Vara arzând
am rămas cu un gust dintr-un secol trecut
prezentul ascunde tăcut niște idei
viitor nu mai e, doar minutul acut
și-un apus infinit printre tei
erai dulce ca apa în vremea de sete
ca sărutul de plecare într-un amurg
ca strugurii negri serviți la ospețe
ca fecioara răpită pe-un murg
te-așteptam într-un veac de iluzii arzând
într-o vară în care mor toți copacii
vedeam ultima oară doi plopi fremătând
și pământul cu toți săracii
mă rugai niște umbre de păsări s-ascult
erai o vioară în trup de femeie
îmi spuneai că o vară durează mai mult
iubirea e doar o idee
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iubind un duh
erai nebună
spuneai că iubești un duh
sechestrat într-o idee
cu coperți
de culoarea penumbrei
casei
în care locuiesc
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu erai vinovată
tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și pădurile fără oameni,
tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.
tu nu ești vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simțurile
într-un colț întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
și ne scoate unghiile din carne,
care ne trezește între două coșmaruri.
când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
și o umbră se lăsase peste
toată inocența dintre
limanuri.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci azilanți
Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad niște crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum
Să doboare păduri fără vise.
Am rămas fără muguri pe ram
Dinainte să moară copacii,
Și-am ajuns mai uscați cum eram,
Și acum ne fac vreascuri săracii.
Suntem niște copaci azilanți
Din pădurile lumii rămase,
Și am ars printre munți emigranți
Și-n tăcutele focuri din case.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate tu
Poate tu ai știut
De la bun început,
Ai știut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.
Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.
Aș fi vrut ca să știu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aștept,
Într-un secol abject.
Când te-ntorci, să m-anunți
Să nu mor printre munți,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de abis
ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor.
te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale.
erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te țineam pe brațe
să nu te ascundă norii de fluturi.
tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strop de vară
în loc să-mi spui adio, ia-ți la revedere
în ochii tăi mai văd un strop de vară
chiar dacă toamna drepturile-și cere
în trupul tău încă tresare o vioară
și dacă părul tău de grâu mai scânteiază
și plopii în amurg se înfășoară
o frunză vrea să-ți cânte de pe buze
și-un anotimp mai pleacă-n pași de vals spre gară
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Himeră
te știam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esența destinului în doi
într-o prăpastie
se năștea moartea unei mari iubiri
te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele
îmi plăceau capriciile tale
și ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de șarpe
simțeam acut nerușinarea minciunilor
ca niște lovituri de bici
pe spatele firav al destinului
ca niște palme de adio
ca niște cuvinte otrăvite
lumea se învârtea egocentric
pe degetele tale
eu te redescopeream la nesfârșit
într-o himeră
într-o constelație
bizară
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veșnicie
erai de atâta vreme a mea
încât
parcă și pietrele
își pierdeau uneori
veșnicia
erai atât de demult
doar a mea
încât
certitudinea
nu mai avea consistență
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din cub
îți începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existențială
aș fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi
începeai cu mine
experiența unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârșitul lumii
oscilai între tandrețe
și ostilitate
îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii
spuneai că ești prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuțite
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
nu mai pășesc în urma trecătoarelor idei
nu caut pași pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri
ningea în lumină
cu fulgi falși de gând
doar eșarfa purta încă
mireasma unui trup arzând
la asfințit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
rătăcit în urma pașilor pierduți pe alei
e cerul stins și stele cad
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar și iar pe câmpuri pustii
umbre se pierd sub ultimii pași
mă ascund în priviri căutând amintiri
tu ai plecat, eu am rămas
sărutul nu'l treziți, așteaptă...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul
nu mai pășesc în urma trecătoarelor idei
nu caut pași pierduți pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri
ningea în lumină
cu fulgi falși de gând
doar eșarfa purta încă
mireasma unui trup arzând
la asfințit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
un rătăcit în urma pașilor uitați pe alei
cerul era stins și stele cădeau
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar și iar pe câmpuri pustii
umbre se pierdeau sub ultimii pași
mă ascundeam în priviri căutând amintiri
tu ai plecat, eu am rămas
sărutul nu'l treziți, așteaptă...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul în gând
am încercat într-o zi de aramă
să-ți scriu niște păsări
de cuvinte
pe ape trecând
am încercat într-o zi de țărână
să te strig dintre pietre
când norii mergeau
pe pământ
am reușit într-o zi de ecou
să-ți aud plânsetul ascuns
de vânt
într-un gând
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămas bun
rămas bun foști copaci,
pe curând,
vă mutați emigranții spre sud
când prezentul acesta sordid
se conjugă la timpul trecut
rămas bun frunza mea,
te-am iubit,
dar te las să mai crești înc-un an
un poem incognito foșnind
și-anotimpuri de păsări pe ram
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tulburare a dimineții
într-o zi mi s-a părut că erai tu,
așteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
orașului,
prin fiecare tulburare a dimineții,
da, cred că erai tu,
nu pot să mă înșel,
chiar dacă nu mai știu cu siguranță
când e postul Paștilor
sau când e sâmbăta morților,
aș putea să-ți spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aș putea să-ți spun câte păduri mai au copacii
rupți de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheață,
ți-aș putea spune câte țigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
așteptându-te.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar un izvor
Erai însetată pe-un drum în deșert
Pierdut printre dune, tăcut și pustiu,
Ascuns de nisipuri, flămând și incert,
Mergând spre iluzii ascunse-n neviu.
Erai rătăcită - morgană-n real -
Prin vise ciudate, prin prafuri de timp,
Credințe trecute prin ciur cerebral
În cioburi scăpate de zei din Olimp.
Erai mai frumoasă, pe calea-ți cea grea,
Decât tot ce-n lume vreodat-am știut,
Și-atunci, m-am gândit c-aș putea și aș vrea
Să-ți ies înainte pe-un drum nevăzut,
Să-ți stau la picioare-ntr-un nou început,
Să-ți văd chipul blând cum se-apleacă, ușor,
Sorbindu-mi iubirea cu-n zâmbet tăcut,
A oazei stăpână, iar eu... un izvor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
Și-aș mai sta și nu prea, foarte mult pe pământ,
Fiindcă-i toamnă târziu și-mi mai vine să plâng,
Și îmi vine să strig și-mi mai vine să mor,
Doar puțin, printre munți, fiindcă tare mi-e dor!
Mi-este dor de-amândoi, de trecut, de prezent,
Și de arborii verzi și de-un veac inocent.
Și-i târziu nu știu cum, ca să fim amândoi
Că e toamnă demult și-acum ninge pe noi.
Peste tine frumos, peste mine urât,
C-am trăit prea mulți ani într-un veac mohorât,
Peste tine puțin, peste mine mai mult,
Că aștept cam de-un veac să te-ntorci din trecut...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ideea
Ideea lui Platon trăiește,
Și Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urnește,
Fără idee totu-i împietrit,
Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas niște bieți hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte și zi,
Fără speranță și fără temei.
Ideea făurește prezentul,
Și aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.
Ideea transformă deșertul
Într-un sol roditor,
Și poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.
Viața ne este-o idee.
Prin idee astăzi trăim,
Ideea e cea care ne cerne.
Cu idee noi reușim.
Ideea este sămânța
Înnoiri din noi,
Ideea este speranța
Unei lumi pline de nevoi.
poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rai
raiul era peste tot
de sus până jos
oriunde m-aș fi uitat
erai doar
tu
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbet încrustat
cum ar fi să mă ascund
ca un miez de copac
să arăt lumii scoarța pe dinafară
pe dinăuntru să fiu lemn alb
să pot fi doar eu
la sfârșit
într-un cuib de lună
la rădăcina mărului
să mai pot auzi doar umbra greierului
cântând amnezic
din frunză de brumă
dintr-un fluier de pai
cum ar fi să mă ascund
într-o cochilie
pe dinăuntru vânt
pe dinafară de piatră
să rămân
cu zâmbetul încrustat
într-un chihlimbar
până vin licornii să străpungă
inima amurgului
să frângă lumea în păsări roșii
cu mugetul
de sfârșit
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!