A ajuns atât de demodată
Încât nici nu se mai poartă!

epigramă de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de permeabili

Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniţi de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micşoraţi,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuţi
încât pierdeam obişnuinţa
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce eşti este atât de simplu, încât nici unul din gândurile minţii nu te poate prinde, nici măcar gândul Dumnezeu/Sine. Dacă ai înţeles cu adevărat asta, dă divorţ de minte chiar acum. De ajuns cu această căsătorie cu gândul, care a devenit sufocantă prostituţie a devenirii. Pur şi simplu, las-o să sară în aer. Niciodată asta, nu ai fost tu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul

Mormântul nostru cel udat de lacrimile urmaşilor
Atât de multe lacrimi încât pământul nu a mai suportat,
Atât de multe ţipete, sicriul a fost zdruncinat.
Cavoul nostru de tablă, ruginit şi măcinat.

Florile drept ofrande stau înfipte în nămolul tăcerii
Ţipetele noastre din coşciugul uitării nu pot fi auzite
Plămânii noştri ne-au abandonat.

Sunetul fanfarei reverberează cu un ecou asurzitor
Lacrimile noastre de cristal au fost spulberate
Ofrandele şi-au pierdut culoarea
Odată cu sufletele noastre putrezite.

- durerea contrastantă dintre viaţa pământească
şi cea cerească.

poezie de Crina Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de durere

Câteodată sufăr şi dacă pleci... şi dacă vii;
Uneori sunt tristă dacă plouă sau dacă-i soare.
Câteodată plâng, nici eu nu ştiu, nici tu nu ştii
Ce-mi plouă-n suflet, ce mă doare...

Câteodată sufăr aşa, din senin.
Doar pentru că am nevoie să mai doară.
Când sacul de durere mi-e prea plin,
Mai vărs, atât cât pot, din el afară...

Nu mă-ntreba ce am, o să-ţi spun eu
Dacă voi şti sau... încerc să ghicesc.
Aş vrea doar să rămâi lângă mine mereu
Spunându-mi, din privire!, "Te iubesc".

Dar... ştiu că uneori... şi sacul tău e plin...
Şi fiindcă nu te-ai mai uitat demult,
S-a transformat în pâclă şi venin
Acea nevoie de "te văd", "te-ascult"...

Or... cum să stai cu lacrimile mele
Şi în căuşul inimii să le primeşti,
Când ale tale sunt cu-atât mai grele?!
Atunci... eu simt... că tu nu mă iubeşti...

Dar... dacă tragi de sac să il lărgeşti
Şi-aştepţi, deşi te doare de crezi c-o să mori,
Dacă nu fugi, nu lupţi, ci doar stai să priveşti
Până zăreşti miezul furtunii de fiori,

Dacă rezişti deşi te sfarmă frica
Şi nu poţi vedea dincolo de ea,
Dacă nu urli şi nu faci nimica,
Ci doar... în braţe-ţi strângi inima grea,

Dacă aştepţi, şi-aştepţi o veşnicie
(Vei şti c-au fost minute doar, apoi),
Având doar respiraţia drept garanţie
Şi raza de iubire dintre noi,

Te vei trezi că-ncet, trece furtuna
Şi ai ajuns într-un loc minunat,
Un loc ce-l cunoşteam dintotdeauna
Dar, cândva, şi eu, şi tu, l-am uitat.

În pace, în lumină, să te scalzi
Şi să mă ţii de mână cu putere
Şi-acum, abia, fă-mi loc în ochii-ţi calzi;
Acum iubim. Suntem dincolo de durere...

poezie de Vistiana Long
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptele noastre nu sunt nici atât de bune, nici atât de vicioase pecum dorinţele noastre.

aforism celebru de Vauvenargues din Reflecţii şi maxime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii vrem o ţară mai bună, mai frumoasă şi mai curată. Cu toate astea, tot ceea ce facem noi este... aproape egal cu 0 (şi care facem ceva suntem puţini în comparaţie cu majoritatea pasivă). Vrem ca ceilalţi să fie mai buni cu noi, dar noi nu oferim nici măcar un zâmbet. Vrem să fie curat, dar dacă vedem pe cineva aruncând ceva pe jos nu zicem nimic că nah... de ce să ne complicăm? Vrem ca noile generaţii să fie mai bune, dar noi ce exemplu le dăm? Vrem altă mentalitate, dar totuşi parcă o acceptăm şi pe cea care ne trage în jos. Nu vi se pare că toate se leagă? Şi totuşi, după cine aşteptăm să facă şi de ce? De ce nu noi? De ce tot timpul alţii în locul nostru? De la cine să înceapă schimbarea?!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena actorului nu-i atât de înaltă, încât să-l depărteze de noi; şi nici atât de joasă, încât să nu-l apropie de zei.

N. Petrescu-Redi în Îngândurări, 2016 (ediţia a II-a)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!