* * *

probabil
în carnea violoncelului
se ascund spaţii fragile de teamă,
dar ce muzicâ îşi arcuieşte coapsa,
se întinde felin
printre firesc şi adânc.

nocturnă în alb,
trupul lui o primeşte,
a lene cu lapte miroase pielea ei.
prin cămările sunetului,
această femeie,
undă de lună,
ninge
pentru acest bărbat
linişte.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu cred
că între somnul tău şi al meu
se petrece dragoste.
am gustul tău pe limbă,
sărut
pe-un gând aproape ruşinat...

pielea surâde,
pe ea încă ninge
albastru cuminte.
mă ai poveste în palmă.

sunt mira de dragoste,
buzele mele, mirese,
aer peste aer,
linişte întinsă în sus.

desfă noaptea la nasturi,
e zi,
strecoară-ţi mâna în sânul cu vise,
apoi vino tu
să nemurim împreună...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În doi ani de zile, Sa'id ibn Misjah fu capabil, doar prin forţa sunetului, să îmblânzească o turturică imperială de un alb imaculat. Ea îi deveni nedespărţită şi se spunea că era un djinn. Mai târziu, Sa'id se pricepu să facă să crească o plantă datorită sunetului şi făcu acest lucru în plin deşert. În acel moment primi el venerabilul nume de Stăpân al Sunetului. Iar mai târziu folosi puterea teribilă a sunetului ca să-şi albească pielea, căci era de tot negru. Însă mâna dreaptă îi rămase neagră şi aşa este întotdeauna reprezentat de cei ce cunosc taina: ca un bărbat frumos, cu o turturea imperială cocoţată pe mâna-i stângă şi cu mâna dreaptă neagră.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge sub pleoape

câteodată
ninge sub pleoapele tinerelor femei
aşa cum ninge printre puii de lupi
cărora le cresc dinţii de lapte cu care să
muşte din lună
poate dor la fel... dinţii de lapte sânii
şi ninge să nu vedem noi
să nu fim noi ironici sau spirituali
uneori ninge doar ca să avem lacrimi
să avem soare tinere femei îndrăzneţe să parfumeze perna primului iubit
aruncat ca jucărie puilor de lup
când iraţional ele gândesc că Trebuie să le iubească
altfel ninsoarea nu o mai suport

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce se identifică total cu sunetul - cu forma - să mediteze la acest adevăr: înainte de sunet, a fost Linişte; când sunetul se va consuma, va rămâne Liniştea, care a fost mereu în fundalul sunetului. Când forma s-a născut, a fost tăcută. De ce oare? Pentru că tocmai venise din Linişte. Pe măsură ce păşeşte prin tărâmul sunetului, forma începe să înveţe limbajul sunetului şi uită de unde provine, ajungând să se identifice complet cu tărâmul sunetului, tărâm pe care păşeşte doar în vizită. Această raportare exclusivă la sunet, îi creează formei o amnezie temporară, care o desparte, fictiv, de Liniştea din care provine. De ce? Pentru că privirea formei este direcţionată exclusiv pe formele de sunet şi pe mişcările acestora. Iar lumea sunetului - a formelor - nu este permanentă, ci este supusă mereu schimbării. Iar ca rezultat al raportării la sunetul exterior, atunci când sunetul se va consuma, forma va suferi, deoarece va pierde existenţa respectivului sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

partea cea mai dureroasă
a ieşirii prin creştetul anomaliei
în care te zbaţi să rămâi
ca un răzvrătit
împotriva unei republici socialiste
de rutină,
nu este nicidecum sfârşitul ieşirii,
ci începutul ei distrus
de ciocnirea parcă feroviară
cu normalul
majoritar acceptat de laterale mediocre.

preferi să închizi traumatismul
pe dinăuntru,
să îţi lingi viciile până la os,
să îţi mănânci simţurile
de foamea simţirii,
devastat de dezechilibru
până la fericire,
ca un seismograf lunatic
în pielea propriei morţi,
tu,
vorbitor în numele neauziţilor tăi "tu".

nu suporţi să te cânte
sau să te doară
decât înăuntru apele.
aici,
sub această frunte a anomaliei,
odată dat prin apă,
te chemi apatic
aşa cum dacă eşti dat prin zbor,
te vezi zburatic.

şi pentru acest gram de tu,
rămâi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ca şi cum acum aş învăţa
prima oară să mă trezesc,
mi-e frică, ştii?
tu eşti alb,
dacă-mi las buzele să-ţi pătrundă în somn,
îţi întorci visul bărbătesc spre mine.

"intră
(îmi spui),
uite, îmi dormi a dragoste, a insomnii,
a nebănuire, a râuri,
a îmi eşti,
îmi dormi a mine
în gura mea
în venirea venirilor.

ca şi cum aseară...
tu nu mai ţii minte,
dar te-am îmbăiat în începutul meu,
tu nici nu ştii că eşti fericită, aşa-i?

apoi ţi-ai făcut vocea lebădă,
ţi-ai tăcut dintr-odată toate cuvintele
pe care încă nu ai dimineţi să le spui,
doamne,
şi eu ştiu că lacrimile tale vorbesc încontinuu.
femeie,
ce nu ţi-am mângâiat ca să-ţi adorm apa...

pe urmă ţi-am simţit visul în sânge,
intraseşi
somn prin somn în somn,
ca şi cum ştim doar nefirescul firesc
(de sus ninge
în voaluri).

da, probabil... nu,
nu asta voiam să spun,
de fapt trebuie să te conţin, să te înconjur,
femeie albă din somnul meu,
să te gust,
bănuiesc doar că ai gust de zmeură.
sau de ocean.
nu ştiu.
te revendic."

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picioare fragile şi braţe de aer

prin strâmtoarea dintre semeni
nu mai are loc să treacă
nicio arcă încărcată cu vise
El desenează un fir de roze
pe care pot merge
picioare fragile
/fără teamă de cădere/
cu rădăcinile lor adânc înfipte în cochilii
şi braţe de aer legate de boltă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

casa asta se mişcă,
cearşafurile
au transformat scaunele, pianul
în fantome,
o lună cheală se plimbă printre candelabre
şi dă de mâncare lupilor
binecuvântări
şi voci de copii.

e atât sânge în pereţi,
încât sunt vânaţi înaintea sărutului.

un amestec de panică şi ruşine se piaptănă
către creştetul mansardei
ca şi când trebuie să plece
frumoase
într-o nuntă pe pajişte
(trebuie luate cu împrumut
un picior de vioară,
o fereastră spre toscana,
o dragoste).

în mijlocul acestei case
în care formele nu au umbră,
în două vase mari cu pământ
sunt plantaţi
un bărbat şi o femeie.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ascult tăcerea din suflet

Mi-ascult tăcerea din suflet
Cum cântă un imn născut din Cuvânt.
Ca un "of" la răscruci, un răsuflet
Coboară cu-o gamă-n pământ.
Văzduhu înnegreşte-ntr-un urlet,
Zvârlit în adânc de-o candoare de "Vânt".
Tăcerea-şi îngână în voie, cântecul sfânt.
Sfinţit prin Cuvânt e-al cântului umblet,
Urmând spre Liman neînfrânt.

Invoc fericirea în procesul cu mine
Şi-aştept o tăcere făr' echivoc,
Ce-n liniştea densă în linişte vine
Şi-n suflet aprinde un foc...
Şi-o pace adâncă ce-n flăcări îmi ţine
Tot "chipul" "încins la mijloc";
"Ochiul", "piciorul" şi "coapsa gândirii" legate ad-hoc
De Ţelu împlinirii divine –
Prin Duhul – "Arvuna" ce suflu-mi primeşte, zălog
Pentru trupul de slavă, de "mâine".

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vază de lut...
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

54 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vaza de lut
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

50 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţii

Pe munţi, în înălţime, ninge poate şi-
adulmeci, printre arbori, în zori
înmiresmările zăpezilor pe osul stâncilor
înfăşurate.

La albul înspumat rotind uşor, cu-aripile
uneori nemişcate, parcă-ntr-un ou cu
virtuţi mai curate stau vulturii în golurile
văilor.

Şi-n fulguială ce frumos răsare
catargul munţilor de către mare,
veghetor înstelărilor sale.

Ascultă, când vântul bate mai tare
în această de mătase ninsoare, pământu-
mpins prin spaţii siderale.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

gramatică

Gramatica e o femeie care face acordul între respiraţii!

definiţie aforistică de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,
poate din cauza neorânduielii verbelor
în camera de noapte.

ea se dezbracă sincer
în mijlocul unei oglinzi lungi,
îşi priveşte cuvintele
înainte de-a nu le spune
cum ii cad uşor de pe umeri.
umezeşte o cârpă
în plânsul de frumuseţe
şi o duce
şi o vine
în unde timid mişcătoare
de-a lungul buzelor, al coapsei,
al neştiutului ei de femeie.

ea se unge în locuri calde,
ca o îndulcire a albului,
cu lapte muls
din mere înserate prin nesfinţire.
întinde doar gândul puţin spre stânga,
ia din sertarul în care îşi ţine pădurea
zmeură proaspăt roşie-n gust
şi-şi dă gura cu ea,
muşcată
să-i fie cu mult mai frumoasă,
cu mult,
ca o inimă înfructată.

ea îşi ascunde sânul
într-un parfum,
ca o umbră de înger doar,
pentru că nu mai ştie
unde şi-a pus raiul prin casă.
şi pentru că nu are rochii,
în şoaptă,
ea-şi ţese borangic din blândeţe.

o femeie
este cu adevărat frumoasă
atunci când îşi înfăşoară rostul
în dragoste.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ştiu că îmi vezi timpul
pe dinafară
şi că mi-l pierzi
când mi se încurcă aerul
şi încep să trec prin el
ca un pieptăn uşor dezorientat
de mişcarea în serpentină a senzaţiilor.

dar ai răbdare, dragostea mea,
cred că voi muri special pentru tine cândva,
probabil voi fura câte puţin
din frumuseţea icoanelor
pe lângă care mă sting
şi atunci
îţi dai seama ce poveste curată
vom fi?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sucuri sau extracte vegetale numite impropriu lapte şi folosite pentru consumul uman: lapte de alune, lapte de castane, lapte de cânepă, lapte de cereale, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de ovăz, lapte de quinoa, lapte de soia. În UE, printr-o decizie din 2010, denumirea de "lapte" este autorizată comercial doar pentru lapte de cocos şi lapte de migdale.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Lapte (24 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul influenţează starea de spirit, însă Liniştea susţine existenţa Spiritului. O privire mai profundă asupra peisajului existenţial scoate la iveală prezenţa tăcută şi smerită a Liniştii. Deşi este cea mai cuprinzătoare Prezenţă, fiind Infinită - fiind Infinitul în Sine -, Liniştea se lipseşte de cerinţe şi nu caută recunoaştere din partea sunetului. Iar această lipsă de ataşament faţă de ceea ce nu este Linişte, o face liberă de dorinţe şi nevoi, iar această libertate îi permite să fie Eternă, fiind Eternitatea în Sine. Nu se contrazice cu nimeni, pentru că nu pretinde să aibă dreptate. Nu se întrece cu nimeni, pentru că nu pretinde să conducă. Fără râvne şi pretenţii. Libertate totală. Acesta este exemplul pe care Liniştea îl oferă sunetului; aceasta este chemarea Liniştii. Prin prezenţa Sa, Liniştea transformă zgomotul în sunet, deoarece Liniştea oferă spaţiul necesar în care zgomotul se poate reaşeza, pentru a reveni la starea de sunet. Zgomotul este sunet distorsionat - sunet lipsit de conştientă de Sine, iar prin "infuzia" cu Linişte, are loc o expandare a conştiinţei în existenţa zgomotului, căci acolo unde este spaţiu, nu este presiune şi unde nu există presiune, există Linişte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii, această oglindă, această fereastră prin care privim interiorul corpului omenesc, trebuie larg deschisă să putem vedea prin ea tot, linişte, îngrijorare, teamă, sănătate, boală.

Elena Buznă în Marea horă a vântului (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!