Împărțirea timpului
Când mă dizolv în sunete stelare
Sau în câmpiile fără sfârșit,
Chiar soarele se prăbușește-n mare
Să pot renaște-n grâul încolțit,
Și simt țărâna cum mă rupe-n două
Să împlinesc destinul meu tăcut,
Mă usc încet chiar dacă încă plouă
Uitat o veșnicie pe treptele de lut,
Privesc cum turmele de nori se-adună
Și clipele parcă se rătăcesc,
La începuturi fulgeră și tună
Din magma timpurilor lujeri cresc,
Mă răscolește ploaia de zăpadă
La ceas târziu secundele nu mor,
Se-nalță-n suflet aripi ce-au să cadă
Reinventând din mers cuvântul dor,
Mă simt pătruns de muzică stelară
Când în volute ample mă-nvârtesc,
În ritm de vals mă voi întoarce-n seară
Să fiu în timpul care-l împărțesc.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tangou printre amintiri
Mi- e dor să dansez iar tangoul cu tine
Sub bolta-nstelată tăcut te privesc,
Vreau note stelare ușor să ne-aline
Pătruns sunt de tine... atât te iubesc.
În note suave să batem noi pasul
În brațe să strângem durerea din noi,
Vioara să cânte, s-aud contrabasul
Să fim o ființă în dans amândoi,
Coboară în ringuri lumini milenare
În sunete tandre chiar clipe-nvelind
M-apropii în taină, se-aprind felinare,
Emoții mă-ncearcă prin vene vuind,
Deci vino cu mine pe ringul de dans
La tâmple zăpada încet să topim,
Să facem volute adânci, în balans
Să cânte vioara cât noi ne iubim,
Mi- e dor să dansez iar tangoul cu tine
Prăpăstii ne leagă prin punți cu suspin,
Întoarcerea-acasă pe note divine
O simt cum mă arde de parcă-i venin,
Ajunge iubito cu lungi despărțiri
Te uită în urmă cum timpul gonește,
Tangoul e dansul eternei iubiri
Al clipei supreme ce-n veci zămislește.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tangou printre amintiri
Mi- e dor să dansez tangoul cu tine
Sub bolta-nstelată spre care privesc,
Vreau briza-nserării ușor să ne-aline
Pătruns sunt de tine... atât te iubesc.
În note suave să batem noi pasul
Să strângem în brațe durerea din noi,
Să cânte vioara, s-aud contrabasul
Să fim o ființă în dans amândoi,
Coboară în ringuri lumini milenare
În sunete tandre chiar clipe-nvelind
M-apropii în taină pe note stelare
Sfârșit de emoții spre tine venind,
Mi- e dor să dansez tangoul cu tine
Prăpăstii ne leagă prin punți cu suspin,
Întoarcere-acasă pe note divine
O simt cum mă arde de parcă-i venin,
Deci vino cu mine pe ringul de dans
La tâmple zăpada încet să topim,
Să facem volute adânci, în balans
Să cânte vioara cât noi ne iubim,
Ajunge iubito cu lungi despărțiri
Te uită în urmă cum timpul gonește,
Tangoul e dansul eternei iubiri
Al clipei supreme ce-n veci zămislește.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Margini de suflet
La margini de suflet aștept uneori
Cuvântul cuprins în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă să sară din inimi scântei,
Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aștept să erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,
La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Dorește să treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,
Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul își urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?
poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce folos că încă mai trăiesc
Ce folos că încă mai trăiesc
Dacă-n mine e numai durere,
Stau mereu și-astept acea zi
Când îmi vei șopti la revedere.
Mintea mi-e mereu în așteptare,
Totu-n jur îmi fulgeră și plouă,
Parcă simt că acuș mă vei lovi
Și-mi vei rupe inima în două.
Parcă văd cum vei privi la mine
Și-mi vei frânge sufletul zâmbind,
Iar când vei pleca pe urmă acasă
Te vei îneca de dor plângând.
Voi rămâne singur iar pe lume,
Știu precis c-o să mă părăsești,
Nu te vei gândi nici o secundă,
Chiar dacă în suflet mă iubești.
poezie de Constantin Sandic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul tempestei...
Pe când la Cornul Caprei tună
Și fulgeră întâiași oară
Se-ndoaie bradul în furtună
Ca un arcuș pe o vioară.
Mulți șerpi de foc pe cer se-adună
Și sufletul mi se-nfioară
Pe când la Cornul Caprei tună
Și fulgeră iară și iară.
După un ceas de ploaie bună,
Copiii ies în ulicioară,
Iar glasul lor voios răsună
De parc-ar trece o fanfară...
La Cornul Caprei nu mai tună.
rondel de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua bună
Chiar de ninge, chiar de plouă,
Chiar de fulgeră sau tună,
Chiar de-i ger de crapă piatra,
Când te văd, ziua mi-i bună.
Chiar de mor stelele toate
În sistemul meu solar,
Chiar de sufletul mă doare,
De zâmbești ziua-i ca dar.
Chiar de frunzele în toamnă
Nechează în frâu de joc,
Tu îmi faci ziua senină
Dacă mă săruți cu foc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Am tras stele peste mine
Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,
Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,
Și ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului
Învelită toată-n rouă
Să m-aștepți la asfințit,
Doar am rupt pământu-n două
Și vântul l-am cumințit,
Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Și în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare...
Cum norii vin în suflet trist,
Așa și soarele răsare...
Aș înflori precum o floare
Capitulez... nu mai insist.
Cum visul plin de tine bate,
În a mea inimă în cioburi...
Așa mă prind în brațe doruri,
Și simt iubirea cum răzbate!
Te simt distant, rece și gol
De simțăminte și iubire...
Te afli într-o rătăcire,
Și dragostea îți dă ocol...
Nu știu iubire cum să prind,
A noastre mâini și să privim
La ce noi doi ne amintim...
Dezamăgirea tot strivind...
A fost un ceas, sau poate două,
În care fost-am fericiți...
Vino să fim iar împliniți,
Chiar și pe timp urât, când plouă!
Destinul este scris în Cer!
Nu pot să lupt cu soarta mea...
Tot ce aștept eu de la ea,
Ești tu... și este tot ce-ți cer!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Destin de trandafir
Simt umbra timpului cum dă năvală
Parcă mă vrea, eternul prizonier,
Ce clipele-l împușcă în rafală
Când inima se impregnează-n fier,
Prin platoșa de fier mă sflederește
Își vrea tributul pentru ce-a trecut,
Când printre frunze moarte mă găsește
O simt cum tremură că m-am născut,
Eu m-am născut odată cu cuvântul
Ce stă de strajă vieții printre nori
Și timpul las să-l împresoare vântul
Când mă dizolv în soare și în sori,
Da... m-am născut în timpul ce cuvântă
Iar slova mea prin clipe o înșir,
Și dacă vântul mlaștinile zvântă
Eu înfloresc din spini de trandafir.
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământ
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Și-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrățișare...
Ce știi tu?
Eu știu...
Că sufletul ți-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Și vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absență...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simți cum trece timpul
În suflet și
Râzi rece,
Când clipele se pierd...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că tu-mi ești plus din minus
Că dorul mi-e dușman
Că ploaia mi te fură
În vis și
Somn absent,
Că vreau să vreau
Și simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...
poezie de Gabriela Chișcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 5 comentarii până acum.Se stinge cerul
Îmi bate soarele în geam de dimineață
Și totu-n jurul meu lacrimează trist,
Mi se-alintă-ncet o lacrimă pe față
Și am senzația că nu am să rezist.
Troian de gânduri cad pe fruntea mea
Ce-s viscolite de-o aprigă furtună,
Că eu am fost și am trăit cândva,
Dar azi doar amintirea mi se-adună.
Pășesc încet cărarea hopuroasă
Și din nou o lacrimă trezesc:
Puteam avea o viață mai frumoasă,
Dar n-am știut pe unde să pășesc!
Am mers și eu, am mers încet prin viață
Crezând că fac un pas și-i cel mai dept,
Viața mi-a trecut... e-absurd să am speranță,
Dar oricum în sinea-mi am să o aștept.
Privesc la ceas și tremur deprimată.
Ma înfioara gândul că mi-e greu.
Secunda zboară și simt că sunt chemată
De pe pământ în cer la Dumnezeu.
- Mă rog, Ție, Doamne, și mă-nchin
Cu jurământ de fapte sclipitoare,
Nu opri aici al meu destin,
Ci dă-mi puteri să nu simt ce mă doare,
Mai dă-mi o viață dacă-ți stă-n putere,
Recunoscătoare-s dacă poți s-o faci,
Că voi trăi nu pentru avere,
Dar pentru-ngrijirea celor mai săraci!
E liniște adâncă înspre zare...
Dar eu mă-ntreb: În viață ce-am făcut?
Și chiar de am o clipă ce mă doare
O strig cu glas în universul mut.
Parcă ecoul îmi vine mai aproape
Și îmi răspunde ce am întrebat.
Se stinge cerul în orele de noapte
Și soarele apune-ndurerat.
poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergare târzie
Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduților de prin Ardeal,
Era doar noapte și-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister
Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,
S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,
Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopții-o alunga,
Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Și clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărări pietruite cu frunze
Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar pașii mei pierduți devin iertări
Pentru greșeli făcute în Olimp,
Când rădăcini se cațără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,
Și frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanțe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,
Chiar dacă plouă și afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng și-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,
Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Și felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când... până când...
De când e lumea și pământul,
Tot de-atunci bate și vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă și tună.
Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile și nopți,
Tot de-atunci sunt vii și morți.
Din acele prea vechi timpuri
Există ani și anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.
De-atunci pomii ne umbresc
Și cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrănește
Tot ce pe el viețuiește.
De-o veșnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.
Toate-acestea își au mersul
De când există Universul.
Și după cum cartea ne-nvață,
Tot de-atunci există viață.
De când planeta are viață
Omul stă mereu în față.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.
Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile și nopți,
Nu vor mai fi vii, nici morți.
Atunci viața se sfârșește,
Când pământu-ncremenește.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.
poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Am și uitat
Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.
Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.
Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...
Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!
Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!
Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.
Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...
Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă!
Plouă încet -
Mă poartă un regret;
Pe aripile destinului
Sub lumina sufleului.
Scăldată în aroma iubirii -
Vreau să fiu din nou,
Să simt parfumul fericirii
Acesta-i cel mai scump cadou!
Picăturile de ploaie
Să-mi spele a inimii văpaie;
Mângâiată de petalele de flori -
Aș vrea sa fiu, până-n zori,
Căldura îmbrățișărilor s-o simt
Și-atunci n-am să te mint -
Că te iubesc fără regret
Eu, sincer scriu
Despre un suflet viu
Chiar dacă nu-s poet!
poezie de Veronica Mocanu (12 iulie 2012)
Adăugat de Veronica Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, te rog....
vino, te rog, vino la ceas de seară,
e ușa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie și focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăși bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvășitor,
mă ard ca lumânarea și mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos
vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, așa mă simt și eu,
te-aștept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îți caută și el pașii din mersul drăgăstos,
îți caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alină-mi inima
În miez de zi stau și oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
că nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.
Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.
Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.
Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
să simți ce simt și eu
să simți când nu te simt tot timpul,
să știi,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.
Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aș vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.
Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.
poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul tău
E noapte și plouă încet, plouă mărunt
Și eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.
Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veții mele
Care îmi luminezi sufletul și întunecatul meu gând.
Te aștept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.
Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.
poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!