Ceea ce, poate, aud câinii

Dacă un inaudibil fluierat
strecurat printre buze
îl aduce acasă,
atunci poate tăcerea este
sunetul făcut de respiraţia păianjenilor
şi a rădăcinilor minerind pământul;
poate fi asparagusul înălţându-se,
la început, cu fruntea spre lumină
sau sunetul acela cafeniu
al ceştilor sparte, când se-întâmplă-aşa ceva.
Ne-ar plăcea să-întrebăm un câine
dacă se-aude-un sfârâit continuu
pentru că în casă copilul
creşte, dacă şarpele
se extinde într-adevăr la întreaga lui lungime
fără niciun ţăcănit şi dacă soarele
iese din nori fără
nici un decibel de efort,
dacă toamna, când copacilor
li se usucă izvoarele, există un fior,
prea înalt pentru noi spre-a fi auzit.

Ce se află acolo sus
deasupra nivelului de percepere
al urechilor noastre nevinovate?
Pentru noi ţipătul de naştere nu există,
puiul de pasăre este pe neaşteptate aici,
oul spart, cuibul deodată plin de viaţă...
noi n-am auzit nimic când lumea s-a schimbat.

poezie de Lisel Mueller,1924-,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când lumina

Uneori, când lumina intervine din unghiuri ciudate
şi te-atrage-înapoi în copilărie

şi tu treci printr-o casă-n ruină
ascunsă complet în spatele unor sălcii bătrâne

sau printr-o mânăstire goală păzită de cucute-înalte
şi de brazi uriaşi, şold lângă şold,

tu ştii că de partea cealaltă a zidului,
sub pletele netunse-ale salciei,

tocmai se desfăşoară ceva secret,
atât de uimitor şi de periculos,

încât, dacă te vei strecora şi vei privi,
vei muri sau vei fi întotdeauna fericit

poezie de Lisel Mueller,1924-laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul femeilor

Râsul femeilor incendiază
Curţile de Injustiţie
şi mărturiile mincinoase ard
cu o strălucitoare, albă impetuozitate

Ele chicotesc în Camerele Congresului
şi obligă ferestrele să se deschidă
pentru ca discursurile mincinoase să zboare departe

Râsul femeilor alungă negura
de pe ochelarii celor împovăraţi de ani
şi-i contaminează cu gripa fericirii,
iar ei râd ca şi cum ar fi iarăşi tineri

Prizonierii ţinuţi în celule supământene
când rememorează râsul femeilor
îşi imaginează că văd lumina zilei

Râsul lor traversează apele care separă
şi care reconciliază două ţărmuri vrăjmaşe
ca nişte flăcări care duc veşti de la unul la altul

Ce fel de limbaj este acesta, râsul femeilor,
cu zbor înalt şi subversiv?
Mai înainte de lege şi de scripturi
noi am auzit râsul, am înţeles libertatea.

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acest "Eu-Sunt" este deja perfect? "Ce urmează?" Eu zic: Nu te aştepta la nimic! Pur şi simplu, lasă viaţa să curgă liberă! Dacă într-adevăr o experienţă este atât de profundă, încât să ne atingă interior, atunci acea experienţă este recunoaşterea a cine şi ce suntem noi. Recunoaşterea Experimentatorului. După care nu mai există: "Ce urmează?" Noi suntem crescuţi de minte în sens evolutiv. Dar dacă există ceva de veacuri perfect în noi? Lui nu i se poate adăuga nimic şi nu i se poate lua nimic. Dar în momentul în care acest "eu" dispare, nu mai există niciun fel de urmare. Ceea ce suntem noi este fără urmă. Dacă acestui moment simt că îi lipseşte ceva, atunci îl voi vinde pe cea mai puternică experienţă a mea din trecut. Chiar şi experienţa este văzută în noi, indiferent cât de măreaţă ni se pare. În momentul acela, experimentatorul însuşi este dizolvat în Nemărginire. Iar ceea ce rămâne este fără formă, fără margini, este beatitudinea însăşi, este această beatitudine de A FI. Experienţele vin şi pleacă, dar oare Experimentatorul se schimbă?!

Atmaji Maharaj în Ceea ce suntem noi este fără urmă, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt al pescăruşului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
ştiu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duş -
şi ţipătul pescăruşului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu ştiu ce dracu ţi se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
şi te-am întrebat de ce eşti aşa trist
ai bâiguit ceva despre nişte amintiri -
la început n-am înţeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

şi nu ştiu cum naiba s-a făcut
că ţipătul pescăruşului s-a auzit pentru a doua oară
ca şi cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am ştiut,

aproape am ştiut
că ţipătul pescăruşului
se va auzi pentru a treia oară
şi l-am văzut cum ieşea din tine
înălţându-se spre zenit,

şi-apoi deodată s-a făcut linişte
de parcă inclusiv marea ar fi
amuţit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

şi-am înţeles în sfârşit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste înainte de culcare

Luna pluteşte pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecaţi
de răni şi de vânătăi.
Taţii, care le-au provocat rănile şi vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecaţi de furie.
Mamele devin drăguţe; feţele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toţi, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;

iar acesta nu este începutul.
Este sfârşitul poveştii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele şi taţii şi copiii
trebuie să-şi afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi răspunsuri

COPILUL
Tată! Am bătut potecile pădurii rând pe rând,
Dar n-am găsit nicio pasăre acolo,
N-am auzit niciun tril în crâng.

TATĂL
Pasărea care ne-a cântat, cu vântul
A zburat sus pe creasta unui val,
Şi poate acolo şi-a aflat mormântul.

COPILUL
Dar de ce n-a stat să mai aştepte-un pic între arţari?

TATĂL
S-a dus acolo unde căldura şi lumina sunt mai mari.

COPILUL
Tată! Mi se pare-un egoism extrem, cum poţi să explici
Faptul că tu alegi să zbori departe,
Când noi toţi ar trebui să fim aici.

TATĂL
Cu fiecare prunc se naşte-un cântecel sub soare;
Firesc şi din instinct mai viguros,
Ceva nou şi proaspăt în lumea asta-apare.

COPILUL
Dar dacă vânturi reci îl vor răpune, zboru-i vor curma?

TATĂL
Vor veni alţii; neamul lui îl va urma.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că există o clipă în viaţa lumii când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred că ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aş avea o sticlă goală, aş scrie un bilet şi l-aş lansa pe mare. «Mamă», aş scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naşte-mă o dată!» Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Şi naşte-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viaţă. De aceea trebuie să ne naştem mereu.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mergem in weekend?

Hai să ieşim la iarba verde a insulei,
Acolo, ştii tu, pe promontorii, între înalt şi adânc,
Eu aduc jumătatea de puzzle cu întrebările,
Nu-i nimic dacă tu nu mai ai toate piesele.
De băut avem tot vântul din scoici,
Nu se aude întotdeauna marea în ele?
Bine, dacă simţi că mai lipseşte ceva
Promit că de data asta
Imi las aripile să adulmece zborul.
Dacă nu se mai întorc?
Nu-i nimic, venim călare pe spinarea cailor de mare
Si dacă nu mai prindem ultima cursă,
Am auzit că e un bătrân acolo
Care ne-ar putea găzdui o veşnicie
Dacă-i va plăcea cum am îmbinat
Piesele lipsă.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu te doare, nu creşti. Diamantele se nasc sub presiune. Cărbunele este supus la presiune foarte mare pentru un timp foarte îndelungat. Astfel, ia naştere un diamant. Febra musculară apare atunci când microfibra musculară este ruptă în urma efortului fizic. Apoi, în timpul de repaus, musculatura se vindecă şi creşte dacă primeşte proteină şi celalalte substanţe necesare. Fără acea ruptură nu ar exista creştere musculară. Aşadar, la fel cum în plan fizic, fără durere nu există creştere, nici în plan psihologic, fără durere nu există creştere.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creaţie este un avatar pentru Oceanul Esenţei, prin care Viaţa se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ţine forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniştea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcţia Liniştii joacă rolul unui ghid către Linişte, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniştea, pentru că Liniştea nu este gând, o idee, un concept. Liniştea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Linişte. Nimic nu desparte sunetul de Linişte, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, aşa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conştientizarea Liniştii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferinţa nu îşi poate susţine existenţa, pentru că suferinţa însăşi este o reflexie a iluziei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trebuie să menţină conştiinţa, ea e singurul loc în tine care este fără efort. Nu veni pentru nimic mai puţin decât trezirea completă. Dacă vii doar pentru un pic de adevăr, atunci va fi foarte, foarte greu. Dacă vii pentru tot Adevărul, este foarte uşor. Dacă ardoarea pentru libertate este puternică – vei fi eliberat.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma poate trăi în Linişte, chiar şi în lumea sunetului. De fapt, acesta este cadoul pe care Viaţa i-l face conţinutului Său: Împărăţia Liniştii, în tărâmul sunetului. Orice formă tinde să aprecieze Liniştea atunci când este înconjurată de zgomot - asta pentru că Liniştea este Acasă, iar atunci când o formă pleacă de Acasă, ea tinde să se întoarcă Acasă, unde se simte ca... Acasă. Iar această întoarcere Acasă, este întoarcerea la Esenţă - Întoarcerea la Linişte. Şi, într-un final, toate formele se întorc la Esenţă, însă miracolul existenţei este că putem trăi sunetul, prin intermediul Liniştii. Putem trăi excursia, prin intermediul Casei. Iar atunci războiul se va dizolva, deoarece lupta nu poate exista acolo unde nu există luptă, iar dacă îţi muţi atenţia de la luptă, începi să vezi spaţiul în care se produce lupta. Dacă îţi muţi atenţia de la zgomot, începi să vezi spaţiul dintre zgomote, iar asta te va conecta la Realitatea de dincolo de zgomot, aflată în profunzimea zgomotului.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spui că este prea mult rău în lumea asta admiţi că este şi bine. Când presupui că există bine admiţi că este un astfel de lucru ca legea morală pe baza căreia faci diferenţa dintre bine şi rău. Dar dacă presupui o lege morală, trebuie sa admiţi un Dătător de lege morală, dar El este cel pe care vrei să il negi, nu să îl dovedeşti. Deoarece dacă nu este niciun Dătător de lege morală, nu este lege morală. Dacă nu este lege morală, atunci nu există bine. Dacă nu există bine, nu există rău. Care e întrebarea ta?

citat din Ravi Zacharias
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă...

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fii bun ca "sarea în bucate"
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Iubeşte ca Julieta, înainte de moarte.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Slăveşte frumosul prieteniei şi ridică-i cetate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Botează-ţi timpul cu hărnicia Cenuşeresei,
Cât se poate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă
Fii altruist, ca minunatul Isus, cu toţi apropiaţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Binecuvântează-ţi străbunii, părinţii, pacea şi fraţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Nu ocoli, ca ateii înţelepciunea divină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fă-ţi din timpul vieţii o minunată disciplină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Din floarea iubirii lasă în urmă minunaţi copilaşi.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Împodobeşte bradul vieţii şi caracterul ei
Cu tot ce este mai nobil pe pământ, pentru tine,
Pentru viitor şi pentru urmaşi.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubire!

Dacă nu există început;
Nu există sfârşit;
Nu există timp;
Poate nici spaţiu;
Noi existăm de când....
De când avem conştiinţa de..
Sine; de Noi?
Dacă suntem doar transformare;
Perpetuare; rostogolire!
Atunci suntem nemurire!
Suntem întru tot;
Un infinit!
Un Dumnezeu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unitatea interioară se obţine atunci când există în fiinţă lupta interioară dintre "da" şi "nu". Dacă o persoană trăieşte fără niciun fel de luptă interioară, dacă tot ceea ce i se întâmplă se derulează fără niciun fel de opoziţie, dacă fiinţa se îndreaptă întotdeauna în ce parte o duce valul, în ce parte bate vântul, atunci ea nu va progresa niciodată, va rămâne aşa cum este.

citat clasic din George Ivanovitch Gurdjieff
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul este o capacitate universală pentru oameni. Nu există om fără suflet. Problema este că dacă nu-l exerciţi, dacă nu îl îngrijeşti, atunci el nu creşte.

citat din Horia-Roman Patapievici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângi, ţară iubită, pentru copilul nenăscut care este moştenitorul temerilor noastre. Să nu iubească pamântul prea mult. Să nu râdă prea bucuros când simte apa şiroindu-i printre degete, nici să nu stea prea tăcut când soarele ce apune înroşeşte savana. Să nu fie prea emoţionat cand aude păsările cântând, nici să nu îndrăgească prea mult un munte sau o vale. Pentru că teama îl va lipsi de toate dacă dă prea mult.

Alan Paton în Cry, the beloved country! (1985)
Adăugat de Rosca Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!