13-15 iunie, 1990

(trei zile cu Dileme)

1.

când pescăruşii se opresc din zbor
şi pare că surâd tuturor
vezi cine cântă
şi descântă
prin Tomis trecea
întâmplarea se pregătea

plan mare aveam
cu soarta oraşului
ridică un pic de cortină
şi ceaţa dispare

13-15 iunie, 1990
la Universitatea Ovidius
Simpozionul de Spaţii Ordonate
În ciuda celebrei mineriade
gonacii, cu bâtele prin Bucureşti

de pe dunga zării
se apropie punctul albastru
călare, cântând

2.

tu risipeai speranţa în care raza Încă
îşi aduna sclipirea în peştera adâncă
prin care din poveste treceai în Rodador
unde din miezul verii o floare dintr-un spor
se întâlni-n înaltul cu umbra unui nor...

sunt bine dar un colţ de sferă
învârte în sens invers jumate dintr-o eră
o inegală pantă se risipea-n trecut
şi alta spre cărare-mi lăsa să cânte-un mut

acum se răspândiră, dintr-o veste,
o casă, o stradelă şi-o poveste
rămân la piramidă, scrijelituri de rouă
şi-n mine noduri sfinte fac floare-n cifra nouă

mă plimb în echilibrul unei Leme
lăsat să nască-n tine trei zile cu Dileme

tu te-ai ascuns pe scena-n care jocul
ţinea Hazardu-n Tympu-n care Locul
cânta-n peninsular rostogolind un zar
pahar după pahar
secţionând în (Y)-ci gândul
când clipă după clipă
vin pene de-o aripă
şi zborul dinlăuntru şi afară
ţineau psaltirea veche într-o cântare iară

3.

un bard taie cu barda butucul plin cu noduri,
şi sfera mea se sparse în miile de coduri

în amintirea bilei urc o scară
pe care când se urcă se coboară
Geamănul mi-a lăsat pentru tine
un bilet din caietul lui de aritmetică
"Intr-o clipă ruptă-n două de măruntul Infinit,
am lăsat de ieri sămânţă de salut: Bine-ai venit!
şi punând în clipa bearcă semn pe care nu-l ştiai
am lăsat cârlig la cercul cel pe care-l bănuiai
că-i din bila cafenelei când făceam din toate coduri,
semănate-n curtea veche unde ţin eu nouă poduri
unu-i podu-n care zborul este plin cu porumbei,
altu-i podul amintirii cu şcolari şi cu căţei"

aşa se face că-n ascuns, târziul
înmuguri tăcerea din gardu-n care viul,
curgea într-o pădure, în cea în care fiul,
îşi căuta cărarea şi uşa dintr-o stâncă
adâncă

4.

şi-ar mai fi de spus mai multe
dar acum
la claca serii
toarcem firul de poveste
că de-aicea mult mai este

Doamne, vezi tu via vieţii, să rodească Infinire
din Lumina fără margini, picătură de Iubire

aşa mi-a fost hărăzit
să dau tonul
şi cântecul să-l aud
pe mai multe voci
în ecou

mâine-s Moşii de vară
vreau să îţi spun
se simte bine că
acesta-i un acum
când pescăruşii se opresc din zbor
şi pare că surâd tuturor

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai spus tu, nu se poate

(Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună)

Motto: "Fă bine şi aruncă-l în drum pentru că nu ştii când îl vei găsi"
(proverb armean)

1.

Spune tu că ştii ca mine
Ce e rău şi ce e bine
Cum ţintise Delianul
Punctul despicat în anul
Când, din graba ei, o clipă
Se lipi de Infinit
Luna a rămas gravidă
Şi povestea s-a sfârşit...

2.

Tu văzuşi într-o oglindă pusă-n colţ să nu se vadă
Cum stau clipele-n clepsidră aşteptând pe rând să cadă
Prima zicere albastră, dintr-o zi de luni,
Cu fereastră roşie,
într-o pictură cu rochie

Lume multă pe faleză cu actori ieşiţi din piesă
Cu regina, o metresă, plimbând o căţea în lesă
Nu departe de casino, Ovidu şi prietenii săi
Într-o ceartă cu jandarmii în drum spre vernisajul
Oglindiri şi iubiri

Lui Vinicius îi scăpă o înjurătură
Suficientă cât să-nceapă o întreagă tevatură...

3.

Oglindiri în clipa lungă dintr-un gând căzut din lună
Într-un punct de la răscruce unde vine şi se duce
Valul vorbei de pe mare ce se sparge lângă dig
Unde creşte stuf albastru şi se-nsoară Pipirig

Tipitina potriveşte întrebarea fără rimă
Şi pescarul descâlceşte firul lung de la meşină...

4.

- Ce faci acum?
- Un scenariu, o scenă şi-o dilemă.
- Mă plimb printr-un vers cu ceva ce nici nu pare, dar apare pe cărare.
- Fă-ne o fotografie.
- Spune-mi un număr.
- Şapte.
- Şapte nu-i faţă de zar.
- La mine este.
- Nu se poate.
- Ba se poate.
- Zarurile spun altceva.
- Din hazard se naşte un fel de ordine.
- Când ai spus tu, nu se poate, nu era posibil doar atunci sau niciodată?
- Taci, ascultă şi vezi oglindirile...

5.

uite-aşa se plimbă-n mine câte-un cântec de uitare
şi mă ţine zi şi noapte, lângă munte şi la mare
iar din toate câte-s spuse mai rămâne-n Infinit
floarea florilor de rouă şi Iubirea de iubit

că oricât ar fi ea, Marea, şi tăcerea unui munte
tot rămâne Ea, cântarea, şi lătratul unui câine
care vine după mine şi mă latră să-l iubesc
să-i arunc un băţ departe să-l găsească-n vis lumesc

eu când zic că-n mine-i cântec şi-i cântare şi-i uitare
sunt atins de Infinitul dintr-o insulă din mare
cu cărare-n vârf de munte, cu cascadă şi izvor
unde plopul încă creşte şi se leagănă de dor

ai văzut ce oglindire stă în clipa ce-a căzut
dintr-un răsărit de lună în cetatea ce-a crescut
dintr-un ţărm bătut de vânturi şi crestat de surpături
şi un măcieş cu floarea din sămânţa de spărturi...

6.

Într-o coloană fără sfârşit
Tu ciopleai scara spre cer
O scară dublă precum Scara lui Leonardo
Pe care urcau şi coborau arcaşii lui Xerxes
Cum o făcuseră cândva, la Salamina

Ceasurile lui Baruch Elton intraseră-n oglinda din cancelarie
Hrănindu-se cu orele mele de meditaţie
Cronofage şi arcofage-n pendulul de la Zorile
Lăsat amanet de sculptorul Holuţă
Colecţionarului Ionel Mătăsăreanu...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu

Iubitul meu, de tine mă despart
Cu sufletul în mii de cioburi spart.
Cine-i de vină? Poate amândoi,
Că n-am simţit ce se-ntâmpla cu noi.
Sorbind licoarea dulce din pahar,
Cum ne-am îndepărtat, nu am habar.
Doar amintiri duioase se mai zbat
Între o lacrimă şi-un biet oftat.
Prin soare, ploi, mă voi plimba ades
Tot întrebându-mă ce s-a ales,
Dintr-o iubire care promitea
Să nu-şi ia zborul ca o rândunea.
Îţi las pe masă un bilet stingher,
În care vreau iertare să îmi cer,
Cu gânduri multe pentru rămas-bun,
Când am avut atâta timp să-ţi spun.
Dar timpul a trecut nerăbdător,
Lăsându-mi vorbele pierdute-n zbor.
Acum, când totu-i prea târziu, aş vrea
Să baţi a doua oară-n uşa mea,
Să te opresc la mine şi să strig:
Ia-mi sufletul în palme, că mi-e frig!
Şi-n loc de bun-rămas să mă săruţi,
Cu buze moi şi dulci rămase muţi.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai promis

(Îţi aduci aminte! Când?)

Pe ţărmul unei mări
Cu flux şi reflux

Cânta, lângă un zid scorojit, la un pian închipuit
Fără să se oprească, s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit
S-a ridicat de pe scaunul rotativ, a venit la mine şi mi-a spus:

- Şi acum că ştii secretul şi-ai primit rolul râvnit
Să te văd cum duci trăsura autorului trăsnit

- Ne-ai promis. Îţi aduci aminte! Când?

- De la Flaşnetarul vesel cu arici şi porumbei
până la poemul mării cu măgar şi cu căţei
ai la mâna ta tot rolul, tot ce vrei şi ce nu vrei
numa să nu pui în mine toată vina dumneaei

din luna mai
cu porumbei şi fluturi
norul il scuturi
şi plouă, plouă
ploi de vară
iară

s-o luăm pe drum de coastă
până dăm de coasta ta
unde tu pictai măslinul
şi măgaru din vâlcea
care s-a trezit cu tine
că îl călăreşti precum
ieri îl călărise Naşul

pe strada fără capete
cu ferestre fără cercevele
pe al cărei acoperiş
crescuseră nişte oţetari
în care veneau ciorile
şi pescăruşii
aşteptându-mă dimineaţa
să ieşim împreună din noapte

de aici, din locu-n care, poţi vorbi cu Infinitul
a venit Dorra la mine să-mi dea pui din Nesfârşitul
începând cu Fericirea şi Iubirea fără margini
desenând Nemărginirea şi pictând-o din Imagini
scene dintr-un film cu casa unui pictor de pe stradă
cel ce a pictat femeia vindecând orbul să vadă

Constanţa, Duminică, 19 mai, 2019
(Peninsulara cu cercel de scoică)

Ne ţine viaţa-n scară ecuaţii
De rezolvat în noapte şi-n tăcere
Dar cel mai mult doreşte şi ne cere
Să derivăm dilema-n demonstraţii

Mă luau de acum grijile că i-am promis
Şi nu-mi dădeau răgaz mai mult de-o noapte
Că aşa-s grijile, dau din pinteni
Toate vor acum...

casa părea părăsită
femeia ţinea un prunc în braţe
pruncul se juca cu năsturelul care încheia bluza mamei

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul lui 22

Pritocit pe gânduri albe albăstrite cu cerneală
Munca ta-i precum minunea puiului salvat din oală
Fiind vorba de-o minune de pe scara cu minuni
Sigur că-i precum izvorul care udă nouă lumi
Şi în fiecare lume, nouă muze îţi slujesc
Să ai inima un templu, un Lăcaş Dumnezeiesc

Poate nu vedeam minunea când din ochiul nucului
S-a prelins o clipă lungă, salvând puiul cucului
Şi acum aştept minunea să-nceteze iarna lungă
Să salvăm un cuib de barză cu albastrul de pe-o dungă

- Spune tu, prin ce minune, când şi cum mai poţi zbura
Când te-ajunse ger năpraznic
Chiar acum, în prag de praznic?

Barza s-a uitat la mine, şi-a întins o aripă
A lăsat capul pe spate şi-a vorbit de-o secetă

Evident, în capul berzei, poveştile dimineţilor au ture avans.

- Asta-i o veste bună?
- Este de sub semnul lui 22.
- Crezi?
- Uită-te unde ţi-am spus, între ghilimele.

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o speranţă de mister

(Se întindea cărarea lunii)

În seara dintr-un vers cu lună
Sub pleoapă s-a deschis ca-n vis
Un Paradis cu marea-n spumă
Şi trei vapoare din abis

Se întindea cărarea lunii
Spre plaja unei pescării
Unde un pictor şi un câine
Goneau albastru-n clipe vii

O clipă le-a scăpat în mare
Un fulger a căzut din cer
Restul poveştii-l las pe tine
Ca o speranţă de mister
Care
Fiind albastră
Se pare că n-a fost

Călătoria începe acum
Când
Ne faci, ne dai, ne ceri
Un gest de mister

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii de la sălcii

(anul acesta au nuntit)

1.

Plouă... cad caisele-n livadă...

un copil aruncă lumini albastre în port
te caut
catargele sunt cruci mişcătoare
miroşi a ţărm
şi-a dragoste

un violonist
cântă între ziduri
tu plăteşti
apoi înşiri cuminte fotografii
treziri şi mulţi fluturi

fotografiile tale sunt alb negru
m-ai ţintuit la fereastră
ca pe-un fluture în insectar
văd stradela boschetarilor romantici
îţi povestesc uneori despre ei
tu zâmbeşti
ridici din umeri şi întrevezi lumi
n-ai avut niciodată curajul să priveşti în jos

2.

când iubirile au înlocuit nălucirile şi plăsmuirile
în haina nouă s-a îmbrăcat dragostea
doi copii aleargă cu zmeul
strigând la ferestrele noastre

azi mi-a ieşit în cale prima bufniţă
am mers cu ea la salcia poetului
în scorbură n-am găsit nimic
ariciul fugise

ceva
ca o vrajă
pluteşte pe ţărmul acesta înalt
cărarea coborâtoare spre mare
a făcut ramuri
ca un arbore
cu ramurile-n mare
şi rădăcinile-n cer

toţi fluturii de la sălcii
anul acesta au nuntit
aşa de frumos
i-am auzit cântând
pe luna plină
şi când din lună
n-a mai rămas
decât o paranteză
au făcut şi ei o noapte lungă

străveziu este muntele acum
în spatele lui este marea
după logodna cu Infinitul
începi să simţi
nedefinită
şi plină de viaţă
aripa gândului
zborul ei neîntrerupt

când s-a arătat martora
iară
şi-a început să crească
ea
luna
făcuse ogradă nouă
pentru casa de pe plajă

3.

zestrea ta
omule
fă-o să fie
atât cât este
şi încă ceva
scară interioară
cu multe trepte
care urcă
sau coboară
ca tot zborul gândului
să fie
întotdeauna viu
şi apăsat
pe realitatea imaginarului
din care
doar gura paharului
este cercul perfect
pe care aşteaptă ea
bila albastră
care-n curând
se va rostogoli
pe linia vieţii

4.

de câte ori ţi se năzăresc lumi
în spatele limanurilor
se nasc decorul şi corul
în zboruri transparente
cântecul şi lătratul de câine

întâmplările-s cele care sunt să fie
sub umbrela albastră a cerului
pe care norii alunecă
picătură cu picătură
la rădăcina crescută din piatră

pietrele noastre de hotar
fâşii de pământ
între ape

5.

nu pierdem nimic
decât
cel mult
o iluzie

eu şi geamănul meu
de când mă ştiu
înălţăm acelaşi zmeu

se aşterne blând seara
mai pun câte o piatră pe scară
să pot urca iară
spre vară

Plouă... cad frunze şi gânduri pe rând...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreţie,
Trăiesc din ameţeala cerului;
Tu eşti o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-şi caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aş da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu şoimii şi areţii,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălţimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipseşte,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
şi, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Şi mor, şi mori.

Fie-ne ţărâna uşoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Şi nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Şalom!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ştiu cine sunt

Trecut-au anii ca o clipă...
La tâmple eu am păr cărunt.
Un gând în minte-mi se-nfiripă:
Abia acum ştiu cine sunt!

Sunt un cercel dintr-o ureche
A timpului ce iute zboară,
De parcă-i apucat de streche,
De frică azi că o să moară.

Sunt o brăţară de pe-o mână
A lutului ce e în noi,
Ce zdrăngăneşte şi îngână
Că-n lut noi mergem înapoi.

Sunt un şirag de pietricele
La gâtul clipei aşezat,
De-agate, onix, peruzele,
În anotimpuri deghizat.

Sunt pana ce-i de vânt purtată
Pe un ocean de amintiri,
Plutind, de valuri legănată,
Pe unde clare de iubiri.

Sunt o poveste de iubire
Pe plaiul nostru de baladă,
Un far – o mică amăgire,
Un ochi ascuns sub o arcadă;

O frunză ce timid foşneşte
Pe rochia de voal a lumii,
Pe care-acum o moşteneşte
Stejarul, frate cu străbunii;

Un punct ce se iveşte-n zare
Şi creşte şi iradiază
Căldură; roua de pe-o floare,
Ce brusc dispare la amiază;

O rogojină pusă-n cale
La o răscruce pe-un drumeag,
Pe care iute se prăvale
Piciorul timpului-moşneag;

Un ghem ce se rostogoleşte
Sfios pe-a timpului aripă;
Un fir de fum ce unduieşte
Mici arabescuri dintr-o pipă.

Sunt om, sunt o fiinţă-anume,
Dar voi rămâne un cuvânt,
Ce a trecut odat' prin lume
Şi a lăsat în urmă-un cânt.

poezie de Cătălina Orşivschi din Pe cărările sufletului meu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă, suflete al meu

pentru Annai

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Un dor mi-a fost de tine, suflet luminat,
Din prea multă lumină fost-ai lovit mereu,
Dar azi, bine-ai venit... Domnul mi te-a dat.

Bine-ai venit acasă, nume nedorit...
Particulă din mine, jumate alungată,
Astăzi te întâmpin cu zâmbet împlinit,
Lipeşte-te de mine, să închegăm o soartă.

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Duh dintr-o Lumină ce m-a lăsat să vin,
Acuma sunt întregul şi sufletul sunt eu...
M-am adunat în mine şi sunt în toate plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnalul

Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este şi al viselor ecou.

E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.

Pe pat, e-o carte veche, o citesc
şi doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.

Nu mă opresc pe-acolo – ştiu ce-am scris! –
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solilocul măscăriciului

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simţit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine —
Tovarăşă divină de joc şi de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul şi gluma s-au sfârşit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit —
La piatra de şosea kilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a ţintuit
Şi numele,
Şi chipul,
Şi ursita...
Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Şi-n gând cu-aceeaşi teamă ridicolă şi veche
Ca orice om ce trece drept "om într-o ureche"...

Şi-acum...
Acum, te-ntreb pe tine -
Pe tine, care mă-nţelegi mai bine
Ca oricine -
Pe tine, care-mi eşti amantă,
În lipsa unui alt amant...
Te-ntreb - burete absorbant -
Ce ai de gând să faci cu mine?...

Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate -
Să nu mă mai produc cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Şi publicul râdea să moară?...

Şi fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi -
Să fiu şi eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Şi să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu -
De dragul tău -
Să facă acelaşi lucru şi cu mine?...
Şi-n noaptea viitoare, chère Madame,
Uitarea să ne şteargă pe veci de pe program!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XI, nr. 629 (25 decembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către M

Piei din privire-mi!... te-ascult de îndată,
piei şi din inimă!... inima-ascultă,
piei din memorie!... nu, niciodată,
gândul această poruncă n-ascultă.

Aşa cum un cearcăn de umbră-i mai mare
când ea, de departe, cernită, coboară,
tot astfel făptura-mi, din grea depărtare,
în văl amintirea-ţi cernită-o-nfăşoară.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

Când treci prin iatacul pustiu, gânditoare,
şi mâna pe harfă un cânt înfiripă,
te fulgeră gândul: aceeaşi cântare
şi lui i-am cântat-o-n asemenea clipă.

La şah, când ţi-e regele prins la strâmtoare,
îţi spui, deodată, căzută pe gânduri:
la jocul din urmă, aceeaşi mutare...
întocmai aşa erau piesele-n rânduri...

La bal, când veni-va o clipă domoală,
şi tu aştepta-vei un dans ce revine,
căminul zărindu-l, firida cea goală,
gândi-vei: acolo a stat, lângă mine.

Ori, luând vreo carte, în care se-arată
cum Parcele firul nădejdii îl taie,
adânc suspina-vei, pe foaia lasată,
spunându-ţi: povestea lui şi a mea e.

Şi dacă-autorul, prin chin trecându-i,
îi uneşte şi nu-i mai desparte –
stingând lumina, vei cădea pe gânduri:
de ce povestea nu-i reală, ca în carte?

Prin noapte, un fulger va trece, de o clipă,
şi pomul foşni-va, veşted, în grădină,
la geamuri – ciurezul, bătând a sa aripă –
gândi-vei că-i sufletul meu ce suspină.

În orişice loc şi în orişice vreme,
oriunde am râs şi-am glumit împreună,
oriunde cu tine voi fi, nu te teme,
din mine, oriunde-am lăsat o fărâmă.

poezie clasică de Adam Mickiewicz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul de tăcere

(cărarea-i pierdută)

1.

împărţim din durere
aşa cum împărţeam înainte ţigările

în sufletul nostru
florile iubirii
fac încă seminţe

cuvintele-şi lasă neputinţele-n faţa durerii
unde vezi un scaun liber
acolo eşti tu
unde sunt două
acolo suntem noi
şi dacă-s mai multe libere
tot noi suntem
pentru că împreună
le ducem pe toate

un ţiuit ca de greier
se joacă pe creier
taci şi ascultă
ai auzit?
vreau să mă asigur
că nu-i doar o părere
o iluzie

2.

sensul vieţii
se zice că-l afli
pe întuneric

depănăm firul
prin labirint
într-o direcţie necunoscută

dorul se face nod tare
de nedestrămat

în 17 minute
vin să te iau la dig
acolo-i locul crescut
din versul acela cu cerul
şi cuibul de lebădă

3.

însemnări pe scări
ochi verzi, gânduri albastre
fericirea cu dezastre

I still consider myself a true novice

- mai caută o dată
- bine, aşteaptă un pic

chestia aceasta-i prea de tot
My work has just begun.

4.

din când în când
mă bate aşa
câte un gând
să fac câte-o rătăcire
prin locurile pe unde
cărarea-i pierdută
pentru că pe acolo
nu prea ajunge picior de om
doar năluciri de zbor şi arătare
făcând din zbor să crească umbruţa de răcoare

treaptă după treaptă
scară după scară
spre seară

în ziua aceea de vară...
ne-am plimbat toată ziua prin soare
la mare-am ajuns doar înspre seară
ne-am oprit pe plajă la Pescărie
aceeaşi mare albastră-verzuie
ca la Eforie

5.

portret între niciodată şi întotdeauna
face împreună cu noi socotelile-n care
esenţialul doar există
nu se exprimă
pentru că aşa este el
inexprimabil

în pasul piticului
pe urmele uriaşului
un maestru al nimicului

6.

Prin tunelul de tăcere, cere, cere
Un ecou, ou, ou, ouuu
Ca un val, val, vaaal
Nou, nou, nouuu
Vine, vine, vine
Ca un munte de durere
Nu ca un munte
Chiar un munte
Munte, munte, munteee
În care cântă paseri din nunta viselor

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Pe mormântul tău cel rece
Nicio floare nu mai creşte,
Doar soarele te-ncălzeşte.
Şi tu stai acum acolo,
Departe de lumea cea nouă,
În locul cel blestemat
Pe care spiritele-l străbat.

Ai lumină acum la cruce,
Ţi-o fi dor de ai tăi fii,
Ţi-o fi oare somnul dulce?
Dar nu te mai poţi întoare!
Aş vrea să te iau în braţe,
Să te ţin o clipă iar,
Să îţi dau o floare-n dar.

Lumina ce-ţi străluceşte
Este ca dintr-o poveste;
Este pură, vie toată,
Luminându-ţi moartea-ntreagă..
Mâinile ce m-au cuprins,
Astăzi, eu nu le mai simt.
Simt doar dor, nu voie buna.
Ah, de-am fi iar împreună!

Ochii tăi, cei calzi şi blânzi
De mine astăzi îi ascunzi.
Toţi am vrea, dar nu se poate,
Să vezi ale tale nepoate,
Pe ai tăi fii şi stranepoţi,
Haide, vino!
Chiar nu poţi?

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!