Ecoul

Sunt eu,
într-o mie de cuvinte
şi-o mie de stări.

Eşti tu,
ce-n neguri la drum lung spre mine te-aşterni.

Suntem noi,
cu visuri, cu şoapte,
ce-n noapte
n-avem cuvinte dorul să-l spunem.

E o taină, el, ecoul,
e prelungirea cuvintelor nerostite
şi geamătul valului înspumat
ce de neclintita stânca s-a spart.

E ploaia,
ce-n mii de lacrimi ea se risipeşte
spălând pervazul ros de vreme,
spălând noroiul timpului,
ce peste noi se-aşterne!

poezie de Rodica Cernea din Ferestre în timp (18 octombrie 2007)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi sunt...

Eu îţi sunt nebunul
Cerşetor de-aminte,
Să-ţi presare drumul,
Să-l întinzi cuvinte.

Eu îţi sunt soldatul
Ce-ţi păzeşte gânduri.
Eu îţi sunt păcatul
Ce-n ascuns îţi murmuri.

Sunt risipitorul
Ce-ţi culege lacrimi
Să-ţi înece dorul,
Să renaşti din patimi.

Eu îţi sunt duhovnic
Să te spovedeşti.
Veşnicul statornic
Să te-ndrăgosteşti.

Eu îţi sunt păgânul
Ce-ţi ia din păcate.
Eu îţi sunt îngânul
Când îţi cauţi frate.

Îţi sunt vis de vrei,
De mă ţii o noapte
Să m-arunci în zori
Ca pe-un semn de carte.

Îţi sunt tot ce n-ai
Şi n-ai cum să cumperi...
Schimb poţi să mă dai,
Dorul să-ţi astâmperi.

Nici nu mai sunt eu,
M-am pierdut în "tu",
Nu mai sunt al meu...
Eu sunt "da" la "nu".

Îţi sunt zi şi noapte;
Eu îţi sunt uzura,
Scris, cuvinte, şoapte...
Îţi sunt aventura!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara

In livadă indrăgostite,
Florile şoptesc
Cuvinte de dragoste,
Înmiresmate şoapte,
Pe care poetul
Le-ascultă în noapte.

Parfumul florilor
Pluteşte pe-aripa vântului,
Peste câmpuri,
Peste pădure,
Peste oameni,
Şi se-nalţă la Cer
În spirala Infinitului.

Tu şi cu mine,
Asemenea copiilor,
Privind inefabila minune
Şi vorbe duioase ne spunem
Roşind, timid de iubire,
În timp ce-n livadă
Tremură lumina
În dor după roade.
_________________

poezie de Floarea Cărbune (2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite...

Lacrimile-mi sapă-n obraji cuvinte
Cuvinte nerostite!
Se preling şi cad rătăcite pe covor...
Se lasă călcate de talpa-mi în treacăt, întâmplător.
În dorinţa deşartă... la măcar unica şansă... de a spune cum dor
Cum dor cuvintele nerostite?
Şi oare... prelinse în van,
Ce doare mai tare, cuvintele nerostite sau.... sufletul trist, în aşteptarea lor?
Sunt lacrimi, cuvinte... ce pot spune poveşti, dar tac... tac şi dor!

poezie de Gianina Foldvari (24 iunie 2015)
Adăugat de Gianina Foldvari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un freamăt blând

Un freamăt blând
Un zbucium greu frământă lumea,
Da-n întunericul ei gros
Nu vede ce aproape-i vremea
Venirii lui Isus Hristos.

Un freamăt blând îngână şoapte
Ce-n "noapte"-s greu de desluşit
Şi gânduri de "lumină" coapte
Lucesc în suflet, năbuşit:

- "E vremea vremii îndepărtate
Ce-n Adevăr s-a proorocit!"
Dar vrem noi oare-a ne desparte
De tot ce ne-a îndobitocit?!

Ne vom ţinti spre Miel privirea
Sub steagul Lui de biruinţă
Ca să-I întâmpinăm venirea
Cu un grăunte de credinţă?!

Vom căuta pe-al nostru Mire
Până-n "Palatul Lui ceresc"
Făcând dovada de iubire
La toţi ce-n noapte ne rănesc?!

Un freamăt blând adie şoapte
Trădându-I dragostea, "Mireaso"!
Lumina-I dulce îmbie-n noapte:
-Trezeşte-te acum, "Aleaso!"

01/03/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru timpul trecător

Pe harta timpului, o stea,
Străluceşte, să-şi arate
Fastul şi lucirea sa
Chiar şi dincolo de moarte.
Strigăt ca un clopot viu,
Dangăt în cuvinte stranii...
Lumea noastră-i un pustiu,
Au valoare numai banii.

Pe harta timpului, o stea,
Străluce şi se risipeşte
Sălbatic, ca iubirea mea.
O alta-n ceruri se clădeşte...
Noi ne trăim concomitent
Tristeţea gândului deodat'.
Eu în tăcere te aştept,
Tu-n alte lumi ai exilat.

Străluceşte să-şi arate
Simpla-i cale spre pieire
Suflet rătăcit în noapte
Dup-un strop de fericire.
Printre faldurile zilei,
Licărire de-o secundă,
Fulg din zbaterea aripei
Ce-n tăcere se scufundă.

Fastul şi lucirea sa –
Un quasar, clepsidră spartă,
Ce-n tăceri le vom avea...
Nu-s decât pictură moartă...
Cât în lume vor mai fi
Sfărâmate epopee,
Timpul se va risipi
În vlăstari de azalee.

Chiar şi dincolo de moarte
Liniştea vom căuta
În fisurile de noapte,
Printre munţi de catifea.
Şi spre ziuă, la o cruce,
Sufletul va-ngenunchia.
Ce cărări să mai apuce?!
Liniştea nu-şi va afla...

Strigăt ca un clopot viu...
Vocea sufletului doare!
Am fugi, dar e târziu
Şi n-avem ascunzătoare.
Printre ramuri de tăceri,
O privire-nlăcrimată.
Fi-vom noi cum fost-au ei –
Ciob dintr-o clepsidră spartă.

Dangăt în cuvinte stranii,
Plânsul în cuvinte-rugi,
Repede parcă trec anii
Şi tu, om, te duci... te duci...
Lumea-i plină de morminte,
Un mormânt vei fi şi tu...
Omule, să iei aminte!
Să nu spui vreodată NU!

Lumea noastră-i un pustiu,
O vacanţă de o clipă.
Şi eu, ca mâine-o să fiu
O secundă pe-o aripă.
Zbor spre mâine risipit,
Temeri, spaimă şi durere
Ce se pierd în infinit
Printre lucitoare stele.

Au valoare numai banii...
Biete suflete de tablă,
Sunteţi circuite stranii
Scurtcircuitate-n grabă.
Strângeţi clipele-n emoţii –
Fluturi ninşi pe aripi moi
Şi vă pierdeţi printre munţii
De cuvinte şi... gunoi.

Au valoare numai banii,
Lumea noastră-i un pustiu –
Dangăt în cuvinte stranii,
Strigăt ca un clopot viu.
Chiar şi dincolo de moarte,
Fastul şi lucirea sa,
Străluceşte să-şi arate
Pe harta timpului, o stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţa mea cu ochi senini

Mama mea cu ochi senini
De ce-n taină, iar suspini?
Spune-mi mie ce te doare
De priveşti spre altă zare,
Te-am văzut în miez de noapte
Cântărindu-ţi ani şi fapte,
Plângând clipele pierdute,
Visuri, ţeluri neştiute.
Maică, ce necaz mi-ascunzi
De-n durere te cufunzi?
Pasu-ţi este tot mai greu
Şi oftezi spre Dumnezeu,
Te rogi la icoana sfântă
Lăcrimând de timp înfrântă,
Ceri iertare şi-un drum lin
Să sfârşeşti ca un creştin.
Vino maică, să te-alint
Boala, moartea să le mint,
Să te apăr de-ntuneric,
De gând negru şi himeric.
Ani să-ţi dau din a mea viaţă
Alungând clipa cea hoaţă,
Traiul azi, rază să-ţi fie,
Tu, să-mi fii până-n vecie.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri de cuvinte

Ceva din adâncurile mele
se recompune
în şoapte nerostite
în poezii nescrise.
E frumos să simţi
acele vibraţii unice
în viaţa cuvintelor tale,
căci, noi suntem doar
răscoliri de cuvinte,
un amalgam compus
din fantasmă şi real,
din genă părintească
şi ceva din cele
sfinte rătăcite-ntre
ploi de gânduri,
între: a fost şi va fi

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă-mi eşti

Dragă-mi eşti ca dragostea,
Dragostea ce-n suflet port,
Tu nu poţi să fi a mea,
Şi acest gând eu nu-l suport.

Dragă-mi eşti ca un luceafăr,
Luceafăr din miez de noapte,
Precum o floare de nufăr,
Dragi îmi sunt a tale şoapte.

Dragă-mi eşti ca un sărut,
Acel sărut ce vreau să-ţi dau,
Ca prin magie apărut
Pe buzele-mi să pot să-l iau.

Îmi eşti tot dragă, şi-mi vei fi
Mai mult decât tot universul,
Cât te-am iubit, te voi iubi
Ştiu că doar eu îţi sunt alesul.

poezie de Răzvan Isac (24 decembrie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade o stea...

Mai cade o stea şi mă ninge,
Se-ngroapă puterea de-a râde,
Se spulberă-n norul de sânge –
Istorii perfide şi hâde.

Mă-arunc printre roua de piatră
În strigăt de-acvilă şi lance,
Din neguri, un vuiet mai latră
Pe serbede timpuri duşmance.

Ca gândul ce-n valsuri se frânge,
Sau drumuri se-nnoadă în ură,
În suflete negre şi ciunge,
Pe "treizeci de-arginţi", îl vândură.

Nimic nu mai e ca-nainte,
E iarnă în mine, tăioasă,
Zăpada înghite cuvinte,
Şi doamna-i venită, şi-o coasă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi de cuvinte

Vântul pluteşte
peste zăpezi
fulgi magici
coboară din cer
ochii iernii plini de mister
flori de gheaţă
ţesute din dor
la templul iubirii
ne desparte o privire
de timp
din căutările noastre
frânturi de cuvinte
nerostite
uitate de vreme.
Sufletul hoinar
prin anotimpuri
ascunde durerea
în lacrimi de lumină
amintiri pierdute
în ceasul etern
încremenit în noapte
sub aripa lunii

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi de cuvinte

Vântul pluteşte
peste zăpezi
fulgi magici
coboară din cer
ochii iernii plini de mister
flori de gheaţă
ţesute din dor
la templul iubirii
ne desparte o privire
de timp
din căutările noastre
frânturi de cuvinte
nerostite
uitate de vreme.
Sufletul hoinar
prin anotimpuri
ascunde durerea
în lacrimi de lumină
amintiri pierdute
în ceasul etern
încremenit în noapte
sub aripa lunii.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!