
O nevastă dintre Jiu și Olt
Mi-e soțul alb-albastru. Tot privește
La meci... ades înjură crunt sau strigă
Că pierd, dar mă crucesc cât chefuiește
Când -rar - se-ndură Domnul și câștigă!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre căsătorie, epigrame despre soție, epigrame despre soț sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

România-Spania ?-?
Asigurați-mă c-au câștigat,
Vă rog, jurați-mi că n-am fost uciși,
Că, îngrozit de cum au debutat,
Eu am privit la meci... cu ochii-nchiși!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre groază sau epigrame despre debut

Lapte de pupăză din A.D. 2019
Vreau, pentru toți ce mă înjură
Preceptele să fie clare:
Din vechea, sfânta băutură,
Doar cel care păstrează... are!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfinți, epigrame despre lactate sau epigrame despre băuturi

Victorii, până-n primul tur
La Melbourne avem fete de valoare:
Trântesc, înjură, țipă, nu se lasă,
Știu tot ce face-o mare jucătoare,
Doar mingea, bagă-n aut or în plasă!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre victorie sau epigrame despre valoare

Poveste biblică - omagiu
Când Domnul l-a croit pe-Adam în Rai
Știind că munca-i doar la jumătate,
A strâns în Eva, floarea de pe plai,
Prinos de dor, tandrețe, fermitate!
madrigal de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre flori

La 72 de ani, fără o zi
Azi-noapte-n vis, l-am întâlnit pe Domnul;
-Ce ți-ai dori mai mult? întreabă El,
-Chiar mâine-n zori, când se încheie somnul,
Mai fă-mă - doar o zi... un băiețel!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre somn sau epigrame despre dorințe

Odă poetului
"Este îngăduit poeților să mintă"
(Plinius cel tânăr, 61-114)
E crunt amenințată Omenirea
De bombe, învrăjbiri distrugătoare,
De foame, pandemii nimicitoare
Sau necredință însemnând pieirea!
Când moartea nu cunoaște frontiere
Și-apocalipsa lumea înspăimântă,
Poeții - de mai scriu or de mai cântă...
Umanitatea poate să mai spere!
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre tinerețe
- poezii despre spaimă
- poezii despre pandemie
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre graniță
- poezii despre cunoaștere

LA PRIMA ȘEDINȚĂ DE GUVERN
Ca Premier, politica mi-e crudă,
Tertipul meu de veacuri se aplică:
Promitem tot ce gloata vrea s-audă
Dar dăm... la cei de care ne e frică!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, epigrame despre promisiuni, epigrame despre prim-ministru, epigrame despre politică, epigrame despre guvern sau epigrame despre frică

Triumful unei feministe
Fac tărăboi, ca o turbată,
Când soțu-n crâșmă se îmbată...
Da-s blândă ca un mielușel,
De mă îmbăt și eu cu el!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre oi

Un cunoscut demnitar
Îți dă cuvântul, dar nici gând
Să fie gaj, de vrun folos...
Că boul este OM doar când
I-ajunge funia la os!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre gânduri, epigrame despre cuvinte sau epigrame despre boi

Chestiunea zilei
Cum să ne stăpânim mânia
Când - persiflând guvern, cătușe -
Vedem că iarăși România
E invadată de... căpușe?! Che
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre cătușe sau epigrame despre România

Unuia care înjură tot timpul
Când este căldură,
Nu se sinchisește,
Pentru că înjură
Și... se răcorește.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Petre Gigea-Gorun despre timp

Noi suntem români
Vedem, de răscolim prin vechi Istorii...
Cum soarta, schimbăcioasă ca lumina,
Ne-a hărăzit fantastice victorii
Când cu un Carol, când cu-o Karolina!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre lumină

Leac împotriva singurătății
Zâmbește, pari satisfăcut,
Chiar când îți merge tare rău,
Că de te plângi, a dispărut
Tot... ce-i amic în jurul tău!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre zâmbet, epigrame despre singurătate, epigrame despre prietenie sau epigrame despre plâns

Rețeta insuccesului
Când vrei să nu ajungi pe cineva
În faimă, în valoare sau respect,
Ca scriitor, artist ori altceva,
Invidia... e mijlocul perfect!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre scriitori, epigrame despre respect, epigrame despre perfecțiune, epigrame despre invidie, epigrame despre eșec, epigrame despre celebritate sau epigrame despre artă

DE ZIUA VIOLETTEI PETRE, DIN PARTEA STIHARILOR ROMÂNI
Din marea cu delfini și cu meduze
O scoică fermecată ți-a dat glas
Și te-au sortit chiar cele nouă muze...
Ambasadoarea noastră în Parnas!
madrigal de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre meduze, epigrame despre delfini sau epigrame despre Petru

Ignoranța și hoția dirijează... un popor
De când mimăm democrația,
Fruntașii țării, cum vedem,
Au ridicat constant prostia
La rangul nobil de... barem!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre țări, epigrame despre prostie, epigrame despre ignoranță sau epigrame despre democrație

Noi, suporterii fotbaliști...
Ne comportăm aiurea, ca smintiții,
Ca niște hăbăuci sau caraghioși,
Încurajând din suflet favoriții
Doar când la meciuri sunt victorioși!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre suflet sau epigrame despre fotbal

Rețeta fericirii
Respect și mulțumiri am căpătat
Urmând în orice pricini RAȚIUNEA,
Dar sunt temut, celebru, preabogat
De când am adoptat... DELAȚIUNEA!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre mulțumire sau epigrame despre fericire

Rugăciunea supremă
Mi-e dor nespus de anii cristalini
Când fermecat de flori de meri, caiși,
Copil, ghidat de soli din Cer trimiși,
Umblam prin parcuri, codri sau grădini
Și tot visam, cu ochii larg deschiși
Că scormonesc meleaguri, vizuini
De canguri, de gheparzi or pinguini...
În multe cărți de aventuri descriși
Mi-e dor cumplit de cartea cu povești,
De glasul cald al blândului bunic
Pierdut pe veci în sferele cerești...
Tu, Doamne, dacă mă iubești vrun pic
Fiind atotputernic, izbutești
O zi, preschimbă-mă-n acel pitic!!
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre pinguini
- poezii despre parcuri
- poezii despre ochi
- poezii despre mere
- poezii despre iubire
- poezii despre copilărie

Arta conversației
Un dialog e-atunci când oarecine
Împarte reciproc c-un amator
Supliciul să asculte, răbdător,
Ce-ndrugă fiecare... despre sine!
epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre reciprocitate