O fată din moldova (o săsoaică)

noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi (nu strica o ocheadă)
ne îmbrânceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia (nu ne miram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutrii la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rând la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lângă dânsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urâţică din moldova o săsoaică
avea şi ea nevoile ei am ajutat-o cum am putut
era însă de nemulţumit
voia musai acolo sub microscop
nu mai aveam substanţe dar am îmbrâncit-o
cu ochiul lipit de microscopul galben am văzut crescându-i fulgerător celulita

era noapte era luni insistenţele ei mă emoţionau
n-am avut ce face m-am aplecat şi am jignit-o

fata din moldova părea încântată şuiera ca un tren

poezie de Dan Coman din doamne-doamne (2006)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de maşină şi am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor şi mi-a zis că nu e ceva neobişnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Şi, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Şi viziuni ciudate. Era ca şi cum aş fi auzit gândurile oamenilor. Nu ştiu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Şi să primeşti bani pentru asta. Să-i ajuţi pe oameni contra unui preţ.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta eşti atât de furios şi de încăpăţânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de aşa ceva?

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi pe o stradă

Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de acea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa,
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca neurmată

Două poteci se depărţeau în codrul veştejit
Şi nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Fiindcă doar un drumeţ eram, aşa că m-am oprit
Şi cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.

Însă aşa cum e corect şi cealaltă am privit
Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu era prea strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, aşa stând împreună.

În dimineaţa aceea, însă, erau complet pustii
Şi-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deşi drumul te poartă şi tu prea bine ştii
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.

Şi spun acum ce spun cu un profund oftat
Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Şi asta a contat în viaţa ce-o trăiesc.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul unei fiinţe umane este un microscop care face ca lumea să pară mai mare decât este în realitate.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

vis

Un vis este un microscop prin care privim la manifestările ascunse în sufletul nostru.

definiţie celebră de Erich Fromm
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de cubbyx
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieţii mele
Ciudat, nimeni nu ştia ce destinaţie are, nici eu
Mergea încet la început, şinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, oraşe, spitale, şcoli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât şcoli şi spitale,
Şi multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe oraşe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenţii de oraş
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut nişte aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu ştiam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu ştiai când ieşi
Şi dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viaţa prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viaţă şi tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era staţia terminus şi când avea să fie?
Mai bine aş fi tras semnalul de alarmă!
Nu poţi să-nvingi destinul, nu poţi să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, şi trenul, tot mai mergea
Aş fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veşnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinaţie,
Să nu cunoşti pe nimeni de care să-ţi aminteşti,
Şi să rămâi toată viaţa... în bezna tunelului...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei doctoriţe medic de laborator

Privind mereu în microscop
Ea, zilnic, îşi atinge-un scop:
Colega-ne decepţii n-are,
Îi pare totul că-i mai mare!

epigramă de Ioan Târziman din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

N-am putut s-adorm cu-această lună plină bântuindu-mi patul!
Mi se părea că aud – aici, acolo, pretutindeni –
voci tremurătoare strigându-mă pe nume!
Am strigat neputincioasă către fantoma de aer " Vino!"

Când se va întoarce în braţele mele,
Îl voi face să simtă ceea ce nimeni n-a mai simţit vreodată:
Pe mine absorbindu-l,
Aşa cum lutul oalei uscate absoarbe apa.

NB. Tzŭ-Yeh sau Tzu Yeh a fost o curtezană – ceva similar termenului japonez de "geisha",
o persoană instruită să întreţină nobilimea cu poezii şi muzică de calitate – care a trăit pe timpul
dinastiei Jin ( cca 400 î. e. n). Este cunoscută şi sub numele de Doamna Nopţii sau
Doamna de la Miezul Nopţii. De altfel, poeziile ei mai sunt numite şi "cântecele de la miezul nopţii".
După părerea unor literaţi de marcă, ea a avut o importantă influenţă asupra mişcării literare
numite modernism englez.
Oricum, dincolo de curentele literare, dacă e să-l credem pe Michael R. Burch, asupra anumitor poeţi,
cum ar fi Li Bo ( Li Po) sau Ezra Pound, a avut în mod sigur.

poezie de Tzu Yeh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca orice spion desăvârşit, avea în el o neîndurare de călău şi o răbdare de cercetător la microscop.

Victor Hugo în Omul care râde (1869)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munţi reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni şi vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate şi mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Şi ferecate lanţuri la uşi mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Şi într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Şi-n faţa-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meşter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetăţii
Şi ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfăţişare - lăcaş pustietăţii,
De vânturile care în ele şuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colţuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Şi Meşterul milos ce sta în faţa mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Şi-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea să mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum să mi le-aşeze şi unde să le pună,

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi-i neînsemnată valoric, prostia n-are nevoie de microscop, ca să fie văzută.

aforism de Cornel Stelian Popa (28 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau nişte pomi înalţi, stufoşi şi bine potriviţi de părea că erau scrişi, şi aşezaţi în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta şi în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îţi plăcea să-i priveşti. Tot mergând şi minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ţi spui? frumuseţea de pe lume. Nişte cărări sucite şi cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunţică, de părea că erau nişte covoare aşternute.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a aşezat la mine.
Diana: Bineînţeles. N-a zis nimeni că l-ai fi aşezat tu cu forţa.
Iulian: Ştii de unde avem acest papagal, domnişoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnişoara biolog.
Iulian: Aşa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci şi cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Şi m-am speriat îngrozitor de un şarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un şoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Aşa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Şi câţi câini, câte pisici... Mai avea şi papagali din ăştia, dar Rikky era cel mai drăgălaş. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnişoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Aşa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnişoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnişoarei, medic veterinar, să-l ţină sub observaţie. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; şi de Nero, evident, doar m-am obişnuit cu el. Luci mi-a reproşat că l-aş fi lăsat intenţionat fără hrană şi apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar aşa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zenas Witt

Aveam şaisprezece ani - şi aveam vise îngrozitoare,
Şi debilitate nervoasă, şi puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Şi nu putem să-mi amintesc cărţile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, şi eram mereu îngrijorat
Şi stingherit, şi îmi făceam cu greutate temele,
Şi, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învăţasem.
Well, am văzut anunţul doctorului Weese
Şi, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Şi totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înţeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Şi am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Şi atunci visele s-au oprit.
Şi de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este puţin cam bizar... M-am obişnuit să primesc mereu acest tip de atenţie. Nu sunt sub microscop, ca alţii, deci cred că pot aluneca sub radar un pic mai mult, dar să nu primesc deloc atenţie ar fi cu totul nou pentru mine.

citat din Xavier Samuel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile cele mai valoroase din viaţa noastră nu au preţ. Ele nu pot fi înlocuite şi nicidecum cumpărate. Ele sunt acolo, zi de zi, lună de lună, an de an, însă ne pierdem printre probleme cotidiene, gânduri grele măcinate de bani şi scurte plăceri aduse egoului încât nu le mai vedem. Uită-te puţin în jur, mulţumeşte-le celor apropiaţi pentru că au fost acolo, lângă tine, când ai avut nevoie; sună-ţi prietenii care te-au căutat doar pentru că au vrut să te audă şi să te întrebe ce mai faci fără a urmări vreun interes; spune-i copilului tău că îl iubeşti şi oferă-i o mângâiere... zâmbeşte că a mai trecut o zi în care ai văzut lumina soarelui şi te-ai putut bucura de toate aceste lucruri nepreţuite.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci, am urmărit întreaga discuţie dintre tine şi soţia fiului meu, colega ta cea blondă. Până-n momentul în care a apărut Nick, cât şi după plecarea acestuia, atâta timp cât soţia lui a rămas încă aici, pe puntea principală, împreună cu tine. Şi n-am ce să-ţi reproşez, comandante! Ai fost tot timpul foarte corect. Din nefericire, n-am reuşit să-l conving pe fiul meu că nu avea de ce să se teamă. Am vrut să-i arăt înregistrările, însă m-a refuzat. Se pare că nici n-a fost nevoie, pentru că Maria l-a convins în cele din urmă.
Lucian: Da... Mă bucur că a reuşit. Chiar de la ei m-am întors acum. Doream să-i explic lui Nick ce se întâmplase de fapt, fiindcă mă chinuia cumplit gândul că doar din cauza mea s-ar putea strica relaţia lor frumoasă, lipsită de griji. Însă, n-a trebuit să mai explic nimic, nimănui; când am ajuns acolo, erau deja împăcaţi.
To Kuny: Aşa-i, se împăcaseră, porumbeii... Spune-mi, comandante, tu ce părere ţi-ai format despre domnişoara cea blondă, de-a lungul celor şase ani de călătorie? Crezi că e o fată bună, serioasă, decentă?
Lucian: Păi... Mă surprinde că mă întrebaţi; credeam că v-aţi dat seama până acum. Maria e minunată! Nu găsesc cuvinte adecvate, prin care să o caracterizez. Şi îl iubeşte cu adevărat pe fiul dumneavoastră, aşa că n-aveţi de ce să vă faceţi griji în privinţa asta. Nick se poate considera cu adevărat foarte norocos!
To Kuny: Sincer, aşa credeam şi eu, însă e mai bine că am aflat şi părerea ta, pe care, sper că-ţi dai seama, o preţuiesc.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!