O zi călduroasă de toamnă

Într-o zi călduroasă de toamnă
când nimeni nu se mai aştepta
soarele a explodat dintr-o dată
s-a risipit în spaţiu
s-a pulverizat
noi, pământenii, mai aveam câteva secunde
de trăit

să ne rugăm, au strigat unii
să-l omorâm pe înţeleptul oraşului
au strigat alţii

câţiva şi-au umplut în grabă paharele cu alcool
cei mai mulţi şi-au aprins cîte o ţigară
ucigaşul şi-a scos bisturiul
şi l-a înfipt în uşă
un şofer de taxi lovea înnebunit cu picioarele
în portiera maşinii

uite că s-a întâmplat, murmura cineva
umblând desculţ pe stradă

zău, e absurd, spuse unul dintre chelneri
în timp ce-mi făcea nota de plată.

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre istorie

Eu stau în faţa ferestrei mai fumez o ţigară
Istoria trece pe lângă mine
ţinându-şi sânii în palme
maşinile se opresc dintr-o dată
incendiind autostrada
magazinele sunt părăsite în grabă
în măcelării se face dintr-o dată linişte

fratele meu, infirm de picioare
singurul din familie care face gimnastică
se târăşte lângă mine
ce e, ce e, mă întreabă
nimic, zic eu
trece istoria

poezie de Matei Vişniec din La noapte va ninge (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam aşa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măştile-mi fuseseră furate, cele şapte măşti
pe care le-am modelat şi purtat de-a lungul a şapte vieţi.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi... "
Bărbaţii şi femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;

Iar când am ajuns în piaţă,
un tânăr de pe-un acoperiş a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară faţa;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
şi-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântaţi, binecuvântaţi fie hoţii care mi-au furat măştile."

Astfel am ajuns un nebun.
Acum am găsit libertatea singurătăţii
şi siguranţa celui care nu este înţeles de nimeni,
pentru că cei care ne înţeleg iau în robie câte ceva din noi.

Dar, permiteţi-mi să nu fiu prea mândru de libertatea mea –
în închisoare un hoţ este ferit de alt hoţ.

* Extras din "Nebunul – cântecele şi parabolele lui."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.

Nume lângă nume şi lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viaţa.

O neputinţă de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul –
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generaţie
doi cocoşi veseli şi verzi
umblau prin ochii mei
ca şi cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
şi cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
şi să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
şi să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoşii
se trezeau foarte devreme
şi anulau raţiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniştise
iar lumina ieşea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, ştiam un cântec încântător

Cândva, ştiam un cântec încântător,
– E adevărul adevărat, credeţi-mă –
Erau toate păsările la un loc,
Le ţineam într-un colivie;
Când am deschis uşiţa,
O, Doamne! Şi-au luat zborul.

Am strigat, "Veniţi înapoi micuţe gânduri!"
Dar ele doar au izbucnit în râs.
Şi-au continuat zborul
Până când au devenit nisip
Aruncat între mine şi cer.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii au strigat, alţii v-au şoptit că fericirea stă într-un lucru mic. De exemplu, o gogonea cu fasole bătută în miez de iarnă, dar mulţi visează şi salivează la o şampanie cu icre negre de sturion sau icre roşii de somon într-o vacanţă la tropice, de bonton.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul zicea să-l taie. Altul să-l spânzure. Altul să-l jupoaie de viu. Alţii în fel de fel de chipuri să-l chinuiască până l-o omorî. Iară cel mai bătrân dintre dânşii zise să-l lase cu viaţă, căci cine ştie la ce le-o fi şi el bun, poate că va izbuti el să fure pe fata unui împărat după care umblau ei să o răpească, şi nu puteau. Fata aceasta se afla închisă de tată-său într-o casă, ale cării uşi erau închise. Tat-său o dată pe an o lăsa descuiată, şi atunci, la o uşă sta de pază un cocoş, şi la cealaltă era un clopoţel; şi nu putea nimeni să se apropie, căci cum punea cineva piciorul pe prag, ori clopoţelul se trăgea, ori cocoşul cânta. Fiul de împărat se făgădui că va cerca şi el. Şi aşa îl lăsaseră zmeii viu. El se duse binişor, şi până a nu pune piciorul pe prag, întinse mâna fără să-l simţă nici măiestrele, apucă cocoşul de gât şi i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! apoi deschise uşa încetişor, trecu la cealaltă uşă, fură clopoţelul şi se întoarse de spuse zmeilor să intre unul câte unul, că el îi aşteaptă la uşă, pe dinăuntru.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venera: Simt că turbez! În sfârşit, ne-a picat din cer un bărbat! Unul cam trecut, dar adevărat! Nu ne rămâne decât să-l împărţim în mod egal între noi! (Ia un cuţit de pe tejghea). Lăsaţi-mă pe mine să-l tranşez...
Elen (se opune, speriată): Venera, ai înnebunit? Doamne, ce poate face abstinenţa dintr-o femeie!
Venera: Da, cred că am înnebunit! De patru ani ne rugăm, şi individual, şi în echipă... Şi acum, cerul ne trimite în sfârşit marfă! Cam expirată, vedem şi noi! Dar avem marfă de genul masculin! Marfă! Marfă! Marfă!

replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Am strigat: "viaţă"!
şi gura mi s-a umplut
de laptele mamei
apoi,
cu umerii
încărcaţi de responsabilităţi,
cu genele grele
de nesomnul copiilor,
cu sufletul
plin de deznădejdi,
cu inima
îndurerată de răni
vin la Tine
iar tu mă înveţi
că moartea este
singura certitudine a vieţii
ori că...
durerile
nu stau în viaţă
când inima
este plină de iubire necondiţionată
chiar dacă acei umeri
s-au chircit sub poveri;
recunoscând
lacrimile singurătăţii
am strigat: "moarte"!
şi gura mi s-a umplut
cu pământ...

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor

stradă şi-un colţ de stradă
în umbra colţului...
e urma tocului cui
înfipt
în smoală-piatră topită

soarele topeşte în miros greu
ea siluetă dreaptă îndrăzneaţă
rămâne timidă cu tocul înfipt
în...
asfalt de smoală în colţ de stradă
strigă rănită ajutor
apoi târziu
umbra de colţ o cuprinde
ea strigă ameţită
nimeni nu vine doar umbre se agită
ea rămâne rănită
la colţ de stradă
cu tocul înfipt în smoală topită

sirena urlă linişti ea sparge
se îndepărtează cu sonorul urlător
la colţ de stradă rămâne
un cui de pantof ca semn
înfipt în asfaltul de smoală
ce s-a întărit
atenţie în viitor!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţigara

Unii oftează pentru una-alta,
Dorinţele mele nu-s mari din cale-afară;
Lumea se poate fâţâi cum vrea,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Unii mor de grija conservatorilor
Sau a laburiştilor la alegerile din vară;
Mie nu-mi pasă cine face scor electoral,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Sir John îmi cere votul iarăşi,
Mr. Marr îmi promite tot ce zboară;
Nu-mi pasă cine va ajunge-n parlament,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Unii caută scandal cu nemţii,
Alţii vor război cu ruşii, bunăoară;
Nu-mi pasă. Sunt împăcat cu toţi,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Nu pun mâna pe "The Post"
Nici nu citesc "The Star" seară de seară;
Pe "The Globe" nici nu-l bag în seamă,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Toate onorurile-s primite la Barou
De subalternii mei a nu ştiu câta oară;
Nu contează – eu-s dispus să mai aştept,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Ambiţia nu-mi dă târcoale;
O maşină de lux sau un taxi la scară
Pentru mine-i totuna,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Nu-s supus niciunui zeu, doar pentru larii
Casei mele genunchii mei coboară;
Sunt mulţumit în curtea-n care stau,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Nu caut faimă-n lumea asta,
Nu-s general cântând la rana lui ca la vioară,
Sunt bucuros să fiu doar un umil soldat,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

În bazarul vieţii nu tânjesc după jucării
Pentru care mulţi alţii se omoară,
Dracu' să le pieptene pe toate,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Unii-şi pierd în focul vieţii minţile, topite
Cum se topesc în flăcări lumânările de ceară;
Pe vreme rea nava mea-i mereu în port,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Nebunia iubirii pătimaşe
Nu-mi arde inimioara cu-a ei pară,
Scot fum, dar nu ard niciodată,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

Mi se spune că Nancy Low
Tocmai a avut cu Mr. R nunta-aseară,
M-a părăsit! Dar eu continui să trăiesc,
Cât timp pot fuma-n linişte-o ţigară.

poezie de Thomas Hood, 1799 – 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nota de plată

Nota primind, el a rămas năuc,
Şi a întors din drum pe ospătar:
- Băiete eu plătesc ce am băut,
Nu vreau să cumpăr acest bar.

epigramă de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea lui Icar

Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins.
............................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.

poezie clasică de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, mi-am pus întrebarea dacă să plec sau nu în Germania cel puţin de două ori: în liceu, când foarte mulţi dintre colegii mei şi-au pus această întrebare, când şi-au dorit să plece. Atunci răspunsul meu a fost că nu, nu vreau să plec. Pur şi simplu, nu am văzut niciun motiv pentru care să plec. A doua oară mi-am pus întrebarea după Revoluţie, când majoritatea saşilor au şi plecat, nu doar şi-au dorit. Chiar au plecat. N-am vrut nici atunci să plec. Decizia mea a fost de fiecare dată, să rămân aici, chiar dacă părinţii şi sora mea plecaseră.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momeală

Acostat la colţ de stradă
De doi tuciurii voinici
Mi-am dat repede seama
Că nu sunt de pe aici.

Au vorbit de un ajutor
Pentru noi, de vârsta a treia
De la Marco Bella din Ardeal
Naiv, le-am agreat ideea!

Aveau cu ei un pachet
După spuse, un televizor,
Fiind greu şi eu nu pot
Şi-au oferit sprijinul lor.

Le-am spus până la bloc
Încolo nu se mai poate
Şi nu le-a plăcut deloc,
Începând să-şi dea la coate.

Am pus CIF-ul şi am intrat;
Ei peste mine, grămadă.
Dacă am văzut, am strigat
Vecinilor, să mă vadă.

A ieşit repede un moşulică
Cu bâta şi s-a răstit pe ei,
Spunându-le că nu le e frică,
Neam de hoţi şi derbedei!

Văzând că nu ţine poanta
Au fugit pe scară întinşi,
Moşul le-a urat soarta
La puşcărie să stea închişi.

Nici eu nu m-am lăsat
Spunându-le să muncească,
Să se lase de furat,
Dar Pusta, să n-o ocolească!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fraţii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei!

rugăciune de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (10 mai 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!