Cinci pisici

Am în grădină cinci pisici
Din care două sunt pisoi,
Ele - gingaşe, moi şi mici,
Ei - dolofani şi zdraveni amândoi;

Spinări, picioare, încheieturi ca fierul,
Unghii de şoim şi colţii lungi de fiare,
N-ar cuteza nici şarpele, nici jderul
Să simtă-n ceafă crâncenele gheare.

Când calcă-n flori şi dau să se oprească
S-asculte parcă un murmur pierdut,
Le cade ca pe-o scoarţă oltenească
Ţesută umbra printre foi de dud.

Sunt tigrii mei, de veche obârşie,
Şi mă mândresc cu neamul lor cel mare,
Şi bărbătesc şi blând la duioşie
Şi-ntr-adevăr ţesuţi ca pe covoare.

Dar de ajuns să latre un căţel,
Că fug în pom şi uită şi de mine.
Tigri de junglă neagră, staţi niţel,
Că mi-aţi făcut mândria de ruşine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
doar iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
o nemărginită iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici suferinţele nu sunt la fel

Nici suferinţele nu sunt la fel.
Unul apasă, altul rabdă-n el.
Pe unu-l doare talpa, pe celălalt grumazul,
Pe cei mai tari trufia, pe cei mai slabi necazul.

Tu gemi că eşti puternic, el geme că-i sărac.
Pe amândoi jurat sunt să vă-mpac.
Un vinovat îndură, alt vinovat înfrânge.
Tu dai otravă, semenul dă sânge.

Nefericiţi şi crânceni amândoi,
Care-i mai teafăr dintre voi?
Când schimb pe cel mai mare, de sus, cu cel mai mic,
În cumpăna întoarsă nu s-a schimbat nimic.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâţe şi-un căţel (poezie pentru copii)

Două mâţe şi-un căţel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic şi frumuşel
Se mai odihnea niţel.

Mâţele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Şi-au chemat şi pe căţel
Ca să-l privească şi el.

"O fi câine care muşcă:
N-are casă, n-are cuşcă"
Au gândit mâţele proaste
Miorlăind ca nişte broaşte.

Dar săracul mititel
Era simplu... mieluşel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Căţelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Şi-a-nceput lung al lătra
Mieluţul al speria

Mieluţul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâţele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluţul, nu era...
Şi nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Şi se odihnea niţel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mieluşel
Şi nu e... mare căţel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Şi apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţă...

De-amar de timp, scriindu-ţi şi cântând,
Stau cu-o ureche-n zid şi la pământ.

Pridvorul tău, de sus, din turla mare,
Nu a cinstit scripcarul cu o floare.

Tocită-i pana-n slova ta,
Şi corzile, nici ele, nu mai pot cânta.

Domniţă cu cinci turle la cetate,
Răbdai aproape anul jumatate,

Şi-n aşteptare, număr ca nebunii
Luceferii rotiţi din coada lunii.

Nici slut nu sunt şi am destoinicie
Şi la stihiri, dar şi la cerbicie.

Nu te cerşesc. Te vreau. Am dreptul. Sunt
Legat de umbra ochilor tăi crunt,

Şi-s doară Făt-Frumosul din poveste,
Ajungă stihurile-aceste.

Mai zic atât: Ia seama bine,
Că-s neam din hoţii fetelor Sabine.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1947)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două capre

Două capre cu trei iezi,
În genunchi la o tulpină,
Ţi se pare că le vezi
Că se roagă şi se-nchină.

În giubele lungi, de par,
Şi cu bărbi, ai da să zici
Că sunt chiar, într-adevăr,
Cinci monahi ori ucenici.

Şi-i şi altă-asemănare:
Ciute şi-n suman sărac,
Înţolite-s, fiecare,
Roşcovanele-n şiac.

S-au sculat şi rumegând
Stihuri mute şi litanii,
Scapă, rupt din când în când,
Şirul negru de metanii.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt socotiţi a fi tare cumpliţi, şi tigrii tot aşa; dar nici tigrii, nici năpârcile, nici diplomaţii, nici judecătorii, nici călăii, nici regii nu pot ajunge, chiar dacă ar face cele mai mari cruzimi, aproape de cruzimea blândă, blândeţea înveninată, dispreţul sălbatic al domnişoarelor între ele, când unele se cred mai presus de celelalte prin naştere, avere, gingăşie şi când este vorba de o căsătorie, de întâietate, mă rog, despre una dintre cele o mie de rivalităţi dintre femei.

Balzac în Pierrette
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am trimis un înger

ţi-am trimis un înger
să-ţi culeagă spinii
să oprească faza plină-a lunii
să-ţi mângâie steaua dis-de -dimineaţă
coama cea zbârlită a furtunii
sunt aici pe-o margine de stea
ţi-am trimis un înger
şi inima mea
zidul de mândrie a crăpat în zori
stai închis acolo-n lumea ta
şarpele trufiei stă ascuns în flori
amăgiri şi morţi fost-au deajuns
nopţi cu ierni petrec şi-acum
prin suflet pe la noi
lupii albi ne urlă goi
şi ne muşcă luna din fereşti
te priveşte-un înger
nu ştiu unde mi-eşti
se tot uită cum te mişti
cu aripi tăiate tot pluteşti
nu mai eşti nici muză
cum cazi printre oameni
semeni cu o frunză
suflet ce te prăbuşeşti
printre ploi şi fameni.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Miez de dor nespus la vreme, înhămat la Carul Mare,
tremură-n lipsă de Soare, înnoptând printre blesteme.
E sleit de-nchipuire, se mai ţine într-o clipă
agăţată de-o arip-a vântului în adormire.

Între orele-mpletite cu-ale timpului andrele,
rătăceşte printre stele, cu pingelele-i tocite.
Parc-ar vrea să se oprească, tare s-ar mai odihni!
Luna, când va asfinţi, dacă uită să-l trezească?!

Are liniştea-n privire! Nu-ndrăzneşte să clipească,
să nu o mai risipească-n usturime de iubire.
Haina, din albe petale dintr-un câmp de margarete,
e cusută cu regrete adunate-n nopţi cu jale.

Într-atât a flămânzit, încât nici nu-i mai e foame.
De-i e somn, nici nu mai doarme, a slăbit şi s-a albit.
Pe-o bucăţică de nor îmi scrie un bileţel:
" Mă voi odihni niţel şi mă-ntorc, că mi-e prea dooooor!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de creion

Brotăcelul, la fîntînă,
L-ai avea la îndemînă,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci niţel cu el.

Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.

A! că-i mic şi e frumos
Şi n-ar prea umbla pe jos,
Că-şi mînjeşte - şi nu vrea -
Pielea lui de catifea.

Stă în pom pitit, pe cînd
Ţie ţi-a venit un gînd:
Printre mugurii crescuţi,
Să-l mîngîi şi să-l săruţi.

Dar ai vrea să ştii, acum,
Ce se fac, pe frig şi-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul şi brotacii.

Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul şi brotacii.

N-avea grijă. Nu le pasă.
Şi-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adînc şi-n rădăcini.
Şi-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinşi pe-o canapea.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinilor din Otopeni

(Canină)

De-aseară latră, latră, latră,
E miezul nopţii, multe stele
Au ostenit în cer şi ele
Şi s-au întors în cuib, la vatră.
Nenumărat mi-a fost drumeţul
Care-a pierdut, nenumărate,
Pornirile-mi înverşunate
Să sfarm cu cîinele coteţul.

El însă nu s-a ostenit.
E noapte neagră ca-ntr-o turlă.
Ceasu-i de urlet potrivit.
Şi cîinele-a urlat, şi urlă.

El o să latre pînă-n zori...
Adio gînduri şi luare-aminte!
Căţeii-au dreptul şi-s datori
Să latre şi de-aci-nainte.

Era un căţeluş cuminte...

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul şarpelui biblic

Iubito, şarpele şiret
Ne-a păcălit pe amândoi
Căci, iată, nu mai suntem goi
Plăcerea ne-a ajuns regret.

Păcatul ce-l ştiam doar noi,
Acuma nu mai e secret,
Iubito, şarpele şiret
Ne-a păcălit pe amândoi.

N-am fost nici popă, nici profet,
Iar tu mi-ai declarat război...
De-atunci şi până mai apoi
Am încercat să fiu ascet...

Iubito, şarpele-i şiret!

rondel de Mihai Enachi din O antologie a literaturii gălăţene contemporane (2010)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ia te uită; s-a făcut târziu...
Traian: Aşa-i. Numărătoarea inversă trebuie să fi ajuns deja pe la 52200; mai sunt 14 ore şi jumătate până la plecare.
Eugen: Le numeri de parcă noi ar trebui să plecăm.
Traian: Ştiu că nu noi, ci cei şapte tineri, printre care şi fiul meu pleacă, însă tocmai din cauza asta e şi mai important pentru mine; sunt mult mai emoţionat.
Eugen: Te înţeleg...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi risc, nici bucuria vieţii...

Constaţi că viaţa-i, zi de zi, un risc:
Urcuş ratat, plonjeu fatal, trădare.
Dar nu există, fără valuri, mare
Şi nici, în munţi, fără cădere, pisc.

Nu i-ai simţi tot farmecul, de care
Rămâi vrăjit ca-n ochi de vasilisc,
În vis când eşti purtat sub uranisc
Şi odalisce-ţi pică la picioare.

Când prinde-un monstru-n beznă-a chirăi
Ori din străfund când cască o genune,
Cu cât mai tari sunt simţurile imune,
Cu-atât mai mare-i şansa de-a trăi.

De n-ar fi risc, nici bucuria vieţii
N-ar străluci ca roua dimineţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Orfan de chipul meu (2014)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet V

De-as avea vreo zece cai
Cu tine m-aş mărita
În dimineaţa asta
Şi aş fugi cu tine în rai

Un vultur pleşuv să tragă la plug cu o cioară
Ùn cioroi, un soţ de cioară
Sprintenă şi uşoară
Un şoim mare domn peste o veche moară

Opt câini mari de-aş avea
Trei maimuţe mici pentru un crai
Cinci pisici cu răpirea din serai

Mi-aş vinde tot ce am şi ce nu am
Pentru Delacroix, Moartea lui Sardanapal
De nu îl voi avea mai bine mor în peisaj stradal

sonet de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Casa Amintirilor,Editura Art Creativ,Bucureşti,2021
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!