Moscovium

încercasem să psihanalizez visul de astă-noapte
înţelesesem structura moscovium-lui& tata-şi ieşise din minţi
fotonii din cuvintele lui
mai
iluminau puţina viaţă
printre pământeni
în care
nu mai credeam
cum nu mai credeam nici în vorbele episcopului ignatie
a cărui predică de la maglavit
îl chema pe moş petrache lupu
în greaca paleologă
mă trezisem cu greu o zi plină
un text dumnezeiesc despre trump
cum a inventat el jobul la o cafea foarte amară
mâna dreaptă nerefuzată de nimeni
piatra asteroidului
privirea geloasă a femeii ne-
cartea lui jung despre un om palid
pe bicicleta electric africanii se dau pe huruiuşca spre copou
pe bicicleta electrică se aştern rândurile lui eliade pentru jung
descifrând semnificaţia visului tresăltând cu mâinile streaşină
pradesh
andreea şi-a imaginat o partidă de sex cu mine pe kilimanjaro
prea târziu mă trezisem şi păcatul fusese mărturisit
adunând scame pe un culoar imens de la strămoşi
aici se moare puţin
măsurând forţa
celui de-al o sută şaisprezecelea element
care sunt în melancolie pură contemplând cu ochiul liber
supernovele apărând albăstriu infraroşu dispărând dinspre golia
înspre masoneria de grad foarte albastru
sadoveanu & zaharia stancu
via cu botniţă
desculţ
via ghiurghiulie care nu mai este
cuvintele mele
moscovium-ul
despre care –i vorbea
tata mamei
visul ciudat al andreei de pe kilimanjaro
cu mine ningând schimbare de perspectivă canon
medicinişti de culoare pentru zăpezi leonine huruişca spre copou
& cine e andreea
& cine sunt în calitate de al 116-lea element al materiei vii
gustul prea puţin descriptiv al ny
eva prelungindu-şi viaţa prin joc
nadal federer del potro patagonia borges vizitată prea puţin ever
dune vii de nisip & acest vis
abstract dedicat mie însumi
în abis

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest spectacol pe care-l prezint la Sibiu este pentru mine unul foarte personal – vorbeşte despre prietenia mea cu marele poet rus Joseph Brodsky, pe care îl cunosc de zeci de ani. Vorbeşte despre oameni şi despre artă, despre literatură şi poezie, adică exact despre ce sărbătoreşte acest festival în fiecare vară. Sunt puţin emoţionat, pentru că sunt într-o ţară în care doar câţiva oameni înţeleg rusa, limba în care voi juca, dar există o traducere bună, care e deja pregătită.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eu nu am o părere bună despre mine, cine să o aibă? Dar nu pot avea o părere bună, nici una rea despre propria persoană. Ar fi nevoie de o terţă opinie, dar teamă mi-e că nu voi găsi vreodată persoana care să dea dovadă de obiectivitatea necesară pentru a da un verdict corect. Mă las aşadar la voia Celui de Sus, de a cărui bună-credinţă nu mă îndoiesc câtuşi de puţin.

aforism de Mihail Mataringa (9 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de mai multă înţelegere a naturii umane, pentru că singurul pericol care există este omul însuşi - el este marele pericol, şi suntem conştienţi dar bieţii de noi ştim mult prea puţin despre om.

citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte -
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.

Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?

Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se echipă în uniforma lui, exemplar îngrijită, curată, bine întreţinută, ca întotdeauna, probabil doar cu excepţia zilelor în care se îmbătase şi fusese foarte neglijent cu el însuşi şi cu aspectul lui, zile despre care el însă habar n-avea. Ciudat lucru, parcă pantalonii uniformei îi erau prea largi; strânse puţin cureaua, altfel ar fi căzut de pe el...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorii prescriu medicamente despre care ştiu foarte puţin ca să vindece boli despre care ştiu şi mai puţin, ale unor fiinţe omeneşti despre care nu ştiu nimic.

citat celebru din Voltaire
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

O invitaţie din partea lui Dedal & nerefuzată fiule de mine

mă zbăteam între viaţă şi moarte
viaţa mea
uneori
era
dictată
de paganini
singurul
dictator pe care l-am recunoscut ca dictator în viaţă fiind
nu ştiu
cum aş fi reacţionat faţă de nae
ştiu
cum
aş
fi
răspuns
dacă nae m-ar fi torpilat cu gândirea lui socrate
un fel de răspunsuri dialectice la întrebările mele metafizice
eliade nu a terminat de citit biblioteca lui dasgupta
şi a fost obligat să contemple
mandala
o frunză mare de platan elefantin
adormindu-ne pe foarte mulţi ani
ca şi cum aş fi dormit un somn de veci
ar fi rostit
şi întrebarea devine
în vreme de secetă
cum s-ar pronunţa cuvintele
ÎNSUŞI CUVÂNTUL
după mihai eminescu
starea firească a omului
de a somni
în timp de profundă conştienţă
&
iată
cea mai adâncă întrebare din limba română
ce este conştiinţa
aşezaţi la masa zeului
ÎMPREUNĂ
cu mihai eminescu
printre vintrele tigrului
domnind
fix
doi ani
ca şi cum această stare supraumană a bătrânului cugetător
ar opri tigrii să nu mai moară din moartea cea bună
dacă printre liene
calcuttei îi e lene
& de fapt
nu se pronunţă aşa
a compara aeroportul din calcutta cu otopeni
ca şi cum ai împuşca ţânţarul anofel
despre care ne-a vorbit domnul diriginte zamfir
împuşcat şi el
de un fir de trandafir
apolitic
desigur
&
iată invitaţia lui dedal
nerefuzată de mine
fiule
eram îndrăgostit de mama ta până la marginile fbi-ului
însuşi preşedintele u. s. a ne văzuse prin spitale
implorându-ne tandru
tandră e primăvara nenăscutului îndelung aşteptat de ursitori
printre ninsori să nu dăm pe nevopsiţii pereţi
de sigla tata-rockefeller
în direct pe france tv 5 promiţându-ne o metaforă a zădărniciei universale
ştiind că
nimeni nu cunoaşte mai bine ca mine
tatăl tău
nimeni nu cunoaşte mai bine decât mama ta
numele zădărniciei
& totuşi prelungim ideea-de-moarte
atât de nedreaptă
numărând anii după jucătorii de pig-pong
soţia avea 96 de ani soţul 99
de la un neţ
a început moartea
nae ionescu giganticul profesor mai mare decât iorga supărat pe carol al II-lea
ieşind pe uşa din spate de la palat
cînd mama ta te-a născut
i-am arătat,, cosaşi odihnindu-se"
numai că mama ta n-a mai dormit până
la naşterea ta
făcând naveta cu salvarea între obreggia şi giuleşti
maternitatea a fost incendiată
un cablu albastru o infirmieră care n-a înţeles
ideea de geniu
ca şi cum am vorbi despre cercuri despre mărgele despre scoici
în vuietul mării liniştite adulmecînd furtuna şi valurile sălbatice din pricina cărora mor căpitanii
mor
mai exact
despre mersul cercului în jurul umbrei
fiind mult prea abătut de la ale mele
nici n-am observat cum dedal întemeietorul te numeşte fiul meu
şi nici nu am auzit prea bine cine sunt în furtună
dedal desigur tatăl
dedal desigur fiul
dicţionarul de mitologie s-a scufundat perfecta furtună a lumii
acela care-l va aduce în chip zeiesc la mal
se va numi
dedal

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

va veni cu siguranţă şi acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii şi voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
naşterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte

albaştri

Lui
pentru că ridică norii mai sus decît sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
şi lacrimile
să plîngă cu lacrimile mele verzi
şi să-l doară cât mai puţin
cît mai puţin

puţin cu puţin
va aduna de o poveste pe malul mării
în care locuia cu mama
mama Lui
care dimineaţa rîdea mult
iar el zicea că de la rîsul ei fericit
creştea pădurea

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maiorul Carter: Janet Fraiser a fost o persoană excepţională. Era amabilă, amuzantă şi talentată. Mai mult decât orice era curajoasă. Oricât de mult aş încerca nu pot găsi cuvintele potrivite care să o onoreze pe deplin, care să îi justifice viaţa. Din fericire am primit puţin ajutor. Dacă nu sunt suficiente cuvintele, există câteva nume care ar fi potrivite. Vorbim adesea despre cei care îşi dau viaţa pentru patrie, şi deşi Janet Fraiser a făcut asta, viaţa ei nu s-a rezumat la acest lucru. Urmatoarele nume aparţin nu celor care au murit servind patria, ci celor care sunt astăzi în viaţă datorită lui Janet.

replică din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spataru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te puţin din alergătură. Nu este vorba despre a acumula, ci despre a te bucura de ceea ce ai deja. Iar prin intermediul recunoştinţei pentru ceea ce deja ai, vei chema în viaţa ta tot ceea ce încă nu ai, după care, vei realiza că ai avut totul întotdeauna. Dumnezeu este mereu cu tine.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puţin prin copilărie

albă şi rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ţinea zâmbetul rotund
nu era frig
derdeluşul pustiu îşi lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuţinată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă linişte
am nevoie de linişte

greu de înţeles de ce nu
a schimbat sfoara
ştia că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
şi că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
şi el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluş

casa e crăpată pe la colţuri
şi frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoţii
să pună sfoara şi puţin zâmbet
o să iau din visul de demult şi
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

şi poate puţină linişte
să o păstrez pentru atunci
când alţii vor vorbi despre mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!