Să mori. Rănit din dragoste. De ceaţă

avea mâini mici tandreţe şi pisici
în preajma ei m-am simţit ca niciodată acasă
dar poeţii ăştia sunt duşi cu capul
nu ştiu să stea înţelept inocent şi copil

ca ursuleţul Jimmy din grădiniţă la azil

vor tot şi se trezesc cu nimic
după care se miră
că totul s-a isprăvit

uite avea mâini mici îi spuneam
Mânuţe într-o zi
minunăţiile astea două
o să mă omoare
nu te supăra
eu nu te merit şi nu te mint
sunt cel mult dobitocul tău
mic şi nenorocit

cum să vă spun ne simţeam
în cădere liberă
incontrolabili
pe contrasens
şi nu meritam
chiar nu meritam
ce avea să urmeze

acum nu mai e între noi
nici măcar omenie
ce să vă desenez amiciţie
sau cea mai incredibilă
urmă de dragoste

am ajuns un străin
mai mult mort decât viu
am slăbit ca umbra unui câine
alungat de peste tot
şi ceaţa mă năruie
cu o frumuseţe
de nimicnicie

e bine Mânuţe
spune-i lui Jimmy
să stea cuminte
iubim sau dă-ne-n pisici
şi numai amintirea noastră ne mai ştie

dar eu te voi iubi cu ardoare
deşi mi-eşti pierdută
tot simt cum ochii mei
închişi de depărtare te sărută

şşş acasă în linişte
în simţuri uitate

nebună de vie

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jimmy: Ştii, lui Jimmy îi cam place de tine.
Elaine (crezând că Jimmy e alt tip): Ah! Da?
Jimmy: Oh da! Jimmy te-a tot observat. Eşti genul lui.
Elaine: Ahh! Chiar aşa?
Jimmy: Jimmy e nou în oraş. Jimmy nu prea cunoaşte pe nimeni.
Elaine: Oh! Ei bine, mi-ar plăcea să-l cunosc.
Jimmy: Şi lui Jimmy i-ar plăcea să te cunoască.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra mea cuminte

Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat şi nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
şi viaţa, dar şi moartea! Totul, toate...

Nici simţuri n-au - nu ştiu ce-i cald sau rece -
nici mâini murdare şi nici mâini curate.
Nimicnicie, oare? Greutate,
ce-apasă pe clavicula-mi să-nece

dorinţa de a merge înainte.
Dar luptele indică spre-un trecut ce
mă mai aruncă înspre cele sfinte,

când demonii refuză să se culce
îmbrăţişaţi, candizi, printre morminte.
Mă lupt cu ei, sunt umbra mea cuminte!

sonet de Ionuţ Popa (8 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miya şi Hammy. O altă poveste de dragoste

aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă şi ignora mă simţeam înşelat cu o nobilă indiferenţă
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy

povestea e reală şi vreau să ştiţi că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosinţă
vreau să ştiţi că aşa în general am rămas repetenţi
la lecţiile de viaţă oferite de animale
şi dacă un câine cu o pisică sunt văzuţi duşmani pe viaţă
vreau să vă spun că e jale dar vă înşelaţi

ei bine în fiecare zi la aceeaşi oră şi timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea şi Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural şi nu aveau altceva
mai supra sau mai senzaţional de făcut

mă rog au fost şi săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăştia şi-o caută singuri dar totuşi
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
şi mă-ntrebam cum poate o fiinţă să fie ea însăşi tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte şi orice ar fi

am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greşeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui

şi într-o zi cu soare Miya a murit

nici azi nu ştiu de ce pur şi simplu era ţeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume

am îngropat-o sub cireş în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea şi lătra la lună
o săptămână şi ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea

l-am îngropat lângă Miya lui ştiu că era în săptămâna Paştilor
şi oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei şi ouă în pace
şi în lumină lină

poezie de George Asztaloş (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (I)

E-un lucru bun acela că ori de câte ori stau într-un colţ al tavernei
sorbindu-mi grappa, pederastul este-acolo, aşa cum sunt şi copiii
cu ţipetele lor sau omul fără slujbă,
sau fetele frumoase care trec pe trotuar – toţi frângând
spiralele fumului meu de ţigară. "Aşa merg treburile, copile,
ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento".

Însă vocea aceea, vocea aceea amară a bătrânului
(patruzeci şi ceva de ani, poate?) cu care-am dat mâna
într-o noapte rece, pentru ca apoi să plecăm împreună
pe drumul către casa mea, acea tonalitate de trompetă veche –
n-o voi uita niciodată, nici măcar în ceasul morţii.
N-a pomenit nimic de vin, dar îmi vorbea atunci
pentru ca eram suferind şi fumam pipă.
"În fumătorii de pipă," a declarat el, tremurând un pic,
"poţi avea întotdeauna încredere!" Am dat abrobator din cap.

"M-am întors şi-am găsit fetele mai prietenoase, mai sănătoase,
cu rochiile mai scurte – iar asta după luni lungi de foamete –
şi, pentru că prospeţimea lor mă îmbătase,
m-am trezit căsătorit – o dragoste senilă.
M-am însurat cu cea mai exuberantă, musculoasă fată
ca să simt iarăşi gustul vieţii, să nu mor
în spatele unei mese, într-un birou, înconjurat de străini.
Însă şi Nella era o străină pentru mine – iar un pilot student
a văzut-o şi mai târziu a pus gheara pe ea.
Acum el e mort, acel ticălos – acel biet copil –
a pierdut controlul avionului – bănuiesc că, de fapt, eu sunt ticălosul.
Acum are un copil – cine ştie dacă-i al meu? –
şi stă tot timpul acasă, iar eu nu-s decât un străin
care n-o poate face fericită. Nu îndrăznesc să spun un cuvânt,
şi nici Nella, ea doar se uită la mine."

Era drăguţ felul în care plângea când spunea toate astea,
felul în care plânge un om beat, o făcea cu tot corpul –
apoi, s-a atârnat de umărul meu spunând, "între noi,
întotdeauna respect", iar eu stăteam acolo, tremurând de frig
şi dorind să-l părăsesc, şi-ajutându-l să meargă.

E plăcut să bei grappa, dar e la fel de plăcut
să asculţi cum se-aeriseşte un om bătrân şi impotent,
care s-a întors de pe front şi-ţi cere iertare.
"Ce satisfacţie voi mai putea avea vreodată-n această viaţă?
Ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento.
Ce satisfacţie voi mai putea avea vreodată-n această viaţă?"

*Grappa – băutură italienească asemănătoare rachiului nostru de tescovină.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonard (către Sheldon, care după "despărţirea" de Amy, a înlocuit-o cu pisici): Bine. Poţi să trăieşti cu pisici. Fii ca mătuşa mea, Nancy. Avea o duzină. Şi ştii ce s-a întâmplat după ce a murit? Au mâncat-o.
Sheldon: Nu trebuie să le faci reclamă pisicilor, Leonard. Sunt deja fanul lor.

replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Adriana Stoica, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scârţ cu scârţ

pitici sau pisici
pe creier? sau purici mai mici
decât pitici sau pisici
pe creier? aici
e aici: scârţ
scârţ un greier fără creier pe creier
aplaudat de pititci
dar scuipat c-un oftat de pisici
sărit de puricii mici
şi totul şi
totul pe creier -
pe-aici!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet V

De-as avea vreo zece cai
Cu tine m-aş mărita
În dimineaţa asta
Şi aş fugi cu tine în rai

Un vultur pleşuv să tragă la plug cu o cioară
Ùn cioroi, un soţ de cioară
Sprintenă şi uşoară
Un şoim mare domn peste o veche moară

Opt câini mari de-aş avea
Trei maimuţe mici pentru un crai
Cinci pisici cu răpirea din serai

Mi-aş vinde tot ce am şi ce nu am
Pentru Delacroix, Moartea lui Sardanapal
De nu îl voi avea mai bine mor în peisaj stradal

sonet de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Casa Amintirilor,Editura Art Creativ,Bucureşti,2021
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti al meu

Eu te iubesc ca o leoaică, ce-şi apără puii cu dinţii,
Eu te iubesc mai mult decât îşi iubeşte-un copil părinţii;
Tu eşti acel ce m-a rănit şi tot nu scap de vraja ta,
Sub flacăra ta m-am topit... mi-eşti orizont, mi-eşti vis, mi-eşti stea!

Mă zvârcolesc, dar inutil, se pare că nu am scăpare,
E-n van să strig după-ajutor, nimeni n-aude-n larga zare!
Încerc să scap, mă strângi în laţ, puterea mi-ai anihilat,
Nu ştiu cât de femeie-ţi sunt, dar tu îmi eşti... cel mai bărbat!

Ca să mă rup de tine-acum, ar însemna să-mi sfâşii carnea!
Cine-ncearcă să mi te ia,, voi da luptă soră cu moartea!
Poate nu ştiu, poate nu pot şi să mă schimb acum, mi-e greu,
Nu-s sigură de mai nimic, numai de-un lucru: eşti al meu!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

5 minute. şi înalta frecvenţă a nebuniei

hei hei tocmai m-am întors cu sticla şi ţigările
şi pe hol e o oglindă mare aşa
nu ai cum să o scapi

ei bine
mi-a tăiat respiraţia sălbaticul ăla bărbos
încruntat muncit neiubit
cu ochii lui de copil fugit de acasă

şi care ţine sticla ca mama lui Dumnezeu
în braţe
salvarea

isuse

în ce duioşii de corpuri de întunecat
ne trezim oameni buni

bine în fiecare zi sunt trist exact 5 minute
dar alea sunt de comă la spital
alea sunt când ajung beat de travaliu acasă
îmi arunc scârba de salopete unde apuc
îmi iau treningul şlapii inima la loc
şi şed câteva clipe cu ochii în gol

pe urmă vine bucuria mă ciufuleşte
îmi pune coarne de înger pămpălău
şi lucrurile reintră în nebunia ordinară

dar măi lume alea 5 minute
ar termina şi pe mama dracului

oricum
io-s dedicat de saltă voia bună mai toată ziua
uneori mă întreb de ce lătratul ei de treabă
nu m-ai făcut Doamne câine
să simt la nivel animal toată trăsnaia
dar n-ai să vezi nu pot fi trist decât 5 minute

am mai spus-o
solitarul fericeşte lumea oriunde seduce
iar singuraticul doar cînd se duce

şi nu mă pot condamna am reuşit de al naibii
să iubesc unele din cele mai tari îngerese care există

ei şi voi nu mă luaţi în seamă
sunt doar un aiurit vorbesc supersonice
ba chiar aş fi în stare să vă las
inima trăsnită de bucurie
că încă e vie

între timp plouă din convingere pentru că
e neînstare pămîntul să reţină apa
în marea lui dragoste de deşert

nu e corect dar animalele sunt mai poetice
decât maiestatea voastră
îşi văd de treabă cuminţi şi simt totul
de rămâne perplexă ultima nesimţire a lumii

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci pisici

Am în grădină cinci pisici
Din care două sunt pisoi,
Ele - gingaşe, moi şi mici,
Ei - dolofani şi zdraveni amândoi;

Spinări, picioare, încheieturi ca fierul,
Unghii de şoim şi colţii lungi de fiare,
N-ar cuteza nici şarpele, nici jderul
Să simtă-n ceafă crâncenele gheare.

Când calcă-n flori şi dau să se oprească
S-asculte parcă un murmur pierdut,
Le cade ca pe-o scoarţă oltenească
Ţesută umbra printre foi de dud.

Sunt tigrii mei, de veche obârşie,
Şi mă mândresc cu neamul lor cel mare,
Şi bărbătesc şi blând la duioşie
Şi-ntr-adevăr ţesuţi ca pe covoare.

Dar de ajuns să latre un căţel,
Că fug în pom şi uită şi de mine.
Tigri de junglă neagră, staţi niţel,
Că mi-aţi făcut mândria de ruşine.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubitorii de pisici ştiu ce înseamnă luxul de a avea sticle îmbrăcate în blană, muzicale, umplute cu apă caldă care nu se răceşte niciodată.

citat din Susanne Millen
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri în neştire

Nu ştiu căt e de natural
Să nu mai auzi
Bine de la o vârstă
Să nu mai vezi
Să nu mai guşti sau să miroşi
Dar mai ales să nu mai atingi
Şi să nici nu mai ştii
Cum e să fii atins

Ce să mai pierzi să uiţi să disperi?
Zâmbeşte minunii că toate trec
Şi chiar de aceea sunt
Atât de palpabile

Uite îmi zâmbeam
Unui gānd în staţia de tramvai
Cu simţurile în neştire
Şi la geamul unui jeep
Mă salută
Doctorul meu de familie
Zâmbeşte şi mă întreabă
De sănătate
Sunt bine îi zic mai am dureri dar nu insistă
Sunt mai omenoase

Ne-am urat de bine
Nu-i char atât de greu
Şi mi-am zis uite domnule
Totuşi e fain dacă
Şi doctorul se poate molipsi
De zâmbetul meu

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboţii?
Lucian: Aş vrea să-i programezi în aşa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboţii se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi şi vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana şi apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l ţină mai mult în casă, chiar şi ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinţii mei la veterinar, bineînţeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Şi de ce ţi-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu ştiu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic şi o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Şi Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreţ şi isteţ; la nevoie îşi cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că oboseşte repede. Şi dacă nu e înţeles, e considerat gălăgios şi e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniştit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuţ, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenţia necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar şi mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Ştii, poate o să-i programez şi pe ai mei de acasă, să pot fi liniştit în privinţa lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboţii tăi, deşi cred că asta ar putea face şi tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va şi face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero şi nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboţilor.
Mihai: Bine; îţi închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un aer misterios în jurul masonilor, dar în realitate ei sunt mai mult o trupă de veterani care se îmbată într-o clădire pe care au construit-o în aşa fel încât să semene cu un templu. E o ceată de flăcăi care se străduiesc să stea la distanţă de nevestele lor.

citat din Jimmy Kimmel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!