"Universul detaliat" - operă în trei acte

Actul 1 - Baia din univers
Poza mea atârna, undeva între boiler şi duş,
având pe ea un număr nou, de mobil.
Acolo unde se construiesc umbrele,
în culori virusate şi greu de recunoscut,
meditaţia transcedentală a diavolului
intrase în prelungiri,
apoi,
a recurs la cunoscutele lovituri de la 11 metri.
Orice univers crapă, când oamenii nu mai cred în el!?
.
Actul 2 - Jonglerii cu 2 ochi
Oda aspirinei şi doina piramidonului
sunt legendele remizelor lumeşti,
scrise în taină, după terminarea durerilor.
Relaţia cu două siameze încă nedespărţite...
este rătăcirea ce-o visez în fiecare noapte;
imaginile rulează ca văzute dintr-o locomotivă,
ce nu-şi mai găseşte staţia de domiciliu.
Trăirile-s aşa puternice în acest tumult,
încât uneori îmi pare că-mi văd visul,
cu ochii lipiţi de roata locomotivei, neoprită demult.
.
Al treilea act - a fost legalizat
Ne-am depărtat prea mult unul de altul,
iar în mulţime toate capetele erau la fel...
ochii lor într-o ideală cumpănă cu spaţiul,
priveau defocalizat undeva-n spatele meu.
Cu o nevinovăţie desăvârşită, imperturbabilă,
seara îmi fac o promisiune vicleană, să pot adormi!
Îmi jur că mâine-o să-mi dau sufletul Timpului
şi voi târgui să-mi dea hăţurile vremii,
pentru o zi!
Doar o zi prin fumul şi cenuşa destinului,
să-mi mân caleaşca, după focul inimii!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După crearea lui Adam, actul la fel de important este crearea Evei. Crearea ei nu e reproducere, e creaţie de sine stătătoare. Este intervenţia divină, personală şi în actul creării Evei. Nu-i face pe amândoi odată şi apoi îi desprinde. Reluarea Evei din Adam este act personal şi special a lui Dumnezu, dar, la crearea ei, participă şi Adam, cu visul, cu actul oniric, un alt univers nesfârşit, de taină.

citat din Ion Buga
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Zbor... zbor şi dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot şi nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că şi-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Şi spune că are de gând să facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Şi dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează şi se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulţesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg şi cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă şi-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau să plec de aici...

poezie de Veronica Ştefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul nopţii de mâine

Visez că visez... nu-i noapte ca mâine,
Somnul perfid a scos din joben
O floare, un vîrcolac si un câine –
Şi iar îşi începe dansul obscen.

În visele mele singură-s mereu,
Mă tot plimb goală pe peroane de gări –
Uneori mai port o şapcă de jocheu
Ducând timpul la trap între două plecări.

Pe strada prunciei căluţii de lemn
Mă petrec tăcuţi ca-ntr-un film vechi voalat,
Parcul de lângă şcoală ne face semn –
O inimă arsă pe-un copac uscat.

Tot ca prin vis mai zăresc în distanţă
trase de-un car cu ferestre zidite
toate iubirile fără speranţă,
toate dorinţele neîmplinite...

În nopţile mele tu n-ai sosit încă,
Poate nici în ultimul vis n-o să-mi apari
Să-mi descurci părul lipit de tâmplă,
Să-mi acoperi ochii cu reci nenufari.

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se-ntâmplă nimic

oamenii arătau
de parc-ar fi uitat

împăturiţi în aşteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porţi... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei

capetele creşteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmităţii telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte

începuse un crivăţ
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeţii
în care ni se împotmolea fantomatica viaţă

ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate

şoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul

drumul se desfăşura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseşi tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputinţă
din nepăsare?!

unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde oraşul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic şi jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!

Îmi ador extremul, cel neînţeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt şi astral...

Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică şi cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să nu uiţi,
să mai treci într-o zi să-mi aduci din iubire
şi muguri, şi sloi, şi zăpezi înflorind
şi-o lumină culeasă cu strigăt tăcând.
să mai vii să mă vezi, de-ţi mai sunt amintire.
să mai vii poate o clipă, cu-n gând şi zâmbind
să-mi aduci ce-a rămas neatins şi nespus
dintr-o lampă pustie ce-a rămas tremurând.
îmbrăcată-n omăt, câte şoapte ne-am spus.
să mai vii că te-aştept în veranda de lemn
unde noi ne-am iubit prin ninsoarea căzând
să mai vii să-mi aduci mâna caldă de-atunci
şi strânsoarea cu tine să-mi aduci neuitând.
să mai treci într-o zi să-mi ţii tâmpla în palmă
şi să-mi mângâi şi ochii, şi umerii reci
să nu uiţi să-mi aduci din iubire fărâma
ce-ţi şopteşte "mi-e dor, să nu uiţi să mai treci..."

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc fiecare din cărţile mele după miros, aşa că-mi este de ajuns să-mi pun nasul între paginile lor, pentru ca imaginaţia să-mi zboare.

citat clasic din George Gissing
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă blestemată

Ia-mi, Doamne, dorurile toate,
Trecutul ia-mi-l, dacă vrei...
Din viitor îţi dau o parte,
Te rog să-mi laşi doar ochii ei!

Mă poţi închide în tenebre,
Aruncă-mă în gropi cu lei,
Am să-mi compun marşuri funebre,
Dar, Astăzi, lasă-mi trupul ei!

Mă convertesc la veşnicie,
Păcatele lumeşti să-mi iei...
Mă mulţumesc să-ţi fiu doar ţie,
De-mi dăruieşti sufletul ei!

Doamne, ce rugă blestemată...
Ce neghiobie am făcut,
Să cred că vei putea vreodată
Să schimbi ce-a fost dintru-nceput!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru (23 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers închis

O dată doar să te mai văd,
Să-ti simt apropierea,
Să-mi las fruntea pe mâna ta,
Să nu mai simt durerea.

O dată doar să-mi fii aici
Şi să-mi respiri iubirea,
O dată să mă-mbrăţişezi
Şi să-mi săruti privirea,

Sufletul să mi-l descânţi
Ca să-mi alini iubirea.

O dată-aşş vrea să fiu a ta,
Naiadă-nlăcrimată,
Să simţi cum bate inima,
De tine-ndurerată.

Trăiesc în lumea mea de vis,
Tărâm de basm, de nedescris,
O lume virtuală, un univers închis.

poezie de Elena Vlădescu (29 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunici

Pentru scumpul meu Petricuţă

"Bunicule, ajută-mă în mers,
Că sunt şi eu o fiinţă-n Univers,
Călăuzit de-o soartă şi-un destin
Şi-acest Pământ nu-mi este azi, străin.

Ajută-mă, dacă nu-ţi este greu,
Pentru că ştii mai mult decât ştiu eu,
Din ce-ai văzut în timp în acest veac
Poţi ca să-mi spui şi mie ce să fac.

Eu sunt copil, dar pot ca să-nţeleg
Dacă m-ajuţi o taină s-o dezleg,
Voi reuşi cu timpul să pricep,
Numai să-mi spui de unde să încep.

Să mă ajuţi cum să citesc în hărţi,
Cum să descopăr lume-ascunsă-n cărţi
Şi-n Universul cel nemărginit,
Din care eu sunt rupt şi sunt venit.

Dar spune-mi şi poveşti cu zmei şi zâne,
Cu Harap Alb şi răi cu feţe spâne,
Povestea Junglei, ce-i cu animale,
Că-mi place mult cum povesteşti amtale.

Doar mă cunoşti prea bine cum te-aştept
Şi-n timpul nopţii, strânge-mă la piept,
Mă apără, ca să nu-mi fie frică,
Te rog frumos. Te îmbrăţişez.

Petrică.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,
Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea
Mai mult un fel de bordei ;
Acoperişul cu greu se distingea,
Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare
Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,
Când am dedus că, de fapt, telegarii
Se îndreptau spre Eternitate.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă viitoare

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iarăşi altar,
Să-mi ungi rănile amare,
Să-mi stingi al inimii jar.

Să-mi baţi iar la uşa vieţii,
Având în bagaje... mir,
Să mi-o "cruţi" de toţi scaieţii,
Să mi-o-mbraci în trandafir.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii reper, din nou,
Busolă, umbrelă, soare,
În povestea mea, erou.

Cu paşi blânzi să mi te-apropii,
Să-mi prinzi mâna de a ta,
Să-mi săruţi fruntea şi ochii,
Ce nicicând vor lăcrima.

Într-o viaţă viitoare,
Vreau să-mi fii iar adăpost,
Să-mi fii leac la ce mă doare,
Izul celor care-au fost...

Să mi-l ştergi din nări, din minte,
Şi să nu-i mai simt trecând,
Prin sufletul meu cuminte,
Ce-a plâns râuri, tot iertând.

Într-o viaţă viitoare,
Am să te aştept aici,
Să-ţi pui haina-ocrotitoare,
Peste slute cicatrici.

Să mă-mbrăţişezi blajin,
Cu răbdare şi tandreţe,
Iară eu, câte puţin,
Să mă vindec de tristeţe.

Într-o viaţă viitoare,
Aş trece prin ce-am trecut,
Ştiind că, pe-a mea cărare,
O să-mi apari tu, drag scut.

Şi-o să luptăm amândoi,
Eu luptătoarea, tu scutul,
Pentru-un viitor fără ploi,
Mai frumos decât trecutul.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie carteziană

Visez să mă cuprinzi la tine-n gând,
Apoi să-mi hrăneşti sufletul flămând,
Din ochi, iubirea-ţi se reverse-n valuri,
Braţele mele fie-i calde maluri!

Duios, de gene-mi anini lacrima,
Pentru ca tot tu s-o transformi în stea,
Nelinişti arunci asupră-mi, şuvoi,
Dar promiţi să-mpărţim lumea la doi!

Mi-eşti cer etern şi soare veşnic viu,
În ochii tăi sunt cum aş vrea să fiu;
Mă-nalţi, îmi dai putere şi curaj,
Cu tine viaţa-mi pare un miraj!

Singuri, noi ştim crea un Univers
Şi vindeca-vom lumea doar c-un vers,
Vom smulge răul ca pe-o buruiană.
Va fi armonie carteziană!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te-nvăţ...

Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aştri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruţi am să te -nvăţ
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nveleşti într-un răsfăţ
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Şi de cutremurul din şoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăţ să mă iubeşti
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împleteşti
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăţ să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Şi să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!