Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

Am trecut de şcoală, unde, în aprigi,
Competiţii se-încordau copii;
Am trecut de lanurile-aurii,
Am trecut de-apusul soarelui.

Sau, mai degrabă, ea ne-a trecut pe noi;
Cu roua, am început să simt un fel de frig în oase,
Rochia mea era mult prea subţire,
Acoperământ, doar şalul de mătase.

Ne-am oprit lângă o casă care părea
Mai mult un fel de bordei ;
Acoperişul cu greu se distingea,
Iar cornişa, iarbă-amestecată-n vălătuci de hlei.

Şi, de-atunci, aceste secole – şi, totuşi, fiecare
Părând mai scurt decât ziua-aceea, lungă foarte,
Când am dedus că, de fapt, telegarii
Se îndreptau spre Eternitate.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Cum nu mă puteam opri să răsuflu,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată –
Prin unghere – asta până-ntr-o Zi
Când a trecut Proprietarul – M-a identificat –
M-a luat cu El şi...

Acum Noi hoinărim prin Pădurile Suverane –
Acum Noi vânăm Căprioara delicată –
Şi de câte ori vorbesc cu El
Munţii-mi răspund de-ndată.

Şi eu zâmbesc, o lumină binevoitoare
Îmbujorează Valea –
Ca şi cum un chip Vezuvian
Îşi incediază desfătarea –

Şi când Noaptea – Ziua Noastră-i de-acum trecut –
Veghez la Capul Domnului Meu care doarme –
Mă simt mai bine decât atunci când împărţim
Perna Moale umplută cu penele Raţei de Mare –

Duşman de moarte-s – duşmanilor lui –
Nicio şansă nu acord –
Celui spre care-ndrept Ochiul Galben –
Sau Degetul neîndurător –

Decât El – mai mult s-ar putea să trăiesc,
Deşi-ar trebui să trăiască El mai mult – decât mine –
Pentru că eu n-am decât puterea de-a ucide,
Fără – puterea de-a muri când îmi convine –

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CE MI-A TRECUT DIN VIAŢĂ-I BUN TRECUT(Rubaiat)
Ce mi-a trecut din viaţă-i bun trecut
Şi nu regret nimic din ce-am făcut,
Dar îndrumat voi fi de cineva,
Să ştiu ce fac când fi-voi renăscut.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scut şi spadă

... nu există trecut, nu există trecut
doar memorie crudă
doar un spaţiu prezent în bucăţi desfăcut
de prezenţa mea nudă

nu există trecut, nu există trecut
doar un soi de samară
ce cândva am găsit, ce cândva am pierdut
cu tristeţe amară

nu există trecut, nu există trecut
numai clipe reale
ce mereu lapidar sunt plătite tribut
la nimicuri banale

nu există trecut, nu există trecut
doar abrupta cascadă
cea din care-am ieşit, cea în care căzut
mulţi ar vrea să mă vadă

nu există trecut, nu există trecut
doar ceva ce insistă
că în tot ce-am ales între lance şi scut
- viitorul persistă...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

Ne-am cam trecut, căci timpul a zburat,
Cu cântec trist sau dulce, râs, oftat...
Şi tinereţea noastră a dispărut,
Şi tot ce-a fost, acum s-a terminat.
Oricât am vrea s-avem ce am avut,
Acum ne-am cam trecut.

Ca ceaţa ce prin ramuri stă fâşii,
Ca valurile mării mii şi mii,
Ca tot ce piere, bun la început,
Prea repede sfârşitul va veni.
Dar orice am trăit şi am făcut,
Acum ne-am cam trecut.

poezie de Kevin N. Roberts, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Din culmea unde, mai presus de nor,
Doar gheaţa îşi sculptează diamantul,
Te prăvăleai, gigantic clocotitor,
Cât zarea-ntins, haotic ca neantul.

În jurul tău, frânturi de stîncă, lut,
Cadavre ale florei uriaşe,
Monumentau un nenturnat trecut...
Şi nicăieri, în goana pătimaşe,

Reflux liniştit nu locuia
Cu lumea lui năvalnicele ape...
Dar anii au trecut... Din matca ta,
Prea strîmtă-atunci, ai dispărut aproape.

Oglindă călătoare, cer mobil,
Te-ai încadrat într-o uşoară spumă
Şi-ţi porţi acum cristalul tău steril
Spre-a mărilor îndepărtată brumă.

Dar murmurul, acord eternizat,
Neîncetat mărirea ta o plânge;
Şi-ntregul tău trecut, pietrificat,
În unda potolită se răsfrânge.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.

Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.

Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.

poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile nedesluşite

azi a fost la fel ca ieri,
poate mai cenuşiu a fost cerul,
ne-am aruncat vorbe mai grele decât altădată
când felinarele păreau că aleargă pe lângă nori
mai repere decât noi,
paralel cu destinul.

azi a fost la fel de frig ca ieri,
crengile prea ude
sfârâie pe un foc făcut în pripă.
o jumătate de pădure a luat-o la goană dintr-un
peisaj prea liniar,
suntem doar nişte copaci cu ramuri
înlănţuite
care se mai gândesc
la o iarnă lungă de împăcare
înainte de balul bobocilor,

în definitiv ne raportăm la trecut,
punem într-o balanţă iubirile de ieri
cu greşelile de azi,
facem ceva ce ne doream doar pentru noi
de prea mult timp,

îmi plăcea să merg cu tine de mână
de la colţul străzii până la
capătul lumii.

mi-e dor de zilele nedesluşite
şi porţile albastre ale oraşului,
când nu mai ştiam de unde începe
Paradisul
şi până unde se termină
Pământul.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochiul tău drept îndoiala curgea ca un râu

atingându-mi palmele pregătite să frământe
lutul glorioasei clipe
am renunţat să visez
doar mă scald în durerea unui trecut incert
cât poţi tu să fii e lesne de înţeles
un drum fără margini
sau un lan de grâu nesfârşit
unde macii îndrăznesc să tulbure aurul zilnic

ochiul tău stâng se rezema pe albul feţei de masă
şi n-am făcut nimic să rup lanţul acela fragil
pentru că eu am renunţat să visez
doar mă scald şi acum
în durerea unui trecut incert
şi totuşi
te-ai desprins uşor
ca adevărul de pe un perete imaginar
intrând în jocul fără întoarcere

eu te-am rugat să te rogi
până nu e prea târziu
şi poemele îţi vor ocupa fiecare celulă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te gândeşti mai mult la trecut decât la viitor, probabil că te-ai oprit din dezvoltare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

B locuri

dar blocurile astea nu ne ascultă
oricât de mult le-am legăna
nu înţeleg că e sfârşitul
că a trecut, că a trecut, că a trecut

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei poezii japoneze

Culorile florilor
au dispărut deja
în fadul ochilor mei

Viaţa mi-a trecut degeaba
Cum priveam nemişcat
verdele cascadei Hoshi

O femeie mi-a zis:
"Iishi bakari ni"
într-o clipă voi reveni
Mai stau, aştept
Până când Luna trece-n zi
Doar pentru că a spus-o...

***

Lumea sta neschimbată
Seminţele sădite de străbuni
Cresc frunze în inima mea
Cuvintele, poeme uitate
sunt o amăgire fugară
Moartea e moarte...

***

Primăvara a trecut
Îmbrăcate-n mătase albă!
să-mi amintesc de câmpul de orez
În care picioarele tale
pluteau suav
scormonind umezeala sufletului meu
Aki no tano...

poezie de Adrian Grauenfels
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie a trecut, măicuţă

E mult prea mult mamă de când,
de lângă mine ai plecat.
Mai lăsat mamă, plângând,
un râu de lacrimi am vărsat.
O veşnicie a trecut.
De tine eu n-am uitat.
Mi-e dor de tine atât de mult,
că zi de zi am tot oftat.
Seara, târziu, măicuţă,
gândul la tine mă poartă.
Mă aşez trist pe băncuţă,
unde vegheai tu altădată.
Întunericul mă înfioară,
amintiri mă năpădesc.
Plânge a mea inimioară
când Înaltul îl privesc.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut, dar mi-a trecut!

Am vrut să fiu poet, dar mi-a trecut,
Acum pictez, metafore mai mult,
Şi-acel fior de zbateri nesfârşit
O să îl scriu pe stele-n infinit.

Pe muze, am să le-alung când vin,
Că prea îmi fac viaţa mea un chin.
Şi mă obigă în cuvânt să zbor,
Să creionez poemele de dor.

Şi versurile care curg din nori
Ce te pătrund în noapte dând fiori,
Am să le-ncatusez în flori de crin
Că prea îmi rănesc inimă-n-suspin.

Să nu mă judeci mândru cititor,
Că-n versul meu e lacrimă de dor.
Şi nu mă huidui că am greşit
Sunt un netrebnic, orb şi-ndrăgostit!

poezie de Augustin Georgiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cea nenumită (III)

A trecut mult timp înainte să-o fi întâlnit,
Dar încă şi mai mult de când ne-am despărţit;
Vântul de est este deja aici şi o sută de flori s-au ofilit,
Şi viermii de mătase de astă primăvară vor ţese până când vor muri,
Şi în fiecare noapte lumânările vor plânge fitilul ars.
Dimineţile,-n oglindă, ea vede cum norii părului iau alte culori –
Totuşi, seară de seară, îndrăzneşte să sfideze lumina rece-a lunii cu cântecele ei.
... Munţii Vrăjiţi nu sunt prea departe de ea;
O, păsări albastre, ascultaţi! – Aduceţi la urechea mea tot ce spune!

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul şcolar

a trecut, iar privirea
pe care-am irosit-o timp de un an
pe tine a
trecut şi ea în rândul privilor drepte:
pe tine a
ş fi vrut să te iubesc, dar erai
mereu în rândul copiilor
(?!) – iar
copiii de şcoală mereu
erau adulţii cu dragoste multă
pentru mărul şi laptele vegetal
al sânilor tăi prea puţin
acrişori – uite că a trecut
anul de când
tu nu ştii cât de mult te iubesc
iubita mea profesoară
de sprijin mortal!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea din noapte

Mergeam, târziu, prin noapte şi-ntuneric,
Spre casă, dinspre parc, prin cimitir,
Dar m-am oprit puţin ca să admir
Un monument ce îmi părea himeric.

Eram şi obosit, căci seara toată
O petrecusem cu amicii mei,
Şi ne-am distrat, am râs şi de acei
Ce ocupau o masă-alăturată,

Ei, toţi, vorbeau prea mult şi cam prea multe,
Şi de politică şi despre ţară,
Vorbeau aprins, nu doar aşa-ntr-o doară,

Şi tare, ca tot omul să-i asculte.
Deodat'-o voce ca din vremi oculte:
-Bă, n-ai să-mi dai şi mie o ţigară?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i opri din drumul spre rachetodrom, nu doar din cauza prezenţei în număr foarte mare a reprezentanţilor Poliţiei, ci şi datorită faptului că toţi ştiau că se apropia momentul lansării, iar geograful, unul dintre membrii echipajului, nu putea lipsi sau întârzia. Totuşi, aproape de intrarea în rachetodrom, în calea lunganului apăru o fetiţă în vârstă de 4-5 anişori, foarte mică pe lângă geograf. Probabil Nis n-ar fi zărit-o şi nici nu s-ar fi oprit, ar fi trecut pe lângă ea, dacă nu i-ar fi auzit glăsciorul cristalin... Privi serios în jos şi de abia reuşi să zărească o mogâldeaţă mititică, tare drăgălaşă, întinzând spre el o foaie şi un pix; fetiţa avea şi o fotografie cu membrii echipajului. Nistor surâse amabil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul are prioritate faţă de trecut. Concentrează-te pe viitor, mai degrabă decât pe trecut.

citat din Gary Ryan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!