Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul de lângă fereastră

Când am făcut casa am ales un pat la parter, lângă fereastra
Ce dă spre mare, să-mi fie patul morţii, e gata şi mă-aşteaptă,
Nefolosit sau folosit o dată pe an, când vine vreun oaspete,
Fără ca acesta să-i bănuiescă rostul final. Nu-l privesc
Nici cu aversiune şi nici cu jind, ci, mai degrabă,-n ambele feluri,
Astfel, egale fiind, sentimentele se ucid unul pe altul şi-un interes cristalin
Rămâne proaspăt. Sunt sigur că voi termina tot ce am de făcut;
Şi-asta va suna mai degrabă ca un fel de muzică
Atunci când demonul răbdător de dincolo de stâncile marine şi cer
Se va ridica împreună cu ceata lui şi va striga de trei ori: "Hai, Jeffers".

poezie de Robinson Jeffers,1887 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

şi marea devine albă şi vântul se-învârte ca o roată-într-un scripete.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu are un efect civilizator, ci dimpotrivă, întrucât marea poezie face apel la cele mai primitive instincte.

citat din Robinson Jeffers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rasist

nu i-am iubit niciodată pe negri
de-aceea m-am numărat printre albi
dar nici aşa nu

e binele-ntruchipat (?!) – printre albii din sud

m-am numărat eronat. nu
m-am iubit nici
pe mine apasă răspunderi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Dedicaţie pentru Irinel Anghel)

... Şi frunzele pulsau ca un plămân...
Plămân bolnav şi trist, plămân bătrân...
Neidentificabil, dar prezent,
Nimic în sine, dar mereu ardent...

În arămiu, în sângeriu şi gri,
În freamătul de dor de veşnicii...
Ca un copil sub cerul arămiu
Pluteam... şi îmi doream copil să fiu.

Pe cerul tulburat, tristeţi şi dor...
Să fii copil! Dar cât e de uşor?!
Să-nchizi prezentu-n tine şi să pleci!
Să poţi să-nveţi să fii copil pe veci!

Şi ploaie de-am să fiu, în dansul ei,
Voi strânge truda florilor de tei
Într-un tablou sălbatic şi solar...
Şi vânt pe un traseu transcendental,

Am să mă-ntorc în centrul virtual,
Să fiu şi înger, dar să fiu şi prunc!
În dans de frunze, în condei solar,
Să urc cărarea către Demiurg...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice copil are un nume

Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al păsilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe "ieri".

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua în care nu vor mai exista pe lume nici entuziasm, nici iubire, nici adoraţie, nici devotament, să săpăm pământul până în centrul lui, să aşezăm acolo cinci sute de miliarde de butoaie de pulbere şi să-l facem să explodeze ca o bombă în mijlocul firmamentului.

Alfred de Vigny în Jurnalul unui poet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta de vise

Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are porţile deschise.
Printre cărţi cu duh şi taine,
Printre încercări măreţe,
Visul meu întru credinţă
Culege flori şi poveţe.
Printre-ai mei ce pragul sfânt
Al bisericii îl calcă,
Eu mă-nchin de bunăvoie
Ca smerenia să-mi placă.
Printre dâre de lumină
Ce mă însoţesc în viaţă,
Îmi aleg o ţintă fixă –
Soarele de dimineaţă.
Făcând cruce, gust agheasmă,
Mă închin Domnului Sfânt
Ca să-mi rânduiască paşii
În raiul de pe pământ.
Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are bolta lui de vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asterisc

Copiii altora sunt copiii noştri. Ce
uşor se intră în rai, ce greu se naşte un
copil. În ziua a şaptea, Maria îşi
târî trupul slab la biserică. De o lună
îi murise mama. Vântul bătea uşor.
Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar
de Watteau ce ziceţi? Spaima era ca o
nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar
Igoriuncik? Aista, da, nume. Un
copil. Luna e şi ea un copil. Întors din
război cauţi femeia. Călătorii
imaginare pentru copii. O adevărată
nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău
cu Dumnezeu. Acordeon, tu eşti
unealtă divină. Din tine se nasc copiii.
Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un
sărut – un copil. Ţi-aduc odrasla unei
nopţi cu aripi de sânge, au arome şi
aur, cu diamant geros, lampa angelică
se sparse. La ora surâsului privelnic,
faţa părintelui se lumină. Maica îşi
legăna pruncul. Genunchii-s reci,
primeşte pruncul. Violă şi clavecin în
glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt
arse, azurul însetat te soarbe. Poetul
spunea, ce spunea el? Azi noapte el
s-a dus să se plimbe prin Calea
Lactee, eşti prea tânăr, i-am spus, el a
murmurat ceva, o formulă, nu ştiam
că era cabalist, e drept că ultimul timp
purta pe cap mereu o pălărie şi repeta
că ziua morţii este şi ea o zi. Dar ziua
naşterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de
la locul faptei, pentru prima oară l-am
zărit zâmbind, un zâmbet frumos,
luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie
mototolită în mână, era tot ce
rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai
auzeam, mă acoperise o lacrimă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea...

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrenţe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.

Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie să fii tu însuţi copil dacă vrei să ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.

Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu ştiu...
Pe când era dimineaţa senină...

Ziua se arată a ploaie.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am eu...

Fost-am eu copil cândva,
Mama pâine îmi cocea,
Şi povestea cea de seară
Printre stele mi-o citea.

Fost-am eu copil cândva,
Tata fluiere-mi făcea,
Şi să fiu de cer aproape
El pe umeri mă ducea.

Fost-am eu copil cândva,
Satul încă mai trăia,
Iară casa părintească
Cuib de îngeri îmi părea.

Fost-am eu copil cândva,
Drum spre Domnul se podea,
Şi pe el apoi plecară
Tatăl meu şi maica mea.

Am rămas să am pe lume
De părinţi lăsat un nume,
Demn pe care-l vor purta
Fiul meu şi fiica mea.

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de mâine

Tăcerea este o prevestire
pe care o aştepţi citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.

Dimineţile se plimbă-n oraş
ca nişte fete nemăritate
ce zâmbesc puţinilor trecători.

Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam şi priveşte trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.

O lumină pistruiată de nori
îşi face loc printre copaci
şi se schimbă des în atitudine
după cum se înteţeşte vântul.

Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit
îmi pătrunde sub piele
şi parcă simt cum vine ziua de mâine
cu alte întâmplări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războaiele au început întotdeauna din cauza religiei.

citat din Glenn Danzig
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Mă ierti atunci când lacrimile-mi curg
Îmi mângâi fruntea ce acum e obosită
Mă porţi prin foşnetul de brad din crâng
Mă-ncurajezi în viaţă să fiu eu pregătită

Nici uraganul nu mă mai doboară
Ori vorbele aruncate la întâmplare
Peste sufletul meu liniştea coboară
Din orice zi voi face o sărbătoare

O piatră aruncată nu mă omoară
De fulgere şi tunete nu mă feresc
Glumesc şi râd cu toţi cei de afară
În omul bun sprijin la nevoie găsesc

În piept o inimă ce bate pentru tine
Prieten drag cu suflet bun şi îngeresc
Te-am întâlnit pe cer în fulgere şi ploaie
Printre lacrimi spun acum: eu te iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doream să scriu

un poem doream să-ţi scriu
chiar am vrut
jur! da' n-am putut în
cepe îmi erau ochii
mă ţineam de stilou
cu foile m-am învelit
albe au rămas
am luat un pahar în plus
unul şi-ncă unul pentru curaj
unul plus unul pentru ins
piraţie care e transpiraţie acum
trebuia să fie un poem
să te impresioneze teribil
mă ţin de masă şi de geniu meu
creator aburit de alcool

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche (De ziua ta)

De ziua ta norocul ţi-l descântec
De ziua ta eu îţi doresc senin
De ziua ta - viaţa fie-ţi cântec
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta - garoafe prin cuvinte
De ziua ta - un fericit cămin
De ziua ta ţi le doresc fierbinte
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta tu eşti aici, în mine
Cu fâlfâiri rotunde şi fluide
Iubirea mea subjugă, nu ucide...
Pereche de pe maluri Euxine.

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harold Arnett

Mă sprijineam de marginea sobei, bolnav, bolnav,
Gândindu-mă la degradarea mea, privind în gol,
Slăbit de căldura amiezii.
Clopotul unei biserici bătea trist undeva departe,
Se auzea plânsul unui sugar
Şi tusea lui John Yarnell;
Zăceam febril, înfierbântat, stingându-mă încet –
Apoi, vocea violentă a nevestei:
"Ai grijă, se ard cartofii!"
Îi miroseam... am simţit un dezgust copleşitor.
Am apăsat trăgaciul... întuneric... lumină...
Un regret nespus... o încercare de a reveni iarăşi în lume.
Prea târziu! De aceea am venit aici
Cu plămâni, pentru a respira... dar aici, având plămâni, nu poţi respira,
Deşi trebuie să respiri.
În ce constă folosul evadării din lume
Când nici un suflet nu poate eluda eternul destin al vieţii?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!