
Mare depărtare
Tu ești a mea mare
De-nstrăinare,
De țărm coliliu,
Întins în pustiu...
Ce rânced nisipul!
Spulberă-mi chipul,
Mai spune-mi, te rog,
Cum cerul olog
Se neliniștește;
Coada de pește
Lucește-n ochii
Nopții în rochii...
Tu ești a mea mare,
Ce rânced apare;
Nisipul m-alină
În fulgi de lumină...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre rochii, poezii despre pești, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre lumină
Citate similare
Cea mai infamă fiară e prostu-mbogățit,
Căci el se crede mare și vrednic în tot chipul,
Vezi soarele nu poate să ardă ca nisipul,
Deși nisipul este de soare încălzit!
catren din Mahabharata, traducere de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre Soare

Furtuna
De ce te-ascunzi? În frunze și în lacrimi
Te regăsesc și-n fiecare ceas
Iubirea ta, privirea ta și marea
Din ochii tăi de-acum, mi-a mai rămas
O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat ești și vei fi
Vei fi mereu o dulce adiere,
Lumină și căldură, pace, zi...
Furtună ești când valul se răzbună
Și risipindu-se se-ntoarce-n mare
Din alge împletindu-ți-am cunună
Și-am strâns în noapte perlele din mare.
Te-aștept să vii. Calea poate-i prea lungă
Sau soarele la tine n-a ajuns...
Dar eu sunt Sfinxul tău în suflet
Chiar dacă printre stele ai apus.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre perle, poezii despre pace, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Praf stelar
Printre degetele mele te-ai strecurat
Și te-am scăpat, cum scap pe jos nisipul
Și vântul te-a învolburat și ridicat,
Mi te-a furat, lăsându-mi slobod tot abisul.
Ai fost purtat către o altă zare,
Către un alt destin, cu alte flori,
Rămasă, mă plâng valuri de mare,
Mă-nvață să mă zbat din țărm în țărm.
Mă strânge cerul cu a lui culoare
Și sus și jos albastrul lui de neoprit,
Stropește cerul și cu marea, lacrimi care,
Se-amestecă cu lăcrima-mi spre infinit.
Se lasă trupul meu și-acoperă nisipul,
Cu pumnii strâng fărâmele de praf stelar,
Îl simt cum scapă alegându-și sensul,
Rămân cu pumnii goi, i-ascund în buzunar.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre prăpăstii, poezii despre plâns, poezii despre infinit, poezii despre flori, poezii despre degete sau poezii despre albastru
Nisipul...
... azi iar ieșit la cimitirul unde ești
un punct constant în plasa spațială
sorb amintirea caldă și domoală
ce se prelinge printre degetele reci
și mi se scurge printre ele ca nisipul
în prizma veșniciei tale
și pripe vechi, monumentale
îți oglindesc în clipa ce se stinge chipul...
poezie de Iurie Osoianu (27 iunie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre nisip, citate de Iurie Osoianu despre degete, poezii despre amintiri sau citate de Iurie Osoianu despre amintiri

Semnal M "Spune-mi cine ești"
Când se trezi în pat, la mare,
Iar soarele bătea-n ferești,
Deschise ochii cu mirare
Și-i zise: spune-mi, cine ești?!
epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre semnale, epigrame despre ochi sau epigrame despre Soare

De ce te-ascunzi?
De ce te-ascunzi? În frunze și în lacrimi
Te regăsesc... Și-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta și marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.
O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat ești. Și vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină și căldură, pace, zi.
Furtună ești când valul se răzbună
Și risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ți-am cunună
Și-am strâns în noapte perlele din mare...
Te-aștept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!
Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieții de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre stânci sau poezii despre seducție

Nisipul rece
Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu
Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut
Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubește valul mereu,
Suflet bun, ești gândul meu,
Nisipul țărmul nu l-a pierdut
Plutește gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal
Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre vioară, poezii despre dans, poezii despre zbor, poezii despre sărut sau poezii despre mâini

Bună dimineața, soare
Bună dimineața, soare,
Tu ai multe aripioare
Dar și sprintene picioare
Ca să-alergi în ziua mare
Sus pe boltă, pe cărare.
Tu faci flori să înflorească,
Iarba bună să-înverzească,
Oile pe câmp să pască
Iar ciobanii să horească
Doina scumpă românească.
Bună dimineața, soare,
Tu ai raze lucitoare,
Le trimiți vara la mare,
Încălzesc nisipul tare
Și se-ascund în val, sprințare.
Te salut pe tine, soare,
Tu ești stea strălucitoare
Și ne dai căldură mare;
Poți să fii fierbinte tare
Pentru grâne, pe ogoare.
Și atunci e uimitor
Cum apare câte-un nor
Care-ți vine-n ajutor
Scuturând din sac de zor
Stropi de apă pe ogor.
Soare bun, să fii mereu
Sus pe cerul sfânt al meu,
Cum te-a lăsat Dumnezeu,
Și la bine și la greu
Luminând un curcubeu.
poezie de Gabriela Gențiana Groza (2 august 2015)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre picioare, poezii despre dimineață sau poezii despre curcubeu
Lui Eminescu
Ești busuiocul care a sfințit izvorul
Și steaua ce lucește-n lacul
Unde plutește dorul.
Ești floare-albastră-n ochii mei
Și ești parfumul cel de tei.
Și seara-n bucium te prefaci
Și-i strigi și îi aduni pe frați!
Și ești dorința cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ioana Voicilă Dobre despre stele, citate de Ioana Voicilă Dobre despre ochi, poezii despre dorințe, citate de Ioana Voicilă Dobre despre dorințe, poezii despre dor, citate de Ioana Voicilă Dobre despre dor sau poezii despre Mihai Eminescu

Declin opalin
Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine ești...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea ferești.
Prin tine, o urmă-i lăsată
De pașii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.
Și luna mi-e soră de sânge,
Și vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.
Și pactul cu noaptea l-aș face,
Să știu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Și rodul din noi va plesni.
Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine și-n noi
Și noaptea mi-e soră de seară,
Și vântul mi-e frate de ploi.
Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre seară, poezii despre ploaie sau poezii despre plajă

Puținul din mine o felie de timp rânced
am vrut să mă acopăr cu liniște dar
nu i-am găsit colțurile
și atunci am hotărât
să cobor în mine cât mai adânc
aici nu am găsit pe nimeni
oamenii dispăruseră odată cu
lucrurile lor
o umbră
îmi astupa gaura prin care am intrat
și fiindcă era destul de întuneric
m-am gândit că ar fi bine
să aprind o lumânare
în tot acest timp
lucrurile mele dispăruseră
iar eu duhneam a timp rânced
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre lumânări
Jerfa
Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viața a șters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearșafuri ca pământul sub zăpezi
și te rog, învelește-mă,
dezvelește-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,
nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
așa cum fac drumeții în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
și se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume și se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
și tu nu-mi răspunzi,
primește-mă,
alungă-mă
dar să știu că mânuța ta face semn de sabie peste țeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,
nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
așa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înflorește în pruni și se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat și nu te-am găsit-
cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...
poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre biserică, poezii despre drumeție sau poezii despre zăpadă
Furtuni de vară
De-a fost iubirea noastră pătimașă
Nu înțeleg de ce dureri am împărțit,
Dacă în noi s-au descompus din fașă
Cum ne-am dorit, ne-am și-amăgit!
Dansam cu tine cu ochii-n lacrimi,
Când mă strângeai simțeam că s-a sfârșit,
S-au risipit fiorii plin de patimi,
Să reaprindem focul n-avem chibrit...
De-a fost iubirea plină de otravă,
I-am dat ca antidot stropi de cerneală,
Cu inima albastră și bolnavă
Între noi s-a întins o plajă goală...
De ce în ochii mei tristețea se ascunde,
Când sunt aici, iar tu pe unde ești?
Nirvana noastră nu răspunde
Și împăcarea ține de povești...
Te-ai dus lăsându-mi cântecul povară
Să-alergi cu beduinii prin pustiu,
Adunai nisipul pentru o zi de vară,
Dacă erai nebun, nici eu nu știu!...
Când glasul inimii o să te cheme
Te-aștept să întorci albatroși din drum,
Vom ducem nopțile de vară în extreme
Și vom renaște pe nisipul verii...
ca pasărea din scrum!...
poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre tristețe, poezii despre sfârșit, poezii despre păsări sau poezii despre nebunie
Lui Eminescu
Ești busuiocul care a sfințit izvorul
Și steaua ce lucește-n lacul
Unde mai plânge dorul!
Ești floare-albastră-n ochii mei,
Mirificul parfum de tei!
Iar seara-n bucium te prefaci
Când strigi și îi aduni pe frați!
Tu ești dorința cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ioana Voicilă Dobre despre plâns
Mare sângerie
Mare învolburată
Sângeriu spumată,
Stau la malul tău
Plâng ce-a fost al meu,
Că s-a dus în tine,
De-napoi nu vine.
A plecat departe,
În laguri spre moarte.
Lași lacrimi vărsate
În tine scăldate
Și inima pierdută-n zare
În veșnică așteptare.
Sufletul pustiu și gol
Se izbește de-un ecou,
Ochii plânși voi ridica
Chipul său îl voi vedea,
Oglindit pe cerul mare
Nu pe-o bancă de salvare.
poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu sau poezii despre salvare
Tu ești zeu
Căutai în ziua albă o lumină,
O lumină vie, precum Dumnezeu
Și găsii cuvinte ce răsună:
Inimă de vis e templul tău!
Nu căta tu, suflete, în lume
Nu-i și nu va fi vreodată,
Dacă nu te strădui tu, robite,
Poartă să-i deschizi printre palate!
Tu ești cel ce naște-vei făclie,
Tu ești cel ce sfinte chipul tău,
Tu ești rază albă și senină,
Tu ești Om! Ești pentru tine Zeu!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre palate, poezii despre cuvinte sau poezii despre alb

Tu...
Tu ești zâmbetul luminii,
Floarea răsărită-n drum,
Tu ești orizontul care
Sângeră-n urme de fum.
Tu ești cerul și candoarea
Semnului ce-mi dă iertare
În neliniștea ce urcă
Zborul către Carul Mare.
Tu ești marea ce mă poartă
Pe-nalte valurile de vis,
Tu-mi ești strigătul vieții
La intrarea-n paradis.
Și-mi mai ești soră și mamă,
Și iubită și bunică,
Tu ești floarea roditoare
Într-un bobocel de fiică.
Te iubesc zâmbet lumină,
Floare roșie de mac;
Vă iubesc și îmi plec fruntea
Ca un șoim, pe-un steag de dac!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre rai sau poezii despre mamă

Ești copac
pe drumul meu
sunt multe drumuri
în stânga buruieni
în dreapta buruieni
la a treia răscruce
un afin se-nfige
cu rădăcina în iad
băltoaca îl hrănește
până la sevă
otrava rostirilor de prunci
cu un mugur de crin în torace
îi dau ocol
îl adulmec
până sângerează ochii mei
ochii tăi
ochii ochilor mei
ochii ochilor tuturor
mă-ndeamnă la culcuș
de frunze reci
eu mârâi
și trec mai departe
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre frunze, poezii despre crini, poezii despre copilărie, poezii despre copaci sau poezii despre bebeluși

Sonată
te iubesc
pentru că ești sonată
și nimeni nu mai știe
să te-ncânte
până la următoarea abatere
voi mângâia o coardă
până îmi va spune și ea
ce sonată ești
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste
Regula stranie a lui Isaac despre râncezeală
Orice aliment tare se înmoaie când devine rânced. Orice aliment moale se întărește când devine rânced.
murphologie
Adăugat de Dana Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâncare sau citate despre devenire