Sunt mortul viu

M-afund în spaima zilelor ucise,
La ceas tăcut, sunt amăgit vremelnic.
Sunt mortul viu, înscris deja-n pomelnic,
Ce-abia-mi urnesc picioarele prin clise.

Doar lacrimi stinse curs-au şovăielnic
Pe chipu-mi palid, înşirând suspine,
Ce-n firul neştiutelor destine,
La pânza timpului ţeseau temeinic.

Când umbra-i tot, iar cupa mi-este plină,
Privesc spre orizontu-nsângerat,
Lacom sorbind licoarea anodină,

La carul timpului stau înhămat,
Şi-adulmec lung răstimpul de lumină,
Ce setea vieţii mi-a astâmpărat.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub blânda rază

Sub blânda rază, muguru-şi desface
Petale străvezii, sorbind lumină,
În faldul unduios de crinolină,
Ce-i ocrotea staminele buimace.

Iar truda lui, s-a-nfiripat în floare.
Din icnetu-i, ploi de culori se varsă.
Visu-i peren presimte că-i o farsă,
A vieţii aripă amăgitoare.

Frânturi de vis sărută lung pământul,
Pierzând pe drum nădejdea ce zideşte.
Tresar din gânduri, deşirând veşmântul,

De care timpul tâmpla îşi izbeşte
Şi-n geamăt surd se cască slut mormântul,
Ce-n fălci de lut destine ofileşte.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

În ciutura neagră, bătrână,
îmi tremură greu amintirea,
iar cumpăna veche-a fântânii,
ce-şi ştie de veacuri menirea,
scrâşneşte strident într-o doară
când apa o urcă-n lumină
să stingă pârjolul de vară.
Când gura-nsetată mi-apropi
de buza ciuturii plină
şi sorb cu nesaţ povestea adâncului,
mă-mpărtăşesc din viaţa
ce ţâşneşte ca ofrandă,
din seva pământului.
Prin cântecul ciuturii pur
chipu-mi privesc
în oglindă mai clar
şi spăl cu răcoarea ei fardul,
întins ca o mască de var,
ce-ascunde a timpului urme
săpate în sigur contur
de jocul ce-l poartă hazardul
ce tropăie-n jurul meu dur.
Şi-n preajma fântănii se vede
a timpului mână cum sapă,
când zidul fântânii-o să cadă
eu fivo-i de mult
doar o frunză peapă.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Sunt eu,
într-o mie de cuvinte
şi-o mie de stări.

Eşti tu,
ce-n neguri la drum lung spre mine te-aşterni.

Suntem noi,
cu visuri, cu şoapte,
ce-n noapte
n-avem cuvinte dorul să-l spunem.

E o taină, el, ecoul,
e prelungirea cuvintelor nerostite
şi geamătul valului înspumat
ce de neclintita stânca s-a spart.

E ploaia,
ce-n mii de lacrimi ea se risipeşte
spălând pervazul ros de vreme,
spălând noroiul timpului,
ce peste noi se-aşterne!

poezie de Rodica Cernea din Ferestre în timp (18 octombrie 2007)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mă aplec
Simt doar înalţarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineţii
Mai răcoreşte dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanenţă
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverenţă
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalţ
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conştiinţa.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Şi atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cupă de iubire

Din cupa timpului
dăruită de Tine
mâinile mele vremelnice
au risipit clipele
pe zâmbetele copiilor,
prin leagăne şi parcuri,
prin bucătării şi şcoli.
La judecată
vin doar cu mulţumirea sufletească
şi cupa plină
de amintirile iubirii noastre, Doamne!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cupă de iubire

Din cupa timpului dăruită de Tine
mâinile mele vremelnice au risipit clipele
pe zâmbetele copiilor, prin leagăne şi parcuri,
prin bucatării şi şcoli.
La judecată vin doar cu mulţumirea sufletească
şi cupa plină de amintirile iubirii noastre, Doamne!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacom, Doamnă ( Parodie după Sunt tânăr, Doamnă de Mircea Dinescu)

Sunt lacom, Doamnă, vinul nu curge fără rost
Şi ochiu-mi hulpav cată fripturile în sânge.
Nu-mi pasă şi-orice cumpăr, nu mă mai uit la cost.
După mai noi reţete, inima de dor plânge.

Sunt lacom, Doamnă, lacom şi am visat destul
La ciorba de potroace, la borşul meu de miel.
Cum nu mai am vreo treabă, măcar să mor sătul.
Nu fac rabat la banii ce-i am în portofel.

Sunt lacom, Doamnă, lacom şi chiar mă ţin semeţ
Şi-mi place să beau vinul alături de-o cochetă,
Dar când se-aduc platouri cu carne de mistreţ,
Mă salt şi-mi tai o halcă, mânjit pân' la manşetă.

Sunt lacom, Doamnă, lacom, curelele mă ţin.
Mănânc cu-nfrigurare claponi, curcani, berbeci
Şi lăutarii-mi cântă până ce eu termin,
Stacanele umplute cu vin de soi, din beci.

Sunt lacom, Doamnă, lacom, ca uliul mă reped;
În loc să îţi fac curte, să nu te indispună,
Că îmi sticliră ochii la pulpele de ied.
Iertare, scumpă Doamnă! Sunt lacom... Noapte bună!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă de iubire ...

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum...
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng...
Cercetez cu sufletul trecutul:
Lumină şi întuneric...
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa timpului

Pe prispa timpului stau eu,
Un gând îngândurat mereu,
Din când în când, când mai doresc,
Mă mai ridic şi mai pândesc,
Pândesc cuprins de-o teamă-n vânt
La primul gest, primul cuvânt,
La prima undă de amor
Şi până se sfârşeste-n dor...

Culcuş din valuri de vise
Mi-aştern pe clipe ucise,
M-apuc de lucru-n catrene
Florilor mele obscene,
Nu dau, nici nu iau, doar mă lupt
Cu-n nor ce din mine e rupt,
Şi-aştept cu nădejde-un trofeu
Pe prispa timpului... ce-s eu!

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 iunie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri ai depărtării

Privesc cum roua dimineţii
se transformă
în flori de crin,
elixirul vieţii
din roşul macilor
se revarsă peste dorul nostru,
lacrimi vărsate
în marea uitării
împrăştiate de vânt
sunt pietre poleite de argint,
fulgii de păpădie
se aştern ca un covor alb
de lumină,
acoperind pământul
dorul tău deapănă firul
smerit al timpului
o adiere rece
şi îngândurată
ne trezeşte din rătăcire
suntem prizionierii depărtării
flori desperecheate
din amintiri.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mame în oglinda timpului (sonet)

MAME ÎN OGLINDA TIMPULUI
(sonet destinelor paralele)

În oglinda timpului când mă privesc,
De-o vreme zăresc chipul tău în mine,
Măicuţa mea, că aceleaşi destine
Au mamele ce nasc prunci şi-i ocrotesc.

Zestrea moştenită îţi aparţine
Şi o voi păstra, cât pe Pământ trăiesc.
Asemenea ţie sunt, când mi-amintesc
De vremea când împărţeam rău şi bine.

Crescut-am pruncii, precum te-am moştenit,
În respect şi dragoste părintească,
Prin viaţă să aibă drumul însorit.

În cinste şi dreptate să muncească
Şi-n rugă să-şi ducă sufletul smerit,
Că soarta e zestre dumnezeiască.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda neamului Lumină - "Tu te numeşti Annai!"

La viaţă este dată o singură moarte.
Nu toţi croit-am drum înspre cetăţi...
Calvarul crucii taină, prins în spate,
Îţi alege un întreg din părţi.

Comorile din lume sunt lăsate
Să pribegească pe drum fără Lumină...
Sunt luminate suflete muşcate,
Acele ce-au răspuns prezent la vină.

Ochii Lui în soare privesc necontenit,
La câte-or să mai vină... suflete cernut,
Din prea multă Lumină, fost-ai neprivit
Şi strivit sub talpă, din setea ce-ai avut.

Gustat-am lacom înc-o vară din nămeţii
Razelor sortite-a da Lumină...
Adusem cu căldură acestui punct al vieţii
Luminarea sacră în care fost-am plină.

Plânsete pe geamuri, crude, iar mocnind,
Dorului de jale, lunecă spre mine...
Fost-am lângă tine şi m-ai văzut murind,
Împietrit şi rece, privind fără suspine!

Ieri, am secat în ape, recunoscându-mi setea,
Ce-a fost al meu dispare în zarea fără nume...
Fost-am o poveste dulce ca şi mierea,
Dar amară-i ea, când e spusă-n lume.

Ce am chemat, să fie! Izbăvitor sihastru...
Nu te cunosc pe Tine, cei neiertaţi şi cruzi,
După al meu neam, datu-m-ai albastru,
Deşi numai alb, fost-am printre surzi.

Rătăcind prin 'nalturi, al sufletului miez
Străbate-o cale lungă pân' s-ajungă aici...
Ajuns-am chiar de ieri, ori poate doar visez,
Sunt parte peste tot, printre fireşti şi mistici.

Din toate "numele" ce-am strâns,
Nici unul n-are nume...
Fost-au ţesute doar din plâns,
Născând secret prenume.

Şi când crezut-am că îl ştiu...
Am auzit o şoaptă: "... numele acesta nu îl ai..."
Şi-apoi uimit, vedeam cum scriu:
"Tu te numeşti Annai!"

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de ACG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş sfâşia noi zori ...

Te-aştept şi azi în poarta casei mele.
Trăiri confuze prind să se deştepte,
Rupând corsetul vechilor precepte,
Nemernicia timpului să-nşele.

Uitând de cumpănirile-nţelepte,
Îşi saltă tălpile din clise grele,
Smulgând suspin din răni până-n prăsele,
Suie necontenit abrupte trepte.

Şi de-am orbecăit târâş prin viaţă,
Prin vremi ostile, într-un port străin,
Aş sfâşia noi zori iviţi prin ceaţă,

Ca pe o căptuşeala de satin,
Să-nfrunt regret şi chinuri, faţă-n faţă
Şi-un rost ce-acum l-am înţeles deplin.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, ce cristalin ţi-e glasul,
Când tu, să-ţi cad la piept, mă chemi pe nume.
Chiar dacă-ţi pare şovăielnic pasul,
Sunt cel mai vesel muritor din lume...

catren de Mihaela Banu (12 aprilie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmură lin vântul, streşini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună şi în bălţi se strâng.
Ploaia peste ramuri pică tot mai des,
În şoptiri de ape noi poveşti se ţes,
Cu un înţeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc
Ce-au cuprins şi luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Şterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis,
Salbe lungi de picuri, cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorţit,
Readus la viaţă, ochii şi-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu pluteşte către tine-n zbor.
Te aştept pătrunsă de tainic fior
Şi mi-e tare dor.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

murmur antic răsună sub pasi
paşi pierduţi pe un drum
stau pustnic în bătaia timpului
privesc cum trece lumea
cum cade unul
cum pleacă altul
unul câte unul
e amurgul vieţii.. nu...
vântul a uitat să mai ţipe
ecoul a tăcut şi el în catacombe
doar o cruce zace ruptă
lângă râu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheara visului

Gheara visului smulge aerul din mine,
Îmi pune inima crudă în lacrimi şi suspine,
Îmi pune oasele frânte în amforă de piele,
Sunt hăituit şi rece sub cerul fără stele.

Sunt rostuit în simetrii căzute-orizontal
Printre ierburi topite-n copitele de cal
Înhămat la zorii unde o brişcă trece
Din povestea caldă în povestea rece.

Gheara visului smulge aerul din mine,
Din bolnava lume cu lacrimi şi suspine,
Aş vrea să dorm în amforă de piele
Însă beau paharul cu lacrimi de stele.

Sunt cătrănit pe viaţă şi stau orizontal
Pe crupa împletită de iarbă-n os de cal,
Nechează totu-n jur şi amfora se sparge,
Un fluture beţiv în vise pune doage.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!