La mulți ani, bunicule!
Bunicule, în salba vieții
Ai mai prins un trandafir
Și la vârsta bătrâneții
Împarți miere din potir.
Ești om bun, cu judecată,
Drept ai fost de când te știu
Deși inima-ți ferecată
Sângerează-n ritm zglobiu.
Ai crescut patru fecioare
Cu trudă le-ai educat
Pe-ale vieții ulicioare
Pașii lor le-ai îndrumat.
Ai crezut c-ai rămas singur
Când cuibul l-au părăsit
Dar te-mbogățeai c-un mugur
Când nepoți ți-au oferit.
Ne iubești pe fiecare
Fiice, gineri și nepoți
La zile de sărbătoare
Îți trecem pragul noi toți.
Te privesc cum îți apare
Câte-un rid la colț de ochi
Ghioceii-ți sunt în floare
Ptiu, să nu fii de deochi!
Picioarele nu te-ascultă
Te rezemi într-un baston
Dar privirea ta ocultă
Nu trădează vreun canon.
Azi, la zi aniversară,
Îți doresc să ai de toate,
Soare-n suflet să-ți răsară
Cu belșug și sănătate!
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre vârstă
- poezii despre virginitate
- poezii despre viață
- poezii despre urări
- poezii despre trădare
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

La mulți ani, nepoate!
Te am în suflet și te port
Lumina sufletului meu
Din gena sângelui nepot
Ești dor în suflet ești un zeu
În gândul meu ești alinare
Și liniștea când te gândesc
Ești valul liniștit de mare
Tu știi nepoate te iubesc
Ai fost micuț cu păr gălbui
Acum înalt un tânăr minunat
Un chip frumos cu ochi căprui
Bine crescut și educat
Eu îți doresc tu să trăiești
La mulți ani sănătoși
Fericit și să-ți iubești
Părinții tăi frumoși.
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre înălțime, poezii despre tinerețe sau poezii despre sănătate
Zi aniversară
Azi, de ziua ta, eu îți doresc,
Bucuria în suflet să-ți răsară,
Un festival de lumini să-ți fie anul,
Viața să-ti fie o veselă sărbătoare,
Și în a ta călărorie flori să presari,
Ca-n fiecare an ce va veni
Să le admiri și să miroși al lor suav parfum.
Azi, de ziua ta eu îți doresc
Să fii tu, ceea ce simți că ești,
Din drumul tău să nu te abați,
Că numai așa vei simți în al tău suflet, extaz,
Să înveți că tu ești mai presus
Decât au alții ceva de tine de spus.
Azi, de ziua ta eu îți mai spun,
Invată de la stele cum să străluceșți,
Învată de la lună cum să tot crești,
Învată de la ape cum să-ți croiești al tău drum,
Învată de la brazi ca drept să stai
Și implinirea cea mare în Univers să ai!
Azi de ziua ta, eu îți doresc
Să cauți neîncetat ceea ce-i bun și adevărat,
Pe culmi să te înalți și de acolo de sus,
Liber să privești la ale lumii povești
Și adevărul tău suprem tu să-l găsești!
Azi, de ziua ta eu îți doresc
Ca-n fiecare zi in inimă tu să sădești
Iubirea, ce-i miraculoasă și înălțătoare,
Care curge-n trup ca o răcoritoare boare
Și lasă urme vindecătoare.
Azi, de ziua ta eu îți doresc
Ani mulți și multă sănătate,
Norocul și șansa de partea ta să fie,
În făurirea viselor la care râvnești
Și implinirea maximă tu să o găsești.
Azi, de ziua ta, eu îți ofer
În dar, un roșu trandafir,
Să-ți amintească tot mereu
Că ești mai puternic decât crezi
Și mai iubit decât speri.
poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre adevăr, poezii despre învățătură, poezii despre visare sau poezii despre trup și suflet
Nu sunt singur
Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt și în ce stare?
mi-a crescut... suntem
inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de șoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte
e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară
dar nu e singur,
de izvorul vieții îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară și se uită la ea și-n astă seară
căci îi vorbește-n fiecare seară...
ca să nu fie singur...
căci pentru a-l întoarce
din hățuri ce singur
nu le poate descoase
voința Ființei îl scoate
Ca un izvor ce-ți spune șoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i și vorbindu-i
la ruga și prin grija maicii,
prin trupu-nsuflețit al unei Marte,
Al unei Flori...
și astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi... și ce zări... Viață
poezie de Lucian Puiu Bobu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre muguri, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau poezii despre cuvinte
Ciclul vieții
Ești gârbovit și mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu și ești un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat și tu și ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut și, negreșit,
Ai fost flăcău și te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii și mii,
Și ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, și-au luat în lume-avânt,
C-așa e legea firii pe pământ,
Și ai ajuns bunic, cu mulți nepoți,
Și rând pe rând te-ai ocupat de toți.
Azi ești bătrân, slăbit și inutil,
Însă ai fost și tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ți-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeș, fericit.
poezie de Octavian Cocoș (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre mamă, poezii despre legi, poezii despre jocuri sau poezii despre fericire
Poruncile
Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniștite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia și peștele și pâinea
Și să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puțin,
Că orișicât ai încerca nu s-ar putea...
Câți le-au citit,
Câți le-au privit,
Câți le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Și nici pe-o limbă ne-nțeleasă
Căncepe de sus, căncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercați voi!
Din mine ți le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Și pașii mei și pașii lor spre Tine suie
Și când le-ai luat, în mână ți-au fost cuie.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sperieturi, poezii despre pâine, poezii despre pești, poezii despre ochi, poezii despre numere sau poezii despre femei

Ce ești tu, Alina
Ești floarea mea de liliac, Alina!
Ești liniștea din sânul unui lac...
Că te-am iubit, a mea să fie vina?!
Ori c-am rămas de dragoste sărac?!
Petalele de sângeri, crini și roze,
De le-ai avea în gânduri așezate...
Sunt gândurile mele parfumate,
Dar vezi?! De ele tu ești prea departe.
Vin să-ngenunchi, să plâng, iubita mea!
Și "La mulți ani!" să-ți spun de ziua ta...
Cum?! Nu ți-am spus cât ești de minunată?!
Frumoasă mea, am să-ți mai spun odată...
Superbă perlă, vin la malul mării
Cu pași de val... Și-n floare de cais
Îți învelesc iar glezna deșteptării,
Fiindcă iubirea mea a fost un vis.
Mirifică, într-un ocean de stele
Te-ai scufundat... Eu mă aplec smerit
Sub albă, ploaia ta de praf de stele,
Căci te iubesc! Dar tu m-ai părăsit...
Oh, "La mulți ani!". Cu mine-ntotdeauna...
Nu poți fugi de mine cât ai vrea
Eu m-am ascuns în inima-ți de piatră,
Etern în suflet să mă poți avea.
Mi-am dăltuit o inimă pereche
Și-aici în gara sufletului meu
Te-aștept Alina, te aștept o viață!
Te-aștept Alina, te aștept mereu!
În gânduri de-ai putea să-ți mai anini
Promisiuni și amintiri, iubire,
Tu n-ai cunoaște, vai, ai vieții spini,
Doar dragoste, doar vis și fericire.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sărăcie sau poezii despre smerenie
Copilul nimănui
COPILUL NIMĂNUI
De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
când nu învățasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ți fiu.
Nu-mi doream avere mare
ori susținere bănească,
ci caldă îmbrățișare
de iubire părintească.
Pașii pe cărarea vieții,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopții,
când eram singură-n lume.
Cum am crescut, n-ai vrut să știi,
când te-ntâlnesc, să nu te știu.
Aveam la masă-n orice zi,
gustul sufletului pustiu.
Tată mi-ai fost în suflet frânt,
prin vremuri rele bune,
să nu uit, cât sunt pe Pământ,
că n-am tată, cui a spune.
Drama vieții trecătoare
în vremelnicia sorții,
voi duce cu resemnare
prin eternitatea morții.
*Prima poezie scrisă în adolescență
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre religie, poezii despre poezie, poezii despre moarte sau poezii despre miezul nopții

Iubești ...
Iubești când ți-e sufletul mare
Purtat de talazuri pe creste,
Când scrii o nespusă poveste,
Pe floarea de mac și cicoare.
Iubești când ți-e glasul tărie
Iar ceru-i senin, fără umbre,
Când toate îți par vii, nu sumbre,
Iar drumul vieții, făclie.
Iubești când zărești prinsă-n ramuri,
Sub geamul tău, palida lună,
Când bolta și glia străbună,
Cu tine au fost și-ți sunt neamuri.
Iubești când întreaga ființă
Se-mbată-n parfumul de floare,
Nimicul îți pare splendoare,
Iar gândul nebun, chibzuintă.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie sau poezii despre crengi

Bătrâni
De ce m-ați dus de lângă voi,
De ce m-ați dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.
Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzlețe,
Și-aveați și voi în curte-acum
Un stâlp la bătrânețe.
M-aș fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toți...
Cum m-ar cinsti azi satul...
Câți ai avea azi dumneata
Nepoți, să-ți zică: "Moșu..."
Le-ai spune spuză de povești...
Cu Împăratul Roșu...
..............
Așa... vă treceți, bieți bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Și plânge mama pe ceaslov,
Și-n barbă plânge tata...
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bătrânețe
- citate de Octavian Goga despre bătrânețe
- poezii despre sat
- citate de Octavian Goga despre sat
- poezii despre roșu
- poezii despre plâns
- citate de Octavian Goga despre plâns
- citate de Octavian Goga despre mamă
- poezii despre arat

Nepoții
În viața mea, nicicând n-aș fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoții-n lume s-au ivit,
Căci de ai mei băieți ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veșnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,
Dar de nepoți, adică nepoței,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar și-n brațe-mi sar toți trei,
Și cerul pare mult mai luminos!
Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!
Și-n special, cum sunt ei de vioi
Și-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...
Că de știam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeți toți...
Pe cinstea mea, și nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoți!
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soacre, poezii despre prostie, poezii despre devenire sau poezii despre creștere
* * *
Mă numără ploaia și azi de petale,
Albastrul de ceață îmi tremură-n ochi,
Zâmbesc pe sub umbre lichide-n șiroaie,
Mi-e palid surâsul ca prins de deochi.
Dansam pe conturul secundei trecând,
Iluzia vieții în ritm se ascundea,
Când iarăși, vârtejul de gânduri m-a prins.
Petalele-n mine-ncepură a cădea.
Nu știu cum să fac, din uitare să scriu,
Ce nu-mi pot visării în față să-i spun.
Și număr tăcând și zâmbind și dansând.
O Ană, în zidu-mi durerii mă pun.
poezie de Mihaela Poduț Ienuțaș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre uitare, poezii despre secunde, poezii despre ritm sau poezii despre ploaie
Cununa vieții
Împletim a vieții noastre, cunună,
Cu zile smerite și ani luminoși,
Plăsmuiți în cerul cel cucernic.
Azi, de ziua ta, la zi de sărbătoare,
O floare tu culegi, fie ea floare de colț,
Perla munților abrupți, stâncoși.
Multe perle -n salba-ți scumpă să se-adune,
Și comoara cu nestemate virtuți și fapte bune,
Să strălucească-n cufărul ți purtat
De sufletul ți curat ca un diamant!
Sau poate un regal al florilor de mai,
Florea florilor, purtată-n piept, la butonieră
De tineri feciori și bravi cavaleri,
Al cărei parfum catifelat, năucitor,
Deschide magica cutie muzicală
A sentimentelor, iar inima rezonează
Și freamătă în ritm cu universul.
Fie ca farmecul ei să-ți nuanțeze viața în cele
Mai minunate, vii și alese colori!
Și să ți trezească dorința și speranța
De a visa la cum vrei tu să-ti fie viața!
Poate fi și acea floare, sânziană,
Al cărei strop cristalin de rouă,
Cules în liniștea dimineții și de-l bei
Să-ți vindece si să-ți aline
Sufletu-ți rănit și poate-ndurerat,
Pentru acei ani ce în urmă ai lăsat!
Să te facă iar să râzi și să zâmbesti,
Să uiti de-amar când inima îți plânge,
Să-ți amintească admirabile povești
Cu zâne bune ce dansează-n
Jocul lor nebun, nevinovat
Și al vieții izvor știu să-l vrăjească!
Sau miriade de flori vesele de câmp,
Al căror surâs perlat, încântător,
În dimineți cu rouă și soare strălucitor,
Să-ți mângâie privirea blândă n fiece zi
Cât în astă lume tu vei fi și vei trăi!
Pacea, liniștea și armonia să te-nvăluie plăcut,
Ca boarea ce cuprinde zarea după vânt.
Din suflet viață lungă îți doresc
Și să te bucruri de un palmares încununat de succes!
poezie de Georgeta Ganea (20 septembrie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perle, poezii despre dorințe, poezii despre dimineață sau poezii despre vânt
Odă Mariei,
Draga mea Marie,
Draga mea soție,
Pentru mine
Ești o încântare,
Esti o fericire!
Fără tine
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști ce e viața,
N-aș ști bucuria.
Făra tine
N-aș ști ce-i lumina,
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști alinarea.
Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemișcare.
Fără tine
Aș umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieții mele,
Sens ce-acum îl am.
N-ai fost doar soție,
Ci și mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin și râvnă.
Ți-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieții,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce și ușor,
Să nu simtă rece,
Și nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu știe lipsă,
Și nici tulburare.
Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Și să aibă parte
De ce e mai bun.
Primii pași în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Și povești le-ai dat,
Să-și urmeze drumul
Cu tot ce-au învățat.
Să-și câștige pâinea
Cu cinste și dreptate.
Să fie în viață
O pildă în toate.
N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Și-au făcut un rost.
Și acum bunică,
Nu te-nvrednicești
Să mai stai o clipă,
Să te odihnești?
Să-ți bucuri nepoții
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.
Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun și curat?
Ai crescut copii,
Acum crești nepoți,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poți.
N-ai pus preț pe tine,
Și nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.
Ființă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-așez în viața asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti și slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soție!
poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre odihnă

Nu pot fără Dumnezeu!
Ești Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Ești Cel care-nțelege orice urlet,
Atunci când viața îți fură orice plăcere!
Ești Cel care respiră ca și mine,
Și duce mari poveri de pe la toți...
Ești Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca niște tonți...
Ești Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăți otrăvitoare
Și ne iubești neîngrădit după-al tău plan.
În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi ești mai mult de Domn...
Și plâng și râd când valurile-s pline,
Și mă ții tare prin credință și în somn!
Și mă iubești când mă răstesc la Tine,
Cânt viața mi-a mai dat încă o rană...
Tu înțelegi poverile străine
Și inima-Ți nu se preface-n stană...
Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzești leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Ești tot numai sublim și încântare!
Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc așa cum Tu iubești pe lume...
Fără prejudecăți și neîngrădit
Și-as scrie desprea asta în albume.
Iubesc că ai macheta vieții șlefuită
Și pentru fiecare ai un rost...
Și chiar și-atunci când mă găsești grăbită,
Îmi amintești de dragoste și post.
M-ai învățat să simt cu cel ce simte...
Și mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aș mai avea totuși o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!
Și mi-ai șoptit despre răbdarea că-i virtute...
Și nu prea mulți o înțeleg pe ea;
Cu mai puțin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.
Mă mângâi uneori cu palme grele...
Ești Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Ești Cel care rupe și leagă zăbrele...
Ești Cel care încearcă inima-n amar.
Ne vrei curați la minte, trup și suflet...
Ne vrei neînfricați și luptători!
Lumină noi să fim toți într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre tăcere sau poezii despre somn
Dă timpul înapoi...
Frânturi de stele am să-ți dăruiesc
Și-atunci când o să strângi de una-ntreagă,
Să înțelegi c-am vrut doar să te cuceresc
Să contopesc iubirea ce pe noi ne leagă.
Pe mândra lună am zdrențuit-o pe la margini
Să poți păși în drumul către mine,
De ochii lumii să ne-ascundem în paragini
Sau să ne-mbrățișăm înfrigurați într-o genune.
Cu marea într-o noapte la taifas am stat
Rugând-o să te-mbie cu cântecul de iele,
Să te ademenească cu al ei oftat
La malu-i să te prind în mrejele mele.
Pe soare l-am rugat inima-ți s-o-ncălzească
Ca să simți sentimente ce nu le-ai mai trăit,
Pe-altarul vieții iubirea s-o trezească
Și s-o sădească în trupu-ți istovit.
Inima ta năvalnic să-nceapă iar să bată
Flămândă de iubire din nou te voi primi,
Dă timpul înapoi să mai trăim o dată
Dragostea efemeră... Hai, nu te-mpotrivi!
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre prăpăstii, poezii despre mândrie sau poezii despre muzică

Lumina dorită
Lumina vieții-o porți
Unde privesc bărbații,
În adâncimi de nopți
Și-n ceruri cât Carpații.
Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.
Și-așa lumina vieții
Pe care ți-o cuprind
Din pragul tinereții
Se coace în zenit.
Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.
Lumina ta ne ține
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.
Acum tu ești lumină
Luminii ce se naște
În inima de tină
Ce cu dor ne paște.
Și trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbații-n șoapte
Lumina ți-o doresc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere

Fiului meu
Ploua și-atunci, în ziua-aceea sfântă
Când plânsul tău de prunc făcu să cânte,
Un milion de îngeri, munți ce nu cuvântă,
În vers de bun venit să te descânte!
Plângeam și eu cu toată-a mea ființă
Chemând la al tău leagăn ursitoare,
Să-mi împlinească măcar o dorință,
Să-ți facă drumul vieții sărbătoare.
Să-ți fie sufletul curat ca ploaia
Și zâmbetul ca zorii dimineții,
Să fii iubit, să iubești precum foaia
Poetu-ajuns în pragul bătrâneții!
Acum că ai ajuns și tu părinte
Și-i ziua ta și nu pot fi cu tine,
De vorba mea să îți aduci aminte:
Că dragoste nu e doar în cuvinte...
Este în gânduri, griji, nopți nedormite
Și rugăciuni, îngenunchind icoanei...
Cum ar fi azi, rog Domnul a-ți trimite
Din partea mamei tale, a Ioanei..
Un gând de dor cu multă sănătate
Și că te-aștept în pragul cald al toamnei!
La mulți ani copilul meu drag și scump!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre versuri sau poezii despre toamnă

Nu pot fără Dumnezeu!
Ești Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Ești Cel care-nțelege orice urlet,
Atunci când viața îți fură orice plăcere!
Ești Cel care respiră ca și mine,
Și duce mari poveri de pe la toți...
Ești Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca niște tonți...
Ești Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăți otrăvitoare
Și ne iubești neîngrădit după-al tău plan.
În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi ești mai mult de Domn...
Și plâng și râd când valurile-s pline,
Și mă ții tare prin credință și în somn!
Și mă iubești când mă răstesc la Tine,
Când viața mi-a mai dat încă o rană...
Tu înțelegi poverile străine
Și inima-Ți nu se preface-n stană...
Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzești leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Ești tot numai sublim și încântare!
Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc așa cum Tu iubești pe lume...
Fără prejudecăți și neîngrădit
Și-as scrie desprea asta în albume.
Iubesc că ai macheta vieții șlefuită
Și pentru fiecare ai un rost...
Și chiar și-atunci când mă găsești grăbită,
Îmi amintești de dragoste și post.
M-ai învățat să simt cu cel ce simte...
Și mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aș mai avea totuși o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!
Și mi-ai șoptit despre răbdare că-i virtute...
Și nu prea mulți o înțeleg pe ea;
Cu mai puțin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.
Mă mângâi uneori cu palme grele...
Ești Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Ești Cel care rupe și leagă zăbrele...
Ești Cel care încearcă inima-n amar.
Ne vrei curați la minte, trup și suflet...
Ne vrei neînfricați și luptători!
Lumină noi să fim toți într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!
Tuturor celor care iubesc Lumina Divină...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sete...
Mi-e sete, dar nu apă vreau, am gura arsă, dar nu beau,
izvorul lacrimii secat de când din brațe ai plecat.
Când m-ai lăsat nimic n-ai spus, gând rătăcit și cuget dus,
dar am crezut c-ai să revii misterele să-ți reînvii.
Am socotit nechibzuință neizbutita ta dorință,
pricepere nevinovată ființă fără judecată.
Te-aștept, dar parcă e-n zadar, nu dai un semn de dor măcar
că-n alte dăți te supărai, după trei zile reveneai.
Visele-mi sunt cum le-ai lăsat, tu ca femeie, eu bărbat,
nimic pierdut, totul păstrat, totul diform, nimic uitat.
Capul pe umeri să lăsăm, cu șoapte binecuvântăm,
cu har divin ne-ncredințăm, pragul în doi să traversăm.
Noi pierdem timpul separat, privind în urmă ce-ai lăsat,
se scurge dorul disperat, și crezi că-l vindeci c-un oftat.
Tu ești săracă, eu bogat, risipă tu, eu cumpătat,
nicicând nu trebuia uitat cel jurământ ce ne-a legat.
Ți-am spus că n-am să mai iubesc până te caut și găsesc,
favorizăm nou început și regretăm timpul pierdut.
De azi îți zic un bun venit, să nu mai pleci, că m-ai rănit,
dar rana s-a cicatrizat și totul, totul am uitat.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre nevinovăție sau poezii despre gură
Pictorul de nuduri
Cunoști prea bine contururile nud,
Le-ai mângâiat atâta de profund!...
În minte ți-au rămas întipărite,
Le-ai zugrăvit de parcă-s fete ne-mplinite.
Prin culoare-ai făcut să fie
Ceva din frumusețea vie.
Și cum lascive le-ai pictat,
Privindu-le, îți fuge gândul la păcat.
poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2016)
Adăugat de Adrian Timofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre senzualitate, poezii despre nuditate sau poezii despre cunoaștere