Ceea ce, poate, aud câinii
Dacă un inaudibil fluierat
strecurat printre buze
îl aduce acasă,
atunci poate tăcerea este
sunetul făcut de respirația păianjenilor
și a rădăcinilor minerind pământul;
poate fi asparagusul înălțându-se,
la început, cu fruntea spre lumină
sau sunetul acela cafeniu
al ceștilor sparte, când se-întâmplă-așa ceva.
Ne-ar plăcea să-întrebăm un câine
dacă se-aude-un sfârâit continuu
pentru că în casă copilul
crește, dacă șarpele
se extinde într-adevăr la întreaga lui lungime
fără niciun țăcănit și dacă soarele
iese din nori fără
nici un decibel de efort,
dacă toamna, când copacilor
li se usucă izvoarele, există un fior,
prea înalt pentru noi spre-a fi auzit.
Ce se află acolo sus
deasupra nivelului de percepere
al urechilor noastre nevinovate?
Pentru noi țipătul de naștere nu există,
puiul de pasăre este pe neașteptate aici,
oul spart, cuibul deodată plin de viață...
noi n-am auzit nimic când lumea s-a schimbat.
poezie de Lisel Mueller,1924-,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Lisel Mueller,1924-,laureată a premiului Pulitzer. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.